Prima mutare… (partea I)

 

Ok…
A trecut mai mult de o luna de cand nu am mai scris nimic pe blog… nu din neglijenta, insa aceasta ultima luna a fost o nebunie totala.
In mod normal, pe 1 iulie, sunt doua evenimente mari: ziua nationala a Canadei, si ziua pentru “demenajment”, adica ziua in care contractele de chirie a locuintelor expira, si trebuie reinoite. Foarte multi insa, in loc sa reinoiasca contractul de chirie, aleg sa faca altul in alta parte, deci se muta. Motivul pentru care oamenii aici ajung sa se mute aproape in fiecare an, este in general din cauza serviciului, ori diverse schimbari pe plan familial sau financiar. In plus proportia de chiriasi depaseste cu mult proportia de proprietari in comparatie cu Romania. Distantele sunt destul de mari de parcurs chiar cu masina, asadar, daca ai “norocul” sa iti gasesti un loc de munca bun in capatul celalalt al orasului, in mod sigur cea mai buna solutie este sa te muti.

Ziua nationala a Canadei se transforma intr-o adevarata nebunie. Unii intra pe usa cu canapelele, in timp ce altii arunca mobila de pe balcon. De multe ori ajung sa se calce pe picioare la usa blocului, si nu m-as mira sa se trezeasca in urma mutarii cu ceva obiecte de la vecinu’ si vice-versa.

Pentru noi insa nu a fost asa.
Nu ne-am grabit sa ne mutam in “ziua nebuna”, in schimb planuiam de mai mult de jumatate de an sa ne mutam.
In principiu, planul era asa: intai ar fi trebuit sa imi gasesc ceva de lucru bun, ca dupa aceea sa incepem sa ne cautam in functie de noul loc de munca. Asadar am urmat plaunul. Timpul era aproape perfect. Imi gasisem un serviciu bun chiar inainte de 1 iulie, asadar, ne-am fi putut incadra sa gasim ceva rapid in zona… insa care zona?

Dupa lungi dezbateri cu Danutza, am ajuns la concluzia ca o zona buna ar fi cat mai aproape de serviciul meu, pentru ca oricum, oriunde ne-am fi mutat am fi fost departe de serviciul ei (in centru). Un apartament in centrul orasului este destul de scump (cca. 1.500$/luna – doua dormitoare).

In fiecare zi dupa serviciu, dadeam o tura prin zona in care muncesc, inainte de a pleca acasa. Mi-am facut o idee despre ce ar fi de inchiriat prin zona… in general nu prea erau prea multe optiuni. Zona e aproape in exclusivitate acoperita de case. La case de obicei nu prea gasesti de inchiriat pentru ca sunt proprietati, iar daca gasesti, este destul de scump pentru ca sunt foarte mari (de la 4-5 dormitoare in sus). Singura zona pe care am gasit-o de inchiriat era un nucleu de vreo 8 blocuri alaturate. Am incercat de vreo 3-4 ori sa dau de administratorul blocului, insa este aproape imposibil. Blocul este incuiat, si nu este afisat nicaieri apartamentul adiminstratorului. Unica alternativa este sa dai telefon. Blocurile in care exista apartamente disponibile, afiseaza un semn cu „Apartamente de inchiriat”, si numarul de telefon. Asadar am inceput cu telefoanele. Toate blocurile aveau apartamente disponibile, insa ca de obicei, trebuie sa te consideri norocos daca prinzi pe cineva la telefon. In cele mai multe cazuri vorbesti cu un robot, sau lasi un mesaj. Eu nu am reusit sa vorbesc cu nimeni, insa am lasat vreo 10-15 mesaje.

1 iulie deja se apropia, si nu primisem nici un raspuns, nu gasistem nici un apartament.

Pe 1, vineri (liber ca e sarbatoare nationala), ne-am sculat de dimineata si ne-am dus toti trei in zona de blocuri, in speranta ca e „weekendul demenajarilor”, si cu atata lume care se muta, poate avem noroc sa gasim prin zona vreun administrator care sa supravegheze nebunia cu mutarile.

Zis si facut…
Am avut dreptate. La primul bloc la care am incercat, am gasit administratorul la garaj, dichisind la masina… l-am rugat daca vrea sa imi arate apartamentele disponibile si mi-a raspuns sec: „Este 1 iulie, sarbatoare nationala… eu am liber azi!”. Cu chiu cu vai, am reusit sa il conving sa imi arate apartamentul disponibil… era unul cu doar un dormitor. Danutza a trebuit sa stea in masina cu Julia, pentru ca adormise, si nu vroiam sa o trezim, asadar am vazut apartamentul de unul singur… nu mi s-a parut extraordinar, doar ca avea geamuri foarte mari (deci foarte luminat) si bucataria mai mare decat o aveam pana acum.

Ne-am suit in masina si am plecat spre al doilea rand de blocuri (sunt doua randuri a cate 4 blocuri, puse cumva spate in spate). Aici am intrat in primul bloc si am avut norocul sa gasim administratorul la serviciu. Un nene pe la vreo 60-65, suplu, carunt, cu o privire banuitoare… M-a primit in biroul lui la parter, si ma masura din cap pana in picioare in timp ce eu ii povesteam situatia noastra. Aici daca nu ai recomandare de la cineva cunoscut, trebuie sa treci printr-un gen de filtru al increderii. In principiu nimeni nu vrea sa se lege la cap cu tine pe un an de zile, daca nu e sigur ca esti un locatar model… serios, discret, bun platnic, familist eventual, fara animale de companie galagioase, etc.

Asadar, in lipsa unei recomandari, mi-am dat toata silinta sa il asigur ca suntem oameni „de calitate”. Abia dupa ce am reusit sa il conving (in engleza), mi-a spus daca are sau nu apartamente disponibile… si avea. unul de 3 jumate (sau „un dormitor” – adica echivalentul a doua camere in Romania) si unul de 4 jumate (sau „doua dormitoare” – echivalentul a 3 camere). I-am cerut 2 minute sa imi iau sotia din masina sa vada si ea… „ca ea e factorul de decizie pana la urma”… o gluma care i-a placut lui moshulica…

Am luat-o si pe Danutza tocmai bine cand Julia tocmai se trezise. Asadar toti trei ne-am pus pe vizitat.

Am inceput cu apartamentul mic si dupaia cu ala mare. Cel mic, la fel ca si primul apartament pe care il vazusem prima data nu era extraordinar… Al doilea apartament insa, ne-a dat pe spate. Parchetul fusese recent refacut. Inca mirosea a lac. Camere mari, bucataria mare si bine structurata, deschisa in sufragerie binenteles, geamurile mari, orientate spre Sud si Vest garanteaza lumina naturala… ce sa mai, am fost super-incantati. Pretul rezonabil: 750$/luna, toate utilitatile incluse (in afara de electricitate), parcare garantata, boxa la subsol, acces liber la piscina… da, are si piscina… Ce sa mai, un pachet rezonabil la un pret echitabil.

Calculele financiare ne-au adus la aceeasi suma ca si in vechea locuinta, pentru ca la cei 525$/luna pe chirie, ar fi trebuit sa cheltuiesc in plus aproape 200$ pe benzina ca sa ajung la noul loc de munca… (50km in fiecare zi). La calculele financiare se adaugau si alte probleme de timp si logistice. Eu pierdeam aproape 40 de minute pe drum, si cum ieseam zilnic la 5:30, era imposibil sa ajung la gradinita sa o iau pe Julia, asta ridica alte probleme pentru Danutza, care era obligata sa mearga pe jos o gramada sau sa schibme vreo 2 autobuze ca sa ajunga la gradinita sa o ia pe Julia… si asta n-ar fi prea grav, insa daca te gandesti ca o sa vina iarna la un moment-dat… nu prea mai e asa interesant.

Revenind la vizita apartamentului, nu ne-a luat prea mult sa ne dam seama ca este printre cele mai bune din bloc. Un bun indicator pentru a afla cat de bun e un apartament, este sa alegi unul cu aceeasi configuratie ca cel in care locuieste administratorul. Daca administratorul este administrator de mai mult de 2-3 ani, poti fi sigur ca el are cel mai bun apartament din bloc, pentru ca stie cand e disponibil si il poate ocupa imediat. In cazul nostru, apartamentul de care ne-am indragostit este exact sub apartamentul administratorului… adica in principiu aceeasi configuratie…

Am dat cateva ture, si ne-am hotarat… il luam. Deja vedeam pe fata administratorului un pic indoiala si parerea de rau parca, ca ne-a aratat acest apartament. Problema lui este ca „Sunt om batran, vreau liniste!”, iar faptul ca noi avem deja un pitic, pe care la varsta asta in principiu nu poti sa il controlezi pe plan decibelic, il facea sa strambe un pic din nas. De aici a inceput parca sa dea inapoi… sa vedem cu actele… trebuie sa completezi „fisa de aderare”, „dar sa mi-o dai pana maine prin fax”… „poti sa il iei… dar sa te muti imediat in apartament…” (era deja 1, deci in principiu cel mai devreme as fi putut sa ma mut in August), insa el tot imi zicea ca el vrea sa il dea acum, insa…  „nu poti sa platesti jumatati de luna, doar luni intregi”… „nu am dublura la cheia de la intrare”… parca tot batea in retragere…

L-am simtit, asa ca am hotarat sa fiu ferm si rapid.

Am completat fisha si i-am trimis-o prin fax de la un ghisheu poshtal. Luni eram deja la usa lui sa semnez contractul. Cu inima stransa, si mai mult scrijelind cu pixul decat completand contractul de inchiriere, mi-a destainuit ca faptul ca am fost atat de promt si rapid, l-a facut sa se convinga de onestitatea mea, si mai mult, era pe punctul de a semna contractul cu o alta persoana care tocmai venise in acea luni sa vada si ea apartamentul… „daca nu veneai azi, maine il dadeam…”

Problema cu administratorii este ca desi nu este blocul lui, iar proprietarul prefera sa aibe apartamentele ocupate, el are insa dreptul sa te refuze din diverse motive. Are dreptul sa ceara informatii la tine la serviciu despre cat de bun angajat esti, salariu, etc. (binenteles cu acordul tau), are dreptul sa iti verifice situatia financiara fata de stat, are dreptul sa verifice informatii la fostul proprietar de la adresa precendeta pe care ai ocupat-o.

Si pentru ca tot a venit vorba de administratori si proprietari, acum a trebuit sa anunt la vechea adresa ca urmeaza sa ma mut… aici alt circ… tineti legatura…

Lipsa de activitate…

Fata de cititorii fideli ai blogului nostru, ne cerem scuze pentru lipsa de activitate pe blog.
Acum vreo doua saptamni ne-am hotarat sa ne mutam… in proces, am ramas fara conexiune la internet pentru o perioada. Singura sursa de informatii online fiind telefoanele mobile, insa foarte limitat. (Mai mult Danutza).
Astazi in sfarist am reusit sa reconectam internetul… o sa urmeze un articol lung, dar interesant despre cum este sa te muti…