Danutzii de peste ocean

"Daca vrei sa cunosti intr-adevar pe cineva, trebuie sa calatoriti impreuna."

Protejat: Primul meu job de-adevaratelea!


Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza te rog să introduci parola mai jos:

Reclame

22-septembrie-2009 Posted by | Despre viata noastra, Munca, Romania VS Canada | , , | Introdu parola pentru a vizualiza comentariile.

Protejat: Ce am mancat cand eram mic…


Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza te rog să introduci parola mai jos:

18-septembrie-2009 Posted by | Despre viata noastra, Munca | Introdu parola pentru a vizualiza comentariile.

Patru trubaduri la Montreal… Ursi Trubaduri…


Trecu ceva vreme pana ma invrednicii sa scriu in sfarsit acest articol.
Este una din putinele escapade pe care ni le-am permis de cand suntem in Canada. Ca niste adevarati Ursi Trubaduri ce suntem ne este un pic rusine de faptul ca nu am reusit sa facem prea multe "iesiri" de cand am aterisat pe taram Nord-American. Motivele sunt diverse si intemeiate, dar nu vi le mai spun ca sa nu va plictisesc… insa nu caut scuze… pot decat sa sper ca in curand o sa putem face cat mai multe "excapade" de genul celei despre care urmeaza sa va povestesc.

Intr-o zi agitata, asa cum sunt cam toate pe aici pana reusim sa ne punem pe o linie de plutire, primesc un mail de la o persoana care mie personal imi este foarte draga si de la care nu am mai auzit nimic de multicel… Este cred unul dintre putinele mailuri pe care le cunosc pe de rost… trodicaro… Pentru multi dintre voi, acest nume nu spune nimic, insa pentru mine si pentru cei care au pus bazele ursului… inseamna multe… in primul rand inseamna doi prieteni dragi carora le-am simiti mult lipsa, inseamna inceputurile Ursului Trubadur, momente memorabile din istoria si trecutul nostru… amintiri pline de melancolie…

Costi si Rodica sunt doi dintre membrii aproape originari ai Ursului Trubadur. Acum 2-3 ani au plecat in cautarea "visului American", si de atunci nu i-am mai vazut. Au plecat cu programul "Work and Travel USA" un program studentesc care sprijina tinerii sa studieze in USA, ajutandu-i totodata cu un gen de "viza studenteasca" si joburi de subzistenta. Doi oameni curajosi si determinati… Costi de exemplu este unul dintre cei mai inteligenti oameni pe care ii cunosc… Om de vitza nobila din neamul Gavriestilor, a trait toata viata cu nasul in carti si in calculator… a renuntat la tot ce avea in Romania ca sa isi traiasca visul… America… cei care il cunosc stiu despre ce vorbesc… Rodica este una dintre cele mai ambitioase fete pe care le stiu. O fire puternica, dar in acelasi timp sensibila… ne leaga amintiri din multe iesiri prin munti si ore interminabile in jurul unei sobe de la o cabana oarecare, unde filozofam despre sensurile vietii…

Asadar… dupa un mic intro, revin… primesc Mailul respectiv… daca nu v-ati prins deja trodicaro este mail-ul rodicai.

"Bai, noi venim in cateva zile la Montreal, vrem sa vizitam tzinuturile Canadiene…"
I-am raspuns promt: "Nici o problema, ne-am bucura daca ati veni, noi avem doua camere, asa ca va putem gazdui oricand, si oricat… macar atata lucru putem sa facem…"

Prin urmare era aranjat: Costi si Rodica vor veni pe la noi… Eu aveam liber de la serviciu luni marti si miercuri (24-25-26 august), asa ca aveam la dispozitie trei zile sa petrecem timpul impreuna. I-am trasat sarcina Danutzei sa se intereseze ce putem sa vizitam in astea trei zile, ce merita vazut, astfel ca vizitatorii nostri americani sa fie cat de cat impresionati. A gasit o serie de statiuni si parcuri nationale in jurul Montrealului.
Pe data de 23, duminica, au ajuns…Intalnirea a fost emotionanta… imbratisari, pupaturi… numai lacrimi nu am varsat. Joviali cum ii stiam, nu s-au schimbat aproape deloc. Vorbeau romaneste fara accent american aratau aproape la fel cum ii stiam… nu s-au ingrasat, nu au slabit… parca timpul a stat in loc pentru ei.
Trecusera inainte prin Toronto pe la niste rude. O Honda Civic echipata corespunzator cu doua biciclete atasate in spate, si multe bagaje… Au ajuns mai pe seara, exact cand m-am intors eu de la serviciu adica pe la 11.30 PM. Dupa o scurta prelegere despre puterea incontestabila a tehnologiei pe care o detineau ei versus puterea bruta pe care o detineam noi, Costi ne-a si demonstrat cum se umfla salteaua gonflabila cu pompa electrica, nu cu pompa manuala "uite… doar bagi bateriile… si gata… acum te uiti cum tehnologia lucreaza pentru tine"…ne-am culcat obositi eu dupa munca, ei dupa drum…
A doua zi am cam dormit putin mai mult… dupaia, Costi si Rodica au incalecat pe bicicletele din dotare sa si au plecat sa vada Montrealul. Au ajuns dupa-amiaza si ne-am hotarat rapid sa si plecam pentru urmatoarele doua zile undeva in afara Montrealului… intr-un camping ceva… Parcul National Mont Tremblant. Era cel mai aproapiat si cel mai dragutz. Asadar ne facem loc printre multele bagaje pe cae le aveau cu ei. Ne-au adus un cort (cortul lor din Romania), si o saltea gonflabila care intra perfect in cort. Noi ne-am luat echipamentul de munte… sau ce a mai ramas din el… adica cateva polare si… atat… haine mai groase, si ceva de mancare…
Ne-am suit in masina si la drum. Era destul de tarziu cand am ajuns in zona. Zona cu pricina se afla cam la vreo 120 de km pe autostrada… dar am intarziat asa ca ne-a prins noaptea tot in masina. Am verificat repede pe internet (Puterea tehnologiei la purtator… multumiiiiim Costiiiiii) unde putem gasi rapid un Camping ca sa putem campa. Am aflat cu mare surprindere ca in jurul orei 10 PM, toate campingurile se inchid, si nu mai primesc clienti… Era deja 9.30, si a trebuit sa luam decizia: primul camping pe care il intalnim, intram si ne "cazam". Exact langa autostrada, am vazut niste indicatoare catre camping… "De la Diable"… Am hotarat… aici intram…

Am intrat la receptie sa discutam detaliile: Danutza a ramas in masina sa o pazeasca… ca ii era un pic frig… ce e adevarat se lasase un pic frigul… e o zona un pic mai inalta…
Acolo am facut pentru prima data cunostinta cu Franceza lui Costi si al Rodicai… probabil mici reminiscente din liceu, dar se descurcau destul de bine… Ca un om cu "joie de vivre" cum il stiu, Costi nu s-a dat in laturi de la franceza, desi gazda se oferise sa vorbeasca engleza… Oferta era de 20$ pe locul de cort. Am batut palma si am cumparat si niste lemne de foc… Erau doua tipuri: lemne groase si lemnishoare suptiri pentru pornit focul… Am zis… hai ma, ca noi suntem oamenii muntilor… trebuie sa putem sa facem focul fara lemnishoare… doar nu degeaba am fost cercetas. 8$ lemnele groase, 5$ lemnele subtiri… am salvat 5$… Ne-a dat o harta a campingului… dstul de explicita, cu zone pentru rulote, corturi, restaurant, grupuri sanitare, aveau chiar si piscina si locuri de joaca pentru copii si adulti… teren de volei pe nisip… si multe altele. Locurile noastre de cort erau amplasate pe malul unui mic laculetz care facea si el parte din camping… ce sa mai un camping privat cu tot ce ii trebuie oricui ca sa petreaca timpul fara sa ii lipseasca nimic.

muschetari

Am parcat masina in fata zonei unde trebuia sa punem corturile, si am inceput sa le construim la lumina farurilor. Era primul moment in care mi-am dat seama ca ne lipseste ceva din kit-ul trubadurului: nu avem frontale… nici noi, nici ei…("noi" adica Danutz si Danutza, "ei" adica Costi cu Rodica… nu este discriminare nationalista… adica canadienii si americanii… asa se spune cand se delimiteaza doua cupluri… 😛 ). A trebuit sa folosim lanternele bicicletelelor. Locurile de corturi erau goale. Doar un singur cort era amplasat. Fiecare loc de cort avea trasa apa curenta, ceea ce mi s-a parut genial, iar locurile de cort pe care le-am ales faceau parte dintr-un grup de 10 locuri de cort dispuse in cerc, iar in centru erau niste mese din lemn si o vatra mare pentru foc. Locatia si asezarea locurilor era foarte bine gandita.

corturile

Aceeasi putere a tehnologiei – pompa electrica ne-a ajutat sa umflam salteaua in cort…
Indemanarea de a instala corturile nu ne-au parasit nici pe ei, nici pe noi, asa ca treaba era gata in mai putin de 10 minute. Ne-am asezat la masa din centru si am inceput sa facem focul. Acest moment a fost marcat insa aproape intreaga seara de lipsa Victorasului… Nici eu nici ei nu aveam briceag, iar Danutza uitase acasa ustensilele de mancare… asa ca nici macar un cutit nu aveam… Nu puteam sa facem ashchii pentru inceperea focului. aveam decat buturugile alea, care mai erau si un pic trase… Costi apare cu solutia salvatoare… o sticla de vreun litru de gazolina pentru gratar.

focul

Am aranjat lemnele in pozitie, si ne-am apucat de treaba… bine macar ca avea Rodica o bricheta in geanta, ca nici macar asta nu s-a gandit nimeni sa ia… Eu eram responsabil cu jetul de gazolina, costi cu ziarele… aveam de la receptie un teanc de ziare pentru pornirea focului… alternativ el baga sub lemne hartie, eu aruncam cu gazolina… eram echipa perfecta… rezultatul… gazolina ardea, hartia ardea, lemnele se incalzeau un pic… cred ca ne-am chinuit asa vreo jumatate de ora… dupa care a prins putin foc… am stat de vorba despre viata din America si din Canada, si binenteles din Romania, am depanat amintiri in jurul focului… a fost superb…

A doua zi ne-am trezit ca pensionarii la ora 10. Costi mai matinal deja desfacuse bicicleta si daduse cateva ture bune la camping. Cand ne-am trezit, deja stia toate aleile pe de rost. Ne-a facut un scurt briffing ca sa nu ne pierdem… Am luat impreuna micul dejun si am facut planul pentru ziua respectiva.

23

Binenteles ca inainte sa purcedem la drum, copii din noi (mai mult din mine si Costi), au tinut cu tot dinadisul sa faca o mica demonstratie de forta… asa ca am tabarat pe locul de joaca pentru copii… am exersat un pic catararea pe prize instalate… un pic de rapel, echilibristica pe balansoare…

…exercitii de fizica mecanica in leagan… forta centrifuga (pe care am dezbatut-o si am cazut de comun acord ca nu exista, este decat forta de inertie) versus forta gravitationala… in leagane… leaganele au in loc de bare niste lanturi, iar daca te dai foarte tare, ajungi la un echilibru de forte intre forta centrifuga (de inertie) si forta gravitationala… si se indoaie lantul… o senzatie pe care costi a trait-o din plin…

24

Dupa care am incercat "mini parcul acvatic", adica o zona in care te puteai face ciuciulete daca nu te fereai foarte bine de jeturile de apa care tasneau din toate directiile, de unde nici nu te asteptai…

…ceea ce s-a si intamplat… adica ne-am facut ciuciulete… fetele s-au abtinut de la excesele copilaresti.

25

Dupa care ne-am indreptat catre Parcul National Mont Tremblant. Drumuri super-ok, asfaltate, insotite in cea mai mare parte de piste de biciclisti, tot asfaltate si ele, care serpuiau prin paduri, prin zeci de terenuri de golf amenajate in toata zona Mont Tremblant, de-a lungul soselei si de-a lungul rauleteleor care erau din belsug, si pe langa lacuri care si ele erau din belsug. In tot parcul ne-a spus un batranel de la info-turist ca ar fi aproape 400 de lacuri. Tot de la batranel am primit o droaie de harti cu explicatiile aferente, si binenteles mici tips-uri cum ar fi ca in orasull Mont Tremblant exista "singura telegondola gratuita din parc", de unde putem sa inchiriem caiace, barci si hidrobiciclete… si binenteles, hobbi-ul mosuletzului… Exista un Casino, mare in zona, la care "Chiar aseara am castigat 200 de dolari". Practic puteai vedea sclipirea vicioasa din ochii batranelului.

Am intrat in parc 3$ de persoana. Am ales un lac mai marisor, si am hotarat sa facem o tura cu o ambarcatiune pe lac. Aveau canoe (pentru maxim 2 persoane), Hidrobicilcete (tot pentrru 2 persoane), si barci pentru pana la 6 persoane. Am ales barca ca sa putem sa ne urcam cu totii. Zis si facut… am primit cate o vasla pentru fiecare, la cerere binenteles, si cate o vesta de salvare, pe care eu cu Danutza, le-am purtat ca niste copii constiinciosi ce suntem…

26

Costi si Rodica nu au purtat vestele de salvare… dar au avut motive intemeiate… Rodica nu ar fi putut prinde bronz uniform, iar Costi trebuia sa isi etaleze muschii, ca nu degeaba a tras o viata intreaga de fiare…
O chestie care a fost un pic "unusual"… pentru Costi si Rodica cel putin… cand am inchiriat barca ($34/4 ore), ne-a oprit un act de identitate… moment in care Costi a exclamat foarte surprins… "ia uite frate, aici e ca in Roamnia… in America nu ne-a oprit niciodata act de identitate ca garantie!!!". nu stiu daca asa este peste tot in Canada sau a fost doar un caz izolat, insa a trebuit sa las permisul meu de conducere quebecos…

27

Asadar am inceput sa vaslim. In mod normal barca are doua vasle din lemn lungi si solide, dar la cererea Rodicai, ne-au mai dat niste vasle mici de plastic/aluminiu de la niste canoe ca sa ne ajute si fetele… sa vasleasca si ele.

28

Am inceput sa vaslim: Carmaci principal si responsabila cu pozele Danutza. La vasle: sclav dreapta Danutz / sclav stanga Costi. La varful barcii, cu biciul in mana, era Rodica care era responsabila cu motivarea vaslasilor, atmosfera si bronzul uniform.
Am incercat la inceput toti patru…

…fiecare cu vasla lui. Dupa vreo 2 rotiri la 360 de grade, ne-am dat seama ca fortele nu se echilibrau, si am renuntat la vaslele mici. Am ramas in formatia descrisa mai sus.

29

Cel mai palpitant moment al navigatorilor a fost fara indoiala traversarea pe dedesupt a unui pod micutz, format din doua burlane lungi de 8 metri si cu diametrul cam de 4m. faza era ca era destul de complicat prin faptul ca nu prea puteai sa vaslesti in interior pentru ca erau vaslele prea lungi, se forma un curent de aer pe acolo destul de puternic care ar fi putut perturba directia de deplasare…

…si cel mai important factor probabil era faptul ca toti eram "BATA", habar n-avea nici unul care e treaba cu barca aia… la un moment-dat ea ne conducea pe noi, nu noi pe ea.

30

Dupa vreo ora de vaslit, ne-am hotarat sa acostam undeva pe malul lacului. Din loc in loc erau mici plaje de nisip. intre ele padure de conifere care le izolau una de alta, astfel parea ca tot malul lacului este impanzit de multe plaje private, oarecum izolate una fata de cealalta. Am gasit repede si noi o plaja micutza cred ca avea 10 metri, dar era numai pentru noi… ne simteam ca in filmele alea… daca ati vazut "Insula" cu Leonardo Dicaprio sau "Cast Away" cu Tom Hanks… era plaja noastra, iar peisajul era superb. Lacul si paduri cat vezi. din cand in cand mai trecea cate un caiac prin mijlocul lacului. Era liniste… Costi si Rodica au incercat sa faca baie… dar nu i-a tinut prea mult ca era apa foarte rece.

31

Am mancat ceva pe plaja, am ingrasat putin pamanturile Canadiene, dupa care ne-am hotarat sa ne intoarcem… se facea tarziu, si expirau cele 4 ore… asa ca a trebuit sa bagam o runda de forta… o adevarata demonstratie de putere masculina, dar si de coordonare. Costi a facut fata cu brio puterii ursului din mine. Rodica ne tot complimenta… "Bravo baieti… mama, ce repede mergem…" Un mic incident la trecerea pe sub pod ne-a facut sa ne stricam de ras… ne blocasem in burlan si nu mai puteam sa iesim… Costi se ridicase in picioare si incerca sa se agate de pereti, eu incercam sa dau din vasle… ce sa mai… era show… fetele tipau… "nu asa… impinge… trage…" am reusit sa intoarcem barca 180 de grade chiar sub pod… am facut deliciul publicului, o alta barca plina cu tineri, care vroiau sa treaca si ei pe sub pod si nu puteau de noi… ne-am si ciocnit un pic… eram pe jos de ras…
In sfarsit am ajuns la mal, tocmai la timp inainte sa expire cele 4 ore. In parcare nu am rezistat tentatiei, si m-am jucat cu Costi intai o runda de frisby (nu se compara cu ce frisby am facut cu Vladimir la Table, dar a iesit ceva…), dupa care am dat-o pe tenis cu piciorul… Fetele erau nerabdatoare… Ne-am suit in masina si am pornit spre statiunea Mont Tremblant.
32

Costi si Rodica au vazut o pista de bicicleta chiar pe langa drum, si au hotarat sa ia bicicletele care erau atasate la masina si sa ajunga intai in statiune si dupaia in camping "by bike". Noi am luat masina lor, si urma sa ne vedem la camping. Am plecat spre Mont Tremblant eu cu Danutza cu masina, lasandu-i pe tinerii sportivi pe traseul de bicle…

Ne-am invartit un pic prin "statiune"… era cam atat de mare cat e Poiana Brasov. In general compusa aproape in exclusivitate din Hoteluri si pensiuni. Am facut un mic ocol si pe la lacurile din apropiere. destul de aproape… maxim 5 km de Mont Tremblant. De fapt este un drum de jur imprejurul lacurilor care fac accesul la nenumaratele "Chalet"-uri… mici cabanutze de vacanta private, detinute majoritatea de montrealezi, si locuite mai mult in weekend-uri. Ce ne-a uimit a fost faptul ca, "Cainii lor comunitari" sunt de fapt caprioare si ciute. Aproape in fiecare curte de "chalet" erau caprioare si cerbi care mancau iarba. Am vazut mai multe caprioare in cateva ore decat am vazut toata viata.
Pe curajosii nostri biciclisti i-am cules cu masina de pe traseu. Se blocasera la un rau… nu stiau pe unde sa traverseze raul, iar hartile afisate pe traseu din loc in loc ar fi putut sa puna in dificultate chiar si un expert in cartografie. Traseele de bicicleta din zona respectivaerau foarte necoerente… se terminau brusc, se bifurcau se intortocheau… nu prea puteai sa le scoti fata…
In sfarsit… I-am cules pe Costi si pe Rodica de pe drum pana sa ajungem la camping… Am pornit spre camping cu masina, dar inainte am oprit la un supermarket sa facem niste cumparaturi. Am mai luat niste lemne, de data asta am luat si din alea subtiri, ca sa nu ne mai chinuim cu aprinsul. Am luat niste carne, niste legume ca sa prajim pe gratar… in loc de gratar am gasit niste imitatii de gratar… un fel de tavi din aluminiu de unica folosinta, perforate, care cica imitau gratarul… si ce-am mai cumparat… "MARSHMALLOWS"… mai mult de curiozitatea mea… Daca ati vazut filme americane in care toti stau in jurul focului de tabara si au infipta o bila alba la capatul unui bat, si par sa il prajasca la foc… alea sunt marshmallows… daca mai tineti minte acum vreo 10 ani aparusera un fel de prajiturele de la ULKER, turcesti cred care aratau ca o semisfera buretoasa alba pe un biscuite si acoperita cu tot felul de chestii… buretele ala alb cica e marshmallow… si la foc se inmoaie, se prinde intre doi biscuiti si se mananca…
Dupa o scurta repriza de ciondaneala cu Rodica pe tema mancarii dulcelui inainte de masa, am ajuns si la camping.

33

Am facut focul foarte repede de data asta, pentru ca aveam aschiile alea subtiri care au prins foc imediat, si am lasat fetele sa "do their magic". Ele au pretatit masa, am reusit sa facem niste copanele si niste frigarui… ne-au mers la inima… au iesit foarte bune… dar cred ca conteaza foarte mult si atmosfera… chiar m-am simtit in acea seara ca undeva pe munte in Bucegi alaturi de cei mai buni prieteni. Buinenteles ca dupa masa cel mai bine merge o repriza lunga de discutii… impresii… amintiri… a fost foarte placut… ne-am simtit bine cu totii. Ne-a lipsit doar chitara lui Vladimir… si cateva cantece de munte si atunci tabloul era perfect…

34

A doua zi ne-am hotarat sa vizitam mai in profunzime partea turistica a zonei… adica Orasul Mont Tremblant si micile statiuni si localitati din preajma.
Zis si facut… ne-am oprit intr-un mic orasel in care am vizitat o fosta gara… care acum era un fel de expozitie de pictura/fotografie. Acolo am aflat din poze povestea micului orasel. Acel orasel incepuse prin a fi punct de colectare forestier, pe vremea cand lemnul se transporta cu trenul, cu timpul trenul fusese desfiintat, in locul sinelor de tren acum era o pista de biciclete, si in locul asezarii forestiere acum era o mica statiune, foarte linistita dealtfel. Costi si rodica au tinut sa bage in gura tot ce crestea prin copacii din zona… un fel de merisoare, de diverse culori si marimi… un gen de brusturi care faceau un fel de macese… ne bucuram ca nu s-au otravit… majoritatea nu erau comestibile… dar stiti voi cum sunt copii… nu rezista sa nu bage repede in gura tot ce prind…

35

Tot in zona era si o mica cascada cu un foisor de belvedere… Costi sau mai bine zis copilul din el nu a rezistat sa nu se cocoatze peste tot… de exemplu poza de jos…

36

In orasul Mont Tremblant ne-am plimbat de vreo doua ori cu telegondola, care nu era foarte lunga dar destul de spectaculoasa prin faptul ca trecea pe deasupra Hotelului Mariott, pe deasupra curtii interioare cu piscina a hotelului, si pe deasupra unui teren de mini-golf. Binenteles ca nu am rezistat sa nu facem show… adica sa ne distram in stilul caracteristic… a aflat in mod sigur intreaga statiune ca au venit Romanii sa se dea cu telegondola…

Ne-am relaxat un pic pe niste scaune in piata centrala a micului orasel, am mancat niste ciocolata, ne-am mai plimbat un pic prin oras si am admirat frumusetile acestuia.
Era clar o statiune… foarte cocheta, foarte bine ingrijita, foarte curata, cu foarte multe flori peste tot, gazon verde tuns la liniutza, lumea relaxata si linistita.

37

Undeva pe o straduta laturalnica puteai ajunge la o mica piata prevazuta cu o mica scena pe care probabil artisti fara nume dadeau reprezentatii seara. Acolo, lupul nostru a facut poza cu un Costi impaiat care servea drept decor la scena respectiva. Era si o marmota impaiata acolo, si culmea nu invelea ciocolata in staniol…

38

Poza de jos e o reprezentatie sugestifa despre cat de frumos era totul amenajat. Undeva in stanga noastra, erau 5 copii care se jucau un gen de Piticot desenat direct pe jos, iar ei intrau pe tabla direct pe post de pioni.

39

Cam asta a fost istorisirea nostra despre acele trei zile mirifice petrecute cu niste prieteni vechi de care ne-a fost foarte dor, si pe care ne-am bucurat sa-i revedem neschimbati, la fel de joviali si de simpatici cum ii stiam si cum vi-i mai amintiti si voi, cei care i-ati cunoscut in Romania inainte sa plece.

40

Dupa scurta noastra aventura, ne-am intors in Montreal. Ei au mai stat la noi cred ca vreo 2 zile, timp in care am iesit impreuna in centrul orasului Montreal sa vedem un film Indian la festivalul de film ce se desfasura atunci aici, ei s-au plimbat muuuuult cu bicicletele prin oras chiar Rodica si-a cumparat din Montreal o noua bicicleta, ca a ei era prea grea, si mi-a lasat-o mie pe a ei… aia veche… Costi mi-a mai dat niste sfaturi intr-una din noptile lungi pe care le-am petrecut filozofand, despre cum este sa fii strain intr-o tara atat de mare… despre oportunitatile pe care ti le ofera acest taram nou, si filozofii de viata pe care le voi pastra aproape de sufletul meu… intotdeauna am respectat conceptiile unui om atat de inteligent si de citit cum este Gavrilescu… si zic Gavrilescu ca sa il introduc si pe Ionutz in aceasta propozitie… nu-i asa domn’le?

Au plecat de la noi in directie Ville de Quebec… dupa ce au vizitat au plecat inapoi spre USA… Ultima veste de la ei a fost ca au reusit sa treaca cu bine granita ianpoi…

17-septembrie-2009 Posted by | Calatorii, despre prieteni si familie... | | 2 comentarii

CLE-ul si Sexul copilului nostru


Astazi a fost o zi mare.
Asteptam deja de cateva luni bune acest moment. Astazi o sa avem intalnirea cu medicul pentru ecografia morfologica. Este ecografia care ne va spune daca copilul nostru este sanatos din punct de vedere morfologic, adica daca are tot ce ii trebuie si daca are dimensiunile care trebuie pentru varsta lui.
Si nu in ultimul rand, trebuie sa aflam sexul copilului adica daca are cocoshel sau pasarica.

Examenul medical a picat la fix, intr-o luni. Zic la fix pentru ca este una dintre cele doua zile libere din saptamana pe care le am, astfel ca am putut sa o insotesc pe Danutza fara sa imi iau liber. (cealalta zi este miercuri).

Ca sa intelegeti mai bine ce stare am avut astazi, va trebui sa incep cu ziua de sambata, cand am ajuns acasa obosit de la serviciu, si am intrat pe niste site-uri de job-uri sa imi caut ceva in domeniu. Am inceput cautarea: Search – Montreal – "excel". Chiar prima pozitie care mi-a aparut era de Analist Comercial. Cerintele… pai cam tot ce faceam eu la RTC, numai ca in franceza si engleza. Era job-ul perfec. Sub anunt era un site (al unei firme de recrutare) si un nume cu telefon si fax.

Eram entuziasmat ca gasisem job-ul asta. De mult nu mai gasisem un job care sa se potriveasca manusha pe ceea ce stiu sa fac si experienta mea. Am pus mana pe telefon si am sunat. Mi-a raspuns robotul, si m-a rugat sa las un mesaj… Era sambata… toata lumea plecase acasa… asa ca am lasat mesaj… "bonjour, ma numesc… numarul meu de telefon este… va rog sa ma contactati…". Nu puteam sa trimit CV-ul decat prin fax, asa ca am sarit pe site-ul firmei de recrutare… undeva avea un link unde puteai sa iti uploadezi CV-ul, dar fara "in reference to…", fara nimic. Pur si simplu puneai un CV si gata.

Luni aveam programul deja facut:
1. Ma duc la Centre Local d’Emploi (CLE), si trimit din nou CV-ul pe fax de data asta.
2. Ma intorc acasa si o iau pe Danutza
3. Mergem impreuna la Spital ca sa aflam despre bebe…

Zis si facut.

M-am trezit de dimineata, am mancat ceva pe fuga, dupa care am plecat catre CLE. Aici Centrele Regionale de Munca sunt FOARTE diferite de cele din Romania (am ajuns in viata mea si prin romania la "Centrul local de Plasament al fortei de munca" cred ca se numeste asa ca stiu despre ce vorbesc). Pentru cei care nu au fost niciodata, in Romania este pur si simplu un Ghiseu la care iti raspunde o tanti acra pe sistem comunist, si o lista mare de locuri de munca disponibila intr-un avizier. Cam asta este tot.

In Canada, lucrurile stau complet altfel: Este un centru cam cat primul etaj al Bilblotecii Universitare din Bucuresti, sau cam cat Biblioteca ASE-ului. O sala larga, impartita in doua: jumatate este sala de asteptare (multe scaune aliniate pe randuri) iar cealalalta jumatete este plina cu calculatoare conectate la internet, si la o baza de date enorma de locuri de munca. De jur imprejurul acestei sali enorme se afla vreo 5 ghisee de informatii (binenteles la care te prezinti numai dupa ce iti tragi un numar de ordine, te asezi linistit pe scaun si te uiti la un panou electronic sa iti apara numarul… fara cozi, fara inbulzeala, fara… "domnisoara, dumneata nu stii sa stai la coada…" sau "eu eram in fata dumneavoastra…"), si vreo 20 de birouri cu usi. In spatele acelor usi asteapta un asa zis Agent d’emploi. Adica un nene sau o tanti, care te va indruma pe toata perioada vietii daca este nevoie in tot ceea ce se numeste cariera profesionala. Este o persoana care detine foarte multe informatii referitoare la piata de munca actuala si mai ales viitoare. Este o persoana care are rabdare, te asculta, invata totul despre tine din punct de vedere profesional, ca sa poata dupa aceea sa te indrume ce anume trebuie sa intreprinzi ca sa ajungi la tzelul pe care il visezi si pe care ti l-ai propus. O singura data am ajuns acolo, si am iesit cu bratele pline de pliante, de cartzulii, de brosuri toate ca sa te ajute sa iti gasesti un job pe masura asteptarilor tale. Iti pun la dispozitie cele mai recente site-uri de internet, cele mai uzuale tehnologii: calculatoare conectate la internet, fara limita de timp… daca ai nevoie poti sta o zi intreaga… imprimante la fel fara limite… poti printa oricate cv-uri si oferte cate iti doresti… fax si telefon gratuit… v-ati prins… orice… altceva…

Revenind la povestea mea… am ajuns la CLE, m-am asezat la un computer cu gandul sa imi "adaptez" CV-ul la cerintele postului pe care il vroiam si sa fac o scrisoare de intentie cel putin induiosatoare. Deja lucram de vreo jumatate de ora, cand imi suna mobilul… era doamna de la firma de recrutare, care ma suna in urma mesajului pe care il lasasem la robot.
In cateva minute m-a identificat. A cautat in baza de date CV-ul pe care il pusesem pe site, si am inceput interviul telefonic. M-a intrebat despre RTC, ce este si cu ce se ocupa, m-a intrebat despre postul de analist, ce faceam si ce fel de rapoarte si analize faceam. Parea ca stie destul de bine CV-ul, intrebari la obiect, scurte, dar care necesitau raspunsuri complexe. Interviul telefonic s-a desfasurat pe parcursul a 15 minute in franceza si in engleza. La sfarsit m-a invitat la un interviu la sediul lor. Interviul trebuie sa aiba loc maine dimineata… sper sa reusesc sa ma descurc si sa trec mai departe. Oricum faptul ca am reusit sa obtin un iterviu la un job pe care chiar mi-l doresc, m-a facut cel mai fericit om…

Am dat telefon imediat Danutzei, si i-am povestit. Nu am mai avut rabdare sa ajung pana acasa, asa ca i-am povestit tot la telefon. Dupa ce am inchis telefonul, m-am suit in masina si am venit acasa, ca sa plecam la doctor.

Am ajuns la medic. Aici imediat cum s-a facut ora 13.00 ne-a chemat in birou. Era biroul unei asistente. Nici nu cred ca era cadru medical. Biroul arata mai mult cu un birou de banca decat de spital. Nici un halat alb, nici manusi de cauciuc… nimic. Tipa care lucra acolo era pur si simplu ca o secretara. Ne-a facut fisele de inregistrare, am dat banii $10 pentru 3 poze la copil, si ne-a invitat in sala de asteptare. In 10 minute a venit o doamna doctor care ne-a invitat sa o urmam. Ne-a dus in cabinetul dansei, si a invitat-o pe Danutza sa se aseze pe masa. Langa masa erau vreo 3 scaune pentru public, iar in fata mesei si scaunului era un LCD mare care proiecta exact ceea ce vedea medicul pe monitorul ei. Asadar era un fel de cinematograf… doar floricelele mai lipseau.

fetitza

A inceput consultatia:
Primul lucru care ni l-a spus imediat ce a pus aparatul pe burta danutzei a fost: "este unul singur…"… aici mi s-au naruit visurile ca poate sunt gemeni. Mi-as fi dorit gemeni. Eu am crescut alaturi de varul meu, si stiu cat de bine este sa mai ai un fratior, asa ca daca erau doi, nu mai era nevoie de inca o sarcina… erau deja doi dintr-o lovitura, si de aceeasi varsta… mi-ar fi placut… in sfarsit… nu era totul chiar naruit… asteptam cu nerabdare sa imi arate cucul copilului si sa imi zica ca in filmele americane… "congratulation, it’s a boy".
A continuat sa ii masoare diverse chestii… oasele, craniul, organele, sa-i numere degete, etc. In timp ce facea diverse operatii, iti si spunea la ce se uita si daca este ok sau nu. Totul este ok. Avem un copil de 20 spt si 1 zi perfect sanatos pentru varsta lui, si care se va naste probabil pe 31 ianuarie 2010.
La sfarsit, inainte sa ne dea pozele, ne da si vestea: "Congratulation, it’s a….. GIRL"…

scumpi

Trebuie sa recunosc ca m-a cuprins un pic tristetea… abia acum inteleg ce simtea vara-miu… si el a trecut prin exact aceeasi poveste… nu era faptul ca eram trist sau supart ca nu e baiat, dar ma obisnuisem cu ideea ca e baiat. Chiar si Danutza inainte de ecografie zicea ca simte ca poate e baiat… si ramai asa cu o imagine ca nu ar putea sa fie altceva… Pe de alta parte eram extaziat de fericire… o fericire mai mult interioara decat exoderma… nu ma simteam ca in filme… sa sar in sus de fericire… ci simteam o caldura in suflet… o caldura nedefinita… o dragoste pentru cineva care inca nu este si nu pot sa o vad sau sa o simt, dar stiu ca va veni negresit…
Este o dragoste pregatita… un fel de bila de sentimente de iubire care inca o tin in suflet ferecata dar pregatita sa fie revarsata peste cineva cand va veni pe lume…

Astazi s-au intamplat doua lucruri pe care le asteptam de mult… o confirmare a faptului ca copilul nostru este sanatos si o raza de speranta profesionala, direct pentru mine… astazi a fost o zi mare… am sarbatorit cu prajitura… Sper din tot sufletul ca maine sa fac o figura buna la interviu… este o sansa inestimabila pentru debutul meu profesional… in acelasi timp… fetitza mea creste… sper sa fie mandra de taticu’ si sa nu o chinuie prea tare pa mamica cand iese…

fetitza2

15-septembrie-2009 Posted by | de-a mama si de-a tata, Despre viata noastra | Un comentariu

Protejat: Ziua muncii… cum petrec timpul liber canadienii.


Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza te rog să introduci parola mai jos:

7-septembrie-2009 Posted by | Munca, Pe la prieteni/Prin Oras/Prin parcuri, Romania VS Canada | Introdu parola pentru a vizualiza comentariile.