Danutzii de peste ocean

"Daca vrei sa cunosti intr-adevar pe cineva, trebuie sa calatoriti impreuna."

Find The Key


Dupa ce am avut ideea, am vorbit cu Dana sa vedem daca este posibil sa facem asa un pas important.

Nu a fost simplu sa luam decizia. Inca aveam datorii la banca de vreo 20.000$, bani pe care i-am folosit cand ne-am cumparat casa, si pe care, cu nivelurile noastre salariale foarte greu ii recuperam. Singura solutie din punct de vedere financiar era sa facem alte datorii la banci.

Investitia initiala pentru o afacere ca asta nu necesita insa prea mult efort… sau asa credeam eu. Produsul finit intr-adevar nu este foarte costisitor, in schimb inchirierea unul local destul de mare, in centrul Montrealului… s-a dovedit a fi.

Ne-am hotarat sa nu ne aruncam cu totul intr-o afacere care nu prezenta nici o garantie. Asadar am hotarat sa facem afacerea in paralel cu joburile pe care le aveam.

Am gasit un local dragut in centrul montrealului intr-o cladire micuta cu 3 etaje, intr-o zona unde erau multe restaurante si mici alte afaceri. La parter era o frizerie, la 1 era o mica firma de consultanta in afaceri, la 2 am inchiriat noi, si la 3 erau 2 apartamente de studenti.

Efortul a fost considerabil la inceput, mai ales pentru faptul ca toate contractele cer plati in avans. Chiria trebuia platita 3-4 luni in avans, curentul la fel… a fost dureros.

Am facut cum am facut, dar am reusit sa deschidem primele 2 camere pe la mijlocul lui Octombrie 2014.

Acum-e-acum… aveam produs, locatie, website… cum aduci clientii? cum ii faci sa vina sa incerce un concept complet nou in oras… evident o puternica campanie de marketing in media… dar cu ce bani?…

Am incercat sa fac flyere si sa le impart la studenti intr-un campus la universitatea Concordia, care era foarte aproape de locatia noastra…

Au inceput sa vina, 2-3 grupuri pe saptamana poate… nu era suficient ca sa sustin afacerea…

„Salvarea” a venit insa de la o campanie cu o companie gen Groupon… practic un website cu milioane de subscriberi, care te forteaza sa reduci 50% din pret, iti pun anuntul pe website-ul lor, si iti vand bilete. Din totalul incasarilor, iti mai opresc inca 50%. In principiu pierzi in jur de 75% din pretul initial, dar, iti faci publicitate gratuita la milioane de oameni, si nu iti trebuie bani inainte de campania publicitara.

Doar o luna mai tarziu am aflat ca s-a mai deschis un Escape Room in Montreal. Spre deosebire de noi insa, astia aveau ceva bani si pentru investitii, aveau multe relatii si cunostinte in media locala, si au iesit mult in fata.

Asta ne-a ajutat si pe noi enorm.

Este un tip de afacere ciudata, care nu se supune regulilor clasice de piata. Concurenta este oarecum irelevanta in industria escape-roomurilor, pentru ca nu poti sa iti creezi clientela fidela si sa o tii doar pentru tine. Ai cateva camere de joc de oferit. Daca clientul vine si le joaca pe toate, ai terminat cu el, nu ai ce sa ii mai oferi, si vrand-nevrand o sa se duca la concurenta. La fel se intampla si pentru concurenta… prin urmare, orice campanie de publicitate pe care o face un escape-room, este in beneficiul intregii industrii.

Si asa a inceput aventura „Find The Key”.

Decizii gresite, schimbari de locatie, munca intensa, satisfactii pe mai multe planuri… ca in orice afacere, toate s-au intamplat si se intampla ca un montagne-rousse, cu urcusuri si coborasuri.

In Mai 2015 mi-am dat demisia de la jobul de zi pe care il aveam si m-am dedicat in totatlitate afacerii noastre.

In 2016 am reusit sa ne platim toate datoriile le banci… 2017, trebuie sa ne platim impozitul pe profit… probabil alte datorii la banci… 😛 … si tot asa…

 

Anunțuri

1-Iunie-2017 Posted by | Diverse... | 1 comentariu

O noua dragoste… de munca


Cum va povesteam in ultimul articol, se implineau aproape 2 ani de cand lucram pe functia de Analist – Raportari la una dintre cele mai prestigioase companii de asigurari din Canada – SunLife. Este unul dintre joburile care m-a propulsat enorm in domeniul analizei datelor. Am invatat lucruri care faceau nivelurile de munca anterioare sa para mediocre. Invatam mereu lucruri noi, si asta ma tinea motivat, insa aveam si sperante mari de promovare dat fiind calitatea muncii mele si volumul de munca care mi se incredintase. Asadar, in primavara lui 2014, asteptam evaluarea si renegocierea contractului.

Aici in fiecare an se „renegociaza” contractul de munca. Este momentul in care ti se face o evaluare a muncii prestate in anul precedent, ai o discutie 1-la-1 cu seful tau, si pe baza acelei discutii, poti sa aduci argumente pentru care sa ceri o marire de salariu, bonusuri, alte avantaje (vacanta mai multa, munca de acasa mai multa, etc.) sau o promovare. Maririle pot ajunge la firmele bune la maxim 5-6%, daca ai o prestatie „Exceptionala”. Bonusurile depind de cresterea companiei in acel an, si sunt taxate de stat. (in jur de 40%).

Firma avea sediul central undeva langa Toronto (Kitchner – dar o sa zic Toronto ca e mai simplu) si sefa mea lucra si ea tot acolo. Asa ca s-a organizat un meeting de vreo 2-3 zile la Toronto, cu intreaga echipa (jumatate din Montreal, jumatate din Toronto).

Ca in orice meeting de echipa, s-au tinut discursuri despre planurile de viitor, realizari, etc, dar s-au facut si evaluarile fiecaruia dintre noi.

Am iesit al 2-lea an la rand cu calificativ „Exceptional”, ceea ce din ce am inteles este in sine exceptional, avand in vedere ca abia ma angajasem, si ridicam nivelul in fiecare an. Insa, in ceea ce priveste avansarea am fost respins total. Asta mi-a cam taiat un pic moralul, si am fost cam dezamagit.

Insa in acea mica „excursie” s-a intamplat si un lucru bun care avea sa imi afecteze deciziile de-a lungul intregului an ce avea sa urmeze. In timpul acelei intalniri sefa noastra a organizat un „team building”, in care echipele din Montreal si Toronto aveau sa se cunoasca la un nivel mai personal in afara mediului de munca, participand la o activitate extracuriculara.

Activitatea consta intr-un „Escape Room”, un concept de care auzisem atunci pentru prima data. Ideea era sa ne impartim in echipe de cate 6-7, iar fiecare echipa era inchisa intr-o camera din care trebuia sa evadeze. Camera era plina de obiecte si mesaje ascunse, lacate si chei, puzzle-uri, pe care trebuia sa le rezolvi ca sa ajungi sa gasesti cheia finala si sa te eliberezi. La explicatia jocului nu am fost deloc impresionat, mai ales ca eram deja dezamagit de decizia evaluarii, insa odata ce am inceput „jocul”, am fost total captivat, am uitat de toate, si ne-am distrat teribil. Am fost surprins de nivelul de adrenalina pe care ti-l poate crea acea atmosfera de „inchis” care trebuie sa „evadeze”.

M-am indragostit de tipul acela de joc pe loc.

Odata ce m-am intors in Montereal eram inca entuziasmat de jocul ce-l jucasem si am intrat repede pe internet sa gasesc un joc similar aici acasa… cand colo… ce sa vezi… NIMIC. Nu exista nici macar un Escape Room in Montreal… si atunci mi-a venit o idee aproape nebuna…

OPORTUNITATEA: Cea-ar fi sa deschid EU primul Escape Room din Montreal?

Si cu aceasta mica sclipire, a inceput aventura pe care o traiesc si astazi… Find The Key

va urma…

20-Aprilie-2017 Posted by | Diverse... | Lasă un comentariu

2 ani de dragoste… de munca ?!?!?


Citisem undeva, candva ca dragostea dureaza 2 ani. Acum, nu stiu la ce fel de dragoste se referea, dar am intalnit pe cineva care avea niste convingeri puternice in ceea ce priveste dragostea fata de munca, convingeri pe care fara sa imi dau seama le-am aplicat si eu involuntar.

In 2014, prin mai, mi-am dat demisia de la al 4-lea loc de munca aici in Canada. Lucram ca analist la una dintre cele mai prestigioase companii de asigurari de viata din Canada – SunLife.

Viata de corporatist la SUNLIFE.

Ca in orice corporatie, aveam „cubical”-ul meu, faceam parte dintr-un mic departament si produceam rapoarte automatizate pentru Management ca sa ia decizii bune ca firma sa infloreasca.  Aveam un job regulat, de la 8 la 17, un salariu bunicel si o sefa geniala. Evaluarile standardizate regulate imi aduceau anual cei 3-5% marire de salariu odata cu promisiunile de rigoare ca poate intr-o buna zi voi ajunge la nivelul de promovare.

A fost o experienta extraordinara, am intalnit oameni unici, ca orice oameni, cu vise si interese diferite, din culturi diferite si fascinante. Este unul dintre lucrurile pe care le iubesc in Montreal, dat fiind mixul de culturi, fiecare persoana vine cu povestile si viziunile ei. Este ca si cand ai calatori in intreaga lume prin ochii si experientele celorlalti.

Am  sa incerc sa exemplific cateva, incercand sa nu cad in plasa stereotipiilor culturale:

Ms. L: Canadianca din Ontario de mai multe generatii, o persoana scolita si inteligenta, foarte stapana pe sine, dedicata muncii ei, insa foarte legata de loc. Nu calatorea prea mult, si iubea casa, familia si rutina saptamanala. Vineri se stia ca e ziua de cinema in familie, Sambata era ziua de Restaurant, Duminica cu familia sau prietenii, Miercuri era ziua de Gym, etc.

Mr. H: Parinti chinezi, el nascut si crescut aici. Am fost surprins cat de mult in comun aveam cu el, referitor la educatie, la strictete si perseverenta (cultura comunista in care au crescut parintii lui), dar in acelasi timp cu un cult al diplomatiei si negocierii bine dezvoltat (aport al culturii capitaliste banuiesc). Un individ extrem de inteligent, care a fost crescut cu cultura fricii de parinti. A sarit o clasa in generala pentru ca era prea destept, insa ajunsese cel mai mic din urmatoarea clasa, obiectul batailor de joc si bullyingului colegilor. Asta l-a facut nu sa isi taie venele si sa cada in depresie, dar sa invete sa lupte si sa persevereze (probabil ca rezultatul aceleiasi educatii dure).

Mr. D: Imigrant din Venezuela, tanar si lipsit de experienta, incerca, si reusea sa fie prietenul tuturor. Inteligent, insa fara prea multa diplomatie, facea glume dintre cele mai rasiste/sexiste, fara sa isi dea seama ca nu sunt oportune, insa cumva nimeni nu se supara… un fel de accept general… latino-lover, era deliciul tuturor femeilor, si nu neaparat pentru ca arata fizic bine, insa avea o siguranta in ceea ce ii priveste, un accent spaniol si o garderoba impecabila care il facea irezistibil.

Mr/Ms V: Nascut si crescut in Quebec din parinti quebecosi, era un tip cumsecade, si domol, care iubea Montrealul in special pentru toleranta pe care o au oamenii fata de el si cei ca el. Este homosexual, si unul dintre oamenii cu care m-am inteles cel mai bine. Avea rabdare sa te asculte si incerca sa iti dea cele mai bune sfaturi. Totul era ok pana venea vorba de Quebec si Canada, moment in care mai bine paraseai sala. Era un mic activist pentru independenta Quebecului, singura province francofona din Canada.

A fost un job in care mi-am imbunatatit enorm skilurile in materie de aneliza a datelor, intrand pentru prima data in lumea SQL Server si queri-urilor.

Dupa mai bine de 2 ani de munca insa a inceput sa se instaleze rutina. Desi imi dadeam toata silinta si calitatile mele erau mult superioare rolului pe care il ocupam, avansarea era mult mai lenta decat ma asteptam. Sefii si-au dat seama de potentialul meu si au inceput sa il exploateze la maxim, pana in momente in care simteam ca nu mai fac fata volumului de munca si imi venea sa nu ma mai ridic din pat.

La inceputul lui 2014, am primit o veste care m-a pus un pic pe ganduri. Directorul departamentului, (un om de o inteligenta rara, care fusese angajat cam in acelasi timp cu mine pentru a optimiza procedurile de munca ale departamentui), a anuntat subit ca o sa isi dea demisia din functia de director pentru simplul motiv ca: „Mi-am propus sa nu stau mai mult de 2 ani pe aceeasi functie in cariera mea”.

Si uite-asa am avut relvelatia de care va pomeneam la inceputul articolului si care m-a facut sa ma gandesc serios sa caut la alternative.

Acum, uitandu-ma inapoi la cariera mea, mi-am dat seama ca omul s-ar putea sa fie „on to something”. Nu m-am gandit niciodata sa imi pun un termen limita de timp pe un job, insa nici unul din joburile pe care le-am avut nu a durat mai mult de 2-3 ani…

Oportunitatea:

va urma…

7-Aprilie-2017 Posted by | Diverse... | Lasă un comentariu

Trecut-au anii…


A trecut ceva timp de cand nu am mai scris nimic pe blog.

Motivul este in principiu ca nu prea am mai avut timp sau inspiratie. Am intrat in „normalitate”. Rutina zilnica, munca multa, activitati.

Multe s-au intamplat in ultimii aproape 4 ani. Intre timp am schimbat un job, am renuntat la el dupa vreo 2 ani, si am deschis o mica afacere in centrul Montrealului.

Copiii cresc fara evenimente majore si pentru cine are copii, (care nu au bunici pe aproape) ar trebui sa stie ca este aproape „mission impossible”… dar ne descurcam onorabil.

Avem casa pe pamant fara gard, intr-un cartier foarte bun, doua masini si sanatate maxima.

DSC_0365

 

3-Aprilie-2017 Posted by | Diverse... | 1 comentariu

Lipsa de activitate…


Fata de cititorii fideli ai blogului nostru, ne cerem scuze pentru lipsa de activitate pe blog.
Acum vreo doua saptamni ne-am hotarat sa ne mutam… in proces, am ramas fara conexiune la internet pentru o perioada. Singura sursa de informatii online fiind telefoanele mobile, insa foarte limitat. (Mai mult Danutza).
Astazi in sfarist am reusit sa reconectam internetul… o sa urmeze un articol lung, dar interesant despre cum este sa te muti…

26-Iulie-2011 Posted by | Diverse... | 1 comentariu

Noi obiective ciclistice


Am vazut recent un filmuletz pe net, si mi-a placut atat de tare, incat i-am trasat Danutzei noile obiective in materie de ciclism.

28-Aprilie-2011 Posted by | Diverse..., Sport | | Lasă un comentariu

Protejat: Cursuri de franceza


Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza te rog să introduci parola mai jos:

28-Aprilie-2011 Posted by | Despre viata noastra, Diverse..., Munca | , | Introdu parola pentru a vizualiza comentariile.

Despre sistemul medical in Canada


Recent am dat peste un mic clipulet care critica sistemul medical Canadian.
Am ales sa il postez pe blog, pentru ca in cea mai mare masura este adevarat… faza cu copilul si gastro de exemplu am patit-o chiar noi cu Julia… este adavarat ca stai si astepti o gramada ca sa nu ii prescrie nimic, ca zic ca nu prea au voie sa prescrie la copii asa mici medicamente… ca le-ar face mai mult rau decat bine… merg pe principiu sa lase corpul sa se lupte cu boala in mod natural… medicamentele sunt doar simpotomatice… adica niste siropuri care sa tina sub control temperatura de exemplu…

Tin insa sa fac mici adaugari:

  1. Nu pot sa ma pronunt pentru intreaga Canada, desi clipuletul o face. Situatia sta asa in mod sigur in Quebec, caz particular pe care il testeaza si ei… nu stiu insa cum este in alte provincii.
  2. Lasand laoparte micile rautati tipic americane la adresa canadienilor… in esenta este un reportaj bun. de exemplu cum „fortzau” medicii sa vorbeasca engleza, desi el stia destul de bine si franceza… Medicii oricum sunt bilingvi majoritatea… ce a filmat el erau doar asistente…

10-Martie-2011 Posted by | Diverse... | Lasă un comentariu

Te simti extrem… ia asta…


Am fost si sunt muntzoman. Mi-a placut intotdeauna mersul la munte, sentimentul pe care il ai dupa o lupta cu propriile tale limite, cand ajungi sa tronezi deasupra sublimului, cand soarele cade rosu la apus ca si cand s-ar inclina in fata invingatorului din tine…

Cunosc sentimentul, este atat de frumos ca devii dependent.

Daca in plus ai „norocul” sa treci pe langa o situatie limita, o situatie in care reusesti sa razi in fata doamnei cu coasa, nevoia de adrenalina devine si mai mare. Eu am fost intotdeauna un muntzoman moderat… singura experienta pe care am avut-o in care era sa pic in gol vreo cateva zeci de metri (pe bune, nu cum auzi la stiri) si alte cateva situatii in care imaginatia intrevedea un scenariu mai putin fericit… m-au facut sa fiu un pic mai prevazator, sa imi dau seama de gravitatea situatiilor.

Pentru altii, aceste situatii sunt, dinpotriva, stimulatoare… de parca nu sunt in stare sa constientizeze riscul la acre se supun. Cand natura se dezlantuie, nu exista nici echipament, nici experienta, nici putere, nici divinitate care sa te fereasca de dezastru… esti la voia sansei, iar sansele de obicei nu sunt statistic de partea ta.

Mateo, un prieten, a postat zilele trecute un filmuletz foarte tulburator… daca stati prost cu inima, nu va uitati… este vorba despre un schior foarte experimentat, care a fost surprins de o avalansa. Casca pe care o purta era dotata cu camera video. Practic puteti vedea cum moare un om ingropat in zapada… inca o data, imagini foarte socante…

4-Martie-2011 Posted by | Diverse... | 1 comentariu

Primul meu job…partea a II a


… continuare din articol anterior…

Asadar ramasesem la ce a urmat dupa concediul de sarbatori. Pai toata agitatia a disparut odata cu baba si s-a instalat o stare de liniste in care se puteau auzi toate gandurile. Prima veste, pe care am primit-o fix cand am intrat pe usa in noul an, a fost una socanta. Una dintre colegele mele de munca, cea quebecoasa avea o mare tragedie in familie, baiatul cel mare, respectiv 26 ani, s-a sinucis in concediul din Cuba. Asadar dupa vestea socanta, succes la munca. Urma sa preiau o parte din atributii, pentru ca ea nu mai venea la serviciu pentru o perioada nedefinita, ceea ce era si normal dupa asa o tragedie. Una din marile ei atributii era inventarul care a cazut pe capul meu. Nu v-a ganditi ca a trebuit sa stau sa numar tot ce era prin firma, cred ca asta era mai distractiv. Eu urma sa introduc in calculator toate datele pe care cei care numarau le scriau pe foile de inventar, cate una pentru fiecare produs, surub, capsa, ata sau ce mai era pe acolo. Asadar au urmat trei saptamani pline in care timp de 8 ore jumate, a trebuit sa fac data entry in excel. In total 2100 de randuri cu vreo 5 coloane. Nebunia mare era ca cei din depozit erau francofoni si inventarul era anglofon, asa ca pe ici pe colo trebuiau facute niste traduceri, imposibile pentru mine, rezultatul a fost un melanj de franceza cu engleza.

La nebunia introducerii tuturor datelor s-a adaugat si nebunia din birou, un fel de cum ziceau ei „musical chairs”. Adica mutatul de la un birou la altul pentru ca nu mai aveam voie sa lucrez pe calculatorul care mi se atribuise initial. Asadar am luat cam toate calculatoarele la rand, ca azi nu era o colega, stai acolo, maine nu era cealalta, stai acolo, in alta zi alta si tot asa. Plimbatul asta m-a scos un pic din sarite in conditiile in care fiecare calculator si birou avea alta problema. Ba la unul era prost monitorul si in juma de ora ma usturau ochii de muream, altul avea mouse-ul pe stanga pentru ca persoana era stangace si ca sa vezi nu aveam voie sa misc nimic de pe biroul imprumutat, scaunul era prea tare, prea moale, deci trebuia sa ma plimb cu scaunul pe la toate birourile, unele calculatoare nu aveau excel 2007 doar 2003 si nu puteam lucra unele fisiere, in fine nebunie si iar nebunie.

Cand in sfarsit ma apropiam de terminat de scris inventarul a venit partea a doua, verificarea lui. Pentru verificare a fost nevoie de doua persoane si bineinteles foile cu datele si foile cu datele introduse pe calculator, printate. O persoana citea de pe foile initiale, cealalta urmarea pe foile cu datele introduse, pentru a corecta eventualele erori. Dupa 2-3 ore de citit ti se lua de toate, iti venea sa te duci in lumea mare, cel putin asta am patit eu. Dupa litri de apa bauti pentru ca ti se usca gura de la atata citit urma alta zi in care faceai acelasi lucru. Verificatul a luat undeva la o saptamana, noroc ca nu am facut asta toata ziua.  Pe ici pe colo mai faceam si altceva cum era sa trimit ceva prin fax sau sa indosariez. Ajunsesem sa fac orice posibil numai sa nu mai stau la calculator sa introduc date. Ma bucuram si daca trebuia sa ma duc sa toc hartie sau sa reciclez harti mai vechi de 2 ani, sa fac dosare noi, sa arunc pe cele vechi, orice…

Apoi a urmat un incident care ma enervat de-a binelea, problema sambetelor la serviciu. La angajare mi s-a spus ca uneori se lucreaza si sambata de la 8-12, in perioade de varf, undeva la o data pe luna. O data pe luna era de fapt in fiecare sambata. Eu m-am tot eschivat la venit sambata, eram si noua si nu prea era rost sa ma duc, dar fetele din birou veneau mereu. M-am dus si eu cand mi s-a spus sa vin, desi nu am inteles care era treaba cu sambata ca nu era nimic urgent in ce faceam eu, era asa sa fiu si eu acolo. Intr-o luni am avut surpriza sa fiu certata ca nu am venit sambata, am fost un pic socata cand mi s-a reprosat ca de ce nu am venit. I-am spus patronului ca nu mi-a zis nimeni ca trebuie sa vin, ca este ceva de facut. Asadar concluzia lui a fost urmatoarea, „de acum inainte o sa vi in fiecare sambata ca sa nu mai fie neintelegeri”. La asta nu m-am asteptat, pentru mine fiecare sambata insemna o zi in minus sa stau cu Julia, sa petrecem timp in familie. I-am zis si lui Dan si concluzia a fost urmatoarea, nu ma duc sambata deloc. Am vorbit cu patronul despre situatie si bineinteles ca nu a fost incantat, dar nu a avut incotro si mi-a zis ca ok, sa vedem daca merge asa.

Dupa inventar a urmat alta baza de date care trebuia actualizata, alte date de introdus, si mai mare plictiseala. Timpul trecea din ce in ce mai greu, mai erau si problemele de santate, ale mele ale Juliei care m-au determinat sa stau acasa cateva zile. In ultima luna in fiecare saptmana era cel putin o zi in care nu ma duceam pe motive medicale. Incet incet simteam ca ma scufund intr-o stare de depresie. Imi era rau in fiecare zi, faceam gastro frecvent si chiar cand eram bine doar gandul ca a doua zi ma duceam la job imi provoca automat o stare de rau general. Concluzia: surmenare psihica si fizica. Am fost la farmacie sa-mi iau vitamine, minerale, orice sa ma pun de picioare. Farmacista mi-a recomandat niste fiole cu o solutie energizanta. Era cam scump asa ca nu mi-am mai luat nimic. M-am dus la magazin si ca sa-mi fac o bucurie mi-am luat niste zambile de care mi-a fost tare drag cand au inflorit si au adus miros de primavara. Dupa trei zile de stat in casa si gandit bine, am ajuns la concluzia ca nu mai pot continua asa si am sunat si mi-am data demisia.

Depresia se poate instala in orice moment. Nu sti de ce, daca te gandesti ai de toate nu-ti lipseste nimic si totusi nu te regasesti. Nu am suferit de depresie cand am venit in canada, cum se intampla de obicei. Am trecut cu bine peste prima iarna aici, dar m-am impotmolit la primul job. Oboseala fizica acumulata, sculatul la 6, statul in statie la -25 grade, jobul in sine, plat fara perspective, munca plictisitoare, treaba in casa, cu mancat, spalat, avut grija de copil, de toate, m-am adus la epuizare. Nu-i usor sa fi „de trei ori femeie”. Trebuie gasit un echilibru in lucruri. In momentul in care esti asa de obosit incat nu poti avea grija de copil este momentul sa iei atitudine. Sacrificarea familiei mi se pare cea mai mare greseala pe care o putem face. Si atunci cum facem sa ne impartim intre cariera si familie. Patronul la care am lucrat imi spunea, cred ca a fost singurul lucru pe care l-am apreciat, ca nu o sa refuze niciodata dreptul unui angajat de a se invoi pe motiv familial mai ales pentru copii. El recunostea ca munca si firma l-au tinut departe de familie si copii si regreta asta, dar pe de alta parte nici nu facea nimic sa indrepte asta. Eu stiu ca pentru mine, familia este cea mai importanta. pentru moment sunt acasa, inca nu stiu in ce directie sa o apuc,o sa vedem ce se mai intampla…

25-Februarie-2011 Posted by | Diverse... | 6 comentarii

Omisiuni romanesti (i?)logice…


De prin clasa a 8-a parca cand se studia „Logica”, am ramas cu o mic cui la adresa limbii romane…

Cum stie toata lumea din punct de vedere logic, o negare a unei negatii, inseamna o afirmatie… „non(non(P))=P”… din punct de vedere lingvistic insa, in limba romana orice forma negativa de „nicaieri”, „nimeni”, „nimic”, se foloseste cu forma negativa a verbului, pastrandu-si totusi intelesul negativ in ciuda legilor logicii clasice… Asadar, daca spui „nu plec nicaieri”, inseamna ca stai acasa, nu ca „pleci pretutindeni”…

Asa cum alte nedumeriri le mai am cu privire la problema daca „plec acasa” sau „ma duc acasa” este cacofonie sau nu (cunosc teoria, cum ca nu iese cuvantul respectiv la numarul silabelor… totusi in vorbirea curenta, ar putea suna a cuvantul respectiv)… sau daca „doi gemeni” este pleonasm…

Astazi mi s-a mai adaugat la lista vreo cateva greseli dpdv logic, insa foarte corecte dpdv lingvistic…

Am fost astazi la gradinita sa o las pe Julia. Din cauza virusilor cu care ne luptam, am simtit nevoia sa ii explic lui Amelie ca ar trebui sa fie un pic mai atenta la Julia astazi, sa o tina oarecum sub supraveghere…

Eu: „… stii aseara a avut temperatura”
Ea: „E normal, toata lumea are”
Eu: „Cum adica toata lumea? Ce, toata lumea e bolnava azi?”
Ea: „Aaaaa… adica vreti sa spuneti ca a avut febra…”

Am dat repede din cap in sens afimrmativ… insa conversatia m-a pus pe ganduri…

Este adevarat ca in limba romana se omite adjectivul „mare”/ „mica”… si cu toate astea se intelege foarte bine ce vrei sa spui… cand spui „Am temperatura!”… Normal… si un mort are temperatura… foarte mica e adevarat, dar are… Probabil ca omisiunea provine din faptul ca o afirmatie ca asta denota ca este ceva diferit de „normal”, insa este insuficienta… hai sa zicem ca la temperatura, rareori te plangi daca ai avea temperatura mai mica decat normalul, insa ce faci daca zici „Am tensiune!”… normal, orice om are o tensiune… insa mica, mare… cine poate sti din aceasta afirmatie… Ca e ne-normal poti intelege… insa in ce directie?

Extrapoland subiectul… „om cu greutate” (mica sau mare?)… „are sange in c***e” (toti barbatii au… mai nou si Udrea am auzit… insa…mult, putin?)… „om cu carte” (multa/putina?)…

18-Ianuarie-2011 Posted by | Diverse... | , , , , | 5 comentarii

Socializare sau desocializare


Scriu acest articol ca raspuns la un articol scris de un prieten.

Am vrut sa ii dau un raspuns, insa raspunsul a devenit atat de lung si profund si cu atat de multe aspecte, incat am zis ca mai bine sa scriu un raspuns pe blogul meu…

M-am gandit de multe ori calatorind cu autobuzul de ce lumea tinde din ce in ce mai mult sa se ciborg-itizeze. Ma refer aici la peste 90% din calatorii transportului in comun care sunt conectati la diverse aparate individuale fie de ascultat muzica, fie de radio, fie de PSP-uri sau IPod-uri, sau mai stiu eu ce tehnologie noua. M-am trezit la un momentdat intr-un autobuz plin de oameni ca nu aveam pe cine sa intreb la a cata statie trebuie sa cobor. Era un sentiment foarte ciudat… ma simteam ca in filmele alea futuriste in care un om se trezeste printre sute de roboti umanoizi, fara sa poata interactiona cu vreunul… sau printre niste zombi…

humanoids from i-robot movie

humanoids from i-robot movie

Prietenul meu punea accentul in articolul respectiv pe „individualizarea muzicii”. Eu as trata un pic altfel problema. Eu sunt de parere ca cele doua notiuni trebuiesc disjunse.

Un aspect si zic eu cel mai important este acela de autoizolare, de individualizare brutala a persoanei, de autoseparare. Muzica este doar un pretext, o mijlocire, o consecinta.
Oamenii tind din ce in ce mai mult sa adopte o atitudine de „ce treaba am eu cu ceilalti din jurul meu„. Altii, mai extremisti zic ca „eu nu vreau sa devin parte din turma” (in mintea lor asta e un lucru rau). Eu cred ca este una din problemele cele mai grave a societatii din ziua de azi si viitoare.

Inainte, forma de desociere era cu cartea sau ziarul, mijloace mai putin la indemana maselor mai putin intelectuale… acum cu noua tehnologie e mai lesne pentru toata lumea indiferent de nivelul intelectual. Si muzica „noua” daca ar fi sa o analizam nu se mai preteaza unui nivel intelectual… e pentru prostime… fara mesaj, doar ca „suna bine”. Ce mesaj poti sa extragi din house-uri? Sau ce sentiment iti transmite?utz-utz-utz-utz…

Pe vremuri oamenii erau avizi de socializare si foloseau si cautau mereu pretexte precum muzica, religia, clacile sau chiar cititul (aminteste-ti de imaginea din Poiana lui Iocan), pentru a socializa.

Astazi este exact pe dos… oamenii sunt intr-un continu proces de desocializare, si folosesc pretexte precum muzica ascultata individual, cititul cartilor, si mai nou PSP-uri, filme, jocuri, etc., pentru a se rupe voit de o societate cu care cred ca nu se mai identifica sau cu care nu mai stie sa comunice… sau poate ajunge la un punct de saturare sociala, in care cercul de prieteni ii este de ajuns si refuza interactiunea cu alte entitati…

Din pacate sunt din ce in ce mai putini oameni avizi de socializare… si aceia care exista te fac sa te gandesti ca esti om, ca orice om este special in felul lui, chiar daca nu gandeste ca tine sau nu are aceleasi valori, sau nu asculta aceeasi muzica. Cunosc doar cativa oameni de-a dreptul speciali prin felul lor de a socializa. Oameni foarte inteligenti /destepti / cititi care pur si simplu iubesc oamenii… profita de orice ocazie de a interactiona cu oricine, oriunde, se hranesc pur si simplu cu nevoia de cunoastere a altor oameni/concepte/idei/valori. Sunt oameni care nu judeca alte preferinte/idei/concepte, ci le iau ca atare, si definesc persoana respectiva dupa valorile ei proprii.

Ce vreau sa spun este ca Muzica ascultata individual vine ca un rezultat, ca o consecinta a , nu ca o cauza sau ca un fenomen in sine… accentul l-as pune mai mult pe desocializarea societatii.

Asadar… ca sa termin articolul cu o provocare pentru voi… In scoala am invatat la un momentdat ca omul este o fiinta sociala… credeti ca ar trebui revizuit acest concept? S-a depreciat cumva?

7-Decembrie-2010 Posted by | Diverse... | , | 3 comentarii

Gata, iarna a venit!


De aseara a inceput sa ninga serios. Fulgi mari se depuneau peste un strat subtire de gheata… cosmarul soferilor… la radio se anuntau blocaje din cauza numeroaselor accidente. In fata mea o camioneta dadea din fund necontrolat la fiecare plecare de pe loc… tractiunea pe spate e un cosmar pe gheata… Mazda mea cu cauciucuri de iarna noi-noutze derapa si ea la fiecare plecare de pe loc… este mai complicat sa simti rotile (din ambreiaj, patinat) cand ai automatica… La viraje, cei mai grabiti isi pierdeau traiectoria curbilinie si patinau semetz spre bordura insa reuseau sa se stabilizeze intr-un final… aglomeratie pe strazi mai mult decat de obicei… viteza pe alocuri atingea un maxim de 35-40 km/ora, in rest toate masinile 20-30…

Atmosfera era insa una parca de normalitate. Nimeni nu se stresa, sau nu facea mare caz de ceea ce se intampla dupa parbriz. Parea ceva normal, cotidian…

A nins toata noaptea.

Masinile parcate pe straduta laterala din dreptul geamului nostru sunt deja acoperite complet de zapada…deja am scos din debara lopata de zapada si bocancii… Danutza s-a echipat cu parazapezile de munte ca sa se duca la serviciu…

Gata, iarna a venit!

Aerul uscat cu care vine iarna de obicei a inceput sa ne faca probleme la toti trei. Umidificatorul functioneaza in continu… nu pare sa faca fata… Julia tuseste intruna, Danutza abia mai putea sa vorbeasca de durere in gat, eu la fel… am incercat cu niste miere… a mai trecut…

Utilajele de dezapezire erau deja de ieri pe strazi… cand nici macar nu era zapada… ele imprastiau (preventiv probabil) sare pe strada si pe trotuare.

7-Decembrie-2010 Posted by | Diverse... | 1 comentariu

Asiguratori HOTI???


Zilele trecute mi s-a intamplat o chestie care m-a pus un pic pe ganduri.

Un tanar pe la 25-30 de ani, a batut la mine la usa… imbracat la patru ace, cu diplomatul dupa el… prima impresie pe care am avut-o a fost ca ar fi mormon. Si pentru ca in general respect orice alta religie sau opinie atata timp cat nu interfereaza brutal cu existenta mea, nu i-am inchis usa direct in nas, ci l-am lasat sa imi spuna macar ce e cu el si ce vrea de la mine.

Exact precum mormonii, cu o atitudine super-pozitiva, non-combativa, non-violenta, cu zambetul pe fata si cu textul bine invatat si mai ales foarte bine studiat dinainte, a inceput sa imi povesteasca „misiunea” lui. Nu era religioasa dupa cum ma asteptam… baiatul zicea ca reprezinta o firma de asigurari de casa si masina si daca as vrea, sa imi prezinte oferta firmei pe care o reprezinta… „daca credeti ca este mai avantajoasa, bine, daca nu, nu…” … ce rau putea fi in asta, asa ca am zis ok… „dati-mi cartea dumneavoastra de vizita, si va voi contacta cand am nevoie sa fac sau sa reinoiesc o asigurare de casa sau masina”… zic eu…
Nu stiu de unde, dar in cateva zecimi de secunda, baiatul avea deja in maini un formular si un pix, gata sa imi ia datele… spunandu-mi: „Stiti, firma noastra de asigurari nu functioneaza asa…” ci invers… adica trebuie sa iti dai tu acordul pe formularul respectiv ca esti de acord sa iti dea ei telefon tie, sa iti prezinte oferta… Imediat mi s-a declansat sistemul de autoaparare si am intrat in defensiva…

Deci cum venea treaba?… eu le dadeam niste informatii despre mine… nume, adresa, etc…. insa daca vroiam sa dau eu de ei, nu aveam nici o sansa… mirosea rau treaba asta… asa ca l-am refuzat politicos si i-am inchis usa…

GRESIT!!! Dupa aceea cand am inceput sa rationalizez mai departe, alegerea corecta ar fi fost sa sun la 911, eventual sa ii fac si o poza baiatului.

Pasii urmatori ar fi fost: primeam un telefon de la „firma de asigurare”, care era dispusa sa imi faca o oferta. In momentul in care o firma de asigurare iti face o oferta, iti ia toate datele relevante pentru a-ti calcula un pretz corect… adica in cazul unei case de exemplu… trebuie sa ii spui ce valoare au bunurile din casa, care sunt cele mai valoroase, daca ai bijuterii de aur, etc… dupa care trebuie sa ii spui daca, casa este prevazuta cu sistem de alarma, ce fel de sistem, etc. dupaia daca sta cineva de obicei permanent acasa (sotia casnica sau parinti pensionati, etc.)… Asa se intampla la orice firma de asigurare de la care vrei sa iei un pret… singura diferenta este ca la orice firma de asigurare apelezi, stii cu cine ai vorbit, si mai mult, ei iti fac oferta fara sa stie adresa ta, etc… Baietii astia puteau sa afle toate informatiile, dar in schimb erau protejati de anonimat… nu puteai sa dai de ei… si sunt convins ca dupa ce iti dadea oferta, la cateva zile iti gaseai casa sparta… la fel sta treaba si cu masina…

Intamplarea asta mi-a dat de gandit… orice firma de asigurare ar putea sa faca treaba asta in caz ca nu accepti sa iti asiguri casa cu ei (ca sa nu trebuiasca sa iti plateasca bunurile asigurate)… au toate datele… ce vor gasi in casa, ce sisteme de siguranta ai in casa… absolut totul pentru a putea planui un jaf perfect…

Foarte tare, nu?

20-Noiembrie-2010 Posted by | Diverse... | , | 5 comentarii

Cauciucuri de iarna


Pentru ca am vazut ca asta este subiectul zilei in Romania (v-am spus ca ma mai uit la Mircea Badea din cand in cand)…

Iata cum stau treburile aici.

Nu sunt sigur despre restul Canadei, insa in Quebec, din 2008, deci relativ recent, s-a votat obligativitatea echiparii masinilor cu roti de iarna incepand de pe 15-Decembrie pana pe 15-Martie al fiecarui an. Ca orice alta lege care se voteaza in Canada, subiectul este foarte bine dezbatut/combatut/controversat la momentul respectiv… adica pana se voteaza legea. Dupa care nimeni nu mai zice nimic. Toata lumea respecta legea fara sa isi puna prea multe intrebari.

Asadar, noi de cand am venit aici stiam ca iarna trebuie sa ai cauciucuri de iarna.

Nu stiu cum era inainte sa apara legea, insa acum industria cu cauciucuri este extrem de vizibila. Incepand inca din Septembrie apar tot felul de oferte ale magazinelor care comercializeaza cauciucuri de iarna. Se comercializeaza peste tot… chiar si in supermarketuri… iar la service trebuie sa iti faci programare cu cateva zile inainte pentru a-ti putea schimba cauciucurile. Exista service-uri care numai cu asta se ocupa… schimba roti si cateodata si uleiul de motor…

Alta industrie care este destul de dezvlotata este cea a depozitarii cauciucurilor. Adica sunt oferte de intretinere a masinii anuale care iti permit pentru o suma modica lunara sa faci schimbul de cauciucuri, si mai mult… sa iti pastreze ei cauciucurile schimbate, astfel nu mai trebuie sa iti faci griji unde vei depozita 4 cauciucuri mereu… pentru ca mereu vei avea 4 cauciucuri in plus…

Industria cauciucurilor second hand este si ea extrem de vizibila si in general frecventata de imigranti cu masini aproape distruse de ani si rugina, pe care nu mai merita sa iti pui cauciucuri noi, insa este destul de buna sa te deplasezi de colo-colo…

Nu stiu sa va dau date statistice despre dinamica accidentelor odata cu adoptarea legii… insa pot sa va spun ca una din urmari este ca majoritatea oamenilor au renuntat de tot la cauciucurile „de vara” adica alea all season, si poarta si vara tot pe cele de iarna… desi stiu foarte bine ca se uzeaza mai repede, cresc consumul masinii, etc…

17-Noiembrie-2010 Posted by | Diverse..., Romania VS Canada | Lasă un comentariu