„Montagne” test-hike

De ce ghilimelele? Pentru ca dupa cum stiti, in Quebec termenul de „munte” este echivalentul dealului romanesc. Au cateva sa le zicem galme, un fel de tzatze adolescentine pe ici pe colo, care in general sunt declarate parcuri naturale/nationale Ele arata ca niste bule de sapun deasupra unei mari intinderi de apa, dat fiind si originea lor vulcanica (masive intrusive magmatice – de la Danutza citire).
De ce „test”? Pentru ca este prima iesire pe un traseu al Juliei si am vrut sa vedem cum se descurca si cum ne descurcam si noi cu ea. Concluzia a fost imbucuratoare.

Prima iesire a Juliei la "munte" - pentru mai multe poze dati click pe poza.

Bilantul… doua ture de alaptat… dintre care una a fost extrema… alaptat in mers, alergati de tzantarii flamanzi… nu puteai sa stai pe loc… te faceau ciur… oricum te intepau si in mers. Picnic oriunde pe traseul amenajat cu bancutze. Peisaje si locuri foarte frumoase curate si linistite (desi sunt foarte multi oameni pe trasee, nu auzi tzipete, manele, motoare, clacsoane sau mai stiu eu ce…)…

Cel mai lung traseu de pe astfel de munti nu depaseste 3-4 ore (cam 10-15 km), gradul de dificultate este hilar, un fel de traversare a parcului Herastrau. Potecile sunt adevarate drumuri… arata cam ca drumurile de tzara din romania, deci un grad mai evoluat decat drumurile forestiere. Cand m-am dus la turist-info i-am intrebat despre traseul pe care vroiam sa il fac (cel mai lung, de 2 ore) si daca o sa am probleme pe traseu cu un copil de 3 luni jumate. Mi s-a raspuns ca: „Daca aveti carucior, ar fi vreo doua locuri in care ar trebui sa aveti mai multa grija” asadar traseu de munte cu caruciorul pentru copii = posibil.

PS.

Iata si ce traseu am facut pana la urma… initial trebuia sa facem traseul albastru… insa dupa vreo jumatate de ora ne-am dat seama ca ne lipseste ceva pentru a reusi… crema impotriva tzantzarilor… dupa vreo jumatate de ora ne-am dat seama ca nu era de gluma… noi ca noi, insa nu puteam sa o protejam pe aia mica… erau tzntzarii pe ea… carne frageda… nu a scapat fara cateva intepaturi in ciuda efortului nostru de a o proteja.

Traseu Mont-Saint-Bruno (cel cu rosu este ce am facut noi)

Asadar dupa vreun sfert de traseu am hotarat sa il scurtam pe marcajul galben care dupa aia s-a scurtat si el pe marcaj albastru din nou, dupaia pe marcaj portocaliu dupaia pe marcaj verde… deci am putea spune ca am facut toate traseele din acest munte 😛