Danutzii de peste ocean

"Daca vrei sa cunosti intr-adevar pe cineva, trebuie sa calatoriti impreuna."

PACE – PEACE – PAIX


Hippy Vibe

Hippy Vibe

Anunțuri

25-Mai-2013 Posted by | Despre viata noastra | 2 comentarii

Vise…


1

Untitled2

30-Martie-2013 Posted by | Despre viata noastra | 1 comentariu

Karina, bine ai venit!


Va prezentam cel mai nou membru al familiei Preda-Pavel.
Karina s-a nascut pe 2 Noiembrie 2012, la ora 9:24.
A cantarit 3,053 Kg, si 49.5 cm.

Big Family

Big Family

Nasterea a fost naturala, cu epidurala, si travaliul a durat „doar” 7 ore in comparatie cu a Juliei care a durat aproape 23.

Karina

Karina

4-Noiembrie-2012 Posted by | de-a mama si de-a tata, despre prieteni si familie..., Despre viata noastra | 19 comentarii

Invatam codul morse de la… morse…


[youtube:http://youtu.be/cWJOyLQxJSg%5D

10-Iulie-2012 Posted by | de-a mama si de-a tata, Despre viata noastra | 4 comentarii

Ghici cine vine pe 1 Noiembrie?


Ghici cine vine pe 1 Noiembrie

9-Aprilie-2012 Posted by | de-a mama si de-a tata, Despre viata noastra | 17 comentarii

Cuba (partea III)


Un aspect care mi-a scapat referitor la hotel si activitati…

Spectacole – scena + lobby + discoteca (salsateca)

In fiecare seara, hotelul organiza diverse mici spectacole pentru turisti. Distractia de fiecare seara incepea pe la ora 7, imediat dupa ce se insera in lobby-ul hotelului. Diversi artisti locali incercau sa intretina atmosfera cu cantece si dansuri traditionale cubaneze, ori cu repertoriu international. Atmosfera era foarte bine gustata de varsta a treia si de copii. Mosulicii si babutzele incepeau sa danseze frenetic pe muzica tineretilor lor, unii bucurandu-se din plin de formele tinere ale animatorilor dansatori care intretineau atmosfera.

Pe la ora 9 in fiecare seara, distractia se muta pe o scena amenajata in curtea hotelului. Binenteles artisti locali puneau in scena cate un spectacol diferit in fiecare zi a saptamnii. Problema era pentru noi ca Julia trebuia sa doarma la ora aia, asa ca nu am putut sa profitam in fiecare seara de spectacolele pe care toata lumea le laudau a fi chiar „entertaining”. Am chinuit copilul intr-o seara sa stea treaz ca sa putem vedea si noi un spectacol complet. Tema spectacolului era Tribut to Michael Jackson. Nu ne asteptam la mare lucru, mai ales ca Michael e numai unul, si poate zeci de mii de copii ieftine. Surpriza a fost foarte mare cand ne-am dat seama ca spectacolul era chiar bun. Dansatorii ar fi evoulat cu succes pe orice scena moderna. Foarte bine pus in scena, cu foarte mult gust. Am fost atat de placut impresionati incat parca ne parea rau ca am ratat celelalte spectacole.

Dupa spectacol, cei mai insomniaci puteau merge la discoteca, sau cum se laudau dansatorii… salsateca… Era o cladire anexa hotelului, deci nu trebuia sa te deplasezi prea mult. Noi nici macar nu am intrat in discoteca sa vedem cum arata, insa nu am auzit prea multi turisit vorbind despre ea. Ghidul ne-a laudat o discoteca locala pe insula la care puteai ajunge numai cu autobuzul sau taxiul, si unde se bateau toti turistii de la toate resorturile de pe insula sa ajunga… cred ca era cu rezervare sau asa ceva… insa acolo bratara nu mai era buna, trebuia sa platesti intrarea si probabil consumatia. Ce era special la aceasta discoteca era ca era amenajata intr-o grota naturala.

Plaja, Stanca si Marea

Plaja se afla foarte aproape de hotelul nostru. Poduri din lemn te duceau pana aproape in mare. La capatul fiecarui pod de lemn era cate un dus, ca sa fie siguri ca nisipul de pe plaja va avea acces foarte limitat in resort carat pe picioarele vizitatorilor. Nisipul foarte fin, apa albastra-azurie, palmieri, era exact ca in cele mai frumoase vise. Tot ceea ce ne-am asteptat ca va fi. Marea avea temperatura ideala pentru baie. Singurul inconvenient era vantul care uneori era atat de puternic ca facea valuri destul de mari ca scaldatul in mare sa devina periculos. Ce ne-a placut in schimb la locatia hotelului era faptul ca exact in dreptul hotelului pe plaja se afla o stanca care intra ca un dig in mare, si in spatele careia se crea un mic golfuletz cu apa mica si ferita de vant. Acolo ne-am bucurat de mare si plaja, protejati de valuri si vant.

si tot acolo…

In general lumea iesea pe plaja si intra in mare in ciuda asteptarilor mele. Copii in special erau foarte incantati si se bucurau de asta. Nu lipseau binenteles nici pitzipoancele care ieseau pe plaja doar pentru clasica si stereotipica „poza de facebook” din Cuba.

Vremea

In perioada asta vremea ar fi trebuit sa fie perfecta pentru vacanta… sau cel putin asa ne inchipuiam ca o sa fie… Nu suntem siguri insa daca la noi a fost o exceptie, sau pur si simplu asa ar terbui sa fie vremea in perioada asta a anului.

Cum am ajuns la hotel ne-a lovit dinspre mare o briza care era in stare sa dezechilibreze pe Julia in mersul ei stangaci inca. Palmierii din resort pareau ca se rup, iar valurile erau nebune, incalicandu-se unul peste celalalt. Cum am ajuns am iesit direct pe plaja… ne era dor de plaja si nisip si mare. In ciuda vantului, oameni totusi erau pe plaja, mai mult la plimbare. Nu era nimeni in apa. Ne-am intalnit cu salvamarii care ne-au sfatuit ca nu ar fi bine sa intram in apa, fiindca e prea agitata… insa nu am vazut arborat nici un steag din acelea care iti interzic scaldatul.

Primele doua-trei zile a tinut-o cam in vant. Dupaia au inceput ploile, insa era mult mai bine, pentru ca ploaia nu venea decat seara dupa 3-4 cand in principiu terminam ce activitati ne propusesem sa facem. Asadar am prins vreo 4 zile de caldura si soare, de care am profitat la maxim.

Fiind toiul iernii, in Cuba, unul din inconveniente era ca ziua era foarte scurta. La 6-6:30 era deja intuneric.

Un alt aspect al vremii este umiditatea, care nu scade niciodata sub 70%, si din cand in cand mai este accentuat si de factorul ploaie. Cu ce ne-a deranjat pe noi asta? Cu hainele pe care nu reuseam nici in ruptul capului sa le uscam. Cateodata devenea chiar enervant, pentru ca vroiai sa porti aceeasi pereche de pantaloni scurti / de baie si dimineata si dupamiaza, dupa somnul de ora 12:00 al Juliei. In cele 2-3 ore te-ai fi asteptat sa se usuce o pereche de pantaloni scurti din nailon… Prosoapele erau umede tot timpul, iar cand am plecat chiar ne puneam problema ca bagajele de intoarcere or sa fie mai grele din cauza ca toate textilele erau „trase”… noroc cu micile suveniruri pe care le-am lasat pe acolo ca bacsis sau bogda-proste.

Activitatile… ce am facut pe acolo…

3-Martie-2012 Posted by | Calatorii, Despre viata noastra | Lasă un comentariu

Cuba (partea II)


Shopurile pentru turisti

Shopurile pentru turisti erau foarte bine organizate si foarte bine structurate si aprovizionate pe modelul capitalist. Majoritatea cu termopane si aer conditionat, sectiune speciala pentru tutun si bauturi, etc. Toate shopurile erau gestionate de catre statul Cubanez. Am aflat asta cand am incercat sa negociez la unul din ele cu vanzatoarea pentru o sapca cu Cuba… nu mi-a mers… da’ nici n-am cumparat sapca…

Gaseai aproape orice iti doreai in aceste shopuri, incepand de la bautura cubaneza, trabucuri, tricouri si sepci imprimate cu Che Guevara, pana la scutece de unica folosinta si tampoane cu aripioare. Ce era distinctiv la aceste shopuri era faptul ca nu puteai cumpara de la ele decat daca erai dotat cu bratara de care v-am vorbit in postul anterior, si binenteles numai cu CUC (pesos convertibil pentru turisti). Asta era modul in care le erau limitat accesul cubanezilor la orice produs din aceste shopuri. Nu am vazut prea multe chestii fency insa. Electronicele lipseau cu desavarsire, orice fel de aliment de baza sau fructe deasemenea lipsau (puteai insa cumpara biscuiti, chips-uri, bomboane, ciocolata, etc.). Asadar, la drept vorbind, la saracia in care traiesc cubanezii, nu numai ca nu isi permit sa faca cumparaturile in shopuri, dar nici nu cred ca au mare trebuinta de lucrurile de acolo.

Banii

Cum am precizat si in postul precedent, moneda de circulatie este pesos-ul (CUP), iar pentru turisti este CUC (pesos convertibil), 1CUC = 26.5CUP. Iar un CUC ar trebui sa fie echivalentul unui dolar american… paradoxal dat fiind relatia Cubei cu SUA. Binenteles ca rata de schimb difera din loc in loc. Bancile sunt cele mai sigure surse. Noi ne-am luat teapa exact la receptia hotelului… unde am primit pe 100$ doar 79 CUC… Dupaia am aflat ca hotelul percepe nu stiu ce taxa la schimbul valutar, si profitau de faptul ca trebuie sa ii dai bacsis aluia care iti cara bagajele pana la tine in camera. Daca nu apucai sa schimbi la banca de la aeroport, te faceau baietzii la hotel. Deasemenea nu poti cumpara CUC decat pe teritoriul Cubei, deci trebuie sa ai grija cum si unde schimbi.

In curtea hotelului

Ca orice hotel care se respecta, curtea hotelului era bine structurata, bine gandita pesemne de un specialist pesagist. Era amenajat exact asa cum iti inchipui de la televizor ca ar trebui sa arate un paradis tropical. Palmieri pretutindeni, punti din lemn care te duceau peste nisip pana langa plaja, statui din loc in loc, flori, indicatoare din lemn ca sa nu cumva sa te pierzi, baruri din loc in loc ca nu cumva sa iti ramana paharul gol plimbandu-te agale… confortul total.

In centrul atentiei era piscina, sau mai bine zis piscinele. Diverse adancimi pentru diverse activitati. O piscina mai adanca servea cursurilor gratuite de scufundari in fiecare dimineata si inot ocazional. O alta piscina cu apa pana la brau era amenajata pentru voley, o alta special pentru copii mici, cu apa pana la genunchi. O alta era mai exotica, cu o mica cascada. La cativa metri mai incolo era jacuzzi. O cladire speciala care deservea in exclusivitate piscina era „magazia de prosoape”, la care turistii faceau coada dis de dimineata sa isi procure prosopul cu care „ocupa” cel mai bun sezlong din jurul piscinei.

O alta cladire era centrul de management al „Jocurilor”. De acolo puteai procura, binenteles gratuit si in limita stocului disponibil materialele pentru diverse jocuri, ping-pong, biliard, minigolf, voley, fotbal… etc. Tot acolo puteai gasi programul activitatilor organizate: fitness, aerobic, aqua-aerobic, tir cu pusca si cu arcul, lectii de dans, masaj, etc.

Aveau disponibila si o sala de forta si o sala speciala pentru diverse jocuri pentru copii.

Pistele de minigolf mi-au adus aminte de pista de popice pe care a facut-o unchimiu la tara… o sapa de beton, foarte neregulat, turnat „la boloboc”, pe care bila nu numai ca nu mergea drept, insa din loc in loc mai si sarea din cauza neregularitatilor betonului… Tot satul se stransese la el in curte sa vada „minunea”. Minigolful cred ca a fost singura activitate de care am profitat din intreaga gama de oferte.

Gradinita

A fost unul din conditiile absolut necesare atunci cand am cautat hotelul la care am hotarat sa mergem. Avand in vedere ca am luat-o si pe Julia, vroiam sa avem o optiune in caz ca ne apuca vreo activitate de genul „doar in doi”. Gradinita hotelului era foarte curata, destul de bine dotata, iar animatoarele tinere si destul de experimentate… sau cel putin asa banuim ca erau, pentru ca nu am lasat-o pe Julia nici macar o clipa la gradinita, si nu pentru ca ne era teama sau pentru ca era nasoala, ci pentru ca am preferat sa o luam cu noi peste tot, si sa ne bucuram toti trei de toate activitatile, ca o adevarata familie. Am trecut o singura data pe la gradinita doar de curiozitate. Nu arata rau. Avea chiar si o curticica ca un mic parc cu leagane, balansoare si invartitoare. Binenteles ca tati a vrut sa le incerce pe toate…

Desi erau o gramada de copii la hotel, sunt aproape sigur ca gradinita era goala tot timpul. Ingrijitoarea isi scotea si ea ciubucul la gradinita impletind parul mamicilor in codite de gen „rasta”.

Centrul Acvatic

O alta dependinta a hotelului menita sa distreze turistii. De aici puteai lua caiace, hidrobiciclete sau barcute gratuit (evident tot in limita stocului disponibil) cu care puteai sa te plimibi prin ocean intr-un perimetru aproape deloc delimitat… „cam 50-100 de metri” de tarm, cum ni s-a spus.

Pentru 10-15 $ puteai beneficia de o plimbare mai in larg, cu o mica veliera (catamaran) pana la un recif de corali, unde puteai face snorkeling pentru 30 de minute in voie.

Barurile

Cateva baruri erau presarate in hotel si in curtea hotelului. Cel mai mare se afla chiar langa receptie. Comunica direct cu bucataria principala. Era singurul bar de unde puteai comanda aproape orice, inclusiv lapte pentru copil. Un alt bar micutz in lobby era deschis numai seara, si era prezidat de un barman profesionist, cu diploma. Genul de barman care inainte sa iti toarne in pahar trebuie sa jongleze un pic cu sticlele si cuburile de gheata, ca sa prinda aroma de briza oceanica.

Alte cateva baruri non-stop erau imprastiate strategic, unul chiar pe plaja, insa nu aveau altceva decat bautura. La doar doua din acestea puteai comanda si mici gustari – sandwich-uri, hot-dog sau mini-pizza… nu erau prea gustoase sau stralucite, insa era un bun inlocuitor daca ratai masa principala de la restaurant/bufet. Nu lipsea binenteles deja clisheisticul bar in piscina.

Restaurantele / Bufetul

Hotelul beneficia de 2 restaurante „A la Carte”. Unul mai clasic in hotel, si altul mai rustic langa plaja. Ambele insa aveau locuri limitate, necesitau rezervari prealabile (asta insemnand chiar inainte de a face check-inul in hotel), cereau tinuta obligatorie, si beneficiai de un meniu si chelneri care te serveau la masa. Totul era gratuit… trebuia doar sa lasi bacsis. Noi nu am reusit sa prindem rezervari la nici unul din ele, desi de fiecare data cand am trecut pe langa ele, jumatate din locuri erau goale… Ce am folosit in schimb au fost serviciile bufetului. Organizat ca un restaurant „all you can eat”, sau „bufet suedez”, acest bufet iti oferea o gama destul de variata de mancaruri din care sa alegi. Aveau amenajate de jur imprejur vreo 4 „plite fierbinti”, la care puteai comanda friptura/paste/omlete/sandwich-uri, etc. pe care ti le facea pe loc exact in fata ta.

Avantajul acestora era ca puteai combina ingredientele dupa placul inimii, fiind fata in fata cu bucatarul… dezavantajul era ca dura o vesnicie pana iti prepara ceva…

Mancarea

Inca de cand am plecat, toata lumea ne-a avertizat de „mancarea proasta din Cuba”. Scuza suprema este embargoul impus de SUA, cum ca vezi Doamne, din cauza ca nu isi pot procura ingredientele cele mai de calitate, sunt nevoiti sa foloseasca materia prima cubaneza care este de o calitate indoielnica, prin urmare, mancarea este foarte proasta.

Ce este adevarat este ca intradevar mancarea este nasoala, majoritatea fara gust, ori prea flescaita, ori prea atoasa… „you name it”. Ce nu este adevarat este povestea cu ingredientele de calitate. Aveau absolut toate ingredientele ca sa poata face o mancare excelenta. Pur si simplu nu stiu sa gateasca, sau „bucataria cubaneza” (daca exista asa ceva), asa trebuie sa fie. Fierb totul pana la dezintegrare, Prajesc totul pana la ardere, reusesc sa scoata prin preparare tot gustul din mancare… asta este perceptia noastra… probabil ca in preceptia lor, mancarea este excelenta. Cred pur si simplu ca este o problema de gusturi si obisnuinta. Ce e cert este ca am cam facut foamea pe acolo. Preferam sa stam la cozile de la plitele fierbinti numai ca sa mancam o mancare preparata dupa instructiunile noastre… aia era buna… desi si acolo o cam zbarceau, in sensul ca nu curatau niciodata plita dupa ce gateau o friptura de exemplu… azvarleau urmatoarea friptura pe arsura aleia de dinainte… insa tot era mai acceptabila… Dimineata aproape invariabil faceam omleta tot la plita fierbinte si ochiuri… cat de greu e sa strici o reteta atat de simpla?… ei bine ei reuseau si treaba asta… le lipsea indemanarea… alerga ochiul pe plita ca sa il intoarca de aproape ca spala toata plita cu oul ala…

Bacsisurile

Inca din prima zi de Cuba, ghidul te instruieste in legatura cu bacsisul.

In Cuba se dau bacsisuri. Este un obicei chiar mai comun decat in alte parti. Oamenii sunt foarte saraci, salariile sunt foarte mici (cca 15$/luna din cate am inteles). Asadar bacsisurile sunt foarte bine primite. Cameristei trebuie sa ii lasi bacsisul pe perna din camera. In general trebuie sa dai in jur de 1CUC bacsis pe oriunde te duci si oricui ii presteaza cel mai mic serviciu… poti fi insa nesimtit si sa nu dai nimic… te vor judeca din priviri… dar daca esti nesimtit, oricum nu conteaza.

Pe langa bacsisuri, foarte bine primite sunt si hainele, jucarii, sapun. Ni s-a spus de la inceput ca daca avem haine mai vechi de care ne putem lipsi, le putem da de pomana prin sate sau orase… oamenii se vor bucura pentru ca sunt foarte scumpe pentru ei si nu prea se gasesc. Sapunuri, venisem cu ele in geamantan deja pregatite. In plus am dat de pomana si sapunurile/samponurile din camera de hotel, la niste amarati de pe marginea drumului.

Picolitza de la bufet ne-a rugat sa-i dam daca ne mai ramane in plus inainte sa plecam scutece de unica folosinta de la Julia, pentru ca la ei nu se gasesc deloc. A fost momentul in care am avut revelatia cu shopurile. Chiar langa bufet exista shopul de unde puteai cumpara scutece, insa ei nu au acces sa cumpere de acolo, deci se bucura chiar mai tare daca le dai lucruri in loc de bani.

Plaja, Stanca si Marea…

26-Februarie-2012 Posted by | Calatorii, Despre viata noastra | 6 comentarii

Cuba (partea I)


Si uite asa ne-am hotarat din senin sa mergem in Cuba. (am pus deja poze aici)

Excursiile in America de Sud au ajuns deja o traditie pentru canadieni, in special pentru quebecosi care simt nevoia sa schimbe frigul si zapada cu plajele insorite ale hotelurilor de lux „all inclusive”. In topul preferintelor sunt Florida, Cuba, Mexic, Jamaica, Rep. Dominicana.

Cuba este o destinatie mai aparte pentru canadieni din cateva motive. Este foarte ieftin, este oarecum exclusivia, din cauza ca americanilor nu li se permite accesul in Cuba, exotica, foarte sigura.

Cate ceva despre tara:

Cuba este cea mai mare insula din Antile, care se află la confluența Mării Caraibelor, al Golfului Mexic și Oceanului Atlantic.

Limba oficiala este spaniola

Populatia este de 11 milioane de locuitori, impartite in 2 mari categorii: descendentii spaniolilor si descendentii africanilor adusi de spanioli sa munceasca pe plantatii.

Climatul este tropical cu temperatura minima de 19 grade celsius in toiul iernii – ianuarie. Umiditatea atmosferica nu scade niciodata sub 70%. Vara este de obicei foarte ploioasa si uneori vanturile oceanice le fac probleme, transformandu-se rareori in uragane.

Moneda este pesosul insa au inventat o alta moneda speciala pentru turisti CUC (pesos convertibil).

Sistemul politic este comunist. Daca va mai aduceti aminte cum era pe vremea lui Ceausescu in Romania… totul apartine statului, tara inchisa, nimeni nu poate sa iasa, nu calculatore, internet, televizor, un singur program national, etc.

Embargoul SUA. Relatiile cu SUA sunt foarte tensionate. Este motivul pentru care americanilor nu le este permis accesul in Cuba, iar Cuba nu are dreptul sa importe nimic din alte parti. In principiu trebuie sa isi produca totul singuri.

Am cumparat un pachet all inclusive de 6 nopti la un hotel de 4 stele in insula Cayo Coco cu o agentie de turism – Tours Mont Royal… iata intregul pachet de servicii TMR book.

Zborul spre Cuba

Avionul pleca spre Cuba la ora 6:45 dimineata. Trebuia sa ajungem la aeroport cu vreo 2-3 ore mai devreme ca sa ne facem check-in ul. Era o ora prea matinala sa rugam pe cineva sa ne duca la aeroport. Asadar singurele solutii erau ori sa luam taxiul pana la aeroport ori sa mergem cu masina personala si sa o lasam o saptamana in parcare la aeroport. Parcarea era insa prea scumpa (75$), si in plus nu stam foarte departe de aeroport, deci am ales sa mergem cu taxiul. Ultima experienta cu taxiul m-a invatat ca le ia ceva timp sa ajunga la adresa, asa ca i-am sunat cu 15 minute mai devreme. Ca si prima data, doamna de la comenzi nu mi-a estimat timpul de sosire. Dupa 15 minute am sunat-o din nou (la ora aia era singura pe tura probabil pentru ca mi-a raspuns tot ea). Cu o voce insipida mi-a zis ca taxiul este pe drum si sa nu ma impacientez, si sa astept ca vine. Dupa alte 10 minute am sunat din nou, si dupa alte 10 am sunat iarasi. Intr-un final cu numai 50 de minute intarziere, taxiul nostru a sosit la adresa. La aeroport s-a desfasurat totul ca la carte, fara probleme sau intarzieri. Avionul de la compania Canjet era unul micut, fara monitoare individuale la fiecare scaun. Eram pregatiti cu un laptop in caz ca Julia se plictisea si ar fi vrut sa vada desenul ei animat favorit: Finding Nemo. Nu s-a intamplat. A stat cuminte in scaunul ei, a desenat, s-a jucat. Cu numai o zi inainte implinise 2 ani asa ca am fost obligati sa ii platim loc in avion. Zborul efectiv este doar de 3 ore jumatate… floare la ureche in comparatie cu ce am patimit pana in Romania. Am ajuns in jur de ora 10 pe aeroportul Cayo Coco, nu inainte de a admira un peisaj absolut superb de la inaltime. Cred ca pilotul a coborat altitudinea tocmai pentru acea priveliste. O vedere spectaculoasa a insulei Cayo Coco… din pacate nu am avut aparatul foto la indemana…

CAYO COCO (vezi harta)

Cayo Coco este o insula de coral formata paralel cu cheiul Cubei, pe o lungime de vreo 27km. Singurua cale de acces s-a construit in numai 18 luni – o strada lunga de vreo 18 km care leaga insula Cayo Coco de insula Cuba. Insasi povestea construirii acestui drum imi aminteste de povestile comuniste din Romania cu constructia Canalului Dunare-Marea Neagra sau constructia Palatului Poporului. Insula nu este locuita, singurele constructii sunt resorturile luxoase pentru turisti. In jur de 10 hoteluri de la 4 stele in sus se intind pe lungimea plajei. Intre ele doar un singur drum, populat in proportie de 99% de autobuze. Autobuze care duc, aduc sau plimba turistii intre aeroport si hotel sau intre hoteluri si plaje, sau autobuze care aduc muncitorii hotelieri (din cel mai apropiat oras Moron) la lucru.

O comparatie foarte bine inspirata este ca insula Cayo Coco este o rezervatie de turisti. In afara de populatia locala care munceste la hoteluri si turistii, nimeni altcineva nu are dreptul sa intre pe insula. Chiar si acestia trec printr-un fel de punct vamal aflat pe faimoasa sosea de 18 km.

Hotel(urile)

Desi se lauda cu 4 sau 5 stele, hotelurile cred ca se raporteaza mai mult la nivelul populatiei locale, care este foarte saraca. In general trebuie sa scazi o stea ca sa iti faci o idee. Cladirile sunt nu foarte bine finisate, se observa din loc in loc munca de amator. Dat fiind solul insulei, nu par sa fie prea bine fundamentate. In general daca te uiti la detalii, iti dai seama ca le lipseste finetea. Pe de alta parte, serviciile sunt conform unui resort all inclusive… piscine, baruri, bautura, mancare, dependinte, activitati, gradinita, spectacole, etc.

Hotel Sol Cayo Coco

Hotel Sol Cayo Coco

Ce ne-a placut mult si nu am mai vazut pana acum erau lobby-urile hotelurilor cu receptia. Aratau foarte bine decorate, erau pline de canapele si fotolii pe care le puteai folosi la discretie, un bar mare in lobby langa receptie… si ce era atipic erau in aer liber. Era o cupola mare care acoperea lobby-ul de ploaie, insa intrarea si iesirea erau in aer liber.

Camerele nu erau foarte mari, insa paturile erau imense, si privelistea de pe balcon facea toti banii.

Autobuzul de la aeroportul Cayo Coco pana la hotel nu a facut decat 15 minute. timp in care un ghid bilingv ne-a explicat cate ceva despre cum decurg lucrurile si ce ar trebui sa facem odata ce ajungem la hotel. In principiu, trebuia sa iti iei camera in primire, si sa nu ratezi intalnirea de a doua zi dimineata cu un reprezentant din partea agentiei de turism de care faceai parte.

Bratara colorata

Odata ajunsi la hotel, odata cu cardul de la camera, ti se pune la mana o bratzara de plastic pe care nu o poti da jos decat daca o tai. Bratara magica are diferite culori si inscriptii in functie de hotelul si pachetul pe care l-ai cumparat.

De ce spun bratara magica, pentru ca fara ea esti un simplu cubanez, ea iti da statutul de turist, si odata cu acest statut toate avantajele: poti cumpara din shop, poti manca si bea gratuit, poti participa la activitati gratuit, poti inchiria barci si hidrobiciclete gratuit, etc.

Bratara are insa si dezavantaje cum ar fi ca nu poti folosi serviciile altui hotel fara bratara corespunzatoare. In comunitatea locala esti recunoscut numaidecat de localnici si devii tinta cersetorilor sau micilor bishnitzari.

Trei din cele 10 hoteluri din Cayo Coco apartineau aceluiasi lant de hoteluri, asadar, puteai sa te duci linistit la oricare din ele, si beneficiai de aceleasi servicii gratuite, insa binenteles inainte de a face asta trebuia sa treci pe la receptia hotelului tau si sa ceri bratara corespunzatoare hotelului unde planuiai sa te duci in acea zi.

Agentiile de Turism

Din ce am observat, turistii erau adusi la hoteluri de vreo 5 agentii de turism in general canadiene care aveau exclusivitate pe acele hoteluri. Nu sunt sigur, insa nu cred ca ai fi putut sa vii altfel la hotelurile respective (pe cont propriu de exemplu). Agentiile de turism aveau rezervate in loby niste birouri speciale si o sala de conferinta. Fiecare agentie de turism avea un biblioraft cu oferta lor completa si ceva informatii, care iti statea la dispozitie intr-o mini-biblioteca tot in lobby.

A doua zi am avut intalnirea cu reprezentantul agentiei TMR – tanarul Alioski (un nume foarte hispanic… dar o sa revin asupra acestui aspect). Intr-o sala de conferinta, ne-a strans pe toti, majoritatea din Montreal, si intr-o franceza destul de fluenta ne-a explicat ce si cum… (iata intregul pachet de servicii TMR book) un pic despre istoria, clima, societatea Cubei, si in principal despre organizarea hotelului (activitati, restaurante, tips-uri, ce este inclus si ce nu, etc.), dar si despre excursiile cu plata pe care le organizau si de care noi personal eram foarte interesati. Printre cele mai dezbatute subiecte au fost:

  • apa de la robinet / purificata / potabila… ne zicea reprezentantul ceva de genul… „noi, cubanezii bem apa de la robinet, si nu patim nimic, insa voi, mai bine sa va luati apa purificata inbuteliata”… apoi intrebari: „apa de la bar este si ea purificata?”…  „dar cuburile de gheata?”… „dar de spalat pe dinti cu apa de la chiuveta e sigur?”… te durea capul… canadienii astia sunt speriati de bombe.
  • prosoapele de plaja… „azi dimineata nu au fost destule”, „se spala regulat?”…

ceea ce ne duce la urmatorul punct…

O vacanta tipica

In general Canadienii aleg sa se duca in Cuba la all inclusive cu un singur scop: sa se bronzeze si sa se relaxeze. Asadar, activitatea favorita este sa vegeteze la soare, in jurul piscinei, acolo unde alcoolul este foarte la indemana la barurile adiacente, si unde din cand in cand poti sa te arunci in apa fara sa te murdaresti de nisip sau de apa sarata lipicioasa a oceanului.

Astfel, la ora 9 dimineata, primul lucru pe care il fac este sa isi procure prosopul de plaja (nu vin cu ele de acasa, le iau de la hotel), si sa isi rezerve cel mai bun sezlong din jurul piscinei. Dupa care vine micul dejun si o intreaga zi de prajeala la soare si coctailuri spirtoase. Din cand in cand mai baga un trabuc cubanez cumparat de la shopul din incinta hotelului cu 3$ bucata (cel mai ieftin)… ceea ce ne duce la urmatorul punct…

Shopurile pentru turisti

… va urma…

12-Februarie-2012 Posted by | Calatorii, Despre viata noastra | | 12 comentarii

Japonezi pe pereti


Intotdeauna m-a fascinat arta traditionala japoneza.

Acum am avut in sfarsit sansa sa o aprofundez.

In dormitor la noi aveam un perete mare alb, care din cauza unor usi enorme care mascheaza un dulap in zid, nu prea putea fi decorat cu mare lucru, asadar am zis sa il decoram cu niste desene direct pe perete. Prima idee a fost sa cumparam niste autocolante. Piata este plina de asa ceva, si foarte multe dintre ele sunt chiar reusite, problema este ca sunt prea mici. Dupa ce am incercat vreo doua modele prin baie si bucatarie, ne-am facut o idee despre cam ce fel de autocolant aveam nevoie pentru dormitor… nu prea se gasesc la marimea aia, si daca se gasesc, sunt oricum prea scumpe.

Asadar, mi-am pus talentul la incercare… modelul un copac cu influente japoneze… o magnolie.

Lumea m-a felicitat… mi-au zis ca mi-a iesit foarte bine… voi ce ziceti?

Magnolia de pe perete

Magnolia de pe perete

1-Februarie-2012 Posted by | Despre viata noastra, Iata ce pot face doua maini dibace | 7 comentarii

Return Policy


Au trecut si sarbatorile cu toata nebunia lor.

In Canada, cum am mai spus-o poate Craciunul este un sezon mai mult comercial. In fiecare an totul se petrece cu o fidelitate de invidiat. Cumparaturile pentru Craciun incep pe undeva pe la sfarsitul lui octombrie – inceputul lui noiembrie. Asa se face ca daca nu esti destul de abil, in ajunul craciunului nu mai gasesti nimic de cumparat… se rad toate galantarele… promotii peste promotii, ca sa nu mai vorbim de deja celebrele „Black Friday” si „Boxing Day” zile in care oamenii se calca literalmente in picioare pentru reduceri. Nebunia venita de la americani, a prins binenteles si in Canada, insa nu la aceeasi intensitate. Ofertele nu sunt atat de atragatoare ca in SUA, si pentru asta nici oamenii nu se omoara ca acolo.

In sfarsit nebunia a trecut. Anul nou trece aproape neobservat. Majoritatea oamenilor se odihnesc pentru a incepe noul an muncitoresc. (In Canada sunt doar 2 zile libere legal – una de craciun si una de anul nou… de fapt Canada este una din tarile in care sunt celele mai putine zile libere legale si concedii pe an, si binenteles nu exista concediu medical… dar asta e o alta poveste)…

Lumea a inceput sa arunce deja brazii de craciun… evident… daca i-au cumparat din Noiembrie…

La multi ani 2012

La multi ani 2012

Nebunia cumparaturilor de sarbatori, se transforma subit in nebunia retururilor de ianuarie.

Unul din lucrurile cu care nu eram deloc obisnuit din Romania este returnarea cumparaturilor. Practic, indiferent care este motivul, orice ai cumparat se poate returna in general in termen de 30 de zile la magazinul de unde l-ai cumparat. Conditiile: sa mai ai inca ambalajul (nu mereu insa), si sa ai factura cu care ai cumparat-o.

Ceea ce ridica acum alte obiceiuri de peste ocean, cum ar fi cadoul cu factura atasata, ca in caz ca nu iti place, sa poti sa il returnezi… care intra in contradictie cu obiceiul romanesc de jupuire/taiere/rupere a pretului de pe cadou.

Majoritatea magazinelor iti dau credit de magazin (adica bani pe care poti sa ii folosesti numai in magazinul lor), insa sunt alte magazine care pur si simplu iti returneaza banii.

Sunt multe si diferite politicile de returnare de la un magazin la altul, insa ce este cert, este ca nu vei ramane niciodata cu un produs de care sa nu fii multumit.

Acest obicei da nastere si maniacilor binenteles. Am auzit deseori povesti cu oameni care sunt dependenti de acest obicei. Pur si simplu, daca au sa zicem o petrecere, isi cumpara haine/pantofi/etc., le folosesc, dupa care le returneaza a doua zi… pe motive ca au defecte, sau nu li se potrivesc, sau pur si simplu pentru ca nu le mai place. Genul asta de oameni insa scapa de cateva zeci de ori, insa ajung sa fie recunoscuti, si pusi pe liste negre, astfel ca nu li se mai permite sa returneze.

Azi am fost la magazin sa returnez un filtru de apa care nu se insuruba bine la chiuveta… nu am rezistat sa stau la o coada interminabila… o sa ma duc alta data.

 

Quick  Update:

Zilele trecute am fost la un magazin si am aflat ca pe langa bonul fiscal imi poate elibera si un „bon nefiscal (Cadou)”, adica un bon identic cu cel fiscal insa fara preturi, in caz ca vrei sa il faci cadou cuiva. Astfel cadoul nu va avea pretul afisat, in schimb acel bon este valabil daca bunul respectiv are un defect / nu e pe plac / nu i se potriveste persoanei careia i-ai facut cadoul si vrea sa il returneze/schibe…

2-Ianuarie-2012 Posted by | Despre viata noastra, Romania VS Canada | 9 comentarii

Craciun Fericit!


Pentru toti cei de-acasa care se gandesc la noi, un gand bun va trimitem de peste ocean. Multa sanatate, si liniste in suflete.

Craciun fericit si sarbatori fericite in continuare.

Sarbatori Fericite, Danutz, Danutza si Julia

25-Decembrie-2011 Posted by | de-a mama si de-a tata, Despre viata noastra, Ne gandim la voi... | 4 comentarii

Île Bizard


Île Bizard este o mica insula langa Montreal.

Desi nu este foarte mare, ea insa gazduieste un mic orasel, nu mai mare ca un satuc romanesc, unul dintre cele mai apreciate cluburi de golf si un parc natural de peste 200 de hectare.

Am hotarat sa vizitam acest parc intr-o frumoasa zi de toamna.

Insula este locuita de majoriate francofona, astfel am avut ocazia sa ne amuzam un pic de accentul si lacunele englezesti ale baiatului de la biroul de informatii al parcului.

Parcul este foarte primitor. Are chiar o zona de plaja care in sezon este destul de populara si populata. Nu are zona de picnic, adica nu prea poti sa faci gratare prin zona, fapt ce pentru noi este si mai bine.

Ce ne-a impresionat cel mai tare au fost cele doua poduri din lemn construite pe deaspura a doua lacuri naturale, prin stuf si copaci inundati. Mi-a amintit foarte tare de ceea ce era odata la Comana. Julia s-a amuzat teribil. Ne-a placut asa tare, ca a doua zi ne-am intors sa revizitam.

Pentru mai multe poze, click pe poza

18-Noiembrie-2011 Posted by | de-a mama si de-a tata, Despre viata noastra, Pe la prieteni/Prin Oras/Prin parcuri | 4 comentarii

Flavour de Romania


Au trecut mai bine de doi ani de cand am parasit meleagurile mioritice.

Un gand subit ne-a aprins o scanteie de dor de tara. Am discutat, am facut calcule, am vorbit pe la servicii sa vedem daca am putea cumva sa facem o vizita pe meleaguri natale.

Asadar, cea mai mare problema cea a concediului  de la serviciu a trebuit luata in discutie. Problema amandoura a era ca nici unul dintre noi nu aveam mai mult de sase luni vechime la locurile de munca. Asta insemna ca nu puteam beneficia de concediu cu plata. Alta problema era apropierea sarbatorilor, perioada in care noii angajati sunt „sacrificati” la locul de munca, pentru ca altii cu senioritate sa isi poata petrece sarbatorile prin locuri exotice sau cu familia. Asadar, singura perioada in care puteam sa ne luam concedii fara plata era la sfarsitul lui Octombrie.

Binenteles ca pentru o calatorie de mai mult de 26 de ore dus-intors si peste 2000 de dolari, trebuia sa ne luam macar doua saptamani.

O alta varianta ar fi fost dupa sarbatori, insa riscam sa ne prinda 2 anisori cu pitica, caz in care eram obligati sa ii luam loc in avion, adica inca vreo 800$.

Asadar, ne-am hotarat: 16 octombrie pana pe 27 octombrie.

Ne-am facut bagajele cu doar 1 zi inainte. Entuziasmul ne lipsea cu desavarsire. Numai gandul la drumul atat de lung parca ne demoraliza complet. Am reusit sa umplem doua geamantane cu haine si cateva cadouri simbolice.

Andrei ne-a dus la aeroport. Actele la vedere, bagajele la cala, biberonul cu lapte in rucsac, somniferul pentru Julia la indemana.

Avionul era un airbus de vreo 450 de locuri. Speram la asa un avion sa gasim un loc liber pentru Julia… ghinion. Avionul era plin ochi. Ba mai mult, era o adevarata gradinita la coada la imbarcare. Cel putin 20 de copii de toate varstele. Nici nu apucam sa ne suim in avion, ca Julia a inceput o criza de nervi cu urlete, zbateri, agitatii, de abia o mai tineam in brate. Nu apucasem sa ii dam somniferul, speram ca o sa adoarma singurica, pentru ca se cam apropia ora ei de somn. Acum sa va explic cum sta treaba cu somniferul. Exista un somnifer/calmant foarte slab pentru „calatorii” – Gravol, adica pentru toate „raurile” de calatorie: rau de masina, rau de mare, rau de autobuz, rau de avion, etc. Farmacistul iti recomanda sa il administrezi cu jumatate de ora inainte de calatorie. Problema este ca in cazul avionului, iti mai recomanda ca dupa decolare sa ii dai copilului sa manance sau sa bea ceva ca sa i se desfunde urechile… asadar, un pic de contradictie… ca daca ii dai somnifer inainte, nu poti sa ii mai dai sa pape dupa, si daca sta cu urechile infundate, poate sa se complice in otite sau mai stiu eu ce…

Aproape 2 ore in continuu a urlat si s-a zbatut Julia, fara sa putem sa ii facem nimic. Plimbatul era exclus din cauza turbulentelor. Nici culcata nu puteam sa o punem pentru ca ne obligau sa o tinem vertical cu centura de siguranta atasata. La un moment-dat toata lumea din jurul nostru se mutase in capatul celalat al avionului, la coada la toaleta. O bunicutza s-a oferit sa calmeze copilul ea insasi, eram exasperati, imi venea sa deturnez avionul si sa ne intoarcem acasa la Montreal. De baut nu reuseam sa ii dam sa bea nimic, nici sa manance. I-am fortat un pic de Gravol… nu stiu cat a intrat, pentru ca il scuipa… intr-un final a adormit… insa cosmarul avea sa reinceapa peste nici 3 ore… a fost cumplit.

Escala la Paris a fost usoara, ne-am incadrat in timp, insa tot dificil cu Julia, pentru ca era inca obosita… nu dormise decat cateva ore, iar la Paris era deja ziua si avea impresia ca trebuie sa se trezeasca… nu ne intelegeam deloc cu ea… era foarte nervoasa si capricioasa… in avionul spre Bucuresti a dormit tot drumul si nu ne-a mai dat de furca, insa este cumplit sa stai nemiscat pe scaun cu copilul in brate, fara sa poti sa faci nimic de frica sa nu il trezesti.

In Romania, cel mai incantati am fost de intalnirile cu oamenii de care ne era dor si carora inca le mai pasa de noi si nu ne uitasera inca.

Regretul a fost ca nu am reusit sa petrecem atata timp cat ne-am fi dorit cu toata lumea. Eram constienti ca viata in Romania nu o sa se opreasca pe loc doar pentru ca am aterizat noi acolo, oamenii se vor duce la servicii, vor fi ocupati cu problemele cotidiene… stiam asta, si multumim pentru timpul pe care si l-au rupt ca sa il petreaca cu noi chiar si doar pentru cateva ore.

Nici nu stim cand s-au dus 10 zile, insa, parca ca intr-un vis eram din nou pe acelasi aeroport ca acum doi ani si mai bine.

Am reusit sa mergem si la Medlife sa ne facem niste analize generale… suntem bine, sanatosi tun… vroiam sa fim siguri ca Julia este ok cu urechile, pentru ca nu prea manca… era ok si ea… dar ca in purul stil romanesc cu care ne dezobisnuisem, doctorita i-a prescris repede niste picaturi de ureche… doar asa preventiv… ca „cine stie”…

Ca impresii generale despre Romania…

  • nu am gasit prea multe schimbari timpul a stat in loc.
  • oamenii sunt posaci si agitati… rar vezi un zambet amabil. Am intrat intr-un restaurant mai de fitze. Dupa vreo 15 minute de asteptare, ne-am saturat si am strigat chelnerul care ne-a apostrofat „De ce strigati asa, ce, m-ati vazut ca stau degeaba?”… poate avea dreptate omu’, ca era ocupat, dar asa ceva nu zici la niste clienti…
  • condusul in Bucuresti cel putin este mult mai plin de adrenalina decat in Montreal
  • mi s-a parut ciudat sa parchez masina fara sa platesc parcare… in centrul Montrealului nu exista locuri de parcare gratuite
  • masinile sunt parcate in toate directiile si pe unde se apuca.
  • ne-au impresionat placut pasajul Basarab, mall-ul de pe Timisoarei (AFI sau asa ceva) si centrul vechi al capitalei – singurele noutati pe care am apucat sa le vedem.
  • s-au ieftinit aproape la jumatate apartamentele in Bucuresti fata de cand am plecat.
  • jumatate din fostii colegi de serviciu ori sunt someri ori lucreaza prin alte parti
  • KFC-ul inca e mult mai tare decat in Canada
  • Steaua e pe locul 8 si Serban Huidu a omorat 3 oameni si cel mai probabil o sa fie achitat.

1-Noiembrie-2011 Posted by | Calatorii, de-a mama si de-a tata, despre prieteni si familie..., Despre viata noastra, Romania VS Canada | 11 comentarii

Toamna a venit


De vreo doua saptamani incoace, toamna isi intra in drepturi.
Au inceput sa se ingalbeneasca frunzele, ploi, nopti reci. si foarte reci.
Banuiesc ca din cauza diferentelor de temperatura dintre zi si noapte lumea se imbolnaveste destul de usor. La serviciu aud din ce in ce mai des despre copiii unora care din cauza recelii „chiulesc motivat” de la scoala.
Ne-a luat si pe noi un pic… insa cel mai nasol este ca ploaia ne tine in casa. Ne uitam prin poze pe unde ne plimbam anul trecut pe vremea asta… si regretam ca stam in casa, insa nu avem de ales.

Cand avem ocazia incercam sa iesim macar prin parcurile din zona. Insa nici aici nu putem sa stam prea mult. odata cu venirea serii, ne termina tantarii. Julia inca mai are pe fata urmele ultimului atac.

Intr-una din seri, in parc era o doamna cu fiica si catelul. Mama tot facea poze fiicei si catelului si socotind dupa aparatul foto si indicatii, parea sa fie profesionista. Nu a rezistat binenteles tentatiei sa ii faca niste poze si Juliei. Am intrat in vorba cu ea si am aflat ca eram vecini de bloc si ca e foto reporter – Esperanza Sanchez… dupa nume probabil mexicanca…

Am rugat-o sa ne trimita pozele pe mail…

Această prezentare necesită JavaScript.

 

1-Octombrie-2011 Posted by | de-a mama si de-a tata, Despre viata noastra, Pe la prieteni/Prin Oras/Prin parcuri | 7 comentarii

Expozitie de veliere


Astazi am fost in Vieux Port, Montreal sa vedem „parada” velierelor.

In fiecare an, vapoarele cu panze intra in portul vechi al Montrealului, sa isi arate mandre aurele misterioase ale secolelor care au trecut peste ele.

Este un pretext foarte bun pentru un nou weekend tipic montrealez… atmosfera bine cunoscuta pe intreg continentul, pentru care turisti din toate colturile lumii vin in vizita la preafrumosul oras, parca lipsit de griji si intr-o permanenta petrecere.

A fost o zi frumoasa, insorita, de care am profitat din plin impreuna cu pitica noastra.

Vezi toate pozele aici

18-Septembrie-2011 Posted by | Despre viata noastra, Pe la prieteni/Prin Oras/Prin parcuri | 7 comentarii