Danutzii de peste ocean

"Daca vrei sa cunosti intr-adevar pe cineva, trebuie sa calatoriti impreuna."

Costume Halloween 2010


Anul acesta de Halloween am avut ocazia sa revedem niste oameni pe care ii mai vazusem la Halloween-ul de anul trecut (prieteni ai Crisei), sa cunoastem altii noi si sa petrecem intr-un cadru restrans alaturi de vechi amici montrealezi. A fost o seara frumoasa, scurtata din pacate de problemele Juliei (temperatura mare cel mai probabil din cauza ca ii ies dintzisorii… dar nu este sigur)

 

Halloween 2010

Pentru mai multe poze, Click pe Poza

Succesul pe care l-am avut la petrecere cu costumele noastre, atat si locul 2 pe care l-am luat la concursul de costume de halloween de la serviciu, m-a indemnat sa vi le prezint, mai ales pentru faptul ca aceste costume sunt conceptii originale si create de noi pe principiul „costuri minime si creativitate cat incape”.

DANUTZA-PISICUTZA

Sa incepem cu costumul „Danutzei-Pisicutzei” care este cel mai simplu dar cu un efect foarte bun. A fost si pentru prima (si probabil ultima) ocazie cand am putut sa ii spun Danutzei… „Pisi, hai acasa!” – la sfarsitul petrecerii…

 

Danutza-Pisicutza

Danutza-Pisicutza

Materiale necesare:

  • o bucata de carton dintr-o cutie ordinara
  • 2 carioci permanente (rosu si negru)
  • creion dermatograf negru
  • agrafe de par (daca nu va descurcati direct cu parul)

Urechile in afara de forma pe care o vedeti, mai au si cate 3 piciorushe care ajuta la fixarea lor pe cap direct in par sau cu ajutorul unor agrafe.

 

urechi de pisi

Urechi de "Pisi"

Tot cele trei piciorushe ajuta la pozitia verticala a urechilor si la fixarea intr-o pozitie putin incovoiata a lor.

Pe langa urechi, am desenat „fatza de pisica” cu creionul dermatograf, si tzinuta neagra, sau de ce nu una provocatoare… si atunci va iese un gen de sexy Cat-Woman foarte reusit.

DANUTZ-VAMPIRUTZ

Costumul meu este unul mai complex din punct de vedere al fabricatiei. Mi-a luat vreo 2-3 ore numai ideea, conceptia si executia. Rezultatul a avut un efect maxim, foarte real. In consecinta, a fost premiat la serviciu, la concursul de costume de halloween, si a fost si foarte popular la petrecere.

Danutz-Vampirutz

Danutz-Vampirutz

Materiale necesare:

  • camasa de unica folosinta chinezeasca (de care sa nu iti pese cand bagi foarfeca)
  • o bucata de lemn de maxim 10 cm
  • o bucata de sarma solida de maxim 50 cm (eu am folosit un umeras de sarma)
  • vreun metru de banda elastica
  • 2 culori de machiaj (rosu si negru)
  • fond de ten alb (cred ca iese si cu pudra de talc/faina/zahar farin)
  • fake blood (cred ca merge si cu dulceata de visine/cirese) – ketchup am incercat anul trecut, dar nu da efectul dorit… se deschide mult la culoare cand se usuca
  • binenteles dinti de vampir – accesoriu care poate lipsi mai ales ca te incurca teribil la vorbit…

Peste partea de machiaj o sa trec, pentru ca sunt convins ca altii ar putea face mai bine ca mine, si o sa trec direct la piesa de rezistenta: tzarusul infipt in piept.

In mare tzarusul respectiv se „imbraca” cu ajutorul unui gen de ham (cum poarta pistolul, politzistii americani in filme). Tarusul este atasat de ham cu ajutorul a trei intarituri de sarma care iau forma corpului si sunt bine ancorate in tzarus.

Strap-on

Primul pas pe care trebuie sa il faceti este hamul din banda elastica. Eu am reusit sa mi-l fac singur fara ajutor. Prima bucata este circulara in jurul pieptului. A doua bucata trebuie foarte bine dimensionata in functie de inaltimea la care trebuie sa stea tzarusul. Fiind vorba de banda elastica, va va permite oricum sa mutati tzarusul in orice pozitie doriti pe o suprafata destul de mare astfel incat sa nu va puna prea mari probleme de sincronizare cu gaura din camasa.

Al doilea pas este pregatirea tzarusului. Orice bucata de lemn ar putea servi ca tzarus. Eu am folosit un capat de lemn de constrctii de vreo 8 cm. Asigurati-va ca partea care se lipeste de corp este perfect dreapta (taiata). Capatul celalalt pentru un efect mai bun il puteti „inflori” cu un baros sau un ciocan mai mare daca incercati sa „bateti tzarusul” intr-o piatra. Ascutiti capatul care se „infige” cu un cutzit, astfel incat sa ii dati forma de „jumatate de tzarus”.

tzarus 1

Acum vine partea cea mai dificila: Intariturile de sarma. Am folosit o bormasina sa dau 3 gauri in lungimea tzarusului (dinspre capatul care se lipeste de corp) de grosimea sarmei. Cu un ciocan am batut in gauri trei bucati de sarma de cca 15 cm fiecare (sarma ar trebui sa intre un pic fortzata ca sa stea bine). Dup’aia am indoit cele trei capete de sarma sa se muleze pe corp si pe directiile hamului.

tzarus 2

Prinderea hamului de tzarus am reaizat-o „impuscand” niste cleme care au dublu rol: unaul sa fixeze tzarusul de ham si al doilea sa nu lase sarmele sa se roteasca in jurul gaurii… la asta pot ajuta si niste mici canale in tzarus in care sarma sa se fixeze dupa indoire.

tzarus 3

Fixarea capetelor sarmelor de ham am facut-o prin niste simple gauri prin ham. Hamul fiind din banda elastica sunt foarte usor de atasat.

tzarus 4

Faptul ca sarma pe care am folosit-o a fost invelita intr-un strat protector de plastic conteaza pentru a nu iti face iritatii pe piele.

Pasul final este „forfecarea” camasii. Cel mai indicat este ca aceasta operatie sa o faci ultima deoarece stii deja unde o sa stea tzarusul pe piept, astfel elimini problemele de pozitionare atunci cand creezi hamul.

Cam asta este tot… restul tine de arta plastica… pictura… imaginatie…

JULYCUTZA-ALBINUTZA

Din cauza regulii dictatoriale ale lui taticu: „NO MAKEUP UNTIL 18”, optiunile de deghizare ale Juliei s-au limitat doar la costum… iar faptul ca ea este prea frumoasa ca sa poti face ceva infricosator din ea… Am facut-o albinutza…

Ziceti voi ca nu e cea mai frumoasa albinutza…

 

Julycutza-Albinutza

Julycutza-Albinutza

Reclame

31-octombrie-2010 Posted by | de-a mama si de-a tata, Despre viata noastra, Iata ce pot face doua maini dibace | , , , , , , | 4 comentarii

Ce mai e nou cu Julia…


De vreo doua saptamani Julia noastra a inceput sa mearga lejer in patru labe, si mai mult, acum incearca sa se ridice in doua picioare, catarandu-se de ce apuca. Acum Julia este peste tot in casa. Descopera orice coltzisor, orice detaliu, il ia in mana, il cerceteaza… bine ca nu are inca tendinta sa bage in gura orice mizerie gaseste pe jos.

Dintzishorii nu i-au iesit, desi medicul pediatru ne-a zis de acum 2 luni ca o sa ii creasca foarte curand.

Are o predilectie pentru cabluri… cum vede unul cum se duce tzinta la el si incepe sa traga… 3 ore mi-a luat sa ascund toate cablurile de la calculator in spatele biroului… Alt lucru care o atrage este cosul de gunoi. Trebuie sa fim atenti de fiecare data sa inchidem usa la bucatarie, ca altfel in cateva secunde e cu gunoiul in cap…

La capitolul vorbit stim decat sa scoatem silabe: la-la-la, ma-ma-ma, ta-ta-ta, ba-ba-ba… insa nu putem inca sa le asociem nici macar cu mama sau tata… si am mai invatat sa tzipam taaaaaaaaaaaaaare sa ne auda cei dragi din Romania!!!!!!!!

Vizionare placuta.

26-octombrie-2010 Posted by | de-a mama si de-a tata, Despre viata noastra | | 4 comentarii

Flashback…


Zilele trecute, la birou am avut o discutie relaxata pe perioada pauzei de masa cu un coleg.

Trecut de 40 de ani, cu doi copii acasa, tipul se apucase sa ne povesteasca despre fata mai mare ca a ajuns sa intre la facultatea de jurnalistica din Toronto, si ca citez „Finaly, being in Canada pays off!”. Adica, „In sfarsit a inceput sa merite ca suntem in Canada.”

A inceput sa ne povesteasca cat de mandru este de fata lui ca a ajuns la o facultate recunoscuta in toata lumea, ca isi da seama ce oportunitati are si va avea in fata, si mai ales ca primeste o bursa nerambursabila din partea guvernului canadian, care sa ii permita sa termine facultatea fara efortul parintilor.

Din vorba in vorba a inceput sa ne povesteasca si despre trecutul lui si tara lui de origine. Motivul pentru care am scris acest articol este ca povestea lui mi-a produs un flashback foarte familiar…

Zicea ca a parasit tara acum  vreo 5 ani, pentru ca, desi avea o situatie destul de buna, si-a dat seama ca nu poate sa isi creasca copiii intr-o tara practic fara prezent si fara viitor. O tara in care coruptia s-a instalat bine in structurile statului, organizatie de tip mafiot… povestea cum infrastructura tarii lui incepe sa se distruga pentru ca de 30-40 de ani nu se mai ingrijeste nimeni de ea, cum guvernantii fura pe apucate, si nimeni nu poate sa le faca nimic… sanatatea si invatamantul sunt la pamant… povestea cum chiar luna trecuta guvernul acestei tari anunta o lipsa la nivel national de ingineri, medici si profesori… din cauza ca muncitorii calificati au parasit acea tara…

Tipul zicea ca a vandut tot ce avea si a emigrat in Canada impreuna cu sotia si copiii… considera ca este una dintre cele mai bune alegeri din viata lui…

Despre ce tara credeti ca este vorba?

Indicii: NU ESTE ROMANIA!!! Tipul este alb, are un accent britanic de clasa, tara respectiva are 11 limbi oficiale din care el cunoaste la perfectie 5 printre care Engleza, Germana, Daneza si LATINA?!?!?!…

25-octombrie-2010 Posted by | Diverse..., Romania VS Canada | 5 comentarii

Limbaje…


Acum 10 minute am terminat de vorbit cu niste prieteni din SUA.

Din vorba in vorba, mi-au atras atentia la un lucru pe care nu-l observasem pana acum si care m-a pus pe ganduri.

Mi-au zis ca, nu m-au recunoscut in ultimul articol pe care l-am scris pe acest blog… cel cu gradinita Juliei…  mi-au zis ca limbajul pe care l-am folosit in articol suna exact ca la „Stirile de le televizor, foarte formal si foarte greoi totodata.”. Am incercat sa ma scuz prin faptul ca m-am gandit sa structurez articolul in doua parti: prima parte informativa, formala, iar cea de-a doua parte personala, mai informala, binenteles…

Surpriza a fost insa maxima pentru mine, pentru ca la o citire „cu voce tare”, mi-am dat seama ca de fapt si a doua parte care ar fi trebuit sa fie mai relaxata in exprimare era la fel de formala ca si prima si suna intr-adevar ca o stire de la televizor… asadar ca m-a pus pe ganduri…

Sa fie oare influentele societatii in care traiesc, faptul ca peste tot, la radio, la tv, la serviciu, la cumparaturi, aud numai limbi straine?!?!?!?

Una din explicatii ar putea fi in faptul ca in ultima vreme… mai mult de plictiseala… urmaresc emisiunile lui Mircea Badea… emisiuni care imi plac la maxim la fel de tare cat imi placeau si cand eram in Romania… Am un respect deosebit pentru baiatul asta, pentru ca este extrem de modest vizavi de educatia pe care o are… este un om foarte citit si foarte destept si inteligent… din cauza ca are probleme legate de CNA, omul este obisnuit sa foloseasca un limbaj foarte bine ingrijit si foarte atent cantarit… ma gandesc ca din cauza asta sa ma fi influentat si pe mine sa folosesc un limbaj mai „academic”?!?!?!?

Prietenul meu a sugerat faptul ca ar putea fi din cauza influentelor francofone… adica, zicea el ca expresiile cele mai „scortoase” din limba romana au la baza limba franceza, si probabil de-aia am inceput sa scriu si eu „scortos” pentru ca incep sa „imprumut” expresiile frantuzesti.

Am mai zis ca poate este din cauza ca am scris acel articol la serviciu si din lipsa de timp am fost nevoit sa folosesc un limbaj foarte condensat… sa comprim in cateva cuvinte mai multe informatii… este metoda pe care o folosesc cei din presa… probabil si de aici asemanarea cu o emisiune TV…

O alta explicatie ar fi (si asta ma sperie cel mai tare pe termen lung) ca in ultima vreme, in discutiile mele cu Danutza am inceput sa fac dezacorduri flagrante cum ar fi neacordarea subiectului cu predicatul stiti voi… expresii Vanghelice… si Danutza la fel… am inceput sa ne corectam unul pe celalalt destul de des in ultima vreme… Probabil ca undeva in subconstient s-a declansat un mecanism care face sa „dezgrop” niste termeni sofisticati din limba romana doar de frica ca as putea sa ii pierd daca nu ii folosesc. Acest blog este singurul exercitiu de scriere in limba romana care mi-a mai ramas… si probabil, fara sa imi dau seama, fac exercitii de limba romana….

 

Voi ce credeti?

22-octombrie-2010 Posted by | Despre viata noastra, Diverse... | , , | 7 comentarii

Am inceput gradinita


De la inceputul saptanii (16.oct.2010) am dat-o pe Julia la gradinita.

Intai cateva cuvinte despre sistemul de gradinite din Montreal.

Ca si la sistemul medical, se pare, gradinitele se afla in inferioritate fata de nevoile populatiei. De cand am ajuns aici, am fost sfatuiti sa aplicam la gradinite cu un an inainte de a se naste copilul. Absurd binenteles tinand cont ca nici macar nu stii cand se naste exact, cum o sa il cheme sau unde o sa locuiesti peste 1-2 ani cand in principiu se disponibilizeaza un loc la gradinita la care ai aplicat. Insa asa stau lucrurile aici. Desi am aplicat pentru gradinite de mai bine de 1 an, nu am primit nici un fel de confirmare de la acestea.

Exista mai multe tipuri de gradinite:

Dupa pretz: exista gradinite finantate de guvern si gradinite nefinantate. Guvernul considera ca pretul minimal pentru o gradinita este de 7$ / zi. Fapt pentru care ofera 2 tipuri de subventii: una direct anumitor gradinite, astfel incat pretul final pe care trebuie sa il plateasca parintii sa fie de 7$, sau subventii oferite parintilor, in cazul in care acestia aleg sa isi dea copilul la o gradinita particulara (nefinantata). In al doilea caz, guvernul iti returneaza pana la 75% din ceea ce depaseste cei 7$ minimi, in functie binenteles de venitul familial.

Dupa marime: exista gradinite in mediu familial si gradinite „mari”. Gradinitele in mediu familial sunt de obicei acele gradinite organizate la oameni acasa. Adica cineva care vrea sa aiba grija de copiii altora poate sa isi deschida o gradinita chiar in casa in care locuieste. Gradinitele „mari” sunt acele gradinite bine structurate cu peste 20-30 de copii, cu personal calificat, etc.

In ambele cazuri, legile sunt foarte clare si foarte stricte. Fiecare copil trebuie sa aiba parte de un anumit grad de atentie (de exemplu un matur nu are voie sa ingrijeasca mai mult de 6 copii concomitent), fiecare copil trebuie sa beneficieze de anumite standarde de spatii de joaca, de anumite standarde de igiena si siguranta. Toate aceste standarde sunt indeaproape si strict controlate periodic de inspectori.

Asadar, revenind la Julia:

Julia

La decizia cu gradinita pentru Julia au coroborat mai multi factori. Aici poti incepe gradinita la orice varsta. poti sa duci copilul si de la 2 luni (asumandu-ti binenteles riscurile de rigoare). Julia are deja 8 luni jumatate. Desi ne-ar fi placut sa o ducem mai tarziu la gradinita, a trebuit… Gradinita pe care am gasit-o se deschidea pe 16, si daca o pierdeam si pe asta, nu se stie cand mai gaseam alta gradinita disponibila… Danutza trebuie sa isi gaseasca de munca, iar daca incepe iarna este din ce in ce mai greu… Julia s-a plictisit deja de „casa”, are nevoie sa descopere, sa vada lucruri noi… iar iarna oricum nu prea poti iesi cu ea pe afara… nu in ultimul rand situatia financiara…

Gradinita pe care am gasit-o este una „mare”, nou-noutza, personal calificat „cu diplome”, foarte scumpa – 35$/zi, asta inseamna 750$/luna, insa se afla in drumul meu spre serviciu, deci foarte aproape.

Prima saptamana a fost „de acomodare”. Adica nu a lasat-o timp intreg, ci cel mult jumatate de zi. A inceput treptat cu jumatate de zi impreuna cu mamica, dupa care jumatete de zi cu mamica plecata vreo ora… si asa mai departe. Astazi a stat jumatate de zi singurica. Am dus-o de dimineata, iar Danutza a luat-o pe la orele 13.00. Julia se comporta exemplar. Este unul dintre putinii copii care s-au adaptat foarte bine. As putea sa spun ca deja ii place. Se joaca cu copii, cu jucariile, nu mai plange… Sunt o gramada de copii cu „vicii” cum ar fi suzeta, adormitul in brate, adormitul leganat, tinutul in brate non-stop, etc. Noi suntem mandri ca fetita noastra nu are nici un fel de obisnuinte din astea ciudate. Sunt copii care chiar dupa o saptamana nu s-au acomodat… plang in continuu… azi era agitatie mare de exemplu: toata lumea cauta suzeta unei fetite care „nu putea fara” si urla in continuu de ii disperase pe toti.

Saptamana viitoare o sa incepem cu „timp complet”. Sper sa fie ok.

Danutza deja astazi a fost la primul interviu… sa speram ca o sa isi gaseasca repede ceva de munca pana vine iarna.

22-octombrie-2010 Posted by | de-a mama si de-a tata, Despre viata noastra | , , | Lasă un comentariu

La magie des lanternes


In fiecare an, devenita deja o traditie in Montreal, la Gradina Botanica, se organizeaza in luna octombrie „festivalul” – La magie des lanternes, sau pe romaneste, Magia felinarelor.

Timp de o luna de zile, oamenii s-au gandit ca ar fi frumos sa prelungeasca sezonul de functionare a gradinii botanice organizand acest eveniment cu adevarat impresionant. Tema acre sta la baza festivalului sunt felinarele, si mai exact felinarele traditionale chinezesti. Initial aceste erau facute din hartie si luminate din interior cu lumanari. Astazi ele sunt facute din panza (ca sa reziste mai bine intemperiilor si luminate de becuri electrice. Anul acesta, pentru prima data, becurile electrice au fost inlocuite de leduri care consuma mai putin si sunt mai ecologice.

Festivalul felinarelor chinezesti - Montreal

Pentru mai multe poze - Click pe poza.

Arta traditionala chinezeasca a felinarelor este foarte bine reprezentata atat de numeroase felinare cat si de statui care redau viata, portul si obiceiurile chinesesti dar si de animale mitologice sau sacre chinezesti.

Magia felinarelor este foarte bine primita de oameni localnici sau turisti. Dovada o face coada interminabila la bilete si aglomeratia din gradina chinezeasca. Numai cand am fost noi cred ca erau mai mult de 5.000 de vizitatori (si asta doar pe parcursul a maxim 2 ore, acestia venind si plecand pe banda rulanta). Un bilet pentru adulti este 14$ daca esti Montrealez sau 16.50$ daca esti turist.

12-octombrie-2010 Posted by | Despre viata noastra, Pe la prieteni/Prin Oras/Prin parcuri | , , , , | 3 comentarii

Micile placeri ale vietii


Am sa incep cu o mica povestioara care mi-a ramas in minte de mai bine de 2 ani si care cred ca este oarecum relevanta pentru ceea ce vreau sa spun.

Am un unchi care este plecat in SUA de ceva anishori buni. Cand s-a intors in tara cineva l-a intrebat: „Care este cea mai mare realizare pentru tine de cand ai plecat in SUA?”. El a zis: „Cea mai mare realizare este ceea ce simt cand ma duc acasa dupa serviciu, ies pe terasa si admir apusul de soare”. Persoana care i-a pus acea intrebare nu a inteles nimic din ceea ce a vrut sa spuna, nu a inteles de ce a trebuit sa emigreze atat de departe ca sa poata sa sa se bucure de o banalitate pe care ar fi putut foarte usor sa o faca si in Romania.

De cand m-am angajat, sefa mea, quebecoasa veritabila, mi-a spus de nenumarate ori ca una din perioadele cele mai frunoase ale anului aici in Canada este luna octombrie. Motivul pentru care este atat de mult apreciat acest sezon este faptul ca poti admira „cum cad frunzele”. Este luna in care padurile prind culori multicolore si anunta sfarsitul verii si inceputul iernii.

Trebuie sa recunosc ca prima reactie pe care am avut-o a fost: „Bai ce incuiati sunt Canadienii astia… ar trebui sa mai iasa si ei din casa…”. Ma simteam superior pentru ca credeam ca un muntzoman ca mine, care a fost foarte bine conectat cu natura in Romania, este destul de obisnuit cu efectele tomnatice ca sa nu fie atat de extaziat de acest fenomen.

Adevarul este ca in Canada (ca si in SUA cred), oamenii sunt mult mai aproape de natura decat vor fi romanii vreodata. Weekendurile majoritatii canadienilor se petrece in natura. Fie ca sunt drumetii, fie ca viziteaza o padure, un parc, fie ca fac un barbaque, fie sa se plimbe cu bicicletele sau sa calareasca, fie se plimba pe lacuri cu barci/caiace/canoe… toata lumea incearca sa iasa din oras si sa isi petreaca timpul in natura si mai mult decat atat, in familie. Pe unde am fost, se pare ca oamenii sunt in stare sa se bucure de micile placeri ale vietii… un lac linistit cu nuferi, un apus de soare, un peisaj multicolor al unei paduri care isi pierde frunzisul… si mai mult decat atat, pastreaza curatenia naturii lor.

Parc des Chutes Dorwin

Pentru mai multe poze - Click pe Poza

Weekendul acesta am fost intr-unul din zecile de parcuri amenajate din jurul Montrealului. Parc des Chutes-Dorwin se afla intr-un mic orasel la vreo 70km de Montreal. Drumul pana acolo a fost foarte bun si mai ales relaxant. O buna parte de drum este pe autostrada (care acopera partea de distanta) a traseului, iar alta parte a drumului este pe drumuri nationale (care acopera partea de diversitate si anti-stres a drumului). Drumul national strabate mai multe localitati mici care iti dezvaluie un mod de viata aparent relaxant. Case frumoase, gospodarii ingrijite, oameni ne-agitati, tablouri foarte aerisite. Faptul ca nu exista garduri, sau daca sunt sunt foarte mici si mascate de gard viu, aduce peisajului un plus de naturalete.

GPS-ul ne-a dus la fix, dar chiar daca nu aveam GPS, parcurile si zonele cu importanta turistica sunt destul de bine marcate cat sa nu te ratacesti.

Parcul cascadei Dorwin nu era foarte mare. Fara sa exagerez, nu avea mai mult de 5 poteci intercalate, care puse cap la cap nu depasau mai mult de 2 km toate.  Asadar niste vitezomani ca noi, a trebuit sa ne chinuim sa mergem fooooaaaaarrttteeee incet, sa ne oprim la fiecare 200 de metri, sa ne asezam, sa facem poze, sa ne jucam cu Julia sau sa ii dea mamica de mancare… am reusit sa tragem de timp sa vedem tot parcul in mai putin de 2 ore. Principala atractie a parcului era o cascada destul de voluminoasa, nu foarte inalta insa foarte involburata si rapida. Desi foarte mic, parcul reusea sa prezinte cascada din vreo 5-6 puncte de belvedere bine amenajate, cu mici pontoane suspendate sau poduri de lemn. La fiecare 100-200 de metri se aflau panouri informative cu diverse chestii incepand de la specii de plante, flori, pana la geneza peisajului sau legende legate de locul pe care il vizitezi. Micile poteci pun in valoare atat raul de deasupra cascadei cat si de sub cascada, dar si padurea de langa rau. Prin padure, probabil din cauza variatiilor nivelului apei a fost nevoie sa faca poteca suspendata din lemn, astfel poti admira padurea chiar si atunci cand locul este mlastinos.

Pauline (sefa mea) avea dreptate. Culorile padurii in octombrie sunt extraordinare. Clima favorizeaza padurile intercalate foioase/conifere. Astfel toamna, peisajul este intradevar mirific. Verdele brazilor intercalat cu galben-ruginiul frunzelor care se pregatesc sa cada, si mai ales intercalat cu rosul foarte aprins (pe care nu l-am vazut in Romania prea des) al frunzelor unei anumite specii de artar (pentru ca am vazut ca nu toti artarii inrosesc)… o minunatie…

Am reusit sa numar in tot parcul (chiar am fost atent). O singura punga de plastic in apa, si exact 3 cani de carton de cafea aruncate la intamplare. Am vazut si „paisani” care arunca gunoiul la intamplare ca manelistii din Romania, dar am o vaga banuiala ca respectivii sunt imigranti iar obiceiurile sunt din tara lor… stiti voi… padure fara uscaturi…

4-octombrie-2010 Posted by | Calatorii, Despre viata noastra, Romania VS Canada | , , , , , , , , | 5 comentarii