Danutzii de peste ocean

"Daca vrei sa cunosti intr-adevar pe cineva, trebuie sa calatoriti impreuna."

Île Bizard


Île Bizard este o mica insula langa Montreal.

Desi nu este foarte mare, ea insa gazduieste un mic orasel, nu mai mare ca un satuc romanesc, unul dintre cele mai apreciate cluburi de golf si un parc natural de peste 200 de hectare.

Am hotarat sa vizitam acest parc intr-o frumoasa zi de toamna.

Insula este locuita de majoriate francofona, astfel am avut ocazia sa ne amuzam un pic de accentul si lacunele englezesti ale baiatului de la biroul de informatii al parcului.

Parcul este foarte primitor. Are chiar o zona de plaja care in sezon este destul de populara si populata. Nu are zona de picnic, adica nu prea poti sa faci gratare prin zona, fapt ce pentru noi este si mai bine.

Ce ne-a impresionat cel mai tare au fost cele doua poduri din lemn construite pe deaspura a doua lacuri naturale, prin stuf si copaci inundati. Mi-a amintit foarte tare de ceea ce era odata la Comana. Julia s-a amuzat teribil. Ne-a placut asa tare, ca a doua zi ne-am intors sa revizitam.

Pentru mai multe poze, click pe poza

Reclame

18-noiembrie-2011 Posted by | de-a mama si de-a tata, Despre viata noastra, Pe la prieteni/Prin Oras/Prin parcuri | 4 comentarii

Flavour de Romania


Au trecut mai bine de doi ani de cand am parasit meleagurile mioritice.

Un gand subit ne-a aprins o scanteie de dor de tara. Am discutat, am facut calcule, am vorbit pe la servicii sa vedem daca am putea cumva sa facem o vizita pe meleaguri natale.

Asadar, cea mai mare problema cea a concediului  de la serviciu a trebuit luata in discutie. Problema amandoura a era ca nici unul dintre noi nu aveam mai mult de sase luni vechime la locurile de munca. Asta insemna ca nu puteam beneficia de concediu cu plata. Alta problema era apropierea sarbatorilor, perioada in care noii angajati sunt „sacrificati” la locul de munca, pentru ca altii cu senioritate sa isi poata petrece sarbatorile prin locuri exotice sau cu familia. Asadar, singura perioada in care puteam sa ne luam concedii fara plata era la sfarsitul lui Octombrie.

Binenteles ca pentru o calatorie de mai mult de 26 de ore dus-intors si peste 2000 de dolari, trebuia sa ne luam macar doua saptamani.

O alta varianta ar fi fost dupa sarbatori, insa riscam sa ne prinda 2 anisori cu pitica, caz in care eram obligati sa ii luam loc in avion, adica inca vreo 800$.

Asadar, ne-am hotarat: 16 octombrie pana pe 27 octombrie.

Ne-am facut bagajele cu doar 1 zi inainte. Entuziasmul ne lipsea cu desavarsire. Numai gandul la drumul atat de lung parca ne demoraliza complet. Am reusit sa umplem doua geamantane cu haine si cateva cadouri simbolice.

Andrei ne-a dus la aeroport. Actele la vedere, bagajele la cala, biberonul cu lapte in rucsac, somniferul pentru Julia la indemana.

Avionul era un airbus de vreo 450 de locuri. Speram la asa un avion sa gasim un loc liber pentru Julia… ghinion. Avionul era plin ochi. Ba mai mult, era o adevarata gradinita la coada la imbarcare. Cel putin 20 de copii de toate varstele. Nici nu apucam sa ne suim in avion, ca Julia a inceput o criza de nervi cu urlete, zbateri, agitatii, de abia o mai tineam in brate. Nu apucasem sa ii dam somniferul, speram ca o sa adoarma singurica, pentru ca se cam apropia ora ei de somn. Acum sa va explic cum sta treaba cu somniferul. Exista un somnifer/calmant foarte slab pentru „calatorii” – Gravol, adica pentru toate „raurile” de calatorie: rau de masina, rau de mare, rau de autobuz, rau de avion, etc. Farmacistul iti recomanda sa il administrezi cu jumatate de ora inainte de calatorie. Problema este ca in cazul avionului, iti mai recomanda ca dupa decolare sa ii dai copilului sa manance sau sa bea ceva ca sa i se desfunde urechile… asadar, un pic de contradictie… ca daca ii dai somnifer inainte, nu poti sa ii mai dai sa pape dupa, si daca sta cu urechile infundate, poate sa se complice in otite sau mai stiu eu ce…

Aproape 2 ore in continuu a urlat si s-a zbatut Julia, fara sa putem sa ii facem nimic. Plimbatul era exclus din cauza turbulentelor. Nici culcata nu puteam sa o punem pentru ca ne obligau sa o tinem vertical cu centura de siguranta atasata. La un moment-dat toata lumea din jurul nostru se mutase in capatul celalat al avionului, la coada la toaleta. O bunicutza s-a oferit sa calmeze copilul ea insasi, eram exasperati, imi venea sa deturnez avionul si sa ne intoarcem acasa la Montreal. De baut nu reuseam sa ii dam sa bea nimic, nici sa manance. I-am fortat un pic de Gravol… nu stiu cat a intrat, pentru ca il scuipa… intr-un final a adormit… insa cosmarul avea sa reinceapa peste nici 3 ore… a fost cumplit.

Escala la Paris a fost usoara, ne-am incadrat in timp, insa tot dificil cu Julia, pentru ca era inca obosita… nu dormise decat cateva ore, iar la Paris era deja ziua si avea impresia ca trebuie sa se trezeasca… nu ne intelegeam deloc cu ea… era foarte nervoasa si capricioasa… in avionul spre Bucuresti a dormit tot drumul si nu ne-a mai dat de furca, insa este cumplit sa stai nemiscat pe scaun cu copilul in brate, fara sa poti sa faci nimic de frica sa nu il trezesti.

In Romania, cel mai incantati am fost de intalnirile cu oamenii de care ne era dor si carora inca le mai pasa de noi si nu ne uitasera inca.

Regretul a fost ca nu am reusit sa petrecem atata timp cat ne-am fi dorit cu toata lumea. Eram constienti ca viata in Romania nu o sa se opreasca pe loc doar pentru ca am aterizat noi acolo, oamenii se vor duce la servicii, vor fi ocupati cu problemele cotidiene… stiam asta, si multumim pentru timpul pe care si l-au rupt ca sa il petreaca cu noi chiar si doar pentru cateva ore.

Nici nu stim cand s-au dus 10 zile, insa, parca ca intr-un vis eram din nou pe acelasi aeroport ca acum doi ani si mai bine.

Am reusit sa mergem si la Medlife sa ne facem niste analize generale… suntem bine, sanatosi tun… vroiam sa fim siguri ca Julia este ok cu urechile, pentru ca nu prea manca… era ok si ea… dar ca in purul stil romanesc cu care ne dezobisnuisem, doctorita i-a prescris repede niste picaturi de ureche… doar asa preventiv… ca „cine stie”…

Ca impresii generale despre Romania…

  • nu am gasit prea multe schimbari timpul a stat in loc.
  • oamenii sunt posaci si agitati… rar vezi un zambet amabil. Am intrat intr-un restaurant mai de fitze. Dupa vreo 15 minute de asteptare, ne-am saturat si am strigat chelnerul care ne-a apostrofat „De ce strigati asa, ce, m-ati vazut ca stau degeaba?”… poate avea dreptate omu’, ca era ocupat, dar asa ceva nu zici la niste clienti…
  • condusul in Bucuresti cel putin este mult mai plin de adrenalina decat in Montreal
  • mi s-a parut ciudat sa parchez masina fara sa platesc parcare… in centrul Montrealului nu exista locuri de parcare gratuite
  • masinile sunt parcate in toate directiile si pe unde se apuca.
  • ne-au impresionat placut pasajul Basarab, mall-ul de pe Timisoarei (AFI sau asa ceva) si centrul vechi al capitalei – singurele noutati pe care am apucat sa le vedem.
  • s-au ieftinit aproape la jumatate apartamentele in Bucuresti fata de cand am plecat.
  • jumatate din fostii colegi de serviciu ori sunt someri ori lucreaza prin alte parti
  • KFC-ul inca e mult mai tare decat in Canada
  • Steaua e pe locul 8 si Serban Huidu a omorat 3 oameni si cel mai probabil o sa fie achitat.

1-noiembrie-2011 Posted by | Calatorii, de-a mama si de-a tata, despre prieteni si familie..., Despre viata noastra, Romania VS Canada | 11 comentarii