Protejat: Masini… permisul de conducere

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vedea, te rog să introduci parola mai jos:

Parolă:

Protejat: Stefan si Alice… si Stefanutz

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vedea, te rog să introduci parola mai jos:

Parolă:

In sfarsit… Canada

Canada… cu siguranta alta tara.

M-am gandit ca acest articol are atat de multe aspecte care trebuie atinse, incat imi este foarte greu sa le includ pe toate aici, asadar, m-am gandit ca cea mai buna solutie este sa fac cate un articol pentru fiecare aspect in parte.

Asadar, sa incepem cu inceputul…
Zborul de la Londra la Montreal nu a fost foarte obositor. Am zburat cu Air Canada. Una dintre cele mai populare companii aeriene. Serviciile mi s-au parut ok. Am avut fiecare televizorul lui, pe tetiera pasagerului din fata, ceea ce este un lucru formidabil. Fiecare poate vedea ce vrea.
Stuardesa noastra era de fapt un stuard. Un barbat cam pe la 45 de ani, cu parul lung, grizonat, extrem de parfumat (cand trecea pe langa tine ti se inmuiau picioarele de puterea parfumului), cu un aer de poet… dar cam tamp… singura problema pe care am avut-o nu a reusit sa o rezolve. Castile audio aveau o mufa montata in bratzul scaunului, si se pare ca la scaunul meu, persoana care calatorise inainte s-a ridicat din scaun si a rupt mufa castilor in interior… si nu mai puteam introduce jack-ul… singura lui solutie a fost… "Da, mereu se intampla chestia asta… nu am ce sa ii fac… mutati-va si voi intr-un loc liber. Binenteles ca ingenuitatea mea a rezolvat problema… am rupt si eu varful la jack-ul castilor mele, astfel incat, impreuna cu bucata de jack blocata in interior sa formeze mufa completa… a functionat… desi nu mergea decat o casca… nu m-a deranjat foarte tare.

Zborul a fost lin, aterizarea un pic cu goluri de aer, dar a fost buna. O chestie care m-a surprins a fost faptul ca dupa aterizare, pasagerii nu au aplaudat pilotul cum se face in Europa de obicei.

La aeroport, ne-am inregistrat ca imigranti. A durat cam o ora. Lucrurile au decurs jnur. Toata lumea stia exact ce trebuie sa faca. Franceza nu ne-a pus probleme. Am asteptat vreo jumatate de ora intr-o sala de asteptare plina cu vreo 5 familii de imigranti… toate natiile.

Dupa ce ne-am inregistrat, ne-am indreptat spre iesire. Eram ultimii. Aeroportul era gol. Doar noi si agentii de paza. Ne-am recuperat bagajele (cele doua geamantane care ne-au mai ramas… va aduceti aminte articolul cu Gust amar…), si ne-am indreptat catre iesire. La iesire ne astepta Stefan cu Ovidiu care venisera cu masina proaspat achizitionata de Stefan. Ovidiu era doar soferul.

Ne-au dus acasa la Stefan. Acolo ne asteptau Alice (sotia lui Stefan) si Stefanutz ("uriasul" lor de numai trei anisori). Ne-au pus masa, ca s-au gandit ca venim de la drum lung si poate ne e foame… Bine s-au gandit… Dupa masa (nimic special… o pizza gigantica comandata… Alice s-a scuzat ca nu ne-a servit cu mancare gatita, dar nu avusese timp sa faca. Ea lucreaza de noapte in general si este de inteles), ne astepta o surpriza… vizita apartamentului.

Apartamentul este pe scara alaturata de cea unde lucuiesc ei.
Etajul 1, doua camere, bucatarie deschisa.

Surpriza care ne astepta era faptul ca am gasit apartamentul semi-mobilat. Au facut rost de trei scaune, doua noptiere, o masa, un fotoliu, o canapea si ne-au dat imprumut salteaua lor gonflabila, saltea pe care au dormit si ei cand nu aveau pat.

O chestie aici, cand inchiriezi un apartament, ti-l da gol-golutz. singurele chestii pe care nu trebuie sa le cumperi sunt frigiderul si aragazul din bucatarie.

Nu v-am uitat si sper sa pot scrie din ce in ce mai des. Sper din tot sufletul ca nici voi nu ne-ati uitat.