Danutzii de peste ocean

"Daca vrei sa cunosti intr-adevar pe cineva, trebuie sa calatoriti impreuna."

Stereotipii


In America nu exista stereotipii. Toti oamenii sunt egali indiferent de culoare pielii sau de sex… OARE!?!?

Iata doua filmulete pe care le-am gasit extrem de interesante mai ales ca reactiile oamenilor sunt explicate de un psiholog…

Reclame

28-septembrie-2010 Posted by | Diverse... | 3 comentarii

Festival de la galette de sarasin et des saveurs du terroir


„Festivalul clatitelor de hrishca si al aromelor locale”

La mai bine de jumatate de ora de Montreal se afla un orasel care se numeste Saint Eustache. Aici are loc anual acest festival. Anul acesta era editia a 25-a.

Festival de la galette de sarasin

Pentru mai multe poze, click pe poza

Sarbatoare mare a oraselului care are ocazia sa se mandreasca intr-un mic targ (balci) organizat cu:

  • artistii populari locali si operele lor originale. Artistii populari se aduna cu totii la mici tarabe. Imaginea este oarecum asemanatoare cu micul targuletz din Poiana Brasov, numai ca diferentele le fac artistii locali, cei care isi expun la vanzare operele proprii, nu chinezarii facute in serie. O alta mare diferenta care te loveste este faptul ca fiecare „vanzator” este imbracat in haine traditionale de epoca si mai mult, majoritatea dintre ei isi demonstreaza acolo pe viu indemanarea in arta pe care o reprezinta. Asadar fiecare „taraba” este un mic spectacol. Am fi vruta sa facem mai mute poze insa de la al doilea chiosc ni s-a atras atentia ca operele sunt originale, deci nu avem voie sa facem poze…
  • recoltele de toamna pe care fermierii locali le expun cu mandrie. In general produse agricole (legume, fructe), dar si multe soiuri de vinuri si bauturi alcoolice produse local produse apicole sau tot soiul de dulcetzuri care faceau subiectul „aromelor locale”. Adunati toti sub un cort mare, incercau sa te imbie care mai de care cu gusturile lor speciale. Puteai gusta, puteai cumpara, primeai chiar si carti de vizita ale fermelor de unde provin acele arome. O alta atractie a fermierilor locali a fost o mica „gradina de animale domestice”. Acolo erau puse laolalta magari, curci, capre, oi, iepuri, gaini, gaste, etc… spre deliciul mai ales al copiilor care au ocazia sa vada animalele domestice pe viu doar la astfel de evenimente organizate.
  • istoria quebecoasa legata de orasul lor. Nu foarte veche insa foarte importanta pentru ei. Orice vizitator putea afla de „Rebeliunea din 1837” in cadrul careia francofonii („les patriots”) destul de rudimentari in arta razboiului si-au luat o mama zdravana de bataia de la englezii mult superiori din punct de vedere tactic chiar in acest oras. Desi „patriotii” au fost infranti, ei se mandresc cu faptul ca „aceasta infrangere a atras atentia reginei” care a rezolvat politic conflictul… deci au invins?!?!?!? Pentru ca vizitatorii sa afle mai multe despre istoria lor, exista o expozitie permanenta gratuita la casa de cultura a orasului, si puteai face tururi gratuite cu carutze trase de cai prin centrul istoric. Am luat si noi o astfel de carutza. Pe tot parcursul traseului, un ghid iti povestea evenimentele istorice, si iti indica cladiri istorice de pe traseu care aveau importanta patrimoniala pentru acel orashel.
  • diverse activitati organizate pentru participanti si copii. Copiii aveau parte de activitati multiple intr-o zona dedicata numai lor, supravegheati indeaproape de animatori imbracati in costume traditionale ori in clowni. Picturi pe fata, mici ateliere de pictura, sau origami, scurte spectacole de jonglerii sau magie, jocuri de aruncare la tinta si cate si mai cate, faceau ziua copilului perfecta. Pentru parinti se organizau diverse mici reprezentatii: o garnizoana a „Patriotilor” era amenajata in buricul targului. Soldatii ieseau din garnizoana la fiecare ora, patrulau pana in fata targului, trageau de trei ori cu flintele (originale si functionale), si se intorceau in garnizoana. O mica fierarie iti arata pe viu cum se fac potcoave sau to felul de ustensile de epoca. Fierarul era un adevarat entertainer. In timp ce muncea, si batea fierul cald, povestea despre breasla lui. O alta chestie organizata pentru vizitatori, dar de care am aflat din pacate prea tarziu ca sa mai profitam de ea era o „poza de epoca”. Ti se punea la dispozitie o garderoba mare cu haine de epoca pe care puteai sa le imbraci si sa le mixezi dupa plac, dupa care ti se facea o poza… totul gratuit…
  • si in sfarsit faimoasa GALETTA care este cireasa de pe tort a festivalului. Galetele respective erau un fel de clatite facute din hrishca. Ca consistenta insa as spune ca erau undeva intre clatite si lipii, si aveau gauri de la prajeala, deci nu puteai sa pui ceva in ele. Am analizat bine situatia inainte sa ne luam si noi. Ne-am uitat cum le serveau localnicii ca sa nu ne facem de ras. Se ungeau inainte cu unt (care se topea instantaneu), dupa care puneai sirop de artar, le rulai ca pe clatite, si le taiai cu cutzitul cat o imbucatura. Binenteles ca siropul ala iesea din clatita si se intindea prin toata farfuria, binenteles ca ruloul se derula si era o fasie lunga de clatita care baltea in siropul din farfurie… dar hei… am mancat Galetta…

De fapt Galetta nu era un produs extraordinar. Clatita venea mai degraba ca un produs simbolic original al CELEI MAI VECHI MORI DIN AMERICA DE NORD inca functionala. Moulin Legare a fost construita in anul 1762 si este pusa in miscare de forta apei. Ea inca mai functioneaza, macina grau si hrishca… hrisca din care se face… ghiciti ce… faimoasa Galette de Sarasin.

A fost o zi frumoasa.

25-septembrie-2010 Posted by | Calatorii, Despre viata noastra, Romania VS Canada | Lasă un comentariu

Apropo de mancare


Pentru ca a venit vorba de vinete m-am gandit ca mai bine sa fac un post despre mancarea din Canada.

Lasand la o parte modul sanatos/nesanatos de producere si alte teorii ale conspiratiei demonstrate sau nu!!!

Treaba cu mancarea sta cam asa.

Este adevarat mitul cu „mancarea nu are gust” in America si Canada. Motivele sunt diverse si nu vreau sa insist in blogul asta, insa ca orice mit si orice adevar, acestea sunt relative. Ce vreau sa zic este ca depinde de unde cumperi mancarea, depinde cati bani dai pe ea, si mai ales, subiectul pe care vreau sa il dezvolt, depinde cum o gatesti.

Personal ma simt un om norocos pentru ca scumpa mea sotie reuseste sa faca mancaruri foarte gustoase. Cu putina indemanarea, multa rabdare, si multe incercari poti face o mancare „ca la mama acasa”.

Problemele pe care le-am avut pana acum au fost cu faina, zaharul, zaharul vanilat, carnati (+mezeluri), apa, branza, lapte (+zmantana +iaurt), icre de peste, vinetele… Daca imi mai aduc aminte altele, le voi adauga la comments, deocamdata sa le luam pe aste rand pe rand.

APA. inca din primele zile de cand am aterizat in Canada nu ne-am inteles deloc cu apa de robinet. Vreo 3 luni ne-am luptat cu deranjamente stomacale si alte chestii datorita apei. Solutia pe care am gasit-o a fost o cana cu filtru pentru apa (Brita). Nu este obligatoriu sa aiba toata lumea probleme cu apa. Multi romani cu care am vorbit au zis ca nu au avut nici o problema de adaptare cu apa. Alegerea cu filtru de apa se pare ca a rezolvat si problema recent descoperita a apei de robinet din zona Montrealului: „Excesul de Mangan” care cica te face prost.

FAINA. Aici nu gasesti foarte usor faina simpla. De obicei faina in Canada este facuta special pentru anumite prajituri. Asadar, daca vrei faina pentru paine e un tip. Daca vrei pentru muffins, este alt tip… etc. Problema care poate aparea este ca pur si simplu nu creste in anumite prajituri. Inca nu am gasit una care sa mearga la orice cum era cea din romania… nu zic ca nu exista, pur si simplu trebuie sa mai incercam…

ZAHARUL. Zaharul din Canada nu indulceste pur si simplu. Ca sa ii reuseasca retetele, Danutza trebuie sa foloseasca aproape o cantitate dubla de zahar decat scrie la carte. Vorbesc aici de zaharul simplu… Binenteles ca se poate inlocui cu zahar brun care in principiu este mai dulce… nu am incercat…

ZAHARUL VANILAT. Nu aromeaza prajiturile… sau cel putin asa am crezut la inceput. Dupa mai multe incercari, si mai ales dupa ce am folosit zahar vanilat din Romania (pe care il primise cineva „in pachet”), se pare ca tot faina e de vina… absoarbe cumva aromele…

CARNATI (+MEZELURI). Tot romanul din Canada stie ca daca vrei sa mananci niste carnati buni sau niste mezeluri gustoase ca „acasa”, trebuie sa te duci la polonezi. „Charcouterie” -ile poloneze sunt frecventate periodic de romanii care ravnesc dupa genul asta de mancare. Noi nu am mancat deloc mezeluri de cand am venit in Canada. Nici in Romania nu eram foarte atrasi de genul asta de mancare. Am incercat de vreo cateva ori mai mult de curiozitate vreo doua tipuri de salamuri canadiene si vreo 3 tipuri de carnati tot canadieni. Nu le-am nimerit deloc.

BRANZA. La branza ca si la LACTATE este pur si simplu o problema de gusturi si rabdare de a incerca mai multe tipuri. Noua ne-a recomandat cineva cand am venit aici branza la galeata din Costco si iaurtul de la Liberte. Le-am incercat, ne-au placut si am ramas la ele… nu am mai incercat altele. SMANTANA nu am gasit nici macar ceva care sa semene cu smantana din Romania. Noroc ca iaurtul este destul de consistent si il mancam in loc de smantana.

ICRE DE PESTE. Nu am gasit ceva care sa ne placa. Pe langa faptul ca sunt destul de greu de gasit pentru ca nu foarte multi consuma ouale de peste, ce am gasit nu a fost deloc pe placul nostru. Nici cele direct preparate nici cele nepreparate. In schimb pestele si produsele de peste le-am gasit foarte gustoase. O imagine eronata pe care ne-o formasem in Romania: faptul ca cel mai comun peste aici este somonul a fost spulberata de preturile surprinzator de mari ale acestui peste.

VINETELE. Unul din preparatele mele preferate este salata de vinete. As manca nonstop fara sa ma pot satura vreodata. Problema este… cum le coci. In Romania se faceau direct pe aragaz, insa aragazurile in Romania sunt cu gaze… in Canada aragazurile sunt electrice. La cuptor nu se fac cum trebuie. Se coc si au gust de ghiveci dupa preparare. Alta varianta mai de succes este pe gratar. Dar este un pic cam nelaindemana sa faci gratar de fiecare data cand vrei sa mananci o salata de vinete. De curand cu ocazia „Recoltei de la ferma”, Danutza a gasit solutia salvatoare. Era atat de simpla incat ne lovea in ochi… direct pe aragaz… Adica direct pe rezistenta electrica a aragazului. Binenteles ca trebuie bine pregatit inainte. Sub ochiul aragazului trebuie sa faci o farfurie din folie de aluminiu ca sa nu murdaresti prea rau aragazul, iar dupa, spalarea foarte bine a rezistentei este obligatorie.

Cam atat despre dezavantajele culinare.

Acum sa va povestesc cateva randuri si despre avantajele culinare, pentru ca si ele exista.

Cheia este sa nu te legi foarte tare de Romania si de mancarea traditionala, sau mai bine zis sa inveti sa explorezi gusturile canadiene. Dupa cum se lauda si canadienii, una dintre mandriile lor nationale este „diversitatea”. Doar ganditi-va ce mozaic cultural exista in Canada. Cred ca exista oameni din fiecare tara a lumii aici in Canada. Binenteles ca fiecare a venit cu gusturile lor, de la ei de acasa… si romanii au facut-o… exista un magazin in Montreal care se cheama „Bucuresti” si care vinde numai produse importate direct din Romania.

Asadar, daca vrei sa mananci o macare pur romaneasca te duci la un local romanesc, daca vrei sa mananci turceste, doar traversezi strada, chinezeste, japonez, arab, african, italian, mexican, orice… condimentele asiei sunt chiar dupa coltz…. trebuie numai sa ai curajul sa le incerci… sa inveti cum sa le folosesti si nu te mai plangi niciodata de lipsa gusturilor din mancare.

21-septembrie-2010 Posted by | Despre viata noastra, Romania VS Canada | 6 comentarii

Ferma


Weekendul trecut am fost la cules de vinete.

Aici foarte putina lume se ocupa cu gradinaritul. In general pamantul din jurul caselor este destinat copiilor si relaxarii. In 99% din cazuri este acoperit cu gazon si flori. Dupa care in functie de preferinte si posibilitati, piscine, trambuline, leagane, foisoare, etc… Chiar si romanii care incearca sa tina cateva razoare de legume o fac mai mult din obisnuinta, pasiune sau relaxare, pentru ca sunt veverite, sconcsi, marmote sau pasari care cam mananca toata recolta.

Asadar, daca vrei intr-adevar sa mananci o leguma proaspata sunt doua practici care functioneaza aici.

Prima este cea de a-ti inchiria cateva razoare la una din fermele in oras, amenajate special pentru gradinarit (ingradit bine impotriva daunatorilor, etc.). Ferma este adiministrata de municipalitate si sponsolizata tot de ea. Daca alegi sa faci gradinarit acolo pe de-o parte trebuie sa platesti o suma modica anuala. Contra acestei sume ti se pune la dispozitie tot ce iti trebuie incepand de la unelte si irigatie, pana la ingrasaminte naturale si chiar seminte. Pe de alta parte iti asumi responsabilitatea lucrului bine facut. Periodic primesti o „inspectie” care iti da o nota in functie de cat de bine iti ingrijesti parcela (sa o cureti de iarba rea, sa stropesti, sa intretii, etc.). In functie de punctajul anual obtinut, se va decide daca anul urmator meriti sa ti se prelungeasca contractul sau nu.

A doua practica foarte raspandita este vizita la fermele particulare din jurul Montrealului. In principiu, sunt ferme particulare mari care cresc in general legume, capsuni, afine, etc.,  dar si livezi de fructe. Sistemul este simplu: pentru o suma modica 10$-15$ ti se ofera un cos pe care poti sa il umpli cu tot ce vrei. Este atat de simplu. Iei cosul, pleci pe tarlaua indicata si acolo culegi ce iti place. Avantajul si unul dintre motivele pentru care sunt foarte multi care se duc este ca pe langa cosuletzul cu pricina, poti manca cat cuprinde si cand vorbim de capsuni sau afine, este foarte avantajos. Alte avantaje evidente ar fi: placerea de a culege singur, posibilitatea de a alege ce iti place, prospetimea roadelor culese chiar de tine, pretul mai mic decat la pietele din oras.

Danutzii si Julia la Ferma

Pentru mai multe poze - Click pe Poza

Asadar alegerea noastra a fost o ferma undeva in nordul Montrealului. la nici 15 minute distanta de mers cu masina. Am Plecat cu doua masini: noi trei, nasul si nasica de botez ai Juliei si prietenul nostru Andrei. Planul pe care ni-l facusem era sa vedem in general care e treaba pe acolo pentru ca nu stiam cum functioneaza lucrurile, si daca se poate sa luam un cos cu legume combinate. Ajunsi la adresa cu pricina, am parcat masinile intr-o parcare amenajata in dreptul fermei. Chiar la intrare in ferma era un hambar mare amenajat ca o mica piata cu cosuri pline cu tot felul de legume de sezon. in general vinete si ardei (nici nu credeam ca pot fi atatea specii), dar aveau si tot felul de alte legume, cat si preparate din legumele de la ferma (dulceata, sosuri, miere, placinte cu fructe, etc…). Puteai cumpara un cos deja cules direct de acolo. (preturi mai mici decat la piata)

Am intrebat cum sta treaba cu culesul. Atunci am aflat ca nu puteam face cum vroiam noi – un cos mixt, ci cate un cos din ce aveam nevoie. Imediat dupaia am inteles de ce nu prea merge mixt. Am hotarat sa luam un cos de vinete (eu fiind un mare fan al salatii de vinete). Ni s-a indicat pe unde trebuia sa intram… cu masina… ok, ne-am inghesuit toti 6 intr-o masina… nu avea rost pentru un singur cos sa intram cu doua masini. Ne-a intrebat ce vrem sa culgem. Am zis ca Vinete. Pe o masa erau toate soiurile de vinete din ferma, fiecare cu un numar atasat. I-am aratat ce fel de vinete vrem si ne-a zis: „Parcela 15”. Ok. Ne-am suit pe drumul de pamant care ducea spre camp. Cateva perdele de copaci ne impiedicam sa vedem in zare ca sa ne dam seama cat de mare e camplul. Din loc in loc erau indicatoare cu directiile pe care trebuia sa le urmam „Spre parcelele 13,14,15,16″… Ia-o in stanga, ia-o in dreapta, am mers aproape 3 km pana ce am ajuns in cele din urma la parcela 15. Pe drum am admirat adevarate campuri de legume diverse. Unele parcele erau mai tinere, altele mai in varsta aproape trecute, Pe langa drum am  vazut chiar si un teren de golf si un mic iaz. Din loc in loc erau masini oprite fiecare cum au dorit si oameni in mijlocul campului cu cosuri in brate.

Ajunsi la parcela noastra ne-am napustit toti sase in lanul de vinete. Erau cu sutele… cosul era deodata prea mic pentru ce puteam vedea pe camp. In general lumea culegea civilizat, fara sa distruga sau sa isi bata joc. Binenteles erau si exceptii putine intr-adevar… padure fara uscaturi… din loc in loc puteai vedea vinete culese si abandonate (probabil ca au mers cu copiii, si acestia nu au stiut ce sa aleaga, asa ca ce au cules ei a fost abandonat pe camp. Dar la curatenia pe care am gasit-o in ferma, sunt convins ca la sfarsitul zilei si acelea se culegeau si se foloseau ca nutretz. La capetele randurilor erau adunate mici gramezi de astfel de abandonuri pregatite pesemne pentru „a doua recoltare”.

Bilantul zilei: un cos mare cu vinete pe care chiar ieri Danutza le-a copt si le-a pus la congelator pentru la iarna, multumirea sufleteasca ca exista asa locuri unde poti sa te relaxezi culegand roade pentru tine, uimirea de a vedea asemenea locuri cu adevarat surprinzatoare, curate, ingrijite si bine organizate.

Inca o chestie: daca vroiai sa le culegi singur, cosurile costau mai scump cu vreo 50% decat daca le-ai fi cumparat la intrare gata culese, semn ca se pune pret pe „placerea de a culege” sau probabil costul mediu al pagubelor (desi nu cred).

PS.

Fara legatura cu subiectul articolului, vreau sa adaug faptul ca de fiecare data cand pronunt sau aud cuvantul „FERMA”, se face automat o legatura sinapsica cu filmul de animatie „Ferma Animalelor” pe care l-am vizionat acum mai bine de 20 de ani, dar care mi-a ramas in minte ca o capodopera profund politica.

16-septembrie-2010 Posted by | Calatorii, de-a mama si de-a tata, Despre viata noastra, Pe la prieteni/Prin Oras/Prin parcuri, Romania VS Canada | 22 comentarii

Coada e din oameni


Scriu acest mesaj chiar de la coada la care astept deja de mai bine de o ora. Da, sunt si din astea in Canada. La prima vedere ai putea spune ca seamana foarte bine cu cozile comuniste la lapte… Cel putin asta a fost flash-backul pe care l-am avut cand ma indreptam spre coada cozii care parca nu se mai termina. Este ziua in care rezidentii din acest cartier al Montrealului isi inscriu copii la cursuri de inot oferite de municipalitate.
Dupa doar cateva minute de asteptat insa poti observa mari diferente. Pe langa faptul ca este una dintre cele mai civilizate cozi pe care le-am vazut (nimeni nu vocifereaza sau intra in fata sau „tine rand altcuiva), toata lumea este relaxata (nu resemnata) de parca a iesit la plimbare in parc. Cei care au venit cu copiii, ii supravegheaza in timp ce se joaca, altii intra in jocul lor, altii butoneaza telefoanele sau vb la ele, insa cei mai multi citesc carti care le sunt nelipsite din bagajul de mana.
Este clar ca nu este coada cu care ma obisnuisem in RO. Cum spuneam… Coada este din oameni…
A inceput sa ploua. Sunt curios ce o sa se intample cu coada…

7-septembrie-2010 Posted by | de-a mama si de-a tata, Despre viata noastra, Romania VS Canada, Sport | , , , , , | 4 comentarii