Danutzii de peste ocean

"Daca vrei sa cunosti intr-adevar pe cineva, trebuie sa calatoriti impreuna."

O noua dragoste… de munca


Cum va povesteam in ultimul articol, se implineau aproape 2 ani de cand lucram pe functia de Analist – Raportari la una dintre cele mai prestigioase companii de asigurari din Canada – SunLife. Este unul dintre joburile care m-a propulsat enorm in domeniul analizei datelor. Am invatat lucruri care faceau nivelurile de munca anterioare sa para mediocre. Invatam mereu lucruri noi, si asta ma tinea motivat, insa aveam si sperante mari de promovare dat fiind calitatea muncii mele si volumul de munca care mi se incredintase. Asadar, in primavara lui 2014, asteptam evaluarea si renegocierea contractului.

Aici in fiecare an se „renegociaza” contractul de munca. Este momentul in care ti se face o evaluare a muncii prestate in anul precedent, ai o discutie 1-la-1 cu seful tau, si pe baza acelei discutii, poti sa aduci argumente pentru care sa ceri o marire de salariu, bonusuri, alte avantaje (vacanta mai multa, munca de acasa mai multa, etc.) sau o promovare. Maririle pot ajunge la firmele bune la maxim 5-6%, daca ai o prestatie „Exceptionala”. Bonusurile depind de cresterea companiei in acel an, si sunt taxate de stat. (in jur de 40%).

Firma avea sediul central undeva langa Toronto (Kitchner – dar o sa zic Toronto ca e mai simplu) si sefa mea lucra si ea tot acolo. Asa ca s-a organizat un meeting de vreo 2-3 zile la Toronto, cu intreaga echipa (jumatate din Montreal, jumatate din Toronto).

Ca in orice meeting de echipa, s-au tinut discursuri despre planurile de viitor, realizari, etc, dar s-au facut si evaluarile fiecaruia dintre noi.

Am iesit al 2-lea an la rand cu calificativ „Exceptional”, ceea ce din ce am inteles este in sine exceptional, avand in vedere ca abia ma angajasem, si ridicam nivelul in fiecare an. Insa, in ceea ce priveste avansarea am fost respins total. Asta mi-a cam taiat un pic moralul, si am fost cam dezamagit.

Insa in acea mica „excursie” s-a intamplat si un lucru bun care avea sa imi afecteze deciziile de-a lungul intregului an ce avea sa urmeze. In timpul acelei intalniri sefa noastra a organizat un „team building”, in care echipele din Montreal si Toronto aveau sa se cunoasca la un nivel mai personal in afara mediului de munca, participand la o activitate extracuriculara.

Activitatea consta intr-un „Escape Room”, un concept de care auzisem atunci pentru prima data. Ideea era sa ne impartim in echipe de cate 6-7, iar fiecare echipa era inchisa intr-o camera din care trebuia sa evadeze. Camera era plina de obiecte si mesaje ascunse, lacate si chei, puzzle-uri, pe care trebuia sa le rezolvi ca sa ajungi sa gasesti cheia finala si sa te eliberezi. La explicatia jocului nu am fost deloc impresionat, mai ales ca eram deja dezamagit de decizia evaluarii, insa odata ce am inceput „jocul”, am fost total captivat, am uitat de toate, si ne-am distrat teribil. Am fost surprins de nivelul de adrenalina pe care ti-l poate crea acea atmosfera de „inchis” care trebuie sa „evadeze”.

M-am indragostit de tipul acela de joc pe loc.

Odata ce m-am intors in Montereal eram inca entuziasmat de jocul ce-l jucasem si am intrat repede pe internet sa gasesc un joc similar aici acasa… cand colo… ce sa vezi… NIMIC. Nu exista nici macar un Escape Room in Montreal… si atunci mi-a venit o idee aproape nebuna…

OPORTUNITATEA: Cea-ar fi sa deschid EU primul Escape Room din Montreal?

Si cu aceasta mica sclipire, a inceput aventura pe care o traiesc si astazi… Find The Key

va urma…

Reclame

20-aprilie-2017 Posted by | Diverse... | Lasă un comentariu

2 ani de dragoste… de munca ?!?!?


Citisem undeva, candva ca dragostea dureaza 2 ani. Acum, nu stiu la ce fel de dragoste se referea, dar am intalnit pe cineva care avea niste convingeri puternice in ceea ce priveste dragostea fata de munca, convingeri pe care fara sa imi dau seama le-am aplicat si eu involuntar.

In 2014, prin mai, mi-am dat demisia de la al 4-lea loc de munca aici in Canada. Lucram ca analist la una dintre cele mai prestigioase companii de asigurari de viata din Canada – SunLife.

Viata de corporatist la SUNLIFE.

Ca in orice corporatie, aveam „cubical”-ul meu, faceam parte dintr-un mic departament si produceam rapoarte automatizate pentru Management ca sa ia decizii bune ca firma sa infloreasca.  Aveam un job regulat, de la 8 la 17, un salariu bunicel si o sefa geniala. Evaluarile standardizate regulate imi aduceau anual cei 3-5% marire de salariu odata cu promisiunile de rigoare ca poate intr-o buna zi voi ajunge la nivelul de promovare.

A fost o experienta extraordinara, am intalnit oameni unici, ca orice oameni, cu vise si interese diferite, din culturi diferite si fascinante. Este unul dintre lucrurile pe care le iubesc in Montreal, dat fiind mixul de culturi, fiecare persoana vine cu povestile si viziunile ei. Este ca si cand ai calatori in intreaga lume prin ochii si experientele celorlalti.

Am  sa incerc sa exemplific cateva, incercand sa nu cad in plasa stereotipiilor culturale:

Ms. L: Canadianca din Ontario de mai multe generatii, o persoana scolita si inteligenta, foarte stapana pe sine, dedicata muncii ei, insa foarte legata de loc. Nu calatorea prea mult, si iubea casa, familia si rutina saptamanala. Vineri se stia ca e ziua de cinema in familie, Sambata era ziua de Restaurant, Duminica cu familia sau prietenii, Miercuri era ziua de Gym, etc.

Mr. H: Parinti chinezi, el nascut si crescut aici. Am fost surprins cat de mult in comun aveam cu el, referitor la educatie, la strictete si perseverenta (cultura comunista in care au crescut parintii lui), dar in acelasi timp cu un cult al diplomatiei si negocierii bine dezvoltat (aport al culturii capitaliste banuiesc). Un individ extrem de inteligent, care a fost crescut cu cultura fricii de parinti. A sarit o clasa in generala pentru ca era prea destept, insa ajunsese cel mai mic din urmatoarea clasa, obiectul batailor de joc si bullyingului colegilor. Asta l-a facut nu sa isi taie venele si sa cada in depresie, dar sa invete sa lupte si sa persevereze (probabil ca rezultatul aceleiasi educatii dure).

Mr. D: Imigrant din Venezuela, tanar si lipsit de experienta, incerca, si reusea sa fie prietenul tuturor. Inteligent, insa fara prea multa diplomatie, facea glume dintre cele mai rasiste/sexiste, fara sa isi dea seama ca nu sunt oportune, insa cumva nimeni nu se supara… un fel de accept general… latino-lover, era deliciul tuturor femeilor, si nu neaparat pentru ca arata fizic bine, insa avea o siguranta in ceea ce ii priveste, un accent spaniol si o garderoba impecabila care il facea irezistibil.

Mr/Ms V: Nascut si crescut in Quebec din parinti quebecosi, era un tip cumsecade, si domol, care iubea Montrealul in special pentru toleranta pe care o au oamenii fata de el si cei ca el. Este homosexual, si unul dintre oamenii cu care m-am inteles cel mai bine. Avea rabdare sa te asculte si incerca sa iti dea cele mai bune sfaturi. Totul era ok pana venea vorba de Quebec si Canada, moment in care mai bine paraseai sala. Era un mic activist pentru independenta Quebecului, singura province francofona din Canada.

A fost un job in care mi-am imbunatatit enorm skilurile in materie de aneliza a datelor, intrand pentru prima data in lumea SQL Server si queri-urilor.

Dupa mai bine de 2 ani de munca insa a inceput sa se instaleze rutina. Desi imi dadeam toata silinta si calitatile mele erau mult superioare rolului pe care il ocupam, avansarea era mult mai lenta decat ma asteptam. Sefii si-au dat seama de potentialul meu si au inceput sa il exploateze la maxim, pana in momente in care simteam ca nu mai fac fata volumului de munca si imi venea sa nu ma mai ridic din pat.

La inceputul lui 2014, am primit o veste care m-a pus un pic pe ganduri. Directorul departamentului, (un om de o inteligenta rara, care fusese angajat cam in acelasi timp cu mine pentru a optimiza procedurile de munca ale departamentui), a anuntat subit ca o sa isi dea demisia din functia de director pentru simplul motiv ca: „Mi-am propus sa nu stau mai mult de 2 ani pe aceeasi functie in cariera mea”.

Si uite-asa am avut relvelatia de care va pomeneam la inceputul articolului si care m-a facut sa ma gandesc serios sa caut la alternative.

Acum, uitandu-ma inapoi la cariera mea, mi-am dat seama ca omul s-ar putea sa fie „on to something”. Nu m-am gandit niciodata sa imi pun un termen limita de timp pe un job, insa nici unul din joburile pe care le-am avut nu a durat mai mult de 2-3 ani…

Oportunitatea:

va urma…

7-aprilie-2017 Posted by | Diverse... | Lasă un comentariu

Trecut-au anii…


A trecut ceva timp de cand nu am mai scris nimic pe blog.

Motivul este in principiu ca nu prea am mai avut timp sau inspiratie. Am intrat in „normalitate”. Rutina zilnica, munca multa, activitati.

Multe s-au intamplat in ultimii aproape 4 ani. Intre timp am schimbat un job, am renuntat la el dupa vreo 2 ani, si am deschis o mica afacere in centrul Montrealului.

Copiii cresc fara evenimente majore si pentru cine are copii, (care nu au bunici pe aproape) ar trebui sa stie ca este aproape „mission impossible”… dar ne descurcam onorabil.

Avem casa pe pamant fara gard, intr-un cartier foarte bun, doua masini si sanatate maxima.

DSC_0365

 

3-aprilie-2017 Posted by | Diverse... | Un comentariu