Danutzii de peste ocean

"Daca vrei sa cunosti intr-adevar pe cineva, trebuie sa calatoriti impreuna."

Julia prinde viteza…


Am reusit in sfarsit sa gasim o gradinita acceptabila pentru Julia.

Este o gradinita pe gustul nostru. Curata, spatioasa, luminoasa, anglofona/francofona si in sfarsit pentru prima data, una IEFTINA.

Daca ai noroc si perseverenta, in Montreal poti prinde un loc la o gradinita subventionata de stat. Asta inseamna ca gradinita primeste bani de la stat, iar tu nu platesti decat 7$/zi. Nu exista nici o conditie care sa te limiteze sa alegi o astfel de gradinita… nu iti trebuie decat un pic de noroc.

Pana acum am mers pe subventia de la stat acordata direct parintilor, insa spre deosebire de cea de mai sus, aceasta este suspusa unor conditii financiare, adica iti da inapoi un procent din ce platesti la gradinita, in functie de venitul familial. La venitul nostru, noi ajungeam sa platim in final cam 15$/zi. Asadar acum vom simti o mica relaxare din punct de vedere financiar, ceea ce e bine, dar cel mai important este ca am gasit o gradinita cu conditiile pe care ni le doream pentru Julia.

Cat despre pitica, acum este peste tot…

Iata cateva poze relevante, la care am muncit ceva ca sa prindem asemenea cadre… in restul pozelor Julia este destul de rapida incat lipseste cu desavarsire…

Această prezentare necesită JavaScript.

Reclame

30-august-2011 Posted by | de-a mama si de-a tata, Despre viata noastra | Un comentariu

M-am reapucat de sport…


Cu pasi mici si sfiosi, vreau sa imi intru iarasi in forma.
De cand suntem in Canada, desi mancam mancare gatita, lipsa de sport se observa in kilogramele in plus.
Cand am ajuns in Canada aveam in jur de 100 kg, acum am 106 kg. Nu este rau, insa nici bine nu este. Forma cea mai buna pe care am avut-o vreodata era pe vremea cand faceam sport intens la parasutism. Atunci cantaream doar 85.
Asadar, odata cu noul job, care m-a mai linistit un pic din punct de vedere profesional, simt ca este cazul sa imi aduc aminte cum este sa fac sport din nou.
Cum poate va mai aduceti aminte, noul meu job „este dotat” cu o sala de sport, pe care am inceput sa o frecventez de vreo 3 saptamani incoace.
Programul de la serviciu imi permite sa fac cel putin 40-45 de minute de sport pe zi – in timpul pauzei de masa. Pauza de masa este de 1 ora. Iar mancarea poti sa o mananci pe birou in timp ce muncesti. Singura problema cu care inca nu m-am obisnuit, este ca dupa sport si mancare, ma loveste un somn pe la ora 14-15 de abia pot sa imi tin ochii deschisi.

Sala nu este prea ofertanta din punct de vedere al spatiului. cam cat doua sufragerii mari, insa este dotata cu tot felul de aparate, incepand de la biciclete si benzi de alergat, pana la greutati si sac de box. Alaturi, intr-o camera identica se afla sala de yoga. care spre deosebire de prima este complet goala, neavand decat parchet, oglinzi pe pereti si un televizor/player infipt in tavan… Adiacent se afla vestiarul si dusurile.
Am inceput usurel, ca sa nu ma trezesc ca fac vreo intindere sau ceva…
Surpriza era din ce in ce mai mare pe masura ce incercam sa fac diverse exercitii. La prima vizita (dupa o pauza de sport de mai bine de 3 ani), nu am reusit sa depasesc 8 abdomene, 5 flotari, zero tractiuni, 300 m de alergat pe banda cu sustinere… insa nu am fost dezamagit. Stiam ca mi-am pierdut antrenamentul, insa chiar in halul asta… nu ma asteptam…

Zilele au trecut, a trecut si prima saptamana de febra musculara… acum dupa trei saptamani deja ma simt mult mai bine… baremurile s-au triplat daca nu s-au quadruplat… nu imi mai este rusine sa ma asez la vreun aparat sau pe vreo banda/bicicleta…
Ca sa fac tabloul sportiv perfect, mi-am dat seama ca cel mai bine fac exercitii cand nu ma gandesc ca fac exercitii. Este insa destul de greu sa faci asta… solutia a venit acum vreo saptamana, cand ne-am achizitionat un xbox cu kinekt… acum putem face exercitii „in joaca”… si credeti-ma chiar se merita. Am reusit sa transpir intr-un joc de box de cel putin trei ori mai mult decat am reusit la sala. Danutza a inceput sa isi intinda si ea muschii cu diverse jocuri… e fun… Julia intra si ea in jocul nostru, si incearca sa ne imite, sa dea din picioare sau din maini cum vede la noi… e haioasa foc.
De slabit inca nu am slabit, insa ma simt mult mai bine din punct de vedere fizic.

19-august-2011 Posted by | Despre viata noastra | 4 comentarii

O mica balaceala…


La cererea fanilor, o mica balaceala in fata blocului.

8-august-2011 Posted by | despre prieteni si familie..., Despre viata noastra | 3 comentarii

Prima mutare… (partea IV)


Si acum cireasa de pe tort.

Unde ne-am mutat si cum e…

Este deja a treia saptamana de cand ne-am mutat. Am tras tare si am cheltuit destul de mult ca sa putem pune casa la punct cat de cat. Inca ne mai lipsesc chestii, insa cel putin am terminat cu despachetatul si instalatul mobilei. Doar de instalat calculatorul si fixat toate cablurile astfel incat sa nu fie accesibile piticei, mi-a luat o zi intreaga.

Amenajatul a mers destul de greu, pentru ca de fiecare data cand incepeam sa punem ceva la punct ne dadeam seama ca ne-ar mai trebui cate ceva… o noua serie de cumparaturi… oboseala, timp piedut…

Saptamana trecuta am chemat pe Andrei/Marina si Ovidiu/Mariana/Andreea pe la noi sa inauguram noua locuinta.

Un gratarel, o baie la piscina… a fost frumos si relaxant.

Zona este foarte frumoasa. Desi se afla inca pe Insula Montreal, este considerata o zona rezidentiala, ca un oras de langa Montreal. Se numeste Pointe-Claire, si este cunoscut ca facand parte din asa zisa zona „West Island”, renumita prin faptul ca este in majoritate anglofona, si oarecum „de lux”, fiind zona unde locuieste „lumea buna”. In zona in care ne-am mutat si pe o raza de vreo cativa kilometri, nu exista alte blocuri. Sunt doar case, majoritatea proprietati private. Noi am fost norocosi sa gasim disponibil acest apartament intr-unul din cele 8 cladiri de apartamente de inchiriat. Cladirea este ca de obicei din lemn si rigips, insa mult mai bine intretinuta. Are forma de U iar in mijlocul U-ului se afla o mica piscina privata, cu acces liber doar pentru locatarii blocului (si din cand in cand invitatii lor).

Au niste reguli destul de stricte insa cand vine vorba de piscina… reguli pe care le-am aflat si noi dupa ce le-am incalcat pentru prima data, printr-un prim „avertisment” la cutia de scrisori. De exemplu nu ai voie sa aduci mai mult de 2 vizitatori, nu ai voie cu vizitatori in weekend, nu ai voie sa faci galagie sau sa te joci galagios in piscina, dus obligatoriu inainte, casca pentru cei cu parul lung… o droaie de alte reguli, care pana la urma fac ca toata lumea sa coexiste civilizat si sa nu se deranjeze intre ei.

Vecinii nostri par sa fie oameni seriosi, familisti, linistiti. Nu am auzit muzica tare, sau petreceri galagioase.

In jurul blocului este multa verdeata, copaci, iar dincolo de strada sunt numai case, peste care trece vantul nestingherit si intra direct la noi in dormitor. Se creeaza mai mereu o briza racoritoare, incat nu am mai avut nevoie sa instalam aerul conditionat.

Gradinita pentru Julia am gasit la doar 5 minute, in mediu familial, la o cubaneza care vorbeste doar spaniola… insa speram sa gasim in scurt timp loc la una din gradinitele mari din zona…

Iat-o pe Julia, care va face un tur al noului apartament… binenteles dupa ce mancam niste cirese ca sunt de sezon…

 

7-august-2011 Posted by | Despre viata noastra | 2 comentarii

Prima mutare… (partea III)


Ziua Z.

In sfarsit am ajuns si la detalii despre ziua de mutare.

Rezervasem deja un camion pe data de 17 iulie. Una dintre firmele cu notorietate in domeniul demenajarilor. Fiind oarecum in afara „sezonului”, nu am avut probleme cu disponibilitatea camionului. Am avut chiar de ales. Intre 16 si 18 picioare, am ales pe cel mai mare, era acelasi pret oricum, chit ca probabil consuma mai mult. Cand inchiriezi un camion, aici, nu iti trebuie nimic altceva decat permisul de conducere (categoria masina mica) si binenteles bani.

Prima plata – fixa reprezinta taxa de inchiriere si asigurarea care sunt obligatorii si care sunt pe undeva in jur de 80$. Daca te tine buzunarul poti inchiria si oameni care sa presteze cu caratul/condusul, sisteme de carat cu roti, etc… sau sa cumperi cutii de ambalat/paturi de impachetat / folie cu pernite de aer pentru obiectele mai fragile, deasemenea, daca ai obiecte de valoare de transportat le poti asigura, iar transportatorul este responsabil pentru integritatea lor. In plus, dupa ce aduci masina inapoi, mai esti taxat pentru kilometri parcursi, benzina consumata si pentru timpul depasit (6 ore – chiria camionului standard). Astea erau conditiile la firma de unde am inchiriat eu camionul, si banuiesc ca nu difera cu prea mult conditiile la celelalte firme.

Asadar, la ora 8 eram in parcarea firmei de inchiriere (U-Haul). Un tip care parea ca a dormit toata noaptea intr-una din masinile din parcare, da fuga intr-o ghereta si iese cu un plic. Ma intreaba: „Preda?”, zic „Oui”. imi inmaneaza plicul si imi spune „Le camion est la, Bonne chance!”, si se urca rapid in masina din care coborase. Am ramas un pic derutat de viteza predarii… nu mi-a cerut acte, nu am semnat nimic… in plic era o foaie de hartie si cheia de la camion. Ma sui in camion si incep sa descifrez foaia de hartie. Era un fel de act prin care se adeverea ca am platit chiria, perioada, numarul de asigurare, kilometrajul si cam atat. Binenteles ca banii fusesera deja retrasi de pe cardul de credit al carui numar si date le dadusem deja telefonic in momentul in care am facut rezervarea.

Buuun… aveam camion… mi-a luat vreo cateva minute sa imi dau seama pe unde e schimbatorul de viteze, pe unde sunt butoanele, oglinzile, etc… un pic ezitant la inceput sa conduc… nu mi-a luat mult sa imi dau seama ca singura diferenta intre o masina mica si camionul este sa iti dai seama ca esti mai mare… in rest, stilul de condus e identic… chiar si bordul masinii… tot cutie automatica de viteze… destul de simplu.

Pe la 8:30 eram in spatele blocului. Deja ma asteptau ajutoare de nadejde: Andrei + Marina (prietena lui) si Ovidiu erau deja pe balcon. Danutza ii coordona sa mai impacheteze ultimele lucruri.

Dupa o scurta dezbadere despre cum ar trebui sa parchez camionul astfel incat sa ne fie cat mai usor sa il umplem, am ajuns la concluzia ca cel mai simplu este sa-l pun chiar sub streasina balconului. Noroc ca stateam doar la primul nivel, care nu era prea inalt fata de nivelul strazii, astfel, ca majoritatea lucrurilor le-am scos de pe balcon direct in camion. In maxim o ora- o ora-jumate  eram gata. Camionul s-a dovedit a fi foarte incapator… chiar mai ramasese o gramada de spatiu, si asta nu pentru ca nu aveam prea multe lucruri, dar pentru ca deja carasem – de-a lungul celor doua saptamani de dinainte, cu masina mica – o mare parte din bagaje (in general haine si maruntisuri).

Ca pont, cutiile sunt foarte bune pentru chestii dure (vase, tablori, plastice, etc), cu conditia sa nu fie prea mari… mai bine mai mici si mai multe. Pungile de plastic negre pentru gunoi sunt perfecte pentru haine, draperii, lenjerii, in general textile.

Ultimele care au intrat in camion au fost bicicletele. Am tras usa si… gata…

Planul initial era sa las pe Danutza si Julia la apartament ca sa aiba timp sa mai dea o raita prin casa sa fim siguri ca nu uitam ceva. Intre timp, eu si Andrei sa ne fi dus la noul apartament, sa descarcam camionul si cand ne intoarcem sa aducem camionul inapoi, sa luam si fetele. Astfel scapam de Julia care ne-ar fi putut incomoda, in dorinta ei de a ne ajuta.

Planul s-a schimbat subit. Dupa ce am vazut cat de goala si deprimanta a ramas casa, am zis ca nu mai are rost sa mai ramana nimeni. Am incarcat si ultimele bagaje „fragile” in masina lui Andrei si am plecat impreuna spre noul apartament… Andrei a condus fetele, eu camionul. Drumul nu a fost prea greu. 25 de km, din care vreo 20 numai pe autostrada…

Ajunsi acolo, am inceput sa descarcam. Eu si Andrei eram responsabilii pentru „utilaj greu”. Marina ne-a ajutat enorm la chestiile marunte, iar Danutza era sus „la primire”. Era oarecum legata de faptul ca trebuia sa stea cineva si cu Julia. Se simtea insa aiurea ca toata lumea muncea si ea mai putin… insa nu aveam ce face… Julia ocupa cel putin un adult.

Am hotarat ca cea mai buna solutie este sa descarcam totul din camion direct pe jos, ca sa avem camionul liber, sa nu riscam sa depasim cele 6 ore. Zis si facut. Le-am insirat frumos pe langa gardul de langa bloc… dupa ce le-am dat jos, ne-am dat seama ca erau muuuulte…

Dupa vreo 2-3 drumuri cu echipament foarte greu, am zis sa facem o pauza, timp in care eu m-am dus sa predau masina. M-am incadrat in timp. Benzina plus kilometrajul alti 30$. M-am intors sa terminam de carat ce mai ramasese… dupa inca vreo doua drumuri, ne-am dat seama ca nu o sa terminam inainte sa ne termine mutarea pe noi. Era deja ora 2-3 si noi nu mancasem nimic pe ziua respectiva. Si cum nu aveam nici frigider si nici aragaz (o sa explic mai tarziu PS1), a trebuit sa lasam ce mai ramasese de carat langa gardul cu pricina, si sa ne deplasam la un restaurant ca sa ne facem plinul.

Surpriza dupa ce ne-am intors de la festin, a fost ca ne-am dat seama ca din ce mai lasasem bagaje restante, ne lipseau masa de calcat, uscatorul de haine, si o masa metalica… nu, nu ni le-au furat, pur si simplu cred ca proximitatea gunoiului din spatele blocului si faptul ca erau lasate nesupravegheate, a facut pe cineva sa presupuna ca sunt lucruri vechi, aruncate la gunoi. Acel cineva cel mai probabil era un „colector de fier vechi” (Ps2), pentru ca ne lipseau numai obiectele din metal.

Cu greu am reusit in sfarsit sa terminam de carat… oboseala ne ajunsesera pe toti. Boxa de la subsol ne-a scutit de caratul masinii de spalat (una dintre cele mai grele itemuri) si a bicicletelor.

Dupa o munca istovitoare, am avut noroc sa mai prindem vreo jumatate de ora de soare, in care ne-am desfatat la piscina blocului.

PS1. Cele doua saptamni dinaintea mutarii au fost prielnice sa ne hotaram ca a sosit timpul sa renuntam la aragazul clasic cu rezistenta care face mult fum si este extrem de greu de curatat si intretinut. Asadar am hotarat sa renuntam la aragazul „din dotare” al apartamentului, si sa ne cumparam noi unul cu plita… tot electric, tot cu rezistenta, insa cu plita deasupra, care face mult mai lejera intretinerea/spalarea. Si pentru ca am gasit o oferta bunicica „la pachet”, ne-am cumparat si frigider cu doua usi (adica cu congelator deasupra). Problema era ca astea ni le livreau abia pe 18 (zi pe care mi-am luat-o libera ca sa ii astept), asa se face ca in ziua mutarii, nu aveam nici una nici alta in casa… rugasem administratorul sa le ia din apartament pe cele vechi ca sa faca loc la cele noi.

PS2. colectorii de fier vechi aici sunt numerosi. Ii recunosti ca se plimba cu o camioneta plina cu diverse „metalice” prin diverse zone, in cautarea „fierului” pe care oamenii de obicei il arunca in fata casei sau la gunoi… diverse tevi, aparate nefunctionale, frigidere, aragazuri vechi, biciclete vechi, etc. Majoritatea arata precum muncitorii profesionisti: echipament de protectie, manusi, bocanci speciali „de securitate”

5-august-2011 Posted by | Despre viata noastra | Lasă un comentariu

Prima mutare… (partea II)


Revenind la povestea cu mutarea.

Exact pe intai, dupa ce am vazut noul apartament m-am grabit sa il sun pe actualul proprietar sa il anunt ca o sa urmeaza sa ne mutam pe la jumatatea lunii iulie. Un pic surprins de veste, a inceput sa imi indruge regulile contractului, cum ca ar fi trebuit sa il anunt cu nu stiu cate zile inainte, ca e prea tarziu si ca ar trebui sa ii platesc 3 luni.

Intr-adevar, in cazul in care vrei sa te muti inainte de incheierea contractului (1 iulie), esti obligat sa anunti cu 3 luni inainte, in caz ca vrei sa te muti mai devreme de 3 luni, ai doua posibilitati: ori platesti cele 3 luni, ori gasesti pe cineva care sa iti preia contractul de inchiriere.

Insa eu l-am luat tare, si am fost foarte hotarat. I-am zis ca nu ma intereseaza de lege si acte si reguli, ca eu vreau sa ma mut si cu asta-basta… i-am lasat de inteles oricum ca NU VREA SA IMI CREEZE PROBLEME… prin asta sper ca a inteles faptul ca eu as putea sa ii fac lui mai multe probleme decat ar putea sa imi faca el mie… avea o droaie de neregului la bloc, incepand cu refuzul de a recicla (care este o OBLIGATIE civila), pana la izolatia din peretii blocului. Dupa o scurta conversatie telefonica, am cazut de comun acord ca ii voi plati luna intreaga, desi urma sa plec la jumatatea lunii. Pe de alta parte, a trebuit sa platesc la noul apartament tot o luna intreaga. Asadar am platit de doua ori chiria pe iulie… ceea ce tot e bine, decat sa fi platit 3 luni penalizare…

Odata contractul semnat, si cu acces liber in noul apartament, am hotarat sa incepem sa ne mutam treptat. Aveam doua saptamani la dispozitie (pana la ziua oficiala de mutare), in care sa incepem sa mutam us0r-usor din lucruri. Timp de doua saptamani am petrecut serile impachetand lucruri mici care sa incapa in masina. Ma duceam la serviciu cu masina plina, iar dupa serviciu treceam pe la apartament sa descarc masina. Intre timp, Danutza trebuia sa ia copilul de la gradinita sa se ocupe cu de-ale casei si sa mai faca si bagaje… foarte obositor, mai ales ca Julia era mereu in picioarele noastre, orice am fi vrut sa facem… vroia si ea sa ne ajute…

Tot in astea doua saptamni ne-am ocupat si de anunturi… in principiu trebuie sa anuti pe toata lumea (autoritatile/firmele/etc) ca te muti si sa transmiti noua adresa.

  • Directeur général des élections du Québec
  • Ministère de l’Emploi et de la Solidarité sociale (MESS)
  • Revenu Québec
  • Régie de l’assurance maladie du Québec
  • Régie des rentes du Québec
  • Société de l’assurance automobile du Québec
  • Revenu Canada
  • Bancile cu care colaborezi
  • Firmele de asigurare (masina, casa, medical privat, etc.)
  • Hidroquebec (electricitatea)
  • internetul/telefonul/cablul
  • angajatorii (actuali si fosti-angajatori pentru care ai lucrat de-a lungul anului curent)

Un pic infricosator… insa daca esti bine conectat la internet, si ai avut grija din timp sa iti activezi serviciile online pentru fiecare institutie in parte (majoritatea iti ofera acest serviciu), lucrurile nu stau chiar asa de rau.

Primele 6 chiar le poti face odata accesand un singur site pus la dispozitie de guvernul quebecos: http://www.adresse.info.gouv.qc.ca/en/service.asp. Restul le-am rezolvat cu cateva telefoane sau pe internet pe site-urile respective.

Un pic mai complicat a fost cu Hidroquebecul, pentru ca a trebuit sa fiu atent sa imi iau citirile contorilor de la vechiul apartament si de la noul apartament exact in ziua mutarii, si sa le transmit telefonic unui robot… a fost interesant… insa nu la fel de interesant ca internetul. Cu internetul ne-am lovit de o adevarata dilema. Providerul nostru de internet, foloseste ca multi altii reteaua fizica a celei mai mari firme de telefonie/internet/cablu din Quebec: BELL. Prin urmare, orice lucrare care tine de conectarea fizica la reteaua lor, este facuta de tehnicienii de la Bell. Este un pic ciudat sa suni la providerul tau care sa iti spuna ca mutarea liniei de internet depinde de programul tehnicienilor de la alta firma…

Si pentru ca aceste multe mici firme care folosesc reteaua Bell ca sa trimita internetul, sunt de fapt concurentii directi ai lui BELL, Bell-ul le pune la dispozitie cele mai impozibile intervale orare: 8-17 de luni pana vineri. Tehnicienii Bell lucreaza si seara/weekend, insa numai pentru Bell… Asadar a trebuit sa treaca aproape doua saptamani plus o zi pierduta acasa pentru Danutza, ca sa astepte pe baietii de la Bell sa faca legatura… faza funny a fost ca tehnicianul care ne-a facut legatura era roman… deci nu l-am putut injura in fata… oricum nu era el de vina ci politica Bell-ului…

5-august-2011 Posted by | Despre viata noastra | Un comentariu