Danutzii de peste ocean

"Daca vrei sa cunosti intr-adevar pe cineva, trebuie sa calatoriti impreuna."

Karina, bine ai venit!


Va prezentam cel mai nou membru al familiei Preda-Pavel.
Karina s-a nascut pe 2 Noiembrie 2012, la ora 9:24.
A cantarit 3,053 Kg, si 49.5 cm.

Big Family

Big Family

Nasterea a fost naturala, cu epidurala, si travaliul a durat „doar” 7 ore in comparatie cu a Juliei care a durat aproape 23.

Karina

Karina

Reclame

4-noiembrie-2012 Posted by | de-a mama si de-a tata, despre prieteni si familie..., Despre viata noastra | 19 comentarii

Flavour de Romania


Au trecut mai bine de doi ani de cand am parasit meleagurile mioritice.

Un gand subit ne-a aprins o scanteie de dor de tara. Am discutat, am facut calcule, am vorbit pe la servicii sa vedem daca am putea cumva sa facem o vizita pe meleaguri natale.

Asadar, cea mai mare problema cea a concediului  de la serviciu a trebuit luata in discutie. Problema amandoura a era ca nici unul dintre noi nu aveam mai mult de sase luni vechime la locurile de munca. Asta insemna ca nu puteam beneficia de concediu cu plata. Alta problema era apropierea sarbatorilor, perioada in care noii angajati sunt „sacrificati” la locul de munca, pentru ca altii cu senioritate sa isi poata petrece sarbatorile prin locuri exotice sau cu familia. Asadar, singura perioada in care puteam sa ne luam concedii fara plata era la sfarsitul lui Octombrie.

Binenteles ca pentru o calatorie de mai mult de 26 de ore dus-intors si peste 2000 de dolari, trebuia sa ne luam macar doua saptamani.

O alta varianta ar fi fost dupa sarbatori, insa riscam sa ne prinda 2 anisori cu pitica, caz in care eram obligati sa ii luam loc in avion, adica inca vreo 800$.

Asadar, ne-am hotarat: 16 octombrie pana pe 27 octombrie.

Ne-am facut bagajele cu doar 1 zi inainte. Entuziasmul ne lipsea cu desavarsire. Numai gandul la drumul atat de lung parca ne demoraliza complet. Am reusit sa umplem doua geamantane cu haine si cateva cadouri simbolice.

Andrei ne-a dus la aeroport. Actele la vedere, bagajele la cala, biberonul cu lapte in rucsac, somniferul pentru Julia la indemana.

Avionul era un airbus de vreo 450 de locuri. Speram la asa un avion sa gasim un loc liber pentru Julia… ghinion. Avionul era plin ochi. Ba mai mult, era o adevarata gradinita la coada la imbarcare. Cel putin 20 de copii de toate varstele. Nici nu apucam sa ne suim in avion, ca Julia a inceput o criza de nervi cu urlete, zbateri, agitatii, de abia o mai tineam in brate. Nu apucasem sa ii dam somniferul, speram ca o sa adoarma singurica, pentru ca se cam apropia ora ei de somn. Acum sa va explic cum sta treaba cu somniferul. Exista un somnifer/calmant foarte slab pentru „calatorii” – Gravol, adica pentru toate „raurile” de calatorie: rau de masina, rau de mare, rau de autobuz, rau de avion, etc. Farmacistul iti recomanda sa il administrezi cu jumatate de ora inainte de calatorie. Problema este ca in cazul avionului, iti mai recomanda ca dupa decolare sa ii dai copilului sa manance sau sa bea ceva ca sa i se desfunde urechile… asadar, un pic de contradictie… ca daca ii dai somnifer inainte, nu poti sa ii mai dai sa pape dupa, si daca sta cu urechile infundate, poate sa se complice in otite sau mai stiu eu ce…

Aproape 2 ore in continuu a urlat si s-a zbatut Julia, fara sa putem sa ii facem nimic. Plimbatul era exclus din cauza turbulentelor. Nici culcata nu puteam sa o punem pentru ca ne obligau sa o tinem vertical cu centura de siguranta atasata. La un moment-dat toata lumea din jurul nostru se mutase in capatul celalat al avionului, la coada la toaleta. O bunicutza s-a oferit sa calmeze copilul ea insasi, eram exasperati, imi venea sa deturnez avionul si sa ne intoarcem acasa la Montreal. De baut nu reuseam sa ii dam sa bea nimic, nici sa manance. I-am fortat un pic de Gravol… nu stiu cat a intrat, pentru ca il scuipa… intr-un final a adormit… insa cosmarul avea sa reinceapa peste nici 3 ore… a fost cumplit.

Escala la Paris a fost usoara, ne-am incadrat in timp, insa tot dificil cu Julia, pentru ca era inca obosita… nu dormise decat cateva ore, iar la Paris era deja ziua si avea impresia ca trebuie sa se trezeasca… nu ne intelegeam deloc cu ea… era foarte nervoasa si capricioasa… in avionul spre Bucuresti a dormit tot drumul si nu ne-a mai dat de furca, insa este cumplit sa stai nemiscat pe scaun cu copilul in brate, fara sa poti sa faci nimic de frica sa nu il trezesti.

In Romania, cel mai incantati am fost de intalnirile cu oamenii de care ne era dor si carora inca le mai pasa de noi si nu ne uitasera inca.

Regretul a fost ca nu am reusit sa petrecem atata timp cat ne-am fi dorit cu toata lumea. Eram constienti ca viata in Romania nu o sa se opreasca pe loc doar pentru ca am aterizat noi acolo, oamenii se vor duce la servicii, vor fi ocupati cu problemele cotidiene… stiam asta, si multumim pentru timpul pe care si l-au rupt ca sa il petreaca cu noi chiar si doar pentru cateva ore.

Nici nu stim cand s-au dus 10 zile, insa, parca ca intr-un vis eram din nou pe acelasi aeroport ca acum doi ani si mai bine.

Am reusit sa mergem si la Medlife sa ne facem niste analize generale… suntem bine, sanatosi tun… vroiam sa fim siguri ca Julia este ok cu urechile, pentru ca nu prea manca… era ok si ea… dar ca in purul stil romanesc cu care ne dezobisnuisem, doctorita i-a prescris repede niste picaturi de ureche… doar asa preventiv… ca „cine stie”…

Ca impresii generale despre Romania…

  • nu am gasit prea multe schimbari timpul a stat in loc.
  • oamenii sunt posaci si agitati… rar vezi un zambet amabil. Am intrat intr-un restaurant mai de fitze. Dupa vreo 15 minute de asteptare, ne-am saturat si am strigat chelnerul care ne-a apostrofat „De ce strigati asa, ce, m-ati vazut ca stau degeaba?”… poate avea dreptate omu’, ca era ocupat, dar asa ceva nu zici la niste clienti…
  • condusul in Bucuresti cel putin este mult mai plin de adrenalina decat in Montreal
  • mi s-a parut ciudat sa parchez masina fara sa platesc parcare… in centrul Montrealului nu exista locuri de parcare gratuite
  • masinile sunt parcate in toate directiile si pe unde se apuca.
  • ne-au impresionat placut pasajul Basarab, mall-ul de pe Timisoarei (AFI sau asa ceva) si centrul vechi al capitalei – singurele noutati pe care am apucat sa le vedem.
  • s-au ieftinit aproape la jumatate apartamentele in Bucuresti fata de cand am plecat.
  • jumatate din fostii colegi de serviciu ori sunt someri ori lucreaza prin alte parti
  • KFC-ul inca e mult mai tare decat in Canada
  • Steaua e pe locul 8 si Serban Huidu a omorat 3 oameni si cel mai probabil o sa fie achitat.

1-noiembrie-2011 Posted by | Calatorii, de-a mama si de-a tata, despre prieteni si familie..., Despre viata noastra, Romania VS Canada | 11 comentarii

O mica balaceala…


La cererea fanilor, o mica balaceala in fata blocului.

8-august-2011 Posted by | despre prieteni si familie..., Despre viata noastra | 3 comentarii

Casa de piatra Vladimir si Acutza…


Astazi a fost un eveniment pe care ne-ar fi placut sa nu il ratam.

Vladimir si Ancutza, primiti din partea noastra cele mai sincere ganduri de departe. Suntem cu sufletul aproape de voi.

4-iunie-2011 Posted by | despre prieteni si familie..., Iata ce pot face doua maini dibace, Ne gandim la voi... | 7 comentarii

Nu toti sunt ghizi buni…


Cand am ajuns aici am avut norocul sa fim ajutati de o familie de romani care aveau deja mai mult de 3 ani de experienta canadiana.

Ajutorul lor a fost foarte binevenit si apreciat… orice ajutor (cat de mic) este binevenit pentru cineva care abia aterizeaza pe un pamant despre care nu stie decat din povesti ale unora si ale altora.

Povestile sunt insa de cele mai multe ori subiective (asa ar trebui sa fie si asa este si acest blog).

Recent am avut ocazia sa ajutam la randul nostru (indirect) o familie de romani. Spun indirect pentru ca primul contact pe care l-au avut a fost cu nasii de botez ai Juliei. Ei au vorbit cu ei inainte sa vina in Canada, ei au pus obrazul pentru cazare in bloc, si alte sfaturi. Noi i-am cunoscut abia dupa ce au aterizat in Montreal (sambata seara). Apartamentul in care vor locui este chiar alaturi de al nostru. Este o familie tanara (el si ea) fara copii.

Am simtit si noi (cu probabil ca si familia Iordan a simtit pentru noi si pentru nasii Juliei) ca sunt compatrioti si ca trebuie sa ii ajutam cum putem ca sa se se adapteze si sa se integreze cat mai usor. Aici ne-am dat seama dupa o lunga discutie cu Danutza, ca nu toti sunt facuti ca sa ajute pe altii. Am ajuns la concluzia ca exemplul personal trebuie scos din discutie ca model pentru altii… exemplul personal ar trebui folosit exclusiv ca exemplu, ca varianta, nu ca model de urmat.

Iata cateva idei care ar trebui propagate printre „ajutatorii amatori” si printre „noii aterizati”:

  1. Nu exista o reteta a succesului! Fiecare nou-venit in Canada, are o anumita educatie/stare materiala/experienta / principii / chiar si religie… lucruri care ii fac diferiti de orice alta situatie precedenta. Fiecare familie de aici are povestea ei, nici una nu seamana cu alta. De aceea noii-veniti trebuie avertizati ca povestea si-o vor crea ei insisi… va fi povestea lor UNICA!
  2. Daca vrei sa ajuti pe cineva, cauta sa fii cat mai obiectiv, echidistant, dar in acelasi timp cat mai concret. Trebuie sa ii pui in fata noului-venit toate variantele, fara sa ii sugerezi pe care sa o aleaga. Informatia ar trebui sa fie cat mai completa… si aici este foarte dificil, pentru ca nici tu s-ar putea sa nu detii informatia cea mai completa, insa chiar si incompleta fiind, este un punct de start pentru cineva care nu are nici o idee despre subiect, este un punct de unde poate sa dezvolte, sa intrebe, sa se informeze singur, in premisa cunoasterii datelor de baza. In ceea ce priveste „concretul”, aici am avut cele mai mari probleme cand am venit, si avem chiar si acum… nu inteleg din ce motiv, toata lumea se fereste sa iti spuna concret, pas cu pas ce ar trebui facut in anumite situatii, sau cat castiga, sau cum si ce face sau a facut exact, concret… incerci sa faci rost de informatie, si te alegi doar cu idei abstracte sau cu crampeie de informatie pe care trebuie sa le legi oarecum ca sa afli ceva cat de cat concret.
  3. Trebuie sa cunosti cat de cat situatia financiara a celui pe care incerci sa il ajuti, iar el trebuie sa fie sincer cu tine. Este o mare diferenta intre cei care au vandut tot in Romania si vin aici in Canada cu ceva bani pusi la ciorap, si cei care nu au venit cu nimic din Romania, ba mai mult, au si datorii de platit prin tara. Fracizarea este un lucru foarte important de facut aici daca vrei sa te integrezi in societate mai usor, si mai bine… un loc bun de munca depinde de o fluenta buna a limbii franceze… insa este un lux pe care doar cine vine cu bani de acasa poate sa si-l permita. Opt ore pe zi de franceza care iti ocupa tot timpul si te epuizeaza intelectual, pentru care primesti in jur de 400$ / luna, bani cu care nu poti sa iti platesti nici macar chiria. Ajutorul social vine doar dupa 3 luni de supravietuit pe banii tai si nici ala nu este foarte mult… am inteles ca e in jur de 800$ pe familie sau ceva de genul asta (nu stiu exact pentru ca nu am beneficiat niciodata de asta)…
  4. Oricat de descurcaret s-ar crede cel care vine, si oricat de informat, si oricat de citit si de francofon sau bilingv este, trebuie sa inteleaga ca experienta cuiva care a trait aici este valoroasa, este un punct de vedere care trebuie ascultat si luat ca informatie de stiut, nu neaparat adevarata sau esentiala… ideea este ca trebuie sa te comporti ca un burete de informatii, dupa care sa te comporti ca o strecuratoare inteligenta, si sa pastrezi numai ceea ce intr-adevar te ajuta pe tine in cazul tau special.
  5. Ca indrumator sa nu cazi in capcana gandului ca tu esti mai destept ca el, si ar trebui sa te asculte ca pe parintele duhovnic care pare ca le stie pe toate… nu uitati ca legile bisericesti nu s-a mai updatat de mii de ani… legile si regulile societatii Canadiene se mai schimba pe alocuri… asadar situatia careia ai fost supus tu insuti acum un an- doi- trei, poate ca s-a schimbat intre timp… cu cat esti mai vechi in Canada, probabilitatea sa pici in capcana asta creste odata cu increderea ta in tine ca tu esti vechi si le stii mai bine. Nu o data am intalnit persoane care sustineau cu tarie o chestie pentru ca trecuse prin situatia respectiva cu cativa ani inainte, iar pe site-urile oficiale citeam cu totul si cu totul altceva pentru ca intre timp se schimbase legislatia… asadar, nu uitati ca indrumatori, cand dati un sfat si nu sunteti sigur de informatie, sa incepeti intotdeauna cu „Nu sunt sigur cum mai e acum, insa iata cum a fost cand am facut eu…”

Astazi, Danutza i-a ajutat sa isi rezolve toate actele intr-o zi. Le-a zis exact unde sa se duca si ce acte le trebuie… in jumatate de zi au rezolvat ce noua ne-a luat vreo cateva zile. Uitandu-ma in urma, imi dau seama cat timp as fi putut sa castig daca am fi avut niste indrumatori buni. Tin minte ca abia dupa o luna de zile de alergaturi in stanga si-n dreapta, mi-am depus primul cv pentru un job… Familia pe care o ajutam acum poate sa isi caute deja de maine de lucru… au toate actele necesare pentru a putea fi angajati.

28-februarie-2011 Posted by | despre prieteni si familie... | 4 comentarii

Am rupt turta


Duminica seara pe 30 ianuarie am facut preafrumosul si mult asteptatul PARTY. In cateva zile, pe 2 februarie, Julia are sa implineasca 1 anisor.

Julia 1 an

Pentru mai multe poze, click pe poza...

Conform traditiei romanesti, se zice ca la 1 an se taie motzul la baietzei si se rupe turta la fetitze. Aceasta traditie din cate am inteles nu este recunoscuta de biserica, nu face parte din cutumele ortodoxe, si prin urmare, chiar (din aceasta cauza) am auzit folosindu-se termenul de „obicei pagan”… suna cam urat nu?… dar cui ii pasa… este un eveniment stravechi, un eveniment frumos, la care lumea se strange si foloseste acest prilej sa se simta bine, si binenteles trebuie bagat si „ala micu'” in seama… si atunci probabil de aici au pornit asa-zisele obiceiuri.

Asadar, conform obiceiurilor, in loc de turta am folosit un „panetone” italian… am incercat sa il legam cat mai mult de ideea de turta glumind pe seama romanilor care muncesc prin italia… „o fi cel putin un roman care a contribuit la producerea cozonacului… deci este romanesc… deci este turta”… deci cu asta am rezolvat-o…

Faza cu galeata de apa nu am facut-o… cica trebuie sa tii copilul deasupra unei galeti cu apa in timp ce nasa ii rupe turta… parea prea complicat, si nu am gasit o explicatie destul de buna care sa ne convinga sa facem treaba asta… asa ca skip…

Faza cu tava in schimb e funny… dupa ce am deliberat in comun cu invitatii ce ar trebui sa punem pe tava, si ce semnificatie ar trebui sa aiba totusi fiecare obiect… ne-am dat seama ca nu avem tava… alea pe care le aveam erau deja pline cu mancare sau prea mici… asadar am gasit o „solutie de urgenta”, am folosit capacul de la jocul Quebecopoly (varianta quebecoasa a Molopoly-ului)… si tocmai bine… e emblematic… si Julia e deja quebecoasa, deci perfect…

Julia Alege

Julia a ales in ordinea asta:

  1. Pixul… un pix Parker de lux – alegerea nu a surprins pe nimeni, pentru ca toata lumea stia ca pixurile/creioanele sunt jucariile preferate ale Juliei… deci nu avea cum sa le rateaze.
  2. Cardul de Credit VISA – pe care a incercat sa il ia, insa nu a reusit sa il dezlipeasca de pe fundul tavii… nu are dexteritate chiar asa buna… dar eu l-as pune totusi ca o a doua optiune.
  3. „rujul” – care era de fapt un strugurel… ce sa facem, familie de muntzomani… greu gasesti prin casa cochetarii din astea gen machiaj, parfumuri sau Jimmy Choo’s… ne laudam cu frumusetea naturala… binenteles vorbind de Danutza si Julia… tati trebuie sa fie un pic mai frumos ca dracu…
  4. parfumul – noroc cu Rodica care inainte sa plece inapoi in State, ne-a lasat o sticluta de parfum care a ramas de atunci mai la indemana… si aici au inceput mishtouri-le la refuzul Danutzei de a pune un pahar cu vin pe tava… s-a dezbatut toata seara daca Julia a vrut parfumul sau alcoolul din parfum… mai ales ca toata seara a stat cu parfumul in gura…

Julia cu Sticla... de parfum

In rest, voie buna, distractie, mancare… muuulta mancare si buna… pizza facuta in casa… fripturi, aperitive, prajituri (tot facute in casa), tort, vin, scuri (mai putin Cola – oful nasului)… ce sa mai… jos palaria pentru talentele culinare ale Danutzei…

1-februarie-2011 Posted by | de-a mama si de-a tata, despre prieteni si familie..., Despre viata noastra | , , | 9 comentarii

Mai multe poze de la Craciun!!!


Am reusit in sfarsit sa fac o scurta selectie de poze de la Craciun

Poze de la Craciun

Pentru mai multe poze - Click pe poza...

1-ianuarie-2011 Posted by | de-a mama si de-a tata, despre prieteni si familie..., Despre viata noastra, Ne gandim la voi... | , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Primul Craciun al Juliei si al lui Sebastian


Anul acesta am incercat sa egalam macar performantele culinare de anul trecut, avand in vedere faptul ca Danutza a muncit pana de curand si am facut lucrurile pe apucate.

„Spiritul Craciunului” ne-a curpins cu vreo doua-trei saptamani inainte, cand am aflat cu mare bucurie, ca Costi, Rodica si micutlul lor Sebastian de numai doua luni au reusit sa isi ia viza de America si cea de Canada, si vor ateriza exact pe 23 pe aeroportul din Montreal… prin urmare vom petrece acest Craciun impreuna.

Desi proaspata familie Costi-Rodica-Sebi nu se inrudeste in nici un fel cu a noastra prin sange, faptul ca ne sunt prieteni vechi foarte buni, sunt romani, si impart cam acelasi statut cu al nostru pe taramuri indepartate, ne-a facut sa ne simtim ca si cand am primi vizita cuiva din familie… Asadar am luat sentimentul ca atare, si am inceput sa ne pregatim sa fim niste gazde traditional-romanesti perfecte pentru o seara de Craciun de neuitat in Familie.

Am inceput sa ne facem planuri. N-am amintit de un craciun petrecut tot in familie la Brasov care ne-a ramas si ne va ramane in inima totdeauna. Toti invitatii adunati in jurul bradului, desfacand fiecare cadoul de la Moshu’… poate parea un cliseu, insa pana atunci uitasem cum este sa desfaci cadouri sub brad cu familia… este ceva special pe care multi l-am uitat, fiind inlocuit de mult cu „atentiile” inmanate la usa in timp ce te descalti sa intri in casa gazdelor… Am hotarat sa facem si noi acelasi tip de obicei (si promitem ca o sa il pastram cum putem mai bine si in viitor)… mai mult… tot la Brasov ne-am dat seama ca este mult mai mult „fun” sa faci cadouri haioase decat fitzoase si un factor foarte important sa ambalezi fiecare mic cadou intr-o „cutie de cadou” separata, astfel ai bucuria de a desface mai multe cadouri… decat o singura „punga de cadou” plina cu mai multe…

Mancarea ca de obicei cea traditionala romaneasca de Craciun… adica porcarii (a se citi „produse din carne de porc”)… toba, piftie, caltabos… dar si mai putin traditionala insa omniprezenta salata de beuf fara beuf, si tot felul de alte salate cu maioneze… La toba binenteles am pastrat reteta de anul trecut: „Toba la cutie de suc” care s-a dovedit pentru a doua oara un real succes.

 

Toba la cutie

Toba la cutie

Asadar… dupa ce am hotarat cum si in ce fel, in mare,… ne-am apucat sa punem si in aplicare.

Am cumparat decoratiuni de Craciun cu care am decorat intreaga casa… nimic foarte scump… chestii ieftine dar combinate cu gust, de mare efect… niste panglica, niste globuletze, niste servetele imprimate cu tema de craciun, etc…

Intr-unul din periplurile noastre prin magazine am dat si peste casutza lui Mos Craciun. L-am gasit acasa, asa ca l-am rugat sa ii aduca ceva frumos Juliei, ca a fost cuminte. Mosul a fost foarte amabil… a facut chiar si niste poze cu noi…

 

Acasa la Mos Craciun

Acasa la Mos Craciun

Pentru brad, in Romania aveam unul artificial care parea mult mai bogat decat cei din piata, si in plus venea sa intareasca convingerile noastre ecologice… reutilizabil… aici am optat pentru alta varianta: bradutzul in ghiveci. Nu foarte inalt ca sa putem sa il punem pe birou (ca nu cumva sa riscam vreo problema cu Julia care ar fi putut sa faca din gresala vreo manevra si sa traga bradul peste ea), natural, foarte bogat, si in plus ecologic… ne gandim la primavara sa-l replantam pe undeva… asta daca nu o sa il ucida lipsa umiditatii si caldura uneori excesiva din casa.

 

O, brad frumos!

O, brad frumos!

O insalatie de beculete cea mai ieftina si cu cele mai putine beculetze (chinezeasca binenteles) si fara joc de lumini, a fost de ajuns.

Cel mai greu a fost cu cadourile… haine… nu mai stii marimile… aia e prea scumpa, aia e prea mare, prea mica… si tot asa… nu reuseam sa ne hotaram la ceva… Pana la urma m-am enervat si am luat la gramada, fara sa ma gandesc prea mult ce si cui sa dau… pur si simplu niste cadouri comune… niste brelocuri… mici gadgeturi… chestii funny dar si utile… niste carti, niste dulcuri… si binenteles asa zisele „cadouri surpriza”: sosete cu tema de craciun, becuri economice, banda izoliera… Mi-a luat cateva ore sa le impachetez in hartie imprimata de sezon… noroc ca unele le-am luat deja ambalate…

Mancarea a fost ultima pe care am cumparat-o… ca avem un congelator nu foarte mare… si sa nu se strice. Ca si anul trecut, magazinul chinezesc are cele mai bune oferte pentru organele de porc, dealtfel unul dintre singurele magazine la care poti gasi matze, urechi, organe, copite, cap de porc, etc…

Pe 23 decembrie asteptam cu nerabdare pe prietenii nostri sa soseasca. Dupa un drum extrem de obositor, mai ales si pentru faptul ca calatoreau cu copil mic… vreo patru ore de asteptat in Paris la escala datorita zapezilor care au blocat circulatia aeriana… iata ca in sfarsit au sosit…

I-am adus acasa, i-am instalat in dormitor. Pareau foarte obositi toti trei. Drumul si diferenta de fus orar se pare ca incepeau sa isi puna amprenta.

Pe 24 am mers la cumparaturi si am facut ultimele „ajustari” la cadouri decoratiuni si mancare. Dupaia ne-am intors acasa sa terminam pregatirile. Rodica a ajutat-o pe Danutza in bucatarie… Salata de beuf-fara beuf, salata de piept de pui, caltabosul, maioneza…

 

Fetele harnice

Fetele harnice

Starea Juliei a inceput sa ne ingrijoreze cu o temperatura mare persistenta, lipsa de pofta de mancare si proasta dispozitie… banuim ca este o raceala… daca nu trece pana maine, probabil ca o sa trebuiasca sa mergem la spital… si in perioada asta… sper sa nu fie nevoie…

Am hotarat sa nu desfacem cadourile in seara de Ajun, ci sa asteptam pana pe 25 cand vor veni si ceilalti prieteni pe care ii invitaseram: Andrei si nasii Juliei (Ovidiu, Mariana si Andreea).

Pe 25 a inceput petrecerea… dupa ce am mai pus la punct cateva detalii: Salata de vinete si fritura, seara pe la ora 7 am inceput petrecerea… Deliciul serii, dupa cum si banuiam a fost desfacerea cadourilor… Sper ca si invitatii nostri au apreciat… Julia si Sebica au fost binenteles cei mai rasfatati… desi Sebica de obosit ce era a dormit iar Julia era cam lesinata de temperatura…

 

Fetele cu cadouri...

Fetele cu cadouri...

Sebi a primit un balansoar si un costum de elf, iar Julia a primit o pereche de cercei si o masa de joaca cu butoane… pe langa alte mici atentii…

 

Sebi, leganat de Julia

Sebi, leganat de Julia

Catre sfarsitul petrecerii pe Costi l-au apucat frisoane… cred ca e racit… s-a dus sa se culce… Rodica dupa el cu un spirt de masaj… doar-doar i-ar fi mai bine…

Ovidiu si Andrei au stat pana mai tarziu cu mine si cu Danutza ca sa incerce un lichior adus de Andrei. Mariana a plecat un pic cam devreme intr-o stare cam de zombi… a muncit toate aceste zile, si s-a ambitionat sa faca peste noapte si niste sarmale care i-au iesit foarte bine si din care am gustat toti… era cam obosita…

Pana la capat, bilantul a fost bun… in ciuda micilor neplaceri de stare de sanatate/oboseala… toata lumea s-a distrat, a mancat o macare excelenta pentru care Danutza a primit si merita toate complimentele… a fost o seara reusita…

26-decembrie-2010 Posted by | de-a mama si de-a tata, despre prieteni si familie..., Despre viata noastra | , , , , , , , , , , , , , , | 4 comentarii

A treia masina…


Ieri am achizitionat a treia masina de cand suntem in Canada. Per total, daca punem si Loganul din Romania, este a patra masina pe care o detinem. (vezi Dodge-ul si Hyundai-ul).
De data asta am ales functionalitatea (mai presus de optiunile de confort) din cauza posibilitatilor financiare limitate. Asadar am preferat o masina care sa fie impecabila din punct de vedere al mecanicii si motorului, insa am renuntat la aer conditionat/geamuri electrice/oglinzi electrice/cruise control/inchidere centralizata. La prima vedere poate parea mult sa renunti la chestiile astea care intr-adevar iti ofera un anumit confort… insa punand in balanta o mecanica aproape perfecta/motor perfect functional/nici urma de rugina/4 cauciucuri de vara noi + 4 cauciucuri de iarna noi, toate acestea bine reflectate si de un dosar destul de grosutz al facturilor de intretinere de acum 11 ani pana in prezent (adica de la achizitie – un singur proprietar)… si binenteles pretul…
Asadar, ca sa conclud:

Mazda Protegé - 2000

Mazda Protege - 2000

Mazda Protegé, anul 2000, pret 1900$, automatica, 158000km, cu reviziile la zi.
Avand in vedere ca iarna este foarte aproape, iar in conditiile in care in fiecare dimineata trebuie sa ducem pe Julia la gradinita, am hotarat ca masina este obligatorie. Asadar, desi nu ne-a prins intr-o pozitie financiara prea buna, cu putin ajutor de la un prieten, cu golirea contului de economii si cu primul salariu pe o saptamana al Danutzei, am reusit sa strangem bani pentru o masina zic eu foarte buna… si nu cred ca exagerez.

Alaltaieri am primit de veste si de la politie. M-au sunat la telefon sa ma intrebe daca am si alte detalii despre furtul masinii, altele decat cele pe care le declarasem deja in dosar. Binenteles ca nu am avut, insa am avut curiozitatea sa intreb carui fapt ii datoram acel telefon. Mi-a spus ca in aceeasi zi in care masina a fost furata, aceasta a fost implicata intr-un alt incident ilegal. Nu a vrut sa imi spuna alte detalii, insa faptul ca politia inca nu a gasit masina m-a facut sa inteleg ca hotul a furat masina tocmai pentru a face o nasoala si mai mare (cel mai probabil o spargere de banca sau ceva de genul asta)… La incidentul respectiv, probabil masina a fost doar identificata, insa hotul a reusit sa fuga… asadar masinuta noastra a ajuns o mica „vedeta”.

Seara trecuta am „prezentat” masina si prietenului nostru. Atunci am realizat ca din punct de vedere mecanic, noua masina este chiar mai buna decat Hyundai-ul care avea oarece probleme la directie si la planetara/amortizoare. Am adus inca o data in discutie pe prietenul nostru (Andrei), pentru ca ma simt obligat oarecum sa imi arat recunostinta pentru ca s-a dovedit un prieten adevarat… Pe langa faptul ca el ne-a ajutat cu suma de bani de care aveam nevoie ca sa putem cumpara noua masina, ne-a dat pur si simplu masina lui, sa o folosim pana ne gasim sa cumparam alta. Prin acest gest a renuntat el insusi la masina, si a trebuit sa se duca la serviciu cu transportul in comun. A considerat ca este mai important sa ajunga Julia in conditii bune la gradinita decat propriul lui confort. Pe de alta parte, cele mai bune oferte de masini nu le gasesti in Montreal, ci in zonele rezidentiale din jurul orasului… iar ca sa ajungi acolo cel mai comod si rapid este cu alta masina… asadar… MII DE MULTUMIRI ANDREI! ESTI UN ADEVARAT PRIETEN!

13-noiembrie-2010 Posted by | despre prieteni si familie..., Despre viata noastra | , , | 14 comentarii

Realizari pentru Boris


Este adevarat ca in ultima vreme nu ne putem lauda cu nimic special. Ne-am odihnit dupa concediu, ne-am relaxat, ne-am facut timp pentru prieteni si nu in ultimul rand am crescut impreuna cu Julia.

Treaba de parinte nu este una usoara. Asta o stiam si Julia confirma in fiecare zi. Avem probleme cu bautul de orice altceva decat lapte de la san, nu ne place biberonul, nici canutza, mancarea solida ne cam constipa. Caldura excesiva din ultimele saptamani ne da batai de cap noaptea si nu ne lasa sa dormim prea bine… etc… Pe de alta parte zambetul si rasul fetitei noastre ne lumineaza ziua si ne umple inimile de dragoste si energie.

Si pentru ca promisesem lui Boris realizari, sa incep cu cea care ne priveste direct:

Astazi ne-au activat contul de internet pentru fondurile de studii ale Juliei. Surpriza a fost una majora. Pe langa cei 208$ pe care i-am platit lunar timp de 4 luni, bani de care stiam, astazi am avut surpriza sa vedem ca statul Canadian si provincea Quebec a mai adaugat la cei 824$ aproape inca 900$. Bani care merg in fondul de studii al Juliei, si pe care nu trebuie sa ii returnam… sunt cadou pentru niste parinti responsabili. Realizarea dragul meu Boris este faptul ca simt siguranta pentru copilul meu, il vad cum creste si il vad deja cum urca pe treptele facultatii (orice facultate isi doreste ea)…

O alta realizare dar de data asta a unor prieteni, ne umple din nou viziunea in viitor.

Weekend-ul trecut am fost in vizita la niste prieteni care ne-au invitat sa vizitam noua lor casa. Familia X (sa ii zicem) au ajuns in Montreal acum nu mai mult de 4 ani. Au in jur de 50 de ani, si o fata cam de varsta noastra, foarte desteapta si frumoasa. Cand au venit au facut francizarea ca sa intre in ritm cu limba dupa care s-au apucat de munca. Amandoi sunt ingineri, dar au inceput muncitoreste de jos de la pizza delivery, si usor au gasit de lucru in domeniile lor de activitate. Cu doar 5% avans au reusit sa isi ia o casa extraordinar de frumoasa intr-un oras rezidential din sudul Montrealului. Casa in valoare de peste un sfert de milion de dolari este conceputa pentru doua familii adica 4-5 persoane. Realizarea noastra indirecta este speranta ca „daca la altii se poate”, inseamna ca nu e imposibil… in cativa ani sa visam ca vom pasi si noi pe treptele primei noastre case.

Salutari tuturor.

Danutz, Danutza si Julia.

31-august-2010 Posted by | de-a mama si de-a tata, despre prieteni si familie..., Despre viata noastra | 17 comentarii

Montreal


Recent, in topul celor mai fericite orase din lume, Montrealul se claseaza pe locul doi.

Montrealul este cunoscut nu numai de canadieni, insa si de americani ca unul dintre cele mai distractive orase de pe continentul Nord-American. Desi nu are cine stie ce istorie sau arhitectura aparte cum sunt orasele din Europa sau Asia, totusi Montrealul a reusit sa se faca o emblema a continentului prin cultura.

Intr-adevar Montrealul este perla culturii nord-americane. Aici se desfasoara de-a lungul anului cele mai „traznet” concerte, cele mai importante festivaluri si cele mai colorate parade daca nu din lume atunci in mod sigur de pe continet. Artisti faimosi pe plan local si mondial se intalnesc la Montreal cu fanii din intreaga Canada si America. Muzicieni, actori, circari, pictori, in general toti cei care pot face spectacol sau entertaiment.

Seara pe Mont Royal

Pentru mai multe poze - click pe poza

Viata de noapte este unul din punctele forte ale orasului. Cluburi cu traditie de zeci de ani inca aduna turistii la usile lor. Sali de spectacole pline, piete si stadioane arhi-aglomerate. Cam asa se poate descrie atmosfera orasului.

Dintre emblemele orasului cele mai importante ar fi „Cirque du Soleil”, Festivalul international de Jazz, Festivalul international al focurilor de artificii, Grand-Prix, Festivalul international de film Fantasia, Festivalul international Noptile Africii, Festivalul Heavy MTL, Festivalul international FestiBlues, Festivalul International de Literatura (FIL). Si asta ca sa enumar doar cateva dintre evenimentele cu ecou mondial. Pe toata perioada anului se desfasoara insa zeci de astfel de festivaluri, multe pornite din initiativa organizatiilor religioase/culturale/sportive. Astfel, aici se vad avantajele diversitatii canadiene. Practic, fiecare om vine cu o particica din tara, cultura si obiceiurile de-acasa. Festivaluri de film din tari despre care nici nu ti-ai fi inchipuit ca fac filme, festivaluri de dans, de arta, fashion si design, parade incepand de la gay pana la parade organizate de firme private, zile ale muzeelor, competitii de ciclism, role, Nascar, Cupa Rogers la tenis… orice… in fiecare seara centrul Montrealului explodeaza de culoare, muzica si dans.

In scurtul nostru concediu am reusit sa vizitam patru puncte de atractie:

Oratoriul St. Joseph. Este unul din edificiile cele mai impunatoare ale Montrealului. Am ajuns acolo vineri. Vremea nu ne dadea prea multe sanse sa vizitam ceva. O ploaie deasa si rece a alungat turistii. Eram singura masina din parcare. Peisajul din fata Oratoriului nu este unul de invidiat. El arata partea mai mult rezidentiala a orasului. Ce este de remarcat la peisaj este ponderea de verde din tablou. Montrealul este unul din orasele cu cea mai mare pondere a spatiilor verzi. Zonele rezidentiale sunt impanzite de copaci. Dupa vreo 10 minute de stat in masina, ploaia s-a oprit si am putut sa iesim sa vizitam. Era o ora destul de inaintata, asa ca toate obiectivele erau cam inchise. Exista un mic salas de rugaciune care a apartinut calugarului Andre. Acesta este foarte stimat pentru ca a fost primul care a pus temeliile acestui Oratoriu. In timpul vietii se spunea ca poate face minuni prin rugaciune. Peretii acestui lacas sunt impanziti de carje, bastoane si toiage ale celor care s-au vindecat prin rugaciune la acest salas religios.

Pe scarile Oratoriului St. Joseph

Pe scarile Oratoriului St. Joseph

Oratoriul este unul impresionant prin maretia lui. Este o constructie noua. si foarte goala in interior. este un pic cam ciudata. Par niste pereti lipsiti de caldura si un pic terifianti prin grandoarealor. Oratoriul, desi de afara pare o catedrala clasica, in interior te vor surprinde scarile rulante si lifturile prin care comunica cu etajele inferioare. Un lucru care ar putea sa te impresioneze mai tare este capela de la subsolul oratoriului. Si aceasta ornata cu sute de toiage si carje, are niste display-uri impresionante de lumanari. Unul din punctele de atractie pe care mi-as fi dorit sa-l revad era gradina din spatele oratoriului care prezinta prin statui din loc in loc, ultimul drum al lui Iisus cu crucea in spate spre locul rastignirii. Acest traseu se termina cu o superba fantana arteziana. Din pacate era prea tarziu, iar gradina era deja inchisa vizitarii.

Oratoriul St. Joseph

Oratoriul St. Joseph

Dupa ce am terminat cu Oratoriul, ne-am grabit sa ajungem repede pe muntele Mont Royal, chiar in vecinatatea oratoriului. Deja se intunecase, asa ca am balaurit un pic prin parc ca sa gasim acea frumoasa belvedere de unde poti vedea centrul orasului. Cativa zgarie-nori nu par foarte impresionanti in comparatie cu marile orase renumite precum Toronto sau New York, insa ceea ce nu se vede este mai impresionant. Faptul ca stii ca sub acei zgarie nori din centrul orasulu se afla un adevarat oras subteran. Din cauza iernii grele, toata activitatea cultural-turistica de pe strazi se muta sub pamant.

Belvedere de pe Mont Royal

Belvedere de pe Mont Royal

Vieux Montreal este partea istorica a Montrealului. Cateva strazi lungi de-a lungul fluviului St. Laurent, iti dezvaluie un peisaj parca rupt dintr-o strada medivala a unui oras european. Curata si impanzita de artisti de trotoar si mici statui, monumente din loc in loc… cateva mici catedrale, cladiri mai impunatoare printre care se plimba calestile trase de cai, dau un aer istoric reusit.

Pe strazile pietruite ale Vieux Montrealului

Pe strazile pietruite ale Vieux Montrealului

Sambata seara am asistat la reprezentatia SUA in cadrul Festivalului International al Focurilor de Artificii. Este un spectacol impresionant de lumina, coordonare si sincronizare. Spectacolul are loc in parcul Jean Drapeau, chiar in parcul de distractii „La Ronda”. Daca alegi sa platesti bilet vei avea parte de spectacolul complet. Vei avea rezervat un loc in tribune de unde poti admira focurile de artificii ce explodeaza sincronizate pe muzica. Exact pe langa trece unul dintre cele mai mari poduri de peste fluviul Saint Laurent. Podul Jacques-Cartier este un loc perfect pentru vizionarea spectacolului. Special pentru acest eveniment anual, in jur de 2 ore podul este inchis traficului si devine exclusiv pietonal. An de an podul se umple de oameni care vin sa vada spectacolul de jumatate de ora din fiecare sambata seara al cate unei tari participante.

Festival International Feux d'Artiffice Montreal

Festival International Feux d'Artiffice Montreal

Fiecare tara participanta are asadar o saptamana la dispozitie sa isi pregateasca cea mai frumoasa reprezentatie de focuri de artificii a anului. Majoritatea oamenilor care vin la astfel de evenimente se prezinta la frumosul eveniment in cea mai deplina ordine si civilizatie pe care am vazut-o. Mai mult, majoritatea isi aduc de acasa scaune pliabile (pescaresti), pentru a putea urmari spectacolul in tot confortul. Singurele chestii care pot sa se desfasoare prost la acest eveniment international sunt legate de conditiile meteo. In primul rand nu trebuie sa ploua, altfel nu vin oamenii la spectacol – caz in care ne-am aflat noi acum. Ne-a udat un pic, dar a meritat. In al doilea rand este foarte importanta directia vantului. Daca nu bate sa alunge fumul care se creaza odata cu exploziile artificiilor risti sa nu vezi mare lucru dupa primele 10 minute. Pe de alta parte, daca vantul bate spre tine, pe langa faptul ca nu vezi nimic, te mai si intoxici cu fumul acela… nu e placut deloc. Vantul a fost in favoarea noastra de data asta. Tin minte ca acum un an erau voci care vroiau anularea festivalului international de focuri de artificii din cauze de mediu. Fumul produs de artificii este destul de poluant.

Am reusit sa prindem cateva franturi dintr-o parada si din festivalul „Just pour rire„,

Festivalul "Just pour rire"

La Festivalul "Just pour rire"

iar Popica cu Cristina s-au distrat de minune in cel mai mare parc de distractii din Montreal: „La Ronda”

Cam asta e bilantul acestui concediu la Montreal

28-iulie-2010 Posted by | despre prieteni si familie..., Despre viata noastra, Diverse..., Pe la prieteni/Prin Oras/Prin parcuri | , , , , | Lasă un comentariu

Primul concediu in Canada


A trecut deja un an de cand muncesc in Canada. Nici nu imi vine sa cred ce repede a trecut timpul. Parca ieri faceam cutii de pizza si munceam zi-lumina…

De cand am inceput sa muncesc la birou, lucrurile stau complet diferit. Beneficiez ca orice om care munceste normal si legal de toate avantajele muncii, si asta include si concediu.

Stiam deja de vreo 2-3 luni ca Mihai (alias Popica) si Cristina vor veni in Canada, asa ca ne-am pregatit sufleteste sa ii primim cum se cuvine. Am pus la punct un plan in mare cu ce merita vazut in aceasta zona. Lista era destul de lunga, si depindea de programul lor. Nu stiau exact de cand si pana cand vor sta in zona Montreal-Toronto-Ottawa. Asadar mi-am luat o saptamana de concediu pentru a putea sa petrecem cat mai mult timp impreuna.

Miercuri (14 iulie) pe la orele 17-19 am fost la aeroportul din Montreal sa o iau pe Cristina. Ea a tinut neaparat sa plece direct la Ottawa la Popica sa viziteze prea-minunata capitala. Mi-a lasat bagajul pe care il adusese special pentru noi din Romania… lucruri pe care nu am apucat sa le luam de prima data si pe care le-am lasat in tara… va amintiti intamplarea… si s-a imbarcat in primul autobuz spre Ottawa.

Vineri (16 iulie) au sosit impreuna la Montreal. Nu a durat mai mult de o ora ca sa ne pregatim si sa purcedem deja in prea-frumosul concediu. Am inceput cu o scurta vizita a Montrealului, mai exact Oratoriul St Joseph, si „muntele” care da numele orasului „Mont Royal”, loc de unde ti se intinde o priveliste minunata a centrului orasului Montreal.

Sambata (17 iulie) am plecat de dimineata spre orasul Quebec. Am stat toata ziua sa vizitam orasul. Un oras cu influente medievale, foarte puternic centru istoric-cultural si turistic. Forfota mare, si agitatia dinaintea concertului Rammstein a adus un plus de culoare orasului. Roakeri din toate colturile Quebecului erau adunati acolo… avea un pic un aer de Sighisoara… Seara ne-am intors inapoi in Montreal si am trait prima furtuna la volan… un pic infricosatoare puterea naturii… insa am trecut cu bine… Inainte de a pleca la drum, am facut si un mic detur la una dintre cele mai spectaculoase cascade din zona: Montmorency Falls.

Duminica (18 iulie) a fost dedicata tot Montrealului. Mai exact in timp ce noi ne odihneam cu Julia, Popica si Cristina au fost la cel mai mare parc de distractii din oras: „La Ronde„. Au fost foarte impresionati. Seara am iesit impreuna si am vizitat Montrealul Vechi (Vieux Montreal)

Luni, Marti si Miercuri (19-21 iulie) le-am dedicat Zonei Toronto-Niagara. Am vizitat orasul Niagara, Cascada Niagara, Parcul „MarineLand” (unde am putut admira Orca si Beluga) si turnul CN din Toronto.

Joi (22 iulie) am zis sa ne relaxam un pic intr-una dintre cele mai populare statiuni „montane” din zona Montrealului – Parcul national Mont Tremblant. Aici ne-am dat cu canoe pe un lac superb, am stat cu burta la soare, si ne-am desfatat cu putina atmosfera pensionareasca in statiunea Mont Tremblant. Am incercat fudge-ul traditional American si poutine-ul traditional Quebecos.

Vineri (23 iulie) a fost dedicat unei plimbari cu vaporul in zona Thousand Islands. O zona vestita prin peisajele unice dar si prin istoria sa. Aflata chiar pe granita dintre Canada si America, aceasta zona a fost intotdeauna subiectul multor povesti cu pirati, contrabandisti si raufacatori care isi cautau refugiul la limita teritoriala a legilor Americane/Canadiene.

Sambata i-am dus pe Cristina si Mihai la aeroport. Duminica am lenevit si am dormit toata ziua, in asteptarea unei noi saptamani de munca.

Una peste alta, a fost un concediu reusit, iar faptul ca l-am petrecut cu niste vechi prieteni l-a facut si mai frumos.

Bilantul in mare a fost urmatorul:

Distanta cu masina din dodare – cca. 3.000 km

Bani in moneda Canadiana – cca. 900$ cheltuieli comune (toti 5) plus cam cate 200$ / familie pe diverse suveniruri, etc…

Recorduri mondiale:

  • cel mai inalt turn cu trei picioare dintr-un parc de distractii (MarineLand-Niagara) – Sky Screamer (91.4 metri)
  • cel mai mare montainrusse (ca arie) din lume (MarineLand-Niagara) – Dragon Mountain (74 hectare)
  • cel mai inalt turn din lume – CN Tower – Toronto (ON) (553.33 metri)
  • cel mai scurt pod international din lume – Thousand Islands – Zavikon Islan

Ultimele doua fiind foarte controversate.

Cuvantul cheie al excursiei: AWESOME!!

27-iulie-2010 Posted by | Calatorii, despre prieteni si familie..., Despre viata noastra | , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Protejat: Niagara


Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza te rog să introduci parola mai jos:

24-iunie-2010 Posted by | Calatorii, de-a mama si de-a tata, despre prieteni si familie..., Despre viata noastra, Filme | , , , , , , , , , | Introdu parola pentru a vizualiza comentariile.

Cum a trecut un an de zile …


Pai anul a trecut repede, dar pot spune ca am avut multe realizari. Printre ele cea mai importanta realizare este, bineinteles Julia. Acum un an si o luna aflam ca o sa fim parinti, am fost speriata pentru ca ne facusem planuri sa venim aici si sa tragem tare sa realizam ceva si apoi sa facem si copii. Copilul insa a avut ultimul cuvant si a trebuit sa ne revizuim planul. Nici o secunda nu regret nimic. Totul s-a derulat foarte rapid, in momentul in care am aflat de Julia. Daca totul parea ca o aventura, venirea aici, dintr-o data era o raspundere foarte mare. Trebuia sa reusim pentru copilul nostru. Initial am crezut ca toata lumea o sa ne zica ca suntem nebuni ca plecam in conditiile astea, dar faptul ca familia ne-a sustinut pana la capat, si pentru asta va multumim, a fost foarte important pentru psihicul nostru, si am mers pana la capat. Am avut curaj sa vin pana aici pentru ca am alaturi un sot minunat in care am o mare incredere si pe care l-as urma pana la capatul lumii, fara sa-mi fie frica de nimic. Ambitia lui si dragostea pentru noi, a facut ca acest prim an, care este de obicei cel mai greu, sa treaca repede si sa realizam multe. Ma ajutat foarte mult prezenta lui la spital si desi a fost greu si a durat mult nasterea, nu mi-a fost nici o clipa frica pentru ca era acolo cu noi trup si suflet. Pentru toate astea iti multumesc si te iubesc. Suntem fericiti si asta se vede, nu avem multe lucruri in casa sau bani sau alte valori materiale, dar avem multa dragoste si intelegere si asta conteaza foarte mult. Cand o vad pe Julia ca zambeste cand vine taticu de la serviciu, si vad sclipirea in ochii lui Danutz cand vine acasa si o vede pe Julia, este un moment magic, pentru mine asta este fericirea si o simt si o traiesc. Si oriunde este Julia si Danutz acolo este ACASA. La cat mai multi ani plini de fericire aici in Canada.  Danutza

17-iunie-2010 Posted by | despre prieteni si familie..., Ne gandim la voi..., Romania VS Canada | , , , , , | 7 comentarii

“Montagne” hike


Dupa ce sambata am facut un mic test ca sa vedem cum se descurca pitica si ce probleme ne-ar putea pune un traseu, lunea asta am hotarat sa facem un traseu intreg.

Ursi transalpini in devenire

Pentru mai multe poze dati click pe poza

Am reusit sa corupem inca 4 oameni: Nasii Juliei (Ovidiu, Mary si Andreea) si pe prietenul nostru moldovean Andrei.

Am profitat de lunea libera („Victoria Day”), si am facut planul. Acelasi „munte” – Mont Saint-Bruno, insa un traseu mai lung.

Ne-am facut bagajele de dimineata. La ora 11.00 era intalnirea in sptatele blocului. Andrei urma sa ii ia pe nasii nostri cu noua lui masina din dotare… Citește în continuare

25-mai-2010 Posted by | Calatorii, de-a mama si de-a tata, despre prieteni si familie..., Despre viata noastra, Romania VS Canada | , , , , , , , | 6 comentarii