Danutzii de peste ocean

"Daca vrei sa cunosti intr-adevar pe cineva, trebuie sa calatoriti impreuna."

Primul Craciun al Juliei si al lui Sebastian


Anul acesta am incercat sa egalam macar performantele culinare de anul trecut, avand in vedere faptul ca Danutza a muncit pana de curand si am facut lucrurile pe apucate.

„Spiritul Craciunului” ne-a curpins cu vreo doua-trei saptamani inainte, cand am aflat cu mare bucurie, ca Costi, Rodica si micutlul lor Sebastian de numai doua luni au reusit sa isi ia viza de America si cea de Canada, si vor ateriza exact pe 23 pe aeroportul din Montreal… prin urmare vom petrece acest Craciun impreuna.

Desi proaspata familie Costi-Rodica-Sebi nu se inrudeste in nici un fel cu a noastra prin sange, faptul ca ne sunt prieteni vechi foarte buni, sunt romani, si impart cam acelasi statut cu al nostru pe taramuri indepartate, ne-a facut sa ne simtim ca si cand am primi vizita cuiva din familie… Asadar am luat sentimentul ca atare, si am inceput sa ne pregatim sa fim niste gazde traditional-romanesti perfecte pentru o seara de Craciun de neuitat in Familie.

Am inceput sa ne facem planuri. N-am amintit de un craciun petrecut tot in familie la Brasov care ne-a ramas si ne va ramane in inima totdeauna. Toti invitatii adunati in jurul bradului, desfacand fiecare cadoul de la Moshu’… poate parea un cliseu, insa pana atunci uitasem cum este sa desfaci cadouri sub brad cu familia… este ceva special pe care multi l-am uitat, fiind inlocuit de mult cu „atentiile” inmanate la usa in timp ce te descalti sa intri in casa gazdelor… Am hotarat sa facem si noi acelasi tip de obicei (si promitem ca o sa il pastram cum putem mai bine si in viitor)… mai mult… tot la Brasov ne-am dat seama ca este mult mai mult „fun” sa faci cadouri haioase decat fitzoase si un factor foarte important sa ambalezi fiecare mic cadou intr-o „cutie de cadou” separata, astfel ai bucuria de a desface mai multe cadouri… decat o singura „punga de cadou” plina cu mai multe…

Mancarea ca de obicei cea traditionala romaneasca de Craciun… adica porcarii (a se citi „produse din carne de porc”)… toba, piftie, caltabos… dar si mai putin traditionala insa omniprezenta salata de beuf fara beuf, si tot felul de alte salate cu maioneze… La toba binenteles am pastrat reteta de anul trecut: „Toba la cutie de suc” care s-a dovedit pentru a doua oara un real succes.

 

Toba la cutie

Toba la cutie

Asadar… dupa ce am hotarat cum si in ce fel, in mare,… ne-am apucat sa punem si in aplicare.

Am cumparat decoratiuni de Craciun cu care am decorat intreaga casa… nimic foarte scump… chestii ieftine dar combinate cu gust, de mare efect… niste panglica, niste globuletze, niste servetele imprimate cu tema de craciun, etc…

Intr-unul din periplurile noastre prin magazine am dat si peste casutza lui Mos Craciun. L-am gasit acasa, asa ca l-am rugat sa ii aduca ceva frumos Juliei, ca a fost cuminte. Mosul a fost foarte amabil… a facut chiar si niste poze cu noi…

 

Acasa la Mos Craciun

Acasa la Mos Craciun

Pentru brad, in Romania aveam unul artificial care parea mult mai bogat decat cei din piata, si in plus venea sa intareasca convingerile noastre ecologice… reutilizabil… aici am optat pentru alta varianta: bradutzul in ghiveci. Nu foarte inalt ca sa putem sa il punem pe birou (ca nu cumva sa riscam vreo problema cu Julia care ar fi putut sa faca din gresala vreo manevra si sa traga bradul peste ea), natural, foarte bogat, si in plus ecologic… ne gandim la primavara sa-l replantam pe undeva… asta daca nu o sa il ucida lipsa umiditatii si caldura uneori excesiva din casa.

 

O, brad frumos!

O, brad frumos!

O insalatie de beculete cea mai ieftina si cu cele mai putine beculetze (chinezeasca binenteles) si fara joc de lumini, a fost de ajuns.

Cel mai greu a fost cu cadourile… haine… nu mai stii marimile… aia e prea scumpa, aia e prea mare, prea mica… si tot asa… nu reuseam sa ne hotaram la ceva… Pana la urma m-am enervat si am luat la gramada, fara sa ma gandesc prea mult ce si cui sa dau… pur si simplu niste cadouri comune… niste brelocuri… mici gadgeturi… chestii funny dar si utile… niste carti, niste dulcuri… si binenteles asa zisele „cadouri surpriza”: sosete cu tema de craciun, becuri economice, banda izoliera… Mi-a luat cateva ore sa le impachetez in hartie imprimata de sezon… noroc ca unele le-am luat deja ambalate…

Mancarea a fost ultima pe care am cumparat-o… ca avem un congelator nu foarte mare… si sa nu se strice. Ca si anul trecut, magazinul chinezesc are cele mai bune oferte pentru organele de porc, dealtfel unul dintre singurele magazine la care poti gasi matze, urechi, organe, copite, cap de porc, etc…

Pe 23 decembrie asteptam cu nerabdare pe prietenii nostri sa soseasca. Dupa un drum extrem de obositor, mai ales si pentru faptul ca calatoreau cu copil mic… vreo patru ore de asteptat in Paris la escala datorita zapezilor care au blocat circulatia aeriana… iata ca in sfarsit au sosit…

I-am adus acasa, i-am instalat in dormitor. Pareau foarte obositi toti trei. Drumul si diferenta de fus orar se pare ca incepeau sa isi puna amprenta.

Pe 24 am mers la cumparaturi si am facut ultimele „ajustari” la cadouri decoratiuni si mancare. Dupaia ne-am intors acasa sa terminam pregatirile. Rodica a ajutat-o pe Danutza in bucatarie… Salata de beuf-fara beuf, salata de piept de pui, caltabosul, maioneza…

 

Fetele harnice

Fetele harnice

Starea Juliei a inceput sa ne ingrijoreze cu o temperatura mare persistenta, lipsa de pofta de mancare si proasta dispozitie… banuim ca este o raceala… daca nu trece pana maine, probabil ca o sa trebuiasca sa mergem la spital… si in perioada asta… sper sa nu fie nevoie…

Am hotarat sa nu desfacem cadourile in seara de Ajun, ci sa asteptam pana pe 25 cand vor veni si ceilalti prieteni pe care ii invitaseram: Andrei si nasii Juliei (Ovidiu, Mariana si Andreea).

Pe 25 a inceput petrecerea… dupa ce am mai pus la punct cateva detalii: Salata de vinete si fritura, seara pe la ora 7 am inceput petrecerea… Deliciul serii, dupa cum si banuiam a fost desfacerea cadourilor… Sper ca si invitatii nostri au apreciat… Julia si Sebica au fost binenteles cei mai rasfatati… desi Sebica de obosit ce era a dormit iar Julia era cam lesinata de temperatura…

 

Fetele cu cadouri...

Fetele cu cadouri...

Sebi a primit un balansoar si un costum de elf, iar Julia a primit o pereche de cercei si o masa de joaca cu butoane… pe langa alte mici atentii…

 

Sebi, leganat de Julia

Sebi, leganat de Julia

Catre sfarsitul petrecerii pe Costi l-au apucat frisoane… cred ca e racit… s-a dus sa se culce… Rodica dupa el cu un spirt de masaj… doar-doar i-ar fi mai bine…

Ovidiu si Andrei au stat pana mai tarziu cu mine si cu Danutza ca sa incerce un lichior adus de Andrei. Mariana a plecat un pic cam devreme intr-o stare cam de zombi… a muncit toate aceste zile, si s-a ambitionat sa faca peste noapte si niste sarmale care i-au iesit foarte bine si din care am gustat toti… era cam obosita…

Pana la capat, bilantul a fost bun… in ciuda micilor neplaceri de stare de sanatate/oboseala… toata lumea s-a distrat, a mancat o macare excelenta pentru care Danutza a primit si merita toate complimentele… a fost o seara reusita…

Reclame

26-decembrie-2010 Posted by | de-a mama si de-a tata, despre prieteni si familie..., Despre viata noastra | , , , , , , , , , , , , , , | 4 comentarii

A treia masina…


Ieri am achizitionat a treia masina de cand suntem in Canada. Per total, daca punem si Loganul din Romania, este a patra masina pe care o detinem. (vezi Dodge-ul si Hyundai-ul).
De data asta am ales functionalitatea (mai presus de optiunile de confort) din cauza posibilitatilor financiare limitate. Asadar am preferat o masina care sa fie impecabila din punct de vedere al mecanicii si motorului, insa am renuntat la aer conditionat/geamuri electrice/oglinzi electrice/cruise control/inchidere centralizata. La prima vedere poate parea mult sa renunti la chestiile astea care intr-adevar iti ofera un anumit confort… insa punand in balanta o mecanica aproape perfecta/motor perfect functional/nici urma de rugina/4 cauciucuri de vara noi + 4 cauciucuri de iarna noi, toate acestea bine reflectate si de un dosar destul de grosutz al facturilor de intretinere de acum 11 ani pana in prezent (adica de la achizitie – un singur proprietar)… si binenteles pretul…
Asadar, ca sa conclud:

Mazda Protegé - 2000

Mazda Protege - 2000

Mazda Protegé, anul 2000, pret 1900$, automatica, 158000km, cu reviziile la zi.
Avand in vedere ca iarna este foarte aproape, iar in conditiile in care in fiecare dimineata trebuie sa ducem pe Julia la gradinita, am hotarat ca masina este obligatorie. Asadar, desi nu ne-a prins intr-o pozitie financiara prea buna, cu putin ajutor de la un prieten, cu golirea contului de economii si cu primul salariu pe o saptamana al Danutzei, am reusit sa strangem bani pentru o masina zic eu foarte buna… si nu cred ca exagerez.

Alaltaieri am primit de veste si de la politie. M-au sunat la telefon sa ma intrebe daca am si alte detalii despre furtul masinii, altele decat cele pe care le declarasem deja in dosar. Binenteles ca nu am avut, insa am avut curiozitatea sa intreb carui fapt ii datoram acel telefon. Mi-a spus ca in aceeasi zi in care masina a fost furata, aceasta a fost implicata intr-un alt incident ilegal. Nu a vrut sa imi spuna alte detalii, insa faptul ca politia inca nu a gasit masina m-a facut sa inteleg ca hotul a furat masina tocmai pentru a face o nasoala si mai mare (cel mai probabil o spargere de banca sau ceva de genul asta)… La incidentul respectiv, probabil masina a fost doar identificata, insa hotul a reusit sa fuga… asadar masinuta noastra a ajuns o mica „vedeta”.

Seara trecuta am „prezentat” masina si prietenului nostru. Atunci am realizat ca din punct de vedere mecanic, noua masina este chiar mai buna decat Hyundai-ul care avea oarece probleme la directie si la planetara/amortizoare. Am adus inca o data in discutie pe prietenul nostru (Andrei), pentru ca ma simt obligat oarecum sa imi arat recunostinta pentru ca s-a dovedit un prieten adevarat… Pe langa faptul ca el ne-a ajutat cu suma de bani de care aveam nevoie ca sa putem cumpara noua masina, ne-a dat pur si simplu masina lui, sa o folosim pana ne gasim sa cumparam alta. Prin acest gest a renuntat el insusi la masina, si a trebuit sa se duca la serviciu cu transportul in comun. A considerat ca este mai important sa ajunga Julia in conditii bune la gradinita decat propriul lui confort. Pe de alta parte, cele mai bune oferte de masini nu le gasesti in Montreal, ci in zonele rezidentiale din jurul orasului… iar ca sa ajungi acolo cel mai comod si rapid este cu alta masina… asadar… MII DE MULTUMIRI ANDREI! ESTI UN ADEVARAT PRIETEN!

13-noiembrie-2010 Posted by | despre prieteni si familie..., Despre viata noastra | , , | 14 comentarii

Protejat: Niagara


Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza te rog să introduci parola mai jos:

24-iunie-2010 Posted by | Calatorii, de-a mama si de-a tata, despre prieteni si familie..., Despre viata noastra, Filme | , , , , , , , , , | Introdu parola pentru a vizualiza comentariile.

“Montagne” hike


Dupa ce sambata am facut un mic test ca sa vedem cum se descurca pitica si ce probleme ne-ar putea pune un traseu, lunea asta am hotarat sa facem un traseu intreg.

Ursi transalpini in devenire

Pentru mai multe poze dati click pe poza

Am reusit sa corupem inca 4 oameni: Nasii Juliei (Ovidiu, Mary si Andreea) si pe prietenul nostru moldovean Andrei.

Am profitat de lunea libera („Victoria Day”), si am facut planul. Acelasi „munte” – Mont Saint-Bruno, insa un traseu mai lung.

Ne-am facut bagajele de dimineata. La ora 11.00 era intalnirea in sptatele blocului. Andrei urma sa ii ia pe nasii nostri cu noua lui masina din dotare… Citește în continuare

25-mai-2010 Posted by | Calatorii, de-a mama si de-a tata, despre prieteni si familie..., Despre viata noastra, Romania VS Canada | , , , , , , , | 6 comentarii