Danutzii de peste ocean

"Daca vrei sa cunosti intr-adevar pe cineva, trebuie sa calatoriti impreuna."

Ottawa


In primul rand vrem sa ne cerem scuze fata de Alin (din Ottawa), ca am ratat de data asta ocazia sa ne cunoastem.

Am fost la Capitala. Capitala Canadei Ottawa este de vreo 3 ori mai mica ca suprafata decat Montrealul, dar doar de doua ori mai mica la numarul populatiei… deci teoretic si statistic mai aglomerata. Vizita noastra a durat numai o zi (doar 2-3 ore de Montreal). Am plecat sambata dimineata si ne-am intors seara. Scopul vizitei: Festivalul Lalelelor. Arealul vizitat: Centrul turistic (pe o raza de vreo 5 km). Asadar nu am putut proba datele statistice, si nu putem povesti nimic despre viata cotidiana din Ottawa sau arhitectura orasului, care va ramane deocamdata un mister si pentru noi.

Asadar, ca niste cercetasi constiinciosi, ne-am facut temele. Am intrat pe internet, am scos harti, obiective turistice, trasee, obiective culturale organizate cu ocazia Festivalului.

Ce stiam inainte sa ajungem era ca sunt doua parcuri importante care limiteaza oarecum „centrul turistic”: Major’s Hill Park (mai central si mai popular fiind foarte aproape de cladirea impunatoare a Parlamentului) si Commissioners Park (mai putin popular si din cauza asta mai putin „populat”, mai aerisit, insa mult mai frumos, fiind localizat pe malul unui lac – Dow’s Lake). Problema pe care am avut-o si pe care cred ca o au multi vizitatori cu Comissioners Park este faptul ca nu prea poti sa il gasesti prin intermediul internetului. Denumirea nu apare pe Goolge Maps, iar pe site-ul festivalului nu i se da adresa exacta. (click aici pentru harta)

Tot de pe internet am aflat ca pe perioada festivalului este destul de dificil sa gasesti parcare in centrul orasului, asa ca am hotarat sa o parcam la vreo 5 km de centrul orasului, pe traseul unui autobuz ((21) care era laudat pe site ca fiind autobuzul care face perfect turul centrului turistic). O chestie la care nu ne gandisem insa era faptul ca Ottawa se afla exact la granita dintre doua provincii Ontario si Quebec. iar autobuzul respectiv trecea din Gatineau (Quebec) in Ottawa (Ontario), prin urmare doua orase diferite in doua provincii diferite. Autobuzul respectiv era un fel de intercity, care trecea destul de rar. Asta ne-a costat aproape o ora de asteptat in statie cand a trebuit sa ne intoarcem sa luam masina. Deasemenea ne-am dat seama ca de fapt locuri de parcare in centru gasesti berechet, chiar mai ieftine decat cat am dat noi pe 4 bilete de autobuz (cca. 14$)

Somn verticalizat - Julia

Somn verticalizat - Julia

Tot in plan era rucsacul pentru Julia, ceea ce ne-am dat seama ca a fost o alegere gresita. Am ajuns la concluzia ca in oras este mai avantajos un carucior, orasul fiind destul de accesibil din punctul asta de vedere, astfel, Julia ar fi putut sa doarma intr-o pozitie mai buna… rucsacul doar pentru teren accidentat (gen drumetii, munte, etc).

Caldura mare, nene Iancule

Caldura mare, nene Iancule

Mancare nu ne-am luat de acasa… buna decizie, pentru ca a fost foarte cald si nu stiu cat de bine ar fi rezistat mancarea la pachet.

Parlamentul

PARLAMENTUL - (Pentru toate pozele, click pe poza)

Dupa ce ne-am calcat in picioare cu muuulti turisti in zona Parlamentului, ne-am dat usor seama ca cele peste 3 milioane de lalele plantate in toata Ottawa erau de fapt imprastiate pe parcele micutze, si nu la un loc cum ne-am fi asteptat, si in plus, fiind ultimul weekend al festivalului, lalelele erau cam trecute. Zona Parlamentului ne-a impresionat. Ne-am apropiat foarte mult de sentimentele pe care le aveam cand vizitam diverse capitale Europene. Exterioarele cladirilor arata bine (unele imbatranite fortzat cu vopsea neagra ca sa imite funinginea si imaginea de invechit), nu am vazut insa nici un interior, si am o banuiala ca as fi fost dezamagit, neridicandu-se la pretentiile Europei.

Ce ne-a mai frapat era prezenta romanilor… Fara nici o indoiala ca dupa franceza si engleza, romana era a treia limba la festival, insa identitatea nationala lipsea cu desavarsire. Ma gandeam ca nici un roman din cei prezenti nu ar fi in stare sa fie mandru de originile lui, cum am vazut italienii ca arboreaza steagul pe masini, sau tot felul de minoritati (mai minoritare decat romanii) care nu se jeneaza sa poarte pe umeri drapelul national de origine. De obicei romanii cand aud romaneste in jurul lor, se intorc cu spatele si se fac ca nu se vad unul pe celalalt.

Cele doua parcuri sunt legate de un traseu superb pe malul unui canal (vezi aici). Traseul se poate face cu orice mijloc de transport, de la autobuze turistice, autobuze de transport in comun, masina, bicicleta/role (pista speciala), sau varianta pentru care am optat pentru cei aproape 7 km – pe jos (deasemenea pista separata). Traseul este extraordinar, plin de gazon pe care te puteai desfata in liniste, copaci infloriti, din loc in loc bancutze, mici lacuri amenajate, decorat cu aceasta unica ocazie, din loc in loc cu sute de mii de lalele.

Odata ajunsi la Commissioners Park, oboseala micului traseu a fost spulberata de frumusetea parcului. Cele mai multe lalele din tot orasul se aflau probabil in acest parc la un loc. Culori diferite si specii nenumarate incantau un curcubeu de vizitatori din toate colturile lumii… imigranti fascinati de frumusetea primitoare a Canadei… am ingrosat si noi randurile…

A fost o iesire reusita. Ottawa ne-a incantat, si ne gandim sa o vizitam cat de curand posibil.

Reclame

25-mai-2011 Posted by | de-a mama si de-a tata, Despre viata noastra, Pe la prieteni/Prin Oras/Prin parcuri | , , , | Un comentariu

Danutza are job – tras doi


Dupa depresia suferita in urma primei experiente de gen (citeste aici), a urmat vreo luna de recuperare psihica, multa odihna, dupa care reinceperea cu forte proaspete a procesului de cautare a unui nou job. De data asta, am hotarat impreuna cateva conditii decente care sa nu o mai conduca la depresie. Un program normal de birou, intr-un mediu care sa fie cat de cat mai decent de birou.

Dupa aproape 3 luni de cautari, luni in care s-a dus la numeroase interviuri, majoritatea pentru firme de recrutare, aproape ca isi pierduse rabdarea, si mai avea un pic pana sa pice in pacatul jobului precedent… adica sa se duca la prima oferta, indiferent de conditii. Am sustinut-o moral… n-are rost sa treaca din nou printr-o experienta traumatizanta similara, care cel mai probabil se va sfarsit identic, dar cu urmari mai grave probabil pe plan psihic (ca te gandesti ca ti se intampla mereu acelasi lucru, iti pierzi speranta si curajul, etc). Totusi nu e orice muncitor de depozit, are niste studii in spate, are niste experienta, si in plus este si bilingva… mai bilingva ca mine… nu se poate sa nu gaseasca pe cineva care sa aprecieze macar o mica bucatica din aceste calitati.

Si iata ca sansa i-a suras. Acum o saptamana, una din firmele de recrutare cu care daduse un prim interviu, o suna sa ii propuna un job ceva pe rapoarte/Excel/data entry/munca de birou. Binenteles ca a aceptat interviul cu firma respectiva. Interviul a decurs bine… sunt convins ca Danutza a inceput sa turuie in franceza in stilul caracteristic. Cei doi intervievatori in mod sigur au fost impresionati, insa nu se poate doar pe vorbe… asa ca a trecut la chestii practice… un mic „examen” pentru determinarea nivelului de Excel.

Examenul consta in rezolvarea unei mici probleme… de fapt un tabel, compus de ei, pe care trebuia sa il prelucrezi dupa niste cerinte enuntate tot de ei. Acum, ca fost Trainer Excel, si ca Expert in domeniu, pot zice ca genul asta de examene pur practice, inventate de niste utilizatori (fie ei si experti) sunt cele mai slabe tipuri de examene. Nu neaparat ca cerintele sunt irelevante vizand doar cateva functii ale programului nedeterminante pentru nivelul examinatului, insa de cele mai multe ori acesti „examinatori” nu stiu sa formuleze foarte clar cerintele… si asta poate fi frustrant pentru cel examinat… sau incearca sa simplifice un raport clasic de pe postul vizat, dar de cele mai multe ori aceasta simplificare pierde elemente esentiale, facand tabelele greu de inteles si discontinue, fractionate.

Dupa examenul practic de Excel, Danutza s-a intors acasa un pic dezamagita ca si-a dat seama ca gresise o formula din punct de vedere matematic. Din ce imi povestise insa, eram aproape convins ca va trece examenul, pentru ca cunosc practic nivelul de cunoastere al baietilor pe aici… Nu m-a lasat inima pana a doua zi sa ii spun ca de fapt mai gresise o formula tot din punct de vedere matematic. Trebuia sa compare procentual doua numere bugetat vs. realizat. Aici sunt vreo doua formule acceptate una din care iti rezulta procentul de genul 108% (asta inseamna practic ca s-a realizat 100% plus 8%), iar a doua formula, care practic scade 100%, ramanand rezultatul final de +8% adica numai cresterea. Ambele variante sunt acceptate in analiza, iar Danutza nu isi mai amintea exact enuntul.

Vineri a primit un telefon de la agentia de recrutare sa ii dea vestea cea buna. Firma o acceptase pentru angajare.

Weekend-ul a fost in exclusivitate dedicat pregatirii Danutzei pentru un job cu adevarat important. Garderoba noua din cap pana in picioare, coafor, makeup, posete…

Firma pentru care a inceput martea asta noul job se numeste Videotron, si este una din cele mai mari firme de cablu/internet/telefonie din Canada. Biroul Danutzei se afla acum in centrul Montrealului, intr-un zgarie-nori, doar la etajul 2. Ajunge foarte usor cu metroul, motiv pentru care am scos mazda la vanzare. Castiga destul de bine (cat mine)… avantaje sociale nu prea… insa este un inceput foarte bun pentru un viitor CV cu greutate in viitor. Mediul este exclusiv francofon, ceea ce ii va permite Danutzei sa isi dezvolte si sa se obisnuiasca cu franceza.

Dupa primele zile la munca, Danutza pare foarte multumita si de locatie, si de conditii si de colegi si de program… dar mai bine o sa o las pe ea sa va povesteasca primele impresii de la un loc de munca adevarat…

12-mai-2011 Posted by | Despre viata noastra, Munca | , , | 9 comentarii

Franceza… amanare


Dupa cum va povesteam intr-un post anterior, acum o saptamana (click aici), am inceput cursurile de franceza.

Luni am avut al doilea curs. Dupa cum v-am povestit, fusesem deja avansat la nivelul 4 din 5, si urma sa imi cunosc pentru a doua oara noul profesor si noii colegi.

Dezamagirea a fost maxima cand m-am trezit exact ca la nivelul 3, inconjurat de niste aliterati, ale caror merite nu erau altele decat ca trecusera prin nivelurile precedente 1,2 si 3, si ajunsesera ca o urmare cronologica fireasca la nivelul 4. Un nene anglofon, trecut de 40 de ani, facea echipa cu o tanti tot anglofona trecuta de 50, se ajutau reciproc dandu-si coate cand unul era deranjat de sforaiturile celuilalt, insa erau foarte indignati cand vorbeau, ca in 3 module, nu s-a lipit deloc franceza de ei.

Profesorul era un quebecos care era copia la indigo al lui Lex Luthor din serialul Smallville, singurele diferente erau ca era imbracat in alb, si ca vorbea franceza, pe alocuri chiar quebecoasa. O mare diferenta intre profesoara de la nivelul 3 care era frantuzoaica… Stilurile erau atat de diferite incat baiatul mi-a devenit imediat antipatic. Aveam impresia ca nu intelege scopul propriului curs. In 3 ore nu am vorbit mai mult de 10 propozitii fiecare, restul cursului, era dominat de profesor, care incepuse sa abereze tot manualul de gramatica franceza la tabla… nu zic, ca trebuie sa stii sa vorbesti si corect cand vorbesti, insa pentru un curs ORAL de franceza, sa spui doar 10 propozitii, mi s-a parut inutil.

Asadar, a doua zi am sunat la Universitate si mi-am cerut banii inapoi, renuntand la cursul quebecosului. Voi incerca sa ii dau un mail profesoarei de nivel 3, poate isi va aminti sa ma anunte la sesiunile viitoare cand va preda ea un curs de nivel 4, ca sa ma pot inscrie si eu la cursurile dansei. In rest, am hotarat sa pun mana individual pe repetat manualul de gramatica a limbii franceze… macar daca nu am cu cine vorbi, sa am proaspete regulile gramaticale… consider ca asta pot sa fac si singur.

5-mai-2011 Posted by | Despre viata noastra | , | 5 comentarii

Ne biciclim… sau cel putin incercam (revolutions)


Dupa doar 3 lectii / 6 ore de exersat, iata ultimul filmuletz cu Danutza pe bicicleta… ultimul din aceasta trilogie…

5-mai-2011 Posted by | Despre viata noastra, Sport | | Un comentariu