Danutzii de peste ocean

"Daca vrei sa cunosti intr-adevar pe cineva, trebuie sa calatoriti impreuna."

Una calda, una reeeeece… bilant pozitiv…


Ieri dimineata ne pregatim moral pentru examenul de permis auto al Danutzei.

Acum vreo doua saptamani a fost prima incercare esuata… esuata nu din cauza ca nu a condus Danutza bine, ci din cauza ca masina nu a trecut testul tehnic. Danutza nici nu a apucat sa se urce la volan. Treaba sta cam asa: la examenul practic ai doua posibilitati: ori inchiriezi masina de la o firma de inchirieri, si dai examenul pe masina lor, ori poti da examenul pe masina ta, in cazul asta masina trebuie sa treaca niste teste tehnice de bun simt (sa iti mearga toate becurile frana/semnalizare, sa nu ai parbrizul spart, sa mearga claxonul si frana de mana si sa ai conditii bune de vizibilitate/toate oglinzile). Masina noastra asta noua, Mazda, nu avea frana de mana functionala… stiam asta, dar speram sa nu verifice… asadar… am picat examenul… Problema era ca avea cablul de frana de mana central rupt, si trebuia inlocuit… o operatie extrem de simpla, care nu dureaza mai mult de o jumatate de ora daca te pricepi un pic… insa problema este ca aici nu gasesti cum gaseai in Romania Rampe gratuite, unde sa poti sa mesteresti singur… asa ca am tot amanat in speranta ca pot sa o repar singur… nu am reusit.

Dupa nefericitul eveniment nu am avut incotro si a trebuit sa merg la service sa imi inlocuiasca cablul de frana de mana… 150$ (60$ piesa + 90$ o ora manopera)… vorba unui prieten, mai bine inchiriai masina, ca era mai ieftin… dar si sa dai examen pe o masina pe care nu o cunosti si care poate diferi foarte mult de cea pe care esti deja obisnuit… pentru ca aici nu exista „masina nationala” ca in Romania, unde daca faci scoala pe Logan, ai 99,9% sanse ca masina de examen sa fie tot Logan… si asta pentru un incepator poate sa fie dramatic… mai ales la parcari… repere… etc.

Revenind la data de 1 februarie (ieri):

La ora 9:30 avem programare pentru examen… tocmai bine cat sa o ducem pe Julia la gradinita si sa mai frecam un pic strazile pe unde presupunem ca o sa dea Danutza examenul (Danutza luase deja de prin 2009 permisul provizoriu care ii permite sa conduca masina cu un asistent mai experimentat in dreapta… v-am mai povestit cum sta treaba)…

La 9:30 fix eram in sala de asteptare. Eu am ramas un pic afara sa spal bine geamurile, sa curat oglinzile… sa fac masina sa arate bine… dupa vreo 10 minute de inghetat la -15 grade, m-am dus si eu in sala de asteptare unde era Danutza cu emotii mari… In cateva minute, pe afisajul electronic apare numarul de ordine al Danutzei… la ghiseu o astepta examinatorul… o femeie de culoare… exact de ce ii era teama cel mai tare… stiti cum sunt femeile intre ele… regula se respecta si aici… se zice ca barbatii sunt mai indulgenti, femeile mai severe… am incurajat-o, si i-am zis ca oricum chiar daca o pica, poate sa dea de cate ori vrea pana il ia… te costa binenteles taxa de examinare de fiecare data 25$. Aporpo de taxa de examinare, ne-au facut surpriza ca sa nu mai platim de data asta, pentru ca au considerat ca ultima data cand am incercat si a picat masina la testul tehnic, nu se considera ca s-a sustinut examenul, prin urmare, nu a trebuit sa mai platim nimic de data asta.

Si-a luat Danutza suportul care se monteaza pe masina cu examen „Examen” si a plecat impreuna cu negresa spre masina. Eu ii urmaream de la geam din sala de asteptare. Sui-te in masina, da jos geamul, semnalizeaza, claxoneaza, pune frana, trage frana de mana… ieeee… masina este in perfecta stare de functionare… si au plecat…

M-a uit la ceas: 9:55… ii mai urmaresc un pic cu privirea pana se pierd in trafic… masina ruleaza usor, fara bruscari… asta e bine…

Mi-am ales un loc pe scaun in sala de asteptare cu vedere la geam… 10:15… in sfarsit… 20 de minute… sa vedem acum finalul: parcarea masinii cu spatele intre alte doua masini… cam ezitant… nu o face cum am invatat-o eu (adica sa se pozitioneze deja pe diagonala la 45 de grade inainte de a da cu spatele). Examinatoarea vrea din pozitia perpendiculara direct… nu iese niciodata asa, da’ cica asa e la carte… dar oricum faci mai multe manevre asa…

Mai stau de vorba in masina un pic… probabil ca ii explica ce a facut prost sau bine… eu ard de nerabdare… ies afara sa ii intampin… ies si ele din masina… Danutza imi arata cu degetul mare in sus ca la gladiatori ca a luat examenul… ma grabesc sa ajung in sala de asteptare… ele intra prin spatele cladirii, eu prin fata… Ajung sa o felicit…cand… ii suna Danutzei telefonul… tzin’ sa  fie, tzin’ sa fie?

Erau de la gradinita… „S-a intamplat ceva… cum… sange?…” deja danutza incepuse sa se panicheze… intelesese ceva ca s-au speriat cand au schimbat-o pe Julia ca au observat sange in scutec… „ok, venim imediat”… am apucat repede sa platim permisul si al ei si al meu (aici permisele se platesc anual de ziua ta, cu o suma care incepe de la 90$ pe an si creste in functie de cate puncte de penalizare ai acumulat in acel an)… si sa faca poza pentru permis… I-a dat o foaie provizorie care va tine locul permisului definitiv pe care il va primi in maxim 2 spt prin posta… in sfarsit va avea si Danutza singurul act de identitate cu poza care are si adresa curenta scrisa pe el…

Ne-am suit in masina si wroooom… la gradinita, ne asteptau… eu nu imi faceam prea mari probleme… banuiam ce are, si banuiala s-a confirmat dupa ce am luat-o si am dus-o la o clinica sa o consulte un medic generalist „la urgenta”. In ultimele zile, pentru Julia treaba mare a fost o treaba cam dura si la propriu si la figurat. Cel mai probabil din cauza ca am trecut-o de la lapte praf la lapte de vaca, a apucat-o o constipatie, de ma speriam si eu… nu e asa usor sa faci la nici un an o piatra pe care as compara-o cu succes cu o bila de golf… procesul a dus la o rana la fundulet, destul de mare ca sa o doara pana la lacrimi cand incearca sa faca ceva, dar destul de mica cat sa rada toata ziua in rest, si sa nu o deranjeze deloc… asa ca ne-a prescris hidratare multa, si un gel laxativ pe cale orala…

Nu ne-am mai dus ieri nici unul la serviciu… am stat acasa cu pitica… ne-am bucurat ca este bine si nu are ceva mai grav… de permisul Danutzei aproape ca si uitasem sa ne bucuram… si oricum momentul trecuse…

Azi noapte a inceput o ninsoare zdravana, care se zice ca va tine vreo doua zile si va aduce muuuulta zapada in Montreal… o sa fie interesant in urmatoarele zile… iarna isi reintra in drepturi tocmai la fix, dupa ce Danutza si-a luat permisul pe sosea uscata… Asadar… iarna-i aici, primavara-i departe… o sa o tina asa pana prin aprilie… asa se lauda quebecosii cu iarna lor… om trai si om vedea…

Numai noroc.

Reclame

2-februarie-2011 Posted by | de-a mama si de-a tata, Despre viata noastra | , , | Lasă un comentariu

Protejat: Recorduri personale pentru Danutz


Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza, te rog introdu parola mai jos:

9-ianuarie-2011 Posted by | Despre viata noastra, Romania VS Canada | , , , , , | Introdu parola pentru a vizualiza comentariile.

Julia: Povestea Nasterii


Inainte sa va povestesc cum a fost si prin ce am trecut, e bine sa va familiarizez cu mediul in care s-a nascut fetitza noastra Julia.

Cu siguranta toti ati vazut cel putin un film american in care se prezinta o nastere. Totul este asa cum este in filme. Taticul poate participa la nasterea copilului sau. El nu o paraseste nici macar o clipa pe mamica. Este un aspect pe care ei il considera foarte important pentru moralul mamicii… sa aiba sotul aproape… cum dealtfel un aspect foarte important este taierea cordonului ombilical de catre tatic, sau faptul ca dupa nastere, copilul nu te paraseste nici macar o clipa. Toate analizele si injectiile pe care trebuie sa le faca se fac de fata cu parintii… medicul se deplaseaza in fiecare salon sa faca aceste observatii.

Binenteles ca doar in cazuri speciale cand exista probleme, copilul este dus la incubator sau in alta sala pentru mai multe analize sau operatii. Chiar si la cezariana este acceptata prezenta taticului. Singura diferenta este ca la cezariana taticul ca si mamica dealtfel sunt feriti de privelistea operatiei in sine printr-o mica perdea instalata chiar deasupra burticii mamicii. Un alt aspect important la care tin foarte mult este contactul skin-to-skin (piele-pe-piele) care zic ei ca intareste legatura intre copil si parinte. Copilul se simte mai in siguranta, mai linistit.

Bun,Sa incepem cu inceputul.

29 ianuarie 2010 – Ultiml control de rutina la medical ginecolog. Deja Danutza se deplasa destul de greu. Afara era un pic ger amplificat de un vant rece taios. Mi-am luat liber de la serviciu in acea zi ca sa mergem la consult impreuna. Medicul a verificat… dilatatie zero. Nici un semn cum ca Julia ar vrea sa iasa. I-a facut programare pentru inducere de sarcina pe data de 8 ianuarie, adica la 41 de saptamani si 1 zi… totusi doctora era optimista ca vom naste pana atunci.Asistenta care se ocupa cu programarile ne-a spus la plecare… “stati linistiti, ca pana atunci o sa nasteti. O sa nasteti chiar marti… e o zi norocoasa si importanta pentru evrei… doar sunteti in spitalul Evreiesc”.

31 ianuarie 2010 – Era data la care medicii preconizau ca o sa se nasca Julia. Danutza devenise in ultima saptamana foarte nerabdatoare. Era o stare de nervi, amestecata cu o stare de… nestare. Stia ca va fi greu, ca o sa treaca prin senzatii pe care nu le-a mai simtit pana atunci, insa pe de alta parte vroia pur si simplu sa scape mai repede. Eu incercam sa imi mentin calmul, ceea ce dealtfel nu mi-a fost foarte greu avand in vedere temperamental care ma caracterizeaza.

1 ianuarie 2010 – La orele 5 dimineata Danutza simtea ca se intampla ceva. Credea ca I s-a rupt apa, insa nu era sigura. Nu era ceva evident. Incepuse sa piarda usor de-a lungul intregii zile un pic cate un pic din bushon. La ora 14.00 am hotarat de comun accord ca I s-a rupt apa. De la spital ne spusesera ca daca se rupe apa trebuie sa vina de urgenta la spital. In momentul in care se rupe apa copilul nu mai este in mediu steril, asadar trebuie sa se nasca in maxim 24 de ore.

Am luat geamantanul cu bagajele deja pregatite ( cu o luna inainte am fost la spital si am participat la un curs in care iti explica ce trebuie sa contina bagajul pentru spital si cum sip e unde trebuie sa intri in spital, unde sa iti parchezi masina, etc.), binentels nu inaite ca Danutza sa faca repede un dus. Ne-am deplasat usor spre masina si ne-am pornit.

Citește în continuare

13-februarie-2010 Posted by | de-a mama si de-a tata | , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii