Danutzii de peste ocean

"Daca vrei sa cunosti intr-adevar pe cineva, trebuie sa calatoriti impreuna."

Cineva acolo sus ma iubeste…


Aici in Canada, ziua indragostitilor este una din sarbatorile cele mai importante din an – daca judecam dupa „raionul dedicat evenimentelor” al fiecarui magazin. In fiecare an, in magazinele mari, exista un raion special pentru ofertele de sarbatori… aproape ca o regula periodica, acel raion capata culorile specifice, pe rand de-a lungul anului (intr-o oridine aleatoare): Rosu+Roz – Sf Valentin, Rosu+Alb – Craciunul, Verde – Sf. Patrick, Negru – Haloween, Albastru – Sf. Jean Baptiste(ziua provinciala)+ziua nationala…

Imediat dupa ce se terimna o sarbatoare, raionul respectiv este demolat si reconstruit pentru urmatoarea sarbatoare… asa se face ca inca din ianuarie poti cumpara inimioare si bomboane rosii si roz pentru ziua indragostitilor.

Oamenii aici sarbatoresc acest eveniment cu mare fast si fara exceptie. De obicei printr-o invitatie la restaurant, binenteles ca rezervarea trebuie sa ti-o faci deasemenea cu o luna-doua inainte ca sa fii sigur. Chiar vineri m-a intrebat o colega de serviciu la ce restaurant am rezervat pentru sotie, presupunand fara urma de indoiala ca am rezervat sigur asa ceva. A fost foarte surprinsa sa afle ca nu prea tinem cont de acest eveniment… degeaba am incercat sa ii explic ca nu ai nevoie de o zi speciala in an ca sa ii arati sotiei cat de mult o iubesti… tot urat se uita la mine ca la un ciudat…

O alta chestie pe care nu am inteles-o despre aceasta zi, este… de ce se subintelege ca barbatul este cel care trebuie sa ii faca cadouri femeii? Ce, femeia nu e capabila de acest sentiment… ca doar se numeste ziua „indragostitilor”, nu ziua „barbatilor indragostiti”… nu va legati de forma masculina a cuvantului „indragostitilor” (nu „indragostitelor”), ca nu merge… in engleza nu se face diferenta…

Astazi am intrebat aceeasi colega…
Eu: „Cum si-a exprimat sotul dragostea fata de tine in weekend?”
Ea: „M-a scos la un restaurant foarte dragutz!” (a se citi scump)
Eu: „Si cum i-ai aratat tu la randul tau dragostea?…
Ea (dupa un scurt moment de surprindere si confuzie): „Am acceptat invitatia!”
Un, doi, trei, si: Ha!

Nu vreau sa vorbesc despre dragostea pe care o avem noi intre noi (Danutz, Danutza si Julia)… este ceva intim, sfant si zic eu destul de evident…

Dar am sa va povestesc de o coincidenta haioasa… exact astazi de sfantul Valentin, am primit un telefon de la primaria Montrealului, care ma anunta ca tocmai mi-au facut un cadou de sf.Valentin: rambursarea platii pentru depozitarea masinii furate.

La mai putin de 3 luni de cand am trimis reclamatia, au investigat, si mi-au dat banii inapoi… pentru cine nu isi mai aduce aminte…

[…Mi-a cerut 200$, din care 100 erau taxele de remorcare, si alta suta erau taxe de depozitare timp de 4 zile. Acestea trebuia sa le platesc pe loc “Ca asa este pentru toata lumea…”. Acum, taxa de remorcare as putea sa o inghit ca doar nu lasa masina in drum dupa ce a gasit-o, insa de ce trebuie sa platesc 4 zile de depozitare in conditiile in care nimeni nu m-a anuntat decat la 4 zile dupa ce masina a fost gasita…]

Reclame

14-februarie-2011 Posted by | Despre viata noastra | , , | 7 comentarii

S-a gasit masina…


Vineri am primit un telefon de la politie sa ma anunte ca masina a fost gasita (vezi aici masina furata…).

Mi-au dat adresa de unde pot sa o iau…

M-am invoit de la serviciu sa ma duc sa o vad cat mai repede. Din cate detalii imi spusese la telefon (foarte putine), am inteles ca masina era intr-o stare bunicica…

Asadar… Am luat un prieten cu mine (Costi, prietenul nostru din America, care intamplator se afla in Montreal… dar e alta poveste), ca sa aiba cine conduce masina inapoi… adica e nevoie de doi oameni sa conduca doua masini… nu puteam sa plec singur cu masina mea, ca nu aveam cum sa ma intorc cu amandoua… transportul in comun iesea din discutie pentru ca as fi ajuns acolo in vreo 2 ore.

Depozitul de masini (afiliat banuiesc politiei) se afla undeva in estul insulei Montreal, destul de greu accesibil cu transportul public.

Am ajuns impreuna la locul cu pricina. Costi avea ceva experienta Americana… si lor li s-a furat masina in SUA si au avut cam aceeasi experienta… mi-a trasat cateva indicatii pretioase… „Vezi ca astia de la depozite sunt cam nesimtiti… cam nasol daca cazi pe mana lor”.

Firma de remorcare si depozitare se numeste Groupe Direct, si avea un sediu frumusel… o doamna amabila s-a apropiat de geamul ghiseului si mi-a cerut un act de identificare… s-a intors cu vreo 2 foi… una era raportul politiei pe care trebuia sa il semnez, iar a doua era o factura detaliata pe care trebuia sa o platesc. Aici au inceput discutiile… Costi a inceput instant sa o ia la intrebari… dar de ce trebuie sa plateasca… dar cand a ajuns masina… dar de ce nu ne-a contactat nimeni pana acum… deja baba incepuse sa isi piarda rabdarea cu Costi si i-a retezat-o scurt… „Da’ dumneata cine esti sa ma interoghezi pe mine… eu nu trebuie sa raspund decat proprietarului masinii”.

Care era treaba. Mi-a cerut 200$, din care 100 erau taxele de remorcare, si alta suta erau taxe de depozitare timp de 4 zile. Acestea trebuia sa le platesc pe loc „Ca asa este pentru toata lumea…”. Acum, taxa de remorcare as putea sa o inghit ca doar nu lasa masina in drum dupa ce a gasit-o, insa de ce trebuie sa platesc 4 zile de depozitare in conditiile in care nimeni nu m-a anuntat la timp… Nici cu taxa de remorcare nu prea eram de acord, pentru ca, din ce mi-a povestit, „cineva” a fost oprit pe strada de politie pentru ca „numarul masinii nu coincidea cu persoana care ar fi trebuit sa o conduca, dupa care au verificat numarul sasiului, si si-au dat seama ca numarul masinii este fals, si masina era furata… l-au arestat pe loc pe individul respectiv.” Acum venea intrebarea… masina era perfect functionala din moment ce a oprit-o pe strada… de ce a trebuit sa fie „remorcata”, cand putea mai usor sa o conduca cineva… ma rog…

Nu m-am lamurit bine daca persoana arestata care conducea masina era chiar hotul masinii… putea fi cineva care a cumparat-o de la hot sau ceva… oricum ceea ce mi-am dat seama era ca nici acela nu era ok din moment ce a fost arestat pe loc, iar posesiile private ale acestuia care erau in masina, au ramas inca in masina… m-am ales astfel pe langa masina in starea identica in care o lasasem in parcare, cu o pereche de patine, niste haine, niste manusi, sepci, niste scule, un mobil codat pe Telus… niste alte zeci de nimicuri, care dau de inteles ca personajul cu pricina se instalase bine in masina… si avea curaj sa mearga cu numere false fara nici o treaba prin Montreal…

Revenind la momentul cu preluarea masinii de la depozit…

Dupa ce ne-am mai parlamentat un pic cu femeia de la ghiseu, intr-un final a scos de sub tejghea o foaie de reclamatie… „Daca nu va convine, puteti face reclamatie sa va primiti banii inapoi”… ceea ce o sa si fac… A trebuit sa platesc cei 200$, pentru ca orice zi in plus costa 20$ depozitare. Alta chestie care ne-a sarit in ochi a fost un anunt pe geam care zicea ca proprietarul masinii are dreptul sa vada masina o singura data inainte sa se hotarasca sa o „rascumpere” (pentru ca poate fi distrusa, si atunci nu mai merita), insa il costa 10$.

Am intrat in curtea imensa plina de masini. Un nene m-a luat cu masina interioara sa ma duca la a mea… mi-au dat si cheile pe care le-au gasit la hotz… erau noi-noutze…

La prima vedere masina arata bine. M-am suit in ea… era destul de murdara in interior, cu chestiile personale ale hotului imprastiate peste tot… cu emotii am bagat cheia in contact… si vroooooom… din prima… mi s-a luat o piatra de pe inima… in drum spre poarta de iesire se auzea un zgomot ciudat la roata din fata dreapta… Dupa ce am iesit, am parcat-o langa Mazda. Am inceput sa cercetam impreuna cu Costi masina… Avea pana la fata-drepata… Am pierdut vreo jumatate de ora sa schimbam rezerva… bine ca era rezerva si buna… Restul parea in ordine…

Costi isi aminteste: „Bai, dar stii ca poate nu ai voie sa circuli fara numar…”… Ne-am intors inapoi la tanti de la ghiseu sa o intrebam cum sta treaba… Cica treaba sta in felul urmator… nu ai voie sa circuli fara numar in nici o imprejurare, si mai mult nici macar sa stationezi fara numar nu ai voie… deci aveam o dilema… acum ca am scos-o, ce facem cu ea? ca de luat acasa nu puteam, de lasat in parcare nu puteam… numere era deja prea tarziu sa mai luam de undeva…

Dupa ce ii facusem capul calendar cu „interogatoriul” totusi femeia de la ghiseu s-a milostivit si ne-a dat o solutie… sa parcam masina in parcarea exterioara a centrului de remorcaj, dar cu fundul infipt in boscheti… ca sa nu se vada ca nu are numar. (In Quebec nu se poarta numere si in fata masinii, doar in spate).

Zis si facut… am lasat masina acolo peste noapte.

Sambata am fost si mi-am luat alte numere… aici alta dilema… daca vrei sa circuli cu masina… trebuie sa platesti certificatul de inmatriculare pana la anul viitor… adica alti vreo 250$… am parlamentat si cu ghisheista aia un pic si pana la urma mi-a dat un certificat de inmatriculare temporar (adica excat in scopul de a aduce masina de la A pana la B si nimic mai mult). L-am luat pe ala… si gata… Am mers cu masina pana acasa cu inima un pic stransa… mi-a fost teama sa ies pe autostrada, pentru ca mergeam cu rezerva (rezerva este mult mai subtire decat roata normala, si nici macar nu era de iarna)… si in plus nu stiam in ce stare tehnica se afla… daca ramaneam cu ea pe autostrada… alti bani la remorcare…

S-a comportat foarte bine… nici nu am sesizat vreo diferenta… merge exact cum mergea si inainte sa o fure…

PS. Caruciorul Juliei si scaunul de masina nu le-am mai gasit…

PS2. Acum, ca avem doua masini, poate se hotaraste Danutza sa isi ia si ea permisul… daca nu, trebuie sa ne hotaram pe care dintre cele doua sa o vindem… amandoua sunt bune…

27-noiembrie-2010 Posted by | Despre viata noastra | , , , , , | 4 comentarii