Danutzii de peste ocean

"Daca vrei sa cunosti intr-adevar pe cineva, trebuie sa calatoriti impreuna."

Micile placeri ale vietii


Am sa incep cu o mica povestioara care mi-a ramas in minte de mai bine de 2 ani si care cred ca este oarecum relevanta pentru ceea ce vreau sa spun.

Am un unchi care este plecat in SUA de ceva anishori buni. Cand s-a intors in tara cineva l-a intrebat: „Care este cea mai mare realizare pentru tine de cand ai plecat in SUA?”. El a zis: „Cea mai mare realizare este ceea ce simt cand ma duc acasa dupa serviciu, ies pe terasa si admir apusul de soare”. Persoana care i-a pus acea intrebare nu a inteles nimic din ceea ce a vrut sa spuna, nu a inteles de ce a trebuit sa emigreze atat de departe ca sa poata sa sa se bucure de o banalitate pe care ar fi putut foarte usor sa o faca si in Romania.

De cand m-am angajat, sefa mea, quebecoasa veritabila, mi-a spus de nenumarate ori ca una din perioadele cele mai frunoase ale anului aici in Canada este luna octombrie. Motivul pentru care este atat de mult apreciat acest sezon este faptul ca poti admira „cum cad frunzele”. Este luna in care padurile prind culori multicolore si anunta sfarsitul verii si inceputul iernii.

Trebuie sa recunosc ca prima reactie pe care am avut-o a fost: „Bai ce incuiati sunt Canadienii astia… ar trebui sa mai iasa si ei din casa…”. Ma simteam superior pentru ca credeam ca un muntzoman ca mine, care a fost foarte bine conectat cu natura in Romania, este destul de obisnuit cu efectele tomnatice ca sa nu fie atat de extaziat de acest fenomen.

Adevarul este ca in Canada (ca si in SUA cred), oamenii sunt mult mai aproape de natura decat vor fi romanii vreodata. Weekendurile majoritatii canadienilor se petrece in natura. Fie ca sunt drumetii, fie ca viziteaza o padure, un parc, fie ca fac un barbaque, fie sa se plimbe cu bicicletele sau sa calareasca, fie se plimba pe lacuri cu barci/caiace/canoe… toata lumea incearca sa iasa din oras si sa isi petreaca timpul in natura si mai mult decat atat, in familie. Pe unde am fost, se pare ca oamenii sunt in stare sa se bucure de micile placeri ale vietii… un lac linistit cu nuferi, un apus de soare, un peisaj multicolor al unei paduri care isi pierde frunzisul… si mai mult decat atat, pastreaza curatenia naturii lor.

Parc des Chutes Dorwin

Pentru mai multe poze - Click pe Poza

Weekendul acesta am fost intr-unul din zecile de parcuri amenajate din jurul Montrealului. Parc des Chutes-Dorwin se afla intr-un mic orasel la vreo 70km de Montreal. Drumul pana acolo a fost foarte bun si mai ales relaxant. O buna parte de drum este pe autostrada (care acopera partea de distanta) a traseului, iar alta parte a drumului este pe drumuri nationale (care acopera partea de diversitate si anti-stres a drumului). Drumul national strabate mai multe localitati mici care iti dezvaluie un mod de viata aparent relaxant. Case frumoase, gospodarii ingrijite, oameni ne-agitati, tablouri foarte aerisite. Faptul ca nu exista garduri, sau daca sunt sunt foarte mici si mascate de gard viu, aduce peisajului un plus de naturalete.

GPS-ul ne-a dus la fix, dar chiar daca nu aveam GPS, parcurile si zonele cu importanta turistica sunt destul de bine marcate cat sa nu te ratacesti.

Parcul cascadei Dorwin nu era foarte mare. Fara sa exagerez, nu avea mai mult de 5 poteci intercalate, care puse cap la cap nu depasau mai mult de 2 km toate.  Asadar niste vitezomani ca noi, a trebuit sa ne chinuim sa mergem fooooaaaaarrttteeee incet, sa ne oprim la fiecare 200 de metri, sa ne asezam, sa facem poze, sa ne jucam cu Julia sau sa ii dea mamica de mancare… am reusit sa tragem de timp sa vedem tot parcul in mai putin de 2 ore. Principala atractie a parcului era o cascada destul de voluminoasa, nu foarte inalta insa foarte involburata si rapida. Desi foarte mic, parcul reusea sa prezinte cascada din vreo 5-6 puncte de belvedere bine amenajate, cu mici pontoane suspendate sau poduri de lemn. La fiecare 100-200 de metri se aflau panouri informative cu diverse chestii incepand de la specii de plante, flori, pana la geneza peisajului sau legende legate de locul pe care il vizitezi. Micile poteci pun in valoare atat raul de deasupra cascadei cat si de sub cascada, dar si padurea de langa rau. Prin padure, probabil din cauza variatiilor nivelului apei a fost nevoie sa faca poteca suspendata din lemn, astfel poti admira padurea chiar si atunci cand locul este mlastinos.

Pauline (sefa mea) avea dreptate. Culorile padurii in octombrie sunt extraordinare. Clima favorizeaza padurile intercalate foioase/conifere. Astfel toamna, peisajul este intradevar mirific. Verdele brazilor intercalat cu galben-ruginiul frunzelor care se pregatesc sa cada, si mai ales intercalat cu rosul foarte aprins (pe care nu l-am vazut in Romania prea des) al frunzelor unei anumite specii de artar (pentru ca am vazut ca nu toti artarii inrosesc)… o minunatie…

Am reusit sa numar in tot parcul (chiar am fost atent). O singura punga de plastic in apa, si exact 3 cani de carton de cafea aruncate la intamplare. Am vazut si „paisani” care arunca gunoiul la intamplare ca manelistii din Romania, dar am o vaga banuiala ca respectivii sunt imigranti iar obiceiurile sunt din tara lor… stiti voi… padure fara uscaturi…

Reclame

4-octombrie-2010 Posted by | Calatorii, Despre viata noastra, Romania VS Canada | , , , , , , , , | 5 comentarii

Amintirile…


Cu ocazia implinirii a 10 ani de cand am terminat liceul, cum este si normal, se face faimoasa „Intalnire de 10 ani”. Anuntata cu surle si trambite pe unde s-a putut incepand de la Yahoo!Groups si Facebook si terminand prin clasicele invitatii printate si viu grai, evenimentul cu pricina va avea loc astazi.

Din motive lesne de inteles eu nu voi putea participa la acest eveniment, insa nu am putut sta prea departe. Ca si in vremurile bune cand eram licean, mi-a placut intotdeauna sa ma implic in astfel de evenimente, asa ca am hotarat si de data asta sa fac tot posibilul sa imi aduc contributia.

Am hotarat ca lipsa mea poate fi suplinita intr-o mica masura de un scurt filmulet, in care sa povestesc care au fost realizarile mele din ultimii 10 ani.

Procesul creatiei m-a umplut de nostalgii, m-a transpus in timp si a trezit in mine sentimentele traite in trecut… oameni, prieteni, intamplari…

M-am gandit sa pun acest filmulet pe blog ca si un gand bun trimis tuturor in Romania. Ne gandim la voi si ne e dor…

Vizionare placuta… si nu fiti prea critici… stiu ca nu se ridica la adevarata mea valoare de creatie, insa am fost presat de timp…

7-august-2010 Posted by | Despre viata noastra, Ne gandim la voi... | , , , , , , , , , , | 10 comentarii

Sucrerie de la Montagne


Ieri ne-am hotarat sa iesim la o mica plimbare cu mici influente turistice.
Am consultat pagina meteo a Montrealului. Weekendul asta a fost foarte frumos. A inceput deja sa se simta ca vine primavara. Soare arzator, cu dinti ce e adevarat, insa foarte placut. Atmosfera este una de primavara.
Zapada a inceput sa dispara aproape de tot. Mici fasii de zapada au mai ramas ici si colo pe unde nu au reusit sa intre razele soarelui.

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Am vorbit cu Ovidiu si Mary (vecinii nostri din bloc) si am hotarat.
Duminica trebuie sa iesim la plimbare… undeva frumos… o „Sucrerie”

Citește în continuare

8-martie-2010 Posted by | Calatorii | , , , , , , , , , , | Un comentariu