Danutzii de peste ocean

"Daca vrei sa cunosti intr-adevar pe cineva, trebuie sa calatoriti impreuna."

Expozitie de veliere


Astazi am fost in Vieux Port, Montreal sa vedem „parada” velierelor.

In fiecare an, vapoarele cu panze intra in portul vechi al Montrealului, sa isi arate mandre aurele misterioase ale secolelor care au trecut peste ele.

Este un pretext foarte bun pentru un nou weekend tipic montrealez… atmosfera bine cunoscuta pe intreg continentul, pentru care turisti din toate colturile lumii vin in vizita la preafrumosul oras, parca lipsit de griji si intr-o permanenta petrecere.

A fost o zi frumoasa, insorita, de care am profitat din plin impreuna cu pitica noastra.

Vezi toate pozele aici

Reclame

18-septembrie-2011 Posted by | Despre viata noastra, Pe la prieteni/Prin Oras/Prin parcuri | 7 comentarii

Taxi


Nu vreau sa generalizez, insa astea sunt impresiile mele din prima mea calatorie cu taxiul.

Weekendul trecut am avut pentru a treia oara aceeasi problema cu masina. In mers fiind, am ramas subit fara curent. Nimic nu mai mergea, nici macar semnalizarea.

De data asta ne-a prins in drum spre nasii Juliei (cam la 25 de km distanta). Ce era si mai nasol, era faptul ca pe langa ca eram cu Dana si Julia in masina, „pana de curent” a intervenit pe unul dintre cele mai lungi poduri de iesire din Montreal, Pont Champlain, care claie peste pupaza, mai era si in reparatii si se circula doar pe doua benzi, bara la bara.

O avarie pe pod ar fi insemnat pe de o parte blocarea grava a traficului pe pod, multe ore de asteptare probabil pentru ca o echipa de interventii sa ajunga pana la noi sa ne tracteze, o gaura frumusica in buget pentru tractare.

Norocul nostru a fost ca desi nu mai era nici un strop de curent in baterie, totusi cumva (probabil alternatorul) reusea sa tina motorul in functiune.

Cu inima stransa cat un purice, am mers usurel-usurel prin trafic, fara semnalizare sau avarii… stiam ca daca se opreste motorul eram terminati. Am reusit sa ajungem la nasii Juliei cu masina. Am oprit motorul, si am incercat din nou sa pornesc… sufletul… bateria era goala.

Am incercat sa profitam totusi de vremea frumoasa si de faptul ca eram in vizita, fara sa ne mai gandim la problema cu masina… speram ca daca se raceste alternatorul, va incepe sa bage din nou curent si problema se va rezolva de la sine, asa cum s-a mai intamplat si pana acum.

Ultima data cand am avut problema, m-am grabit la un service sa o repar. Nu au avut ce sa ii faca. Totul mergea struna. Mi-au zis ca s-ar putea sa fie din cauza alternatorului, sa nu mai bage destul curent, dar numai atunci cand se incalzeste… problema care din pacate nu se poate simula artificial sau testa… prin urmare, nu am facut nimic, pentru ca nu erau siguri si eu speram sa se insele… ei bine nu s-au inselat in privinta diagnosticului…

Insa de data asta, alternatorul a murit cu desavarsire.

Sambata seara, dupa vizita, ne-am suit in masina… a avut putere bateria cumva sa porneasca motorul, insa deindata ce am aprins farurile, mi-am dat seama ca aia a fost ultima suflare a bateriei. Se stinsesera toate becurile de pe bord, farurile nu mai functionau, iar cel mai grav, daca incercam sa accelerez un pic mai tare, motorul incepea sa se inece, si tragea sa se opreasca… si chiar daca ar fi mers motorul, sa merg noaptea 25 km pe autostrada fara faruri sau stopuri era exclus.

Nasul Juliei ne-a sarit fara sa ezite in ajutor, si mi-a intins cheile de la masina lui. Am mutat scaunul Juliei in masina lui, si m-am suit la volan. Dupa doi ani de cutie de viteza automatica, acum puneam pentru prima data piciorul pe un ambreiaj – Masina nasilor este manuala. Mi-am dat seama instantaneu ca nu mai aveam habar sa conduc o masina cu cutie de viteze manuala, pentru ca nu imi mai aminteam pozitiile vitezelor sau mansalierului. Dupa un scurt instructaj verbal, eram gata de drum.

Am ajuns numaidecat acasa. Mi-a fost un pic ciudat sa conduc manuala, insa m-am descurcat.

Duminica dimineata eram in fata casei lui Ovidiu sa ii returnez masina si (speram eu) sa reusim sa ii facem ceva la a noastra, macar sa ma duca pana inapoi acasa. Ne-am sucit, ne-am invartit, cabluri, baterii in paralel, in serie, in cruce, in postul pastelui, in PASTELE MASinii… de treaba… nu mergea in nici un chip. Tot ce am reusit sa reparam a fost becul de la faza scurta de la masina lui Ovidiu. M-am apucat sa sun la toate service-urile din zona pe o raza de 3 km, ca nu vroiam sa platesc prea mult la tractare. Venisem pregatit cu lista de acasa… Duminica? Service deschis? Doar in vise!!!

Am apelat atunci tot la bunavointa cumatrului sa ma duca acasa si pe mine.

M-am intors acasa des-mashinat cu coada intre picioare.

Luni urma sa dau telefon la un service sa imi tracteze masina de la adresa cumatrului Ovidiu si sa mi-o repare. Dana urma sa o recupereze pentru ca muncea mai aproape de cumatru, ajungea deci mai usor, iar eu urma sa ma ocup sa duc/aduc pe Julia la gradinita, si in acelasi timp sa ma si duc la propriu-mi serviciu… treaba care s-a dovedit a fi realizabila doar cu ajutorul taxiului sau cu inchirierea unei masini pentru o zi-doua. Varianta a doua a picat datorita orelor neconvenabile de dus/adus masina… asadar am ramas cu taxiul ca unica optiune.

Asadar luni dimineata la ora 7.00 am pus mana pe telefon si am sunat o companie de taxiuri la nimereala. Mi-a raspuns o tanti dupa ce am asteptat vreo 2-3 minute la telefon. Mi-a zis ca o sa trimita imediat un taxi la adresa. Ce mi s-a parut ciudat a fost ca nu mi-a cerut numar de telefon sau nume (probabil ca au caller ID). M-am grabit sa iau copilul cu scaun de masina cu tot si sa cobor. Nu mi-am dat seama ca „imediat” s-a dovedit a fi 15 minute intr-un final. Ma rog. M-am suit in masina pe scaunul din spate, pentru ca oricum nu aveam de ales – scaunul din fata nu se foloseste pentru clienti. Traseul era de acasa la gradinita, lasam copilul, si de la gradinita la serviciu. Tariful este de 1.6$/km+3.3$/pornire+0.6$/min. Totul a mers conform planului pana am ajuns la gradinita. Acolo soferul mi-a zis ca el iese din tura, si ca nu poate sa ma duca la urmatoarea adresa. Nici nu m-a intrebat cat de departe este sau ceva… pur si simplu m-a scuipat din masina cu copil si scaun cu tot, si mi-a spus ca o sa cheme un coleg sa ma ia mai departe, „imediat”. Am tot sperat ca primul „imediat” de 15 minute a fost doar o intamplare nefericita, insa se pare ca firma de taxi vroia sa isi respecte standardele… asadar am asteptat iarasi alte 15 minute… bine macar ca Julia si scaunul ei erau la caldurica in gradinita…

Al doilea taxi era exact ca primul. Ce m-a surprins la aceasta scurta peripetie cu taxiul a fost faptul ca desi nu conduceau agresiv, ci chiar enervant de lent, totusi am ajuns mai bine decat as fi mers cu propria masina, datorita benzilor rezervate pentru transportul in comun si taxiuri, benzi pe care nu indrazneste nimeni sa le atinga mai ales in orele de varf. Soferii erau atat de relaxati si plictisiti, incat nu au atins nici macar o data semnalizatorul. Masinile, ambele erau „de dus la doctor”… aveau aprins pe bord becul de „check engine”, care te avertizeaza ca este ceva in neregula cu masina, si ambele masini aveau peste 250.000 km.

Bilantul final: 32$/12 km – cca 25 minute de traseu plus peste 30 de minute de asteptare… zero $ bacsis.

15-septembrie-2011 Posted by | de-a mama si de-a tata, Despre viata noastra | 9 comentarii

Julia face chestii…


Iata prima lectie de catarare a Juliei la panou.

In lipsa de munti, ne descurcam si noi cum putem….

 

 

 

Iar aici incearca un numar de echitatie, insa ceva este in neregula… o problema de proportii sta in calea Juliei…

 

4-septembrie-2011 Posted by | de-a mama si de-a tata, Despre viata noastra | Lasă un comentariu