Danutzii de peste ocean

"Daca vrei sa cunosti intr-adevar pe cineva, trebuie sa calatoriti impreuna."

Jardin Botanique – Papillons en liberté


Una dintre cele mai populare atractii ale Montrealului este Gradina Botanica. Despre aceasta am mai vorbit pe blog de cel putin 3 ori… unu + doi + trei.

Este un loc pe care l-am indragit foarte tare inca de prima data de cand l-am vizitat. Facand bilantul, numai anul trecut am reusit sa mergem de 3 ori, si asta doar in zilele in care erau „oferte” cu intrare redusa sau gratuita. Anul asta, am hotarat sa ne luam abonamente. Pentru toata familia (2 adulti + copii), platesti in jur de doua intrari si un pic pentru fiecare, deci in principiu daca te duci de 3 ori intr-un an, ti-ai scos banii. La noi a costat 60$.

Evenimentul „Papillons en liberté” (adica fluturi in libertate), este unul din multele evenimente care se petrec in gradina botanica. Ca si Magia felinarelor despre care am mai scris, este un eveniment menit sa atraga vizitatorii in extra-sezon, atunci cand nu ai ce vedea in mod special in gradina botanica, din cauza ca inca nu a mijit nimic de sub zapada inca. Evenimentul se petrece in sera… o sala mare plina de plante, strabatuta de o alee care incepe cumva de la o zona superioara – un gen de terasa, si coboara in centrul salii. Traseul este bine gandit, astfel ca nu se poate circula decat intr-o singura directie, pastrandu-se astfel fluxul de vizitatori.

Nu era pentru noi o noutate absoluta. La Viena mai exista un astfel de concept – Schmetterlinghaus (au si un tur 3d pe site) – loc pe care l-am vizitat acum aproape 4 ani, si de care am fost cam dezamagiti, pentru ca ne asteptam sa fie mai multi fluturi, care sa zboare in jurul nostru…

Daca ar fi sa compar, exista si plusuri si minusuri

Viena – expozitie permanenta, mult mai putini oameni, dar si mai putini fluturi, informatii mai tehnice, dar oferite pe panouri si desene…

Montreal – mediu natural creat pare putin mai artificial, mai multi fluturi si mai variati, inghesuiala mai mare (am asteptat la coada o ora ca sa putem intra in sala), informatii oferite la fata locului de oameni prin viu grai…

Julia a fost foarte impresionata de intreaga zi… s-a bucurat ca a mers pe jos, i-au placut fluturii, s-a speriat de leul sculptat specific chinezec… este prima data cand se sperie de un lucru…

Pentru mai multe poze, click pe poza...

 

Si niste filmuletze…

 

 

 

20-martie-2011 Posted by | de-a mama si de-a tata, Despre viata noastra, Pe la prieteni/Prin Oras/Prin parcuri | , , , , | Lasă un comentariu

Si printzesele fac k-k-…


Mi-a trecut asemenea gand prin minte chiar astazi… Nu sunt un filozof… cel putin nu unul atat de mare incat sa contemplez la obisnuintele intime ale celor cu sange albastru… dar…

Astazi am fost sa caut olitza pentru Julia. Ne gandeam deja de vreo luna ca ar fi bine macar sa incercam sa o punem pe olita. Problema principala pe care o avem, si pe care suntem convinsi ca o au toti parintii este cum faci sa obisnuiesti copilul sa faca la olitza… dar pana una alta sa facem primul pas.

Sa cumparam olitza.

Ajuns in magazinul specializat de articole pentru copii, am fost pus in fata unei game destul de variate de modele.

M-am bucurat vazand atata varietate, culori, design-uri… si mi-am amintit instant ca suntem intr-un secol al vitezei, al luminii, al inventiilor, al tehnologiei… nu se poate sa nu se fi invientat si in acest domeniu ceva care sa ne ajute cu problema principala de care ne este teama: cea de „cum inveti copilul”.

Dezamagirea a urmat sa ma loveasca in nici 30 de secunde de investigatii, cand mi-am dat seama ca de fapt nu sunt decat doua modele: un colacel care se fixeaza pe colacul mare al wc-ului si alt model cu colac si rezervor integrat. Singurul lucru „ingenios” era faptul ca cel cu rezervor se putea folosi si ca „treapta inaltatoare pentru chiuveta”, adica ii pui capacul si se suie copilul pe ea ca sa ajunga singur la chiuveta… Restul „modelelor”  nu se diferentiau cu nimic decat prin design si culori.

Am inceput sa iau fiecare model in parte si sa imi imaginez cum i-ar sta Juliei pe „tron”, si mai ales cum as putea sa o conving sa se aseze si sa faca ce trebuie…

Asa am ajuns in fata urmatorului model:

E… acum mi-a venit gandul cu care am inceput…

De ce ar pune cineva pe olitza niste poze cu „Printzesele Disney”?… cine ar vrea sa faca aceasta legatura?… Eu inteleg ca imaginea printzeselor este una care in general vinde, unul dintre cele mai de succes imprimeuri de cateva decenii incoace… dar chiar pe WC???

Lasand laoparte faptul ca este pe capac, in principiu in spatele copilului, intr-un loc nu prea accesibil vederii…

Deja imi imginam cum i-as fi explicat Juliei… „Uite Tati, printzesele… da, si ele fac KK…”… dupaia m-a lovit urmatoarea imagine de dupa, cand la picioarele printeselor, se iveste, prin pajistea de floricele, un nou personaj maro si incolacit pe care Disney nu l-a inchipuit niciodata in benzile lui desenate…

Binenteles ca am luat un model mai simplu…

14-martie-2011 Posted by | de-a mama si de-a tata, Despre viata noastra | , , , , | 2 comentarii

Julia uimeste audienta pe zi ce trece…


Artista lu’ tati!!!

De vreo saptamana incoace Julia a inceput sa mearga in doua picioruse de una singura. Nu am fortat-o cum am auzit la atii ca fac, sa ajute copilul tinandu-l de manutze si dupaia vaitandu-se de dureri de spate…

Am lasat-o pe ea singurica sa faca lucrurile cand o fi ea pregatita… copii sunt precoce, incep sa invete singuri lucrurile pe care le vad in jurul lor.

Banuiesc ca un mare aport l-a avut faptul ca am dus-o la gradinita si vazand pe ceilalti copii, incepe sa imite si ea… gradinita probabil are si aportul negativ de a o debusola un pic in ceea ce priveste vorbitul… probabil ca nu se hotaraste cu ce sa inceapa… cu franceza de la gradinita sau cu romana de acasa… adoptam insa aceeasi strategie… cand o fi sa fie ea  pregatita… nu fortzam nimic.

Iata niste filmulete recente cu „realizarile recente” ale Juliei:

Aici Julia danseaza pe ritmurile melodiei de la reclama cu gummy-bear… melodia ei preferata…

Aici Julia face primii pasi de una singura… observati entuziasmul parintilor… astea sunt adevaratele bucurii ale vietii…

Aici Julia incearca sa sufle intr-un fluierici care a ramas de la petrecerea ei de 1 an, cand i-am rupt turta…

9-februarie-2011 Posted by | de-a mama si de-a tata, Despre viata noastra, Ne gandim la voi... | , , | Un comentariu

Am rupt turta


Duminica seara pe 30 ianuarie am facut preafrumosul si mult asteptatul PARTY. In cateva zile, pe 2 februarie, Julia are sa implineasca 1 anisor.

Julia 1 an

Pentru mai multe poze, click pe poza...

Conform traditiei romanesti, se zice ca la 1 an se taie motzul la baietzei si se rupe turta la fetitze. Aceasta traditie din cate am inteles nu este recunoscuta de biserica, nu face parte din cutumele ortodoxe, si prin urmare, chiar (din aceasta cauza) am auzit folosindu-se termenul de „obicei pagan”… suna cam urat nu?… dar cui ii pasa… este un eveniment stravechi, un eveniment frumos, la care lumea se strange si foloseste acest prilej sa se simta bine, si binenteles trebuie bagat si „ala micu'” in seama… si atunci probabil de aici au pornit asa-zisele obiceiuri.

Asadar, conform obiceiurilor, in loc de turta am folosit un „panetone” italian… am incercat sa il legam cat mai mult de ideea de turta glumind pe seama romanilor care muncesc prin italia… „o fi cel putin un roman care a contribuit la producerea cozonacului… deci este romanesc… deci este turta”… deci cu asta am rezolvat-o…

Faza cu galeata de apa nu am facut-o… cica trebuie sa tii copilul deasupra unei galeti cu apa in timp ce nasa ii rupe turta… parea prea complicat, si nu am gasit o explicatie destul de buna care sa ne convinga sa facem treaba asta… asa ca skip…

Faza cu tava in schimb e funny… dupa ce am deliberat in comun cu invitatii ce ar trebui sa punem pe tava, si ce semnificatie ar trebui sa aiba totusi fiecare obiect… ne-am dat seama ca nu avem tava… alea pe care le aveam erau deja pline cu mancare sau prea mici… asadar am gasit o „solutie de urgenta”, am folosit capacul de la jocul Quebecopoly (varianta quebecoasa a Molopoly-ului)… si tocmai bine… e emblematic… si Julia e deja quebecoasa, deci perfect…

Julia Alege

Julia a ales in ordinea asta:

  1. Pixul… un pix Parker de lux – alegerea nu a surprins pe nimeni, pentru ca toata lumea stia ca pixurile/creioanele sunt jucariile preferate ale Juliei… deci nu avea cum sa le rateaze.
  2. Cardul de Credit VISA – pe care a incercat sa il ia, insa nu a reusit sa il dezlipeasca de pe fundul tavii… nu are dexteritate chiar asa buna… dar eu l-as pune totusi ca o a doua optiune.
  3. „rujul” – care era de fapt un strugurel… ce sa facem, familie de muntzomani… greu gasesti prin casa cochetarii din astea gen machiaj, parfumuri sau Jimmy Choo’s… ne laudam cu frumusetea naturala… binenteles vorbind de Danutza si Julia… tati trebuie sa fie un pic mai frumos ca dracu…
  4. parfumul – noroc cu Rodica care inainte sa plece inapoi in State, ne-a lasat o sticluta de parfum care a ramas de atunci mai la indemana… si aici au inceput mishtouri-le la refuzul Danutzei de a pune un pahar cu vin pe tava… s-a dezbatut toata seara daca Julia a vrut parfumul sau alcoolul din parfum… mai ales ca toata seara a stat cu parfumul in gura…

Julia cu Sticla... de parfum

In rest, voie buna, distractie, mancare… muuulta mancare si buna… pizza facuta in casa… fripturi, aperitive, prajituri (tot facute in casa), tort, vin, scuri (mai putin Cola – oful nasului)… ce sa mai… jos palaria pentru talentele culinare ale Danutzei…

1-februarie-2011 Posted by | de-a mama si de-a tata, despre prieteni si familie..., Despre viata noastra | , , | 9 comentarii

Semne bune anu’ are…


Iata cateva momente si aspiratii ale Juliei la inceput de 2011…

Aici ne arata ce semne a mai invatat… vorbitul il lasam pe mai tarziu… cand ne hotaram ce vrem sa vorbim… romaneste ca acasa sau frantzuzeste ca la gradinita…

Aici reuseste o performanta noua, si da reprezentatii lu’ mami si tati… bravo, Julia…

Iar aici ne antrenam sa pasim pe urmele Nadiei Comaneci… ca doar suntem vecine…

11-ianuarie-2011 Posted by | de-a mama si de-a tata, Despre viata noastra, Ne gandim la voi... | , , , , , , | Lasă un comentariu

Mai multe poze de la Craciun!!!


Am reusit in sfarsit sa fac o scurta selectie de poze de la Craciun

Poze de la Craciun

Pentru mai multe poze - Click pe poza...

1-ianuarie-2011 Posted by | de-a mama si de-a tata, despre prieteni si familie..., Despre viata noastra, Ne gandim la voi... | , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Primul Craciun al Juliei si al lui Sebastian


Anul acesta am incercat sa egalam macar performantele culinare de anul trecut, avand in vedere faptul ca Danutza a muncit pana de curand si am facut lucrurile pe apucate.

„Spiritul Craciunului” ne-a curpins cu vreo doua-trei saptamani inainte, cand am aflat cu mare bucurie, ca Costi, Rodica si micutlul lor Sebastian de numai doua luni au reusit sa isi ia viza de America si cea de Canada, si vor ateriza exact pe 23 pe aeroportul din Montreal… prin urmare vom petrece acest Craciun impreuna.

Desi proaspata familie Costi-Rodica-Sebi nu se inrudeste in nici un fel cu a noastra prin sange, faptul ca ne sunt prieteni vechi foarte buni, sunt romani, si impart cam acelasi statut cu al nostru pe taramuri indepartate, ne-a facut sa ne simtim ca si cand am primi vizita cuiva din familie… Asadar am luat sentimentul ca atare, si am inceput sa ne pregatim sa fim niste gazde traditional-romanesti perfecte pentru o seara de Craciun de neuitat in Familie.

Am inceput sa ne facem planuri. N-am amintit de un craciun petrecut tot in familie la Brasov care ne-a ramas si ne va ramane in inima totdeauna. Toti invitatii adunati in jurul bradului, desfacand fiecare cadoul de la Moshu’… poate parea un cliseu, insa pana atunci uitasem cum este sa desfaci cadouri sub brad cu familia… este ceva special pe care multi l-am uitat, fiind inlocuit de mult cu „atentiile” inmanate la usa in timp ce te descalti sa intri in casa gazdelor… Am hotarat sa facem si noi acelasi tip de obicei (si promitem ca o sa il pastram cum putem mai bine si in viitor)… mai mult… tot la Brasov ne-am dat seama ca este mult mai mult „fun” sa faci cadouri haioase decat fitzoase si un factor foarte important sa ambalezi fiecare mic cadou intr-o „cutie de cadou” separata, astfel ai bucuria de a desface mai multe cadouri… decat o singura „punga de cadou” plina cu mai multe…

Mancarea ca de obicei cea traditionala romaneasca de Craciun… adica porcarii (a se citi „produse din carne de porc”)… toba, piftie, caltabos… dar si mai putin traditionala insa omniprezenta salata de beuf fara beuf, si tot felul de alte salate cu maioneze… La toba binenteles am pastrat reteta de anul trecut: „Toba la cutie de suc” care s-a dovedit pentru a doua oara un real succes.

 

Toba la cutie

Toba la cutie

Asadar… dupa ce am hotarat cum si in ce fel, in mare,… ne-am apucat sa punem si in aplicare.

Am cumparat decoratiuni de Craciun cu care am decorat intreaga casa… nimic foarte scump… chestii ieftine dar combinate cu gust, de mare efect… niste panglica, niste globuletze, niste servetele imprimate cu tema de craciun, etc…

Intr-unul din periplurile noastre prin magazine am dat si peste casutza lui Mos Craciun. L-am gasit acasa, asa ca l-am rugat sa ii aduca ceva frumos Juliei, ca a fost cuminte. Mosul a fost foarte amabil… a facut chiar si niste poze cu noi…

 

Acasa la Mos Craciun

Acasa la Mos Craciun

Pentru brad, in Romania aveam unul artificial care parea mult mai bogat decat cei din piata, si in plus venea sa intareasca convingerile noastre ecologice… reutilizabil… aici am optat pentru alta varianta: bradutzul in ghiveci. Nu foarte inalt ca sa putem sa il punem pe birou (ca nu cumva sa riscam vreo problema cu Julia care ar fi putut sa faca din gresala vreo manevra si sa traga bradul peste ea), natural, foarte bogat, si in plus ecologic… ne gandim la primavara sa-l replantam pe undeva… asta daca nu o sa il ucida lipsa umiditatii si caldura uneori excesiva din casa.

 

O, brad frumos!

O, brad frumos!

O insalatie de beculete cea mai ieftina si cu cele mai putine beculetze (chinezeasca binenteles) si fara joc de lumini, a fost de ajuns.

Cel mai greu a fost cu cadourile… haine… nu mai stii marimile… aia e prea scumpa, aia e prea mare, prea mica… si tot asa… nu reuseam sa ne hotaram la ceva… Pana la urma m-am enervat si am luat la gramada, fara sa ma gandesc prea mult ce si cui sa dau… pur si simplu niste cadouri comune… niste brelocuri… mici gadgeturi… chestii funny dar si utile… niste carti, niste dulcuri… si binenteles asa zisele „cadouri surpriza”: sosete cu tema de craciun, becuri economice, banda izoliera… Mi-a luat cateva ore sa le impachetez in hartie imprimata de sezon… noroc ca unele le-am luat deja ambalate…

Mancarea a fost ultima pe care am cumparat-o… ca avem un congelator nu foarte mare… si sa nu se strice. Ca si anul trecut, magazinul chinezesc are cele mai bune oferte pentru organele de porc, dealtfel unul dintre singurele magazine la care poti gasi matze, urechi, organe, copite, cap de porc, etc…

Pe 23 decembrie asteptam cu nerabdare pe prietenii nostri sa soseasca. Dupa un drum extrem de obositor, mai ales si pentru faptul ca calatoreau cu copil mic… vreo patru ore de asteptat in Paris la escala datorita zapezilor care au blocat circulatia aeriana… iata ca in sfarsit au sosit…

I-am adus acasa, i-am instalat in dormitor. Pareau foarte obositi toti trei. Drumul si diferenta de fus orar se pare ca incepeau sa isi puna amprenta.

Pe 24 am mers la cumparaturi si am facut ultimele „ajustari” la cadouri decoratiuni si mancare. Dupaia ne-am intors acasa sa terminam pregatirile. Rodica a ajutat-o pe Danutza in bucatarie… Salata de beuf-fara beuf, salata de piept de pui, caltabosul, maioneza…

 

Fetele harnice

Fetele harnice

Starea Juliei a inceput sa ne ingrijoreze cu o temperatura mare persistenta, lipsa de pofta de mancare si proasta dispozitie… banuim ca este o raceala… daca nu trece pana maine, probabil ca o sa trebuiasca sa mergem la spital… si in perioada asta… sper sa nu fie nevoie…

Am hotarat sa nu desfacem cadourile in seara de Ajun, ci sa asteptam pana pe 25 cand vor veni si ceilalti prieteni pe care ii invitaseram: Andrei si nasii Juliei (Ovidiu, Mariana si Andreea).

Pe 25 a inceput petrecerea… dupa ce am mai pus la punct cateva detalii: Salata de vinete si fritura, seara pe la ora 7 am inceput petrecerea… Deliciul serii, dupa cum si banuiam a fost desfacerea cadourilor… Sper ca si invitatii nostri au apreciat… Julia si Sebica au fost binenteles cei mai rasfatati… desi Sebica de obosit ce era a dormit iar Julia era cam lesinata de temperatura…

 

Fetele cu cadouri...

Fetele cu cadouri...

Sebi a primit un balansoar si un costum de elf, iar Julia a primit o pereche de cercei si o masa de joaca cu butoane… pe langa alte mici atentii…

 

Sebi, leganat de Julia

Sebi, leganat de Julia

Catre sfarsitul petrecerii pe Costi l-au apucat frisoane… cred ca e racit… s-a dus sa se culce… Rodica dupa el cu un spirt de masaj… doar-doar i-ar fi mai bine…

Ovidiu si Andrei au stat pana mai tarziu cu mine si cu Danutza ca sa incerce un lichior adus de Andrei. Mariana a plecat un pic cam devreme intr-o stare cam de zombi… a muncit toate aceste zile, si s-a ambitionat sa faca peste noapte si niste sarmale care i-au iesit foarte bine si din care am gustat toti… era cam obosita…

Pana la capat, bilantul a fost bun… in ciuda micilor neplaceri de stare de sanatate/oboseala… toata lumea s-a distrat, a mancat o macare excelenta pentru care Danutza a primit si merita toate complimentele… a fost o seara reusita…

26-decembrie-2010 Posted by | de-a mama si de-a tata, despre prieteni si familie..., Despre viata noastra | , , , , , , , , , , , , , , | 4 comentarii

Tot cu Julia


De vreo doua saptamani incoace se intampla lucruri noi cu Julia.

In primul rand au inceput sa ii dea dintii. Primul a fost incisivul central jos stanga, dupa care incisivul central sus stanga dupa care incisivul lateral jos stanga… in total trei dintisori, dar toti pe partea stanga… in dreapta inca nu se vede nimic… insa ii sunt de ajuns cei trei ca sa te perforeze de fiecare data cand te prinde nepregatit.

De ceva vreme am trecut pe mancare bucati si biscuiti de orez care ii plac foarte mult. Este foarte incapatanata si vrea sa manance singurica. Nu ii mai place sa i se bage in gura mancare, ci vrea sa bage singura mancarea in gura, desi este cam stangace. Imita din ce in ce mai mult ce vede la mami si la tati si mai ales ce vede la ceilalti copii mai mari de la gradinita. A inceput sa stea pe vine fara sa aiba nevoie sa se tina de ceva… nu sta mult, dar e un inceput.

S-a prins ea ca e o treaba cu lingura la masa… acum incearca sa isi dea seama cum trebuiesc folosite… deja nu mai putem sa ii dam mancare daca nu ii dam si lingurita sau linguritele ei… sa incerce si ea… iata un mic filmulet despre acest lucru:

Cel mai nou lucru pe care vrea sa il invete si ii place este sa bea ca mami si tati, apa direct din pahar… cate o inghititura, incet-incet…

22-decembrie-2010 Posted by | de-a mama si de-a tata, Despre viata noastra | , , | 2 comentarii

Jocuri pe blog…


Va propun pentru prima data pe blog 2 jocuri: In cele patru imagini de jos:

1. GASITI 10 DIFERENTE IN IMAGINILE URMATOARE

2. GHICITI PERSONAJELE DIN IMAGINE

Imaginea 1:

Click pe poza pentru a mari imaginea

Imaginea 2:

Click pe poza pentru a mari imaginea

Imaginea 3:

Click pe poza pentru a mari imaginea

Imaginea4:

Click pe poza pentru a mari imaginea

 

8-decembrie-2010 Posted by | de-a mama si de-a tata, Despre viata noastra | , , , | 3 comentarii

Julia are 10 luni


Ieri Julia a implinit 10 luni.

De-a lungul ultimei luni am facut progrese…

Iat-o pe Julia cum bea singurica din biberon. Dovada clara ca omul se naste lenes, iar foamea si nevoia il face harnic…

Deja de o luna, Julia frecventeaza gradinita. Tot de o luna, Danutza munceste… A avut noroc sa gaseasca de lucru cam in acelasi timp cu inceperea gradinitei Juliei. Deja Julia s-a acomodat foarte bine… as putea sa spun ca, chiar ii place la gradinita… cand ma duc sa o iau acum aproape ca nici nu ma mai baga in seama, spre deosebire de primele doua saptamani cand, daca ma vedea o lua la fuga in patru labutze spre mine.

A inceput sa se ridice in doua picioruse, tinandu-se de orice.

 

Julia in doua picioare

Pentru mai multe poze, click pe poza!

Tot luna asta a inceput sa bage singurica mancarea in gura. Face o gramada de mizerie… dar cui ii pasa… ne bucuram ca mananca singurica… e o delectare numai privind-o…

Acum o saptamana am primit o vizita de la niste prieteni din SUA. Au venit si cu Sebica… tanarul american de aproape 2 luni… tinerel, frumusel… Julia abia astepta sa il cunoasca mai bine… dar se pare ca nu prea s-au inteles… unul in quebecoasa, altul in americana… dar in mod sigur au facut contact… iata aici un filmulet de full-contact…

Dupa care s-au mai imprietenit… Julia, fiind mai mare chiar i-a facut cadou leaganul ei de cand era mica…

Cam asta a fost ultima luna a Juliei… creste vazand cu ochii…

3-decembrie-2010 Posted by | de-a mama si de-a tata, Despre viata noastra | , , | 3 comentarii

Cascade din zona Montrealului


Luna trecuta am am reusit sa facem un tur de forta prin zona Montrealului, in cautarea celor mai spectaculoase cascade.

Dupa ce am bifat cateva dintre cele mai spectaculoase cascade din zona, incepand cu mama cascadelor Cascada Niagara, continuand cu Cascada Montmorency de langa orasul Quebec, si cascada Dorwin de langa Montreal, am hotarat sa plecam la vanatoare sa vedem daca mai exista vreo cascada din zona Montrealeza care sa ne mai impresioneze.

Chute Sainte Ursule

Aceasta cascada se afla la cca 120 km de Montreal.

Drumul pana acolo a fost placut. In maxim o ora jumatate ar fi trebuit sa fim acolo. Pe la ora 3.30 am iesit de pe autostrada si ne-am indreptat spre cascada. Drumul trece printr-un mic orasel pe nume Louiseville. Cum am intrat in oras am inceput sa vedem dintr-o data multe masini parcate, multe motociclete Harley Davidson… se pare ca era o sarbatoare in oras. In intersectia din centrul orasului trebuia sa o luam la stanga peste calea ferata… insa… intersectia blocata de masini de politie. Politistul amabil care dirija circulatia inapoi ne-a explicat ca este cel mai mare eveniment al orasului: Festivalul Galettei de Sarasain de Louisville. Prin intersectia respectiva tocmai trecea parada care strabatea intreg orasul. Tot politzistul amabil ne-a explicat ca parada va dura inca cel putin o ora, iar alt traseu spre cascada ar fi ocolit tot orasul… asa ca am hotarat sa parcam masina si sa asistam si noi la frumoasa parada.

Masini de epoca, care cu muzica, cai din cei mai frumosi de la cei mai mari cu copita cat capul unui om pana la poneii de marimea unui caine de talie mare faceau deliciul localnicilor si a vizitatorilor veniti pentru a petrece o zi de sarbatoare.

Dupa ce s-a terminat parada, intersectia s-a deblocat, si calea spre Saint Ursule era libera. Am ajuns la intrarea in Parc cu doar 15 minute inainte de ora 17:00, ora inchiderii. Intrarea era 5$/persoana. Dupa ora 5 puteai intra liber, insa nu beneficiai de serviciile centrului de informatii sau de toaletele publice din parc. Doamna de la intrare a fost dragutza si a zis ca se face ca nu ne-a vazut, si nu am mai platit intrare (oricum eram dispusi sa asteptam 15 minute pana pleca ea… n-avea rost sa platim intrarea pentru doar 15 minute).

De la parcare pana la podul de deasupra cascadei nu sunt mai mult de 200 de metri. Poteca te duce printr-o padure amenajata cu masutze si bancutze pentru picnic.

Exact de pe pod poti vedea sub tine cum incepe marea cadere de apa, dar deasemenea poti vedea si o zona oarecum perpendiculara pe cursul actual al apei, o limba de piatra slefuita, fara nici un fel de vegetatie.

O placa informativa iti supune imaginatia la un exercitiu temporal: limba de piatra slefuita este de fapt vechiul curs al raului, pe care se afla acum cateva sute de ani si o veche moare din care nu a mai ramas nimic.

Pe malul drept al raului, imediat dupa podul de deasupra cascadei, incepe „o poteca din lemn amenajata cu balustrada si covor antiderapant amenajat pentru accesul in timpul iernii. Acea zona este permanent udata de stropii cascadei, si probabil iarna se face gheata si devine periculos.

Poteca se bifurca chiar la capatul podului. Una din poteci urmareste vechiul curs al raului, iar cealalta poteca coboara prin dreapta raului pe langa cascada, traverseaza raul la partea inferioara a cascadei dupa care urca inapoi pe malul stang al raului, oferindu-ti practic o priveliste completa a cascadei  din toate unghiurile posibile.

Am apucat-o vreo 300 de metri pe „cararea” ce cobora pe cursul vechi, doar ca sa ne facem o idee… era deja tarziu, si vroiam neaparat sa vedem cascada… O mica belvedere amenajata cu un pod de lemn iti arata o mare parte din vechiul curs al raului. De-o parte si de alta padure multicolora, iar in lumina soarelui se putea vedea un pod de fier ce purta o cale ferata. O alta pancarda informativa dezvaluia ca acel pod a detinut la vremea lui, in urma cu multe zeci de ani, recordul mondial a celui mai lung pod feroviar cu structura metalica. Si iata cum ceva ce parea ca strica peisajul natural, a devenit printr-o simpla pancarda un monument de admirat.

Ne-am intors la pod si am apucat-o in josul cascadei. Din loc in loc erau amenajate mici poduri de lemn, locuri de unde puteai admira cascada in toata splendoarea ei.

Fiecare punct de pe traseu era aproape unic, pentru ca relieful pe care l-a sapat cascada este cam neregulat, si greu ai fi putut sa gasesti un loc de unde sa o vezi in intregime. In plus era destul de lunga (peste 30 de metri diferenta de nivel), si sapase un gen de canion, care in prima faza sherpuia printre stanci, si curgea in trepte. Astfel de pe podul de jos nu puteai vedea podul de deasupra cascadei sau invers.

Pe la jumatatea cascadei „poteca de lemn” se termina, si incepe poteca prin padure pana la podul de sub cascada. Podul de sub cascada mi-a amintit de podul suspendat pe cabluri de la Moreni de pe Cricovul Dulce, orasul in care am copilarit…

De aici am inceput sa urcam pe malul stang al raului. Aici este o belvedere care iti infatiseaza cascada aproape in intregime… o splendoare… Julia era fascinata… atat de fascinata incat a trebuit sa o schimbam chiar acolo…

Pentru mai multe poze de la Chutes Saint Ursule, click aici.

Chutes Croches et Chute du Diable

Sunt doua cascade pe care le-am pus impreuna din doua motive. In primul rand ca sunt foarte apropiate una de cealalta (vreo 5 km), si in al doilea rand Prima dintre ele este atat de putin spectaculoasa ca aproape ne-a parut rau ca am pierdut timpul sa o vedem…

Click aici pentru locatia exacta: Chutes Croches
Click aici pentru locatia exacta: Chute du Diable

Ambele cascade se afla in susul raului care formeaza lacul Monroe in cadrul Parcului National Mont Tremblant. Este acelasi lac pe care in urma cu ceva vreme ne-am plimbat cu barca atat cu prietenii nostri din SUA – Costi si Rodica (vezi aici) cat si cu prietenii nostri din Romania – Popica si Cristina (vezi aici). Cu ocazia asta ne cerem scuze ca am ratat asa o minunatie de cascada la doar 7-8 km distanta… sorry… poate data viitoare, acum stim…

Prima cascada (Chutes Croches) se afla la doar 200 de metri de strada. Acolo gasesti podul de deasupra cascadei, dupa care mai mergi alti 200 de metri pana la o belvedere de sub cascada. Peisajul este frumos, insa cascada nu este altceva decat ocurgere mai rapida de apa, ideala probabil pentru rafting cum bine zicea un prieten.

A doua cascada se afla un pic mai in susul raului, si din sosea trebuie sa mergi pe jos prin padure 785 de metri… adica vreo 10 minute

Chute du Diable (Cascada Diavolului) este intr-adevar mai spectaculoasa. Destul de inalta, cu cadere libera si debit foarte puternic, iti ofera un peisaj destul de infricosator. Forta pe care o expune aceasta cascada este dublata si de un zgomot foarte puternic si de norul de stropi pe care il arunca in aer… este intradevar una din cascadele care mi-a dat un pic fiori pe sira spinarii.

Merita vazuta…

Pentru mai multe poze… click aici

2-noiembrie-2010 Posted by | Calatorii, Despre viata noastra | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Costume Halloween 2010


Anul acesta de Halloween am avut ocazia sa revedem niste oameni pe care ii mai vazusem la Halloween-ul de anul trecut (prieteni ai Crisei), sa cunoastem altii noi si sa petrecem intr-un cadru restrans alaturi de vechi amici montrealezi. A fost o seara frumoasa, scurtata din pacate de problemele Juliei (temperatura mare cel mai probabil din cauza ca ii ies dintzisorii… dar nu este sigur)

 

Halloween 2010

Pentru mai multe poze, Click pe Poza

Succesul pe care l-am avut la petrecere cu costumele noastre, atat si locul 2 pe care l-am luat la concursul de costume de halloween de la serviciu, m-a indemnat sa vi le prezint, mai ales pentru faptul ca aceste costume sunt conceptii originale si create de noi pe principiul „costuri minime si creativitate cat incape”.

DANUTZA-PISICUTZA

Sa incepem cu costumul „Danutzei-Pisicutzei” care este cel mai simplu dar cu un efect foarte bun. A fost si pentru prima (si probabil ultima) ocazie cand am putut sa ii spun Danutzei… „Pisi, hai acasa!” – la sfarsitul petrecerii…

 

Danutza-Pisicutza

Danutza-Pisicutza

Materiale necesare:

  • o bucata de carton dintr-o cutie ordinara
  • 2 carioci permanente (rosu si negru)
  • creion dermatograf negru
  • agrafe de par (daca nu va descurcati direct cu parul)

Urechile in afara de forma pe care o vedeti, mai au si cate 3 piciorushe care ajuta la fixarea lor pe cap direct in par sau cu ajutorul unor agrafe.

 

urechi de pisi

Urechi de "Pisi"

Tot cele trei piciorushe ajuta la pozitia verticala a urechilor si la fixarea intr-o pozitie putin incovoiata a lor.

Pe langa urechi, am desenat „fatza de pisica” cu creionul dermatograf, si tzinuta neagra, sau de ce nu una provocatoare… si atunci va iese un gen de sexy Cat-Woman foarte reusit.

DANUTZ-VAMPIRUTZ

Costumul meu este unul mai complex din punct de vedere al fabricatiei. Mi-a luat vreo 2-3 ore numai ideea, conceptia si executia. Rezultatul a avut un efect maxim, foarte real. In consecinta, a fost premiat la serviciu, la concursul de costume de halloween, si a fost si foarte popular la petrecere.

Danutz-Vampirutz

Danutz-Vampirutz

Materiale necesare:

  • camasa de unica folosinta chinezeasca (de care sa nu iti pese cand bagi foarfeca)
  • o bucata de lemn de maxim 10 cm
  • o bucata de sarma solida de maxim 50 cm (eu am folosit un umeras de sarma)
  • vreun metru de banda elastica
  • 2 culori de machiaj (rosu si negru)
  • fond de ten alb (cred ca iese si cu pudra de talc/faina/zahar farin)
  • fake blood (cred ca merge si cu dulceata de visine/cirese) – ketchup am incercat anul trecut, dar nu da efectul dorit… se deschide mult la culoare cand se usuca
  • binenteles dinti de vampir – accesoriu care poate lipsi mai ales ca te incurca teribil la vorbit…

Peste partea de machiaj o sa trec, pentru ca sunt convins ca altii ar putea face mai bine ca mine, si o sa trec direct la piesa de rezistenta: tzarusul infipt in piept.

In mare tzarusul respectiv se „imbraca” cu ajutorul unui gen de ham (cum poarta pistolul, politzistii americani in filme). Tarusul este atasat de ham cu ajutorul a trei intarituri de sarma care iau forma corpului si sunt bine ancorate in tzarus.

Strap-on

Primul pas pe care trebuie sa il faceti este hamul din banda elastica. Eu am reusit sa mi-l fac singur fara ajutor. Prima bucata este circulara in jurul pieptului. A doua bucata trebuie foarte bine dimensionata in functie de inaltimea la care trebuie sa stea tzarusul. Fiind vorba de banda elastica, va va permite oricum sa mutati tzarusul in orice pozitie doriti pe o suprafata destul de mare astfel incat sa nu va puna prea mari probleme de sincronizare cu gaura din camasa.

Al doilea pas este pregatirea tzarusului. Orice bucata de lemn ar putea servi ca tzarus. Eu am folosit un capat de lemn de constrctii de vreo 8 cm. Asigurati-va ca partea care se lipeste de corp este perfect dreapta (taiata). Capatul celalalt pentru un efect mai bun il puteti „inflori” cu un baros sau un ciocan mai mare daca incercati sa „bateti tzarusul” intr-o piatra. Ascutiti capatul care se „infige” cu un cutzit, astfel incat sa ii dati forma de „jumatate de tzarus”.

tzarus 1

Acum vine partea cea mai dificila: Intariturile de sarma. Am folosit o bormasina sa dau 3 gauri in lungimea tzarusului (dinspre capatul care se lipeste de corp) de grosimea sarmei. Cu un ciocan am batut in gauri trei bucati de sarma de cca 15 cm fiecare (sarma ar trebui sa intre un pic fortzata ca sa stea bine). Dup’aia am indoit cele trei capete de sarma sa se muleze pe corp si pe directiile hamului.

tzarus 2

Prinderea hamului de tzarus am reaizat-o „impuscand” niste cleme care au dublu rol: unaul sa fixeze tzarusul de ham si al doilea sa nu lase sarmele sa se roteasca in jurul gaurii… la asta pot ajuta si niste mici canale in tzarus in care sarma sa se fixeze dupa indoire.

tzarus 3

Fixarea capetelor sarmelor de ham am facut-o prin niste simple gauri prin ham. Hamul fiind din banda elastica sunt foarte usor de atasat.

tzarus 4

Faptul ca sarma pe care am folosit-o a fost invelita intr-un strat protector de plastic conteaza pentru a nu iti face iritatii pe piele.

Pasul final este „forfecarea” camasii. Cel mai indicat este ca aceasta operatie sa o faci ultima deoarece stii deja unde o sa stea tzarusul pe piept, astfel elimini problemele de pozitionare atunci cand creezi hamul.

Cam asta este tot… restul tine de arta plastica… pictura… imaginatie…

JULYCUTZA-ALBINUTZA

Din cauza regulii dictatoriale ale lui taticu: „NO MAKEUP UNTIL 18”, optiunile de deghizare ale Juliei s-au limitat doar la costum… iar faptul ca ea este prea frumoasa ca sa poti face ceva infricosator din ea… Am facut-o albinutza…

Ziceti voi ca nu e cea mai frumoasa albinutza…

 

Julycutza-Albinutza

Julycutza-Albinutza

31-octombrie-2010 Posted by | de-a mama si de-a tata, Despre viata noastra, Iata ce pot face doua maini dibace | , , , , , , | 4 comentarii

Ce mai e nou cu Julia…


De vreo doua saptamani Julia noastra a inceput sa mearga lejer in patru labe, si mai mult, acum incearca sa se ridice in doua picioare, catarandu-se de ce apuca. Acum Julia este peste tot in casa. Descopera orice coltzisor, orice detaliu, il ia in mana, il cerceteaza… bine ca nu are inca tendinta sa bage in gura orice mizerie gaseste pe jos.

Dintzishorii nu i-au iesit, desi medicul pediatru ne-a zis de acum 2 luni ca o sa ii creasca foarte curand.

Are o predilectie pentru cabluri… cum vede unul cum se duce tzinta la el si incepe sa traga… 3 ore mi-a luat sa ascund toate cablurile de la calculator in spatele biroului… Alt lucru care o atrage este cosul de gunoi. Trebuie sa fim atenti de fiecare data sa inchidem usa la bucatarie, ca altfel in cateva secunde e cu gunoiul in cap…

La capitolul vorbit stim decat sa scoatem silabe: la-la-la, ma-ma-ma, ta-ta-ta, ba-ba-ba… insa nu putem inca sa le asociem nici macar cu mama sau tata… si am mai invatat sa tzipam taaaaaaaaaaaaaare sa ne auda cei dragi din Romania!!!!!!!!

Vizionare placuta.

26-octombrie-2010 Posted by | de-a mama si de-a tata, Despre viata noastra | | 4 comentarii

Am inceput gradinita


De la inceputul saptanii (16.oct.2010) am dat-o pe Julia la gradinita.

Intai cateva cuvinte despre sistemul de gradinite din Montreal.

Ca si la sistemul medical, se pare, gradinitele se afla in inferioritate fata de nevoile populatiei. De cand am ajuns aici, am fost sfatuiti sa aplicam la gradinite cu un an inainte de a se naste copilul. Absurd binenteles tinand cont ca nici macar nu stii cand se naste exact, cum o sa il cheme sau unde o sa locuiesti peste 1-2 ani cand in principiu se disponibilizeaza un loc la gradinita la care ai aplicat. Insa asa stau lucrurile aici. Desi am aplicat pentru gradinite de mai bine de 1 an, nu am primit nici un fel de confirmare de la acestea.

Exista mai multe tipuri de gradinite:

Dupa pretz: exista gradinite finantate de guvern si gradinite nefinantate. Guvernul considera ca pretul minimal pentru o gradinita este de 7$ / zi. Fapt pentru care ofera 2 tipuri de subventii: una direct anumitor gradinite, astfel incat pretul final pe care trebuie sa il plateasca parintii sa fie de 7$, sau subventii oferite parintilor, in cazul in care acestia aleg sa isi dea copilul la o gradinita particulara (nefinantata). In al doilea caz, guvernul iti returneaza pana la 75% din ceea ce depaseste cei 7$ minimi, in functie binenteles de venitul familial.

Dupa marime: exista gradinite in mediu familial si gradinite „mari”. Gradinitele in mediu familial sunt de obicei acele gradinite organizate la oameni acasa. Adica cineva care vrea sa aiba grija de copiii altora poate sa isi deschida o gradinita chiar in casa in care locuieste. Gradinitele „mari” sunt acele gradinite bine structurate cu peste 20-30 de copii, cu personal calificat, etc.

In ambele cazuri, legile sunt foarte clare si foarte stricte. Fiecare copil trebuie sa aiba parte de un anumit grad de atentie (de exemplu un matur nu are voie sa ingrijeasca mai mult de 6 copii concomitent), fiecare copil trebuie sa beneficieze de anumite standarde de spatii de joaca, de anumite standarde de igiena si siguranta. Toate aceste standarde sunt indeaproape si strict controlate periodic de inspectori.

Asadar, revenind la Julia:

Julia

La decizia cu gradinita pentru Julia au coroborat mai multi factori. Aici poti incepe gradinita la orice varsta. poti sa duci copilul si de la 2 luni (asumandu-ti binenteles riscurile de rigoare). Julia are deja 8 luni jumatate. Desi ne-ar fi placut sa o ducem mai tarziu la gradinita, a trebuit… Gradinita pe care am gasit-o se deschidea pe 16, si daca o pierdeam si pe asta, nu se stie cand mai gaseam alta gradinita disponibila… Danutza trebuie sa isi gaseasca de munca, iar daca incepe iarna este din ce in ce mai greu… Julia s-a plictisit deja de „casa”, are nevoie sa descopere, sa vada lucruri noi… iar iarna oricum nu prea poti iesi cu ea pe afara… nu in ultimul rand situatia financiara…

Gradinita pe care am gasit-o este una „mare”, nou-noutza, personal calificat „cu diplome”, foarte scumpa – 35$/zi, asta inseamna 750$/luna, insa se afla in drumul meu spre serviciu, deci foarte aproape.

Prima saptamana a fost „de acomodare”. Adica nu a lasat-o timp intreg, ci cel mult jumatate de zi. A inceput treptat cu jumatate de zi impreuna cu mamica, dupa care jumatete de zi cu mamica plecata vreo ora… si asa mai departe. Astazi a stat jumatate de zi singurica. Am dus-o de dimineata, iar Danutza a luat-o pe la orele 13.00. Julia se comporta exemplar. Este unul dintre putinii copii care s-au adaptat foarte bine. As putea sa spun ca deja ii place. Se joaca cu copii, cu jucariile, nu mai plange… Sunt o gramada de copii cu „vicii” cum ar fi suzeta, adormitul in brate, adormitul leganat, tinutul in brate non-stop, etc. Noi suntem mandri ca fetita noastra nu are nici un fel de obisnuinte din astea ciudate. Sunt copii care chiar dupa o saptamana nu s-au acomodat… plang in continuu… azi era agitatie mare de exemplu: toata lumea cauta suzeta unei fetite care „nu putea fara” si urla in continuu de ii disperase pe toti.

Saptamana viitoare o sa incepem cu „timp complet”. Sper sa fie ok.

Danutza deja astazi a fost la primul interviu… sa speram ca o sa isi gaseasca repede ceva de munca pana vine iarna.

22-octombrie-2010 Posted by | de-a mama si de-a tata, Despre viata noastra | , , | Lasă un comentariu

Micile placeri ale vietii


Am sa incep cu o mica povestioara care mi-a ramas in minte de mai bine de 2 ani si care cred ca este oarecum relevanta pentru ceea ce vreau sa spun.

Am un unchi care este plecat in SUA de ceva anishori buni. Cand s-a intors in tara cineva l-a intrebat: „Care este cea mai mare realizare pentru tine de cand ai plecat in SUA?”. El a zis: „Cea mai mare realizare este ceea ce simt cand ma duc acasa dupa serviciu, ies pe terasa si admir apusul de soare”. Persoana care i-a pus acea intrebare nu a inteles nimic din ceea ce a vrut sa spuna, nu a inteles de ce a trebuit sa emigreze atat de departe ca sa poata sa sa se bucure de o banalitate pe care ar fi putut foarte usor sa o faca si in Romania.

De cand m-am angajat, sefa mea, quebecoasa veritabila, mi-a spus de nenumarate ori ca una din perioadele cele mai frunoase ale anului aici in Canada este luna octombrie. Motivul pentru care este atat de mult apreciat acest sezon este faptul ca poti admira „cum cad frunzele”. Este luna in care padurile prind culori multicolore si anunta sfarsitul verii si inceputul iernii.

Trebuie sa recunosc ca prima reactie pe care am avut-o a fost: „Bai ce incuiati sunt Canadienii astia… ar trebui sa mai iasa si ei din casa…”. Ma simteam superior pentru ca credeam ca un muntzoman ca mine, care a fost foarte bine conectat cu natura in Romania, este destul de obisnuit cu efectele tomnatice ca sa nu fie atat de extaziat de acest fenomen.

Adevarul este ca in Canada (ca si in SUA cred), oamenii sunt mult mai aproape de natura decat vor fi romanii vreodata. Weekendurile majoritatii canadienilor se petrece in natura. Fie ca sunt drumetii, fie ca viziteaza o padure, un parc, fie ca fac un barbaque, fie sa se plimbe cu bicicletele sau sa calareasca, fie se plimba pe lacuri cu barci/caiace/canoe… toata lumea incearca sa iasa din oras si sa isi petreaca timpul in natura si mai mult decat atat, in familie. Pe unde am fost, se pare ca oamenii sunt in stare sa se bucure de micile placeri ale vietii… un lac linistit cu nuferi, un apus de soare, un peisaj multicolor al unei paduri care isi pierde frunzisul… si mai mult decat atat, pastreaza curatenia naturii lor.

Parc des Chutes Dorwin

Pentru mai multe poze - Click pe Poza

Weekendul acesta am fost intr-unul din zecile de parcuri amenajate din jurul Montrealului. Parc des Chutes-Dorwin se afla intr-un mic orasel la vreo 70km de Montreal. Drumul pana acolo a fost foarte bun si mai ales relaxant. O buna parte de drum este pe autostrada (care acopera partea de distanta) a traseului, iar alta parte a drumului este pe drumuri nationale (care acopera partea de diversitate si anti-stres a drumului). Drumul national strabate mai multe localitati mici care iti dezvaluie un mod de viata aparent relaxant. Case frumoase, gospodarii ingrijite, oameni ne-agitati, tablouri foarte aerisite. Faptul ca nu exista garduri, sau daca sunt sunt foarte mici si mascate de gard viu, aduce peisajului un plus de naturalete.

GPS-ul ne-a dus la fix, dar chiar daca nu aveam GPS, parcurile si zonele cu importanta turistica sunt destul de bine marcate cat sa nu te ratacesti.

Parcul cascadei Dorwin nu era foarte mare. Fara sa exagerez, nu avea mai mult de 5 poteci intercalate, care puse cap la cap nu depasau mai mult de 2 km toate.  Asadar niste vitezomani ca noi, a trebuit sa ne chinuim sa mergem fooooaaaaarrttteeee incet, sa ne oprim la fiecare 200 de metri, sa ne asezam, sa facem poze, sa ne jucam cu Julia sau sa ii dea mamica de mancare… am reusit sa tragem de timp sa vedem tot parcul in mai putin de 2 ore. Principala atractie a parcului era o cascada destul de voluminoasa, nu foarte inalta insa foarte involburata si rapida. Desi foarte mic, parcul reusea sa prezinte cascada din vreo 5-6 puncte de belvedere bine amenajate, cu mici pontoane suspendate sau poduri de lemn. La fiecare 100-200 de metri se aflau panouri informative cu diverse chestii incepand de la specii de plante, flori, pana la geneza peisajului sau legende legate de locul pe care il vizitezi. Micile poteci pun in valoare atat raul de deasupra cascadei cat si de sub cascada, dar si padurea de langa rau. Prin padure, probabil din cauza variatiilor nivelului apei a fost nevoie sa faca poteca suspendata din lemn, astfel poti admira padurea chiar si atunci cand locul este mlastinos.

Pauline (sefa mea) avea dreptate. Culorile padurii in octombrie sunt extraordinare. Clima favorizeaza padurile intercalate foioase/conifere. Astfel toamna, peisajul este intradevar mirific. Verdele brazilor intercalat cu galben-ruginiul frunzelor care se pregatesc sa cada, si mai ales intercalat cu rosul foarte aprins (pe care nu l-am vazut in Romania prea des) al frunzelor unei anumite specii de artar (pentru ca am vazut ca nu toti artarii inrosesc)… o minunatie…

Am reusit sa numar in tot parcul (chiar am fost atent). O singura punga de plastic in apa, si exact 3 cani de carton de cafea aruncate la intamplare. Am vazut si „paisani” care arunca gunoiul la intamplare ca manelistii din Romania, dar am o vaga banuiala ca respectivii sunt imigranti iar obiceiurile sunt din tara lor… stiti voi… padure fara uscaturi…

4-octombrie-2010 Posted by | Calatorii, Despre viata noastra, Romania VS Canada | , , , , , , , , | 5 comentarii