Danutzii de peste ocean

"Daca vrei sa cunosti intr-adevar pe cineva, trebuie sa calatoriti impreuna."

Prima mutare… (partea IV)


Si acum cireasa de pe tort.

Unde ne-am mutat si cum e…

Este deja a treia saptamana de cand ne-am mutat. Am tras tare si am cheltuit destul de mult ca sa putem pune casa la punct cat de cat. Inca ne mai lipsesc chestii, insa cel putin am terminat cu despachetatul si instalatul mobilei. Doar de instalat calculatorul si fixat toate cablurile astfel incat sa nu fie accesibile piticei, mi-a luat o zi intreaga.

Amenajatul a mers destul de greu, pentru ca de fiecare data cand incepeam sa punem ceva la punct ne dadeam seama ca ne-ar mai trebui cate ceva… o noua serie de cumparaturi… oboseala, timp piedut…

Saptamana trecuta am chemat pe Andrei/Marina si Ovidiu/Mariana/Andreea pe la noi sa inauguram noua locuinta.

Un gratarel, o baie la piscina… a fost frumos si relaxant.

Zona este foarte frumoasa. Desi se afla inca pe Insula Montreal, este considerata o zona rezidentiala, ca un oras de langa Montreal. Se numeste Pointe-Claire, si este cunoscut ca facand parte din asa zisa zona „West Island”, renumita prin faptul ca este in majoritate anglofona, si oarecum „de lux”, fiind zona unde locuieste „lumea buna”. In zona in care ne-am mutat si pe o raza de vreo cativa kilometri, nu exista alte blocuri. Sunt doar case, majoritatea proprietati private. Noi am fost norocosi sa gasim disponibil acest apartament intr-unul din cele 8 cladiri de apartamente de inchiriat. Cladirea este ca de obicei din lemn si rigips, insa mult mai bine intretinuta. Are forma de U iar in mijlocul U-ului se afla o mica piscina privata, cu acces liber doar pentru locatarii blocului (si din cand in cand invitatii lor).

Au niste reguli destul de stricte insa cand vine vorba de piscina… reguli pe care le-am aflat si noi dupa ce le-am incalcat pentru prima data, printr-un prim „avertisment” la cutia de scrisori. De exemplu nu ai voie sa aduci mai mult de 2 vizitatori, nu ai voie cu vizitatori in weekend, nu ai voie sa faci galagie sau sa te joci galagios in piscina, dus obligatoriu inainte, casca pentru cei cu parul lung… o droaie de alte reguli, care pana la urma fac ca toata lumea sa coexiste civilizat si sa nu se deranjeze intre ei.

Vecinii nostri par sa fie oameni seriosi, familisti, linistiti. Nu am auzit muzica tare, sau petreceri galagioase.

In jurul blocului este multa verdeata, copaci, iar dincolo de strada sunt numai case, peste care trece vantul nestingherit si intra direct la noi in dormitor. Se creeaza mai mereu o briza racoritoare, incat nu am mai avut nevoie sa instalam aerul conditionat.

Gradinita pentru Julia am gasit la doar 5 minute, in mediu familial, la o cubaneza care vorbeste doar spaniola… insa speram sa gasim in scurt timp loc la una din gradinitele mari din zona…

Iat-o pe Julia, care va face un tur al noului apartament… binenteles dupa ce mancam niste cirese ca sunt de sezon…

 

Reclame

7-august-2011 Posted by | Despre viata noastra | 2 comentarii

Prima mutare… (partea III)


Ziua Z.

In sfarsit am ajuns si la detalii despre ziua de mutare.

Rezervasem deja un camion pe data de 17 iulie. Una dintre firmele cu notorietate in domeniul demenajarilor. Fiind oarecum in afara „sezonului”, nu am avut probleme cu disponibilitatea camionului. Am avut chiar de ales. Intre 16 si 18 picioare, am ales pe cel mai mare, era acelasi pret oricum, chit ca probabil consuma mai mult. Cand inchiriezi un camion, aici, nu iti trebuie nimic altceva decat permisul de conducere (categoria masina mica) si binenteles bani.

Prima plata – fixa reprezinta taxa de inchiriere si asigurarea care sunt obligatorii si care sunt pe undeva in jur de 80$. Daca te tine buzunarul poti inchiria si oameni care sa presteze cu caratul/condusul, sisteme de carat cu roti, etc… sau sa cumperi cutii de ambalat/paturi de impachetat / folie cu pernite de aer pentru obiectele mai fragile, deasemenea, daca ai obiecte de valoare de transportat le poti asigura, iar transportatorul este responsabil pentru integritatea lor. In plus, dupa ce aduci masina inapoi, mai esti taxat pentru kilometri parcursi, benzina consumata si pentru timpul depasit (6 ore – chiria camionului standard). Astea erau conditiile la firma de unde am inchiriat eu camionul, si banuiesc ca nu difera cu prea mult conditiile la celelalte firme.

Asadar, la ora 8 eram in parcarea firmei de inchiriere (U-Haul). Un tip care parea ca a dormit toata noaptea intr-una din masinile din parcare, da fuga intr-o ghereta si iese cu un plic. Ma intreaba: „Preda?”, zic „Oui”. imi inmaneaza plicul si imi spune „Le camion est la, Bonne chance!”, si se urca rapid in masina din care coborase. Am ramas un pic derutat de viteza predarii… nu mi-a cerut acte, nu am semnat nimic… in plic era o foaie de hartie si cheia de la camion. Ma sui in camion si incep sa descifrez foaia de hartie. Era un fel de act prin care se adeverea ca am platit chiria, perioada, numarul de asigurare, kilometrajul si cam atat. Binenteles ca banii fusesera deja retrasi de pe cardul de credit al carui numar si date le dadusem deja telefonic in momentul in care am facut rezervarea.

Buuun… aveam camion… mi-a luat vreo cateva minute sa imi dau seama pe unde e schimbatorul de viteze, pe unde sunt butoanele, oglinzile, etc… un pic ezitant la inceput sa conduc… nu mi-a luat mult sa imi dau seama ca singura diferenta intre o masina mica si camionul este sa iti dai seama ca esti mai mare… in rest, stilul de condus e identic… chiar si bordul masinii… tot cutie automatica de viteze… destul de simplu.

Pe la 8:30 eram in spatele blocului. Deja ma asteptau ajutoare de nadejde: Andrei + Marina (prietena lui) si Ovidiu erau deja pe balcon. Danutza ii coordona sa mai impacheteze ultimele lucruri.

Dupa o scurta dezbadere despre cum ar trebui sa parchez camionul astfel incat sa ne fie cat mai usor sa il umplem, am ajuns la concluzia ca cel mai simplu este sa-l pun chiar sub streasina balconului. Noroc ca stateam doar la primul nivel, care nu era prea inalt fata de nivelul strazii, astfel, ca majoritatea lucrurilor le-am scos de pe balcon direct in camion. In maxim o ora- o ora-jumate  eram gata. Camionul s-a dovedit a fi foarte incapator… chiar mai ramasese o gramada de spatiu, si asta nu pentru ca nu aveam prea multe lucruri, dar pentru ca deja carasem – de-a lungul celor doua saptamani de dinainte, cu masina mica – o mare parte din bagaje (in general haine si maruntisuri).

Ca pont, cutiile sunt foarte bune pentru chestii dure (vase, tablori, plastice, etc), cu conditia sa nu fie prea mari… mai bine mai mici si mai multe. Pungile de plastic negre pentru gunoi sunt perfecte pentru haine, draperii, lenjerii, in general textile.

Ultimele care au intrat in camion au fost bicicletele. Am tras usa si… gata…

Planul initial era sa las pe Danutza si Julia la apartament ca sa aiba timp sa mai dea o raita prin casa sa fim siguri ca nu uitam ceva. Intre timp, eu si Andrei sa ne fi dus la noul apartament, sa descarcam camionul si cand ne intoarcem sa aducem camionul inapoi, sa luam si fetele. Astfel scapam de Julia care ne-ar fi putut incomoda, in dorinta ei de a ne ajuta.

Planul s-a schimbat subit. Dupa ce am vazut cat de goala si deprimanta a ramas casa, am zis ca nu mai are rost sa mai ramana nimeni. Am incarcat si ultimele bagaje „fragile” in masina lui Andrei si am plecat impreuna spre noul apartament… Andrei a condus fetele, eu camionul. Drumul nu a fost prea greu. 25 de km, din care vreo 20 numai pe autostrada…

Ajunsi acolo, am inceput sa descarcam. Eu si Andrei eram responsabilii pentru „utilaj greu”. Marina ne-a ajutat enorm la chestiile marunte, iar Danutza era sus „la primire”. Era oarecum legata de faptul ca trebuia sa stea cineva si cu Julia. Se simtea insa aiurea ca toata lumea muncea si ea mai putin… insa nu aveam ce face… Julia ocupa cel putin un adult.

Am hotarat ca cea mai buna solutie este sa descarcam totul din camion direct pe jos, ca sa avem camionul liber, sa nu riscam sa depasim cele 6 ore. Zis si facut. Le-am insirat frumos pe langa gardul de langa bloc… dupa ce le-am dat jos, ne-am dat seama ca erau muuuulte…

Dupa vreo 2-3 drumuri cu echipament foarte greu, am zis sa facem o pauza, timp in care eu m-am dus sa predau masina. M-am incadrat in timp. Benzina plus kilometrajul alti 30$. M-am intors sa terminam de carat ce mai ramasese… dupa inca vreo doua drumuri, ne-am dat seama ca nu o sa terminam inainte sa ne termine mutarea pe noi. Era deja ora 2-3 si noi nu mancasem nimic pe ziua respectiva. Si cum nu aveam nici frigider si nici aragaz (o sa explic mai tarziu PS1), a trebuit sa lasam ce mai ramasese de carat langa gardul cu pricina, si sa ne deplasam la un restaurant ca sa ne facem plinul.

Surpriza dupa ce ne-am intors de la festin, a fost ca ne-am dat seama ca din ce mai lasasem bagaje restante, ne lipseau masa de calcat, uscatorul de haine, si o masa metalica… nu, nu ni le-au furat, pur si simplu cred ca proximitatea gunoiului din spatele blocului si faptul ca erau lasate nesupravegheate, a facut pe cineva sa presupuna ca sunt lucruri vechi, aruncate la gunoi. Acel cineva cel mai probabil era un „colector de fier vechi” (Ps2), pentru ca ne lipseau numai obiectele din metal.

Cu greu am reusit in sfarsit sa terminam de carat… oboseala ne ajunsesera pe toti. Boxa de la subsol ne-a scutit de caratul masinii de spalat (una dintre cele mai grele itemuri) si a bicicletelor.

Dupa o munca istovitoare, am avut noroc sa mai prindem vreo jumatate de ora de soare, in care ne-am desfatat la piscina blocului.

PS1. Cele doua saptamni dinaintea mutarii au fost prielnice sa ne hotaram ca a sosit timpul sa renuntam la aragazul clasic cu rezistenta care face mult fum si este extrem de greu de curatat si intretinut. Asadar am hotarat sa renuntam la aragazul „din dotare” al apartamentului, si sa ne cumparam noi unul cu plita… tot electric, tot cu rezistenta, insa cu plita deasupra, care face mult mai lejera intretinerea/spalarea. Si pentru ca am gasit o oferta bunicica „la pachet”, ne-am cumparat si frigider cu doua usi (adica cu congelator deasupra). Problema era ca astea ni le livreau abia pe 18 (zi pe care mi-am luat-o libera ca sa ii astept), asa se face ca in ziua mutarii, nu aveam nici una nici alta in casa… rugasem administratorul sa le ia din apartament pe cele vechi ca sa faca loc la cele noi.

PS2. colectorii de fier vechi aici sunt numerosi. Ii recunosti ca se plimba cu o camioneta plina cu diverse „metalice” prin diverse zone, in cautarea „fierului” pe care oamenii de obicei il arunca in fata casei sau la gunoi… diverse tevi, aparate nefunctionale, frigidere, aragazuri vechi, biciclete vechi, etc. Majoritatea arata precum muncitorii profesionisti: echipament de protectie, manusi, bocanci speciali „de securitate”

5-august-2011 Posted by | Despre viata noastra | Lasă un comentariu

Prima mutare… (partea II)


Revenind la povestea cu mutarea.

Exact pe intai, dupa ce am vazut noul apartament m-am grabit sa il sun pe actualul proprietar sa il anunt ca o sa urmeaza sa ne mutam pe la jumatatea lunii iulie. Un pic surprins de veste, a inceput sa imi indruge regulile contractului, cum ca ar fi trebuit sa il anunt cu nu stiu cate zile inainte, ca e prea tarziu si ca ar trebui sa ii platesc 3 luni.

Intr-adevar, in cazul in care vrei sa te muti inainte de incheierea contractului (1 iulie), esti obligat sa anunti cu 3 luni inainte, in caz ca vrei sa te muti mai devreme de 3 luni, ai doua posibilitati: ori platesti cele 3 luni, ori gasesti pe cineva care sa iti preia contractul de inchiriere.

Insa eu l-am luat tare, si am fost foarte hotarat. I-am zis ca nu ma intereseaza de lege si acte si reguli, ca eu vreau sa ma mut si cu asta-basta… i-am lasat de inteles oricum ca NU VREA SA IMI CREEZE PROBLEME… prin asta sper ca a inteles faptul ca eu as putea sa ii fac lui mai multe probleme decat ar putea sa imi faca el mie… avea o droaie de neregului la bloc, incepand cu refuzul de a recicla (care este o OBLIGATIE civila), pana la izolatia din peretii blocului. Dupa o scurta conversatie telefonica, am cazut de comun acord ca ii voi plati luna intreaga, desi urma sa plec la jumatatea lunii. Pe de alta parte, a trebuit sa platesc la noul apartament tot o luna intreaga. Asadar am platit de doua ori chiria pe iulie… ceea ce tot e bine, decat sa fi platit 3 luni penalizare…

Odata contractul semnat, si cu acces liber in noul apartament, am hotarat sa incepem sa ne mutam treptat. Aveam doua saptamani la dispozitie (pana la ziua oficiala de mutare), in care sa incepem sa mutam us0r-usor din lucruri. Timp de doua saptamani am petrecut serile impachetand lucruri mici care sa incapa in masina. Ma duceam la serviciu cu masina plina, iar dupa serviciu treceam pe la apartament sa descarc masina. Intre timp, Danutza trebuia sa ia copilul de la gradinita sa se ocupe cu de-ale casei si sa mai faca si bagaje… foarte obositor, mai ales ca Julia era mereu in picioarele noastre, orice am fi vrut sa facem… vroia si ea sa ne ajute…

Tot in astea doua saptamni ne-am ocupat si de anunturi… in principiu trebuie sa anuti pe toata lumea (autoritatile/firmele/etc) ca te muti si sa transmiti noua adresa.

  • Directeur général des élections du Québec
  • Ministère de l’Emploi et de la Solidarité sociale (MESS)
  • Revenu Québec
  • Régie de l’assurance maladie du Québec
  • Régie des rentes du Québec
  • Société de l’assurance automobile du Québec
  • Revenu Canada
  • Bancile cu care colaborezi
  • Firmele de asigurare (masina, casa, medical privat, etc.)
  • Hidroquebec (electricitatea)
  • internetul/telefonul/cablul
  • angajatorii (actuali si fosti-angajatori pentru care ai lucrat de-a lungul anului curent)

Un pic infricosator… insa daca esti bine conectat la internet, si ai avut grija din timp sa iti activezi serviciile online pentru fiecare institutie in parte (majoritatea iti ofera acest serviciu), lucrurile nu stau chiar asa de rau.

Primele 6 chiar le poti face odata accesand un singur site pus la dispozitie de guvernul quebecos: http://www.adresse.info.gouv.qc.ca/en/service.asp. Restul le-am rezolvat cu cateva telefoane sau pe internet pe site-urile respective.

Un pic mai complicat a fost cu Hidroquebecul, pentru ca a trebuit sa fiu atent sa imi iau citirile contorilor de la vechiul apartament si de la noul apartament exact in ziua mutarii, si sa le transmit telefonic unui robot… a fost interesant… insa nu la fel de interesant ca internetul. Cu internetul ne-am lovit de o adevarata dilema. Providerul nostru de internet, foloseste ca multi altii reteaua fizica a celei mai mari firme de telefonie/internet/cablu din Quebec: BELL. Prin urmare, orice lucrare care tine de conectarea fizica la reteaua lor, este facuta de tehnicienii de la Bell. Este un pic ciudat sa suni la providerul tau care sa iti spuna ca mutarea liniei de internet depinde de programul tehnicienilor de la alta firma…

Si pentru ca aceste multe mici firme care folosesc reteaua Bell ca sa trimita internetul, sunt de fapt concurentii directi ai lui BELL, Bell-ul le pune la dispozitie cele mai impozibile intervale orare: 8-17 de luni pana vineri. Tehnicienii Bell lucreaza si seara/weekend, insa numai pentru Bell… Asadar a trebuit sa treaca aproape doua saptamani plus o zi pierduta acasa pentru Danutza, ca sa astepte pe baietii de la Bell sa faca legatura… faza funny a fost ca tehnicianul care ne-a facut legatura era roman… deci nu l-am putut injura in fata… oricum nu era el de vina ci politica Bell-ului…

5-august-2011 Posted by | Despre viata noastra | Un comentariu

Prima mutare… (partea I)


 

Ok…
A trecut mai mult de o luna de cand nu am mai scris nimic pe blog… nu din neglijenta, insa aceasta ultima luna a fost o nebunie totala.
In mod normal, pe 1 iulie, sunt doua evenimente mari: ziua nationala a Canadei, si ziua pentru “demenajment”, adica ziua in care contractele de chirie a locuintelor expira, si trebuie reinoite. Foarte multi insa, in loc sa reinoiasca contractul de chirie, aleg sa faca altul in alta parte, deci se muta. Motivul pentru care oamenii aici ajung sa se mute aproape in fiecare an, este in general din cauza serviciului, ori diverse schimbari pe plan familial sau financiar. In plus proportia de chiriasi depaseste cu mult proportia de proprietari in comparatie cu Romania. Distantele sunt destul de mari de parcurs chiar cu masina, asadar, daca ai “norocul” sa iti gasesti un loc de munca bun in capatul celalalt al orasului, in mod sigur cea mai buna solutie este sa te muti.

Ziua nationala a Canadei se transforma intr-o adevarata nebunie. Unii intra pe usa cu canapelele, in timp ce altii arunca mobila de pe balcon. De multe ori ajung sa se calce pe picioare la usa blocului, si nu m-as mira sa se trezeasca in urma mutarii cu ceva obiecte de la vecinu’ si vice-versa.

Pentru noi insa nu a fost asa.
Nu ne-am grabit sa ne mutam in “ziua nebuna”, in schimb planuiam de mai mult de jumatate de an sa ne mutam.
In principiu, planul era asa: intai ar fi trebuit sa imi gasesc ceva de lucru bun, ca dupa aceea sa incepem sa ne cautam in functie de noul loc de munca. Asadar am urmat plaunul. Timpul era aproape perfect. Imi gasisem un serviciu bun chiar inainte de 1 iulie, asadar, ne-am fi putut incadra sa gasim ceva rapid in zona… insa care zona?

Dupa lungi dezbateri cu Danutza, am ajuns la concluzia ca o zona buna ar fi cat mai aproape de serviciul meu, pentru ca oricum, oriunde ne-am fi mutat am fi fost departe de serviciul ei (in centru). Un apartament in centrul orasului este destul de scump (cca. 1.500$/luna – doua dormitoare).

In fiecare zi dupa serviciu, dadeam o tura prin zona in care muncesc, inainte de a pleca acasa. Mi-am facut o idee despre ce ar fi de inchiriat prin zona… in general nu prea erau prea multe optiuni. Zona e aproape in exclusivitate acoperita de case. La case de obicei nu prea gasesti de inchiriat pentru ca sunt proprietati, iar daca gasesti, este destul de scump pentru ca sunt foarte mari (de la 4-5 dormitoare in sus). Singura zona pe care am gasit-o de inchiriat era un nucleu de vreo 8 blocuri alaturate. Am incercat de vreo 3-4 ori sa dau de administratorul blocului, insa este aproape imposibil. Blocul este incuiat, si nu este afisat nicaieri apartamentul adiminstratorului. Unica alternativa este sa dai telefon. Blocurile in care exista apartamente disponibile, afiseaza un semn cu „Apartamente de inchiriat”, si numarul de telefon. Asadar am inceput cu telefoanele. Toate blocurile aveau apartamente disponibile, insa ca de obicei, trebuie sa te consideri norocos daca prinzi pe cineva la telefon. In cele mai multe cazuri vorbesti cu un robot, sau lasi un mesaj. Eu nu am reusit sa vorbesc cu nimeni, insa am lasat vreo 10-15 mesaje.

1 iulie deja se apropia, si nu primisem nici un raspuns, nu gasistem nici un apartament.

Pe 1, vineri (liber ca e sarbatoare nationala), ne-am sculat de dimineata si ne-am dus toti trei in zona de blocuri, in speranta ca e „weekendul demenajarilor”, si cu atata lume care se muta, poate avem noroc sa gasim prin zona vreun administrator care sa supravegheze nebunia cu mutarile.

Zis si facut…
Am avut dreptate. La primul bloc la care am incercat, am gasit administratorul la garaj, dichisind la masina… l-am rugat daca vrea sa imi arate apartamentele disponibile si mi-a raspuns sec: „Este 1 iulie, sarbatoare nationala… eu am liber azi!”. Cu chiu cu vai, am reusit sa il conving sa imi arate apartamentul disponibil… era unul cu doar un dormitor. Danutza a trebuit sa stea in masina cu Julia, pentru ca adormise, si nu vroiam sa o trezim, asadar am vazut apartamentul de unul singur… nu mi s-a parut extraordinar, doar ca avea geamuri foarte mari (deci foarte luminat) si bucataria mai mare decat o aveam pana acum.

Ne-am suit in masina si am plecat spre al doilea rand de blocuri (sunt doua randuri a cate 4 blocuri, puse cumva spate in spate). Aici am intrat in primul bloc si am avut norocul sa gasim administratorul la serviciu. Un nene pe la vreo 60-65, suplu, carunt, cu o privire banuitoare… M-a primit in biroul lui la parter, si ma masura din cap pana in picioare in timp ce eu ii povesteam situatia noastra. Aici daca nu ai recomandare de la cineva cunoscut, trebuie sa treci printr-un gen de filtru al increderii. In principiu nimeni nu vrea sa se lege la cap cu tine pe un an de zile, daca nu e sigur ca esti un locatar model… serios, discret, bun platnic, familist eventual, fara animale de companie galagioase, etc.

Asadar, in lipsa unei recomandari, mi-am dat toata silinta sa il asigur ca suntem oameni „de calitate”. Abia dupa ce am reusit sa il conving (in engleza), mi-a spus daca are sau nu apartamente disponibile… si avea. unul de 3 jumate (sau „un dormitor” – adica echivalentul a doua camere in Romania) si unul de 4 jumate (sau „doua dormitoare” – echivalentul a 3 camere). I-am cerut 2 minute sa imi iau sotia din masina sa vada si ea… „ca ea e factorul de decizie pana la urma”… o gluma care i-a placut lui moshulica…

Am luat-o si pe Danutza tocmai bine cand Julia tocmai se trezise. Asadar toti trei ne-am pus pe vizitat.

Am inceput cu apartamentul mic si dupaia cu ala mare. Cel mic, la fel ca si primul apartament pe care il vazusem prima data nu era extraordinar… Al doilea apartament insa, ne-a dat pe spate. Parchetul fusese recent refacut. Inca mirosea a lac. Camere mari, bucataria mare si bine structurata, deschisa in sufragerie binenteles, geamurile mari, orientate spre Sud si Vest garanteaza lumina naturala… ce sa mai, am fost super-incantati. Pretul rezonabil: 750$/luna, toate utilitatile incluse (in afara de electricitate), parcare garantata, boxa la subsol, acces liber la piscina… da, are si piscina… Ce sa mai, un pachet rezonabil la un pret echitabil.

Calculele financiare ne-au adus la aceeasi suma ca si in vechea locuinta, pentru ca la cei 525$/luna pe chirie, ar fi trebuit sa cheltuiesc in plus aproape 200$ pe benzina ca sa ajung la noul loc de munca… (50km in fiecare zi). La calculele financiare se adaugau si alte probleme de timp si logistice. Eu pierdeam aproape 40 de minute pe drum, si cum ieseam zilnic la 5:30, era imposibil sa ajung la gradinita sa o iau pe Julia, asta ridica alte probleme pentru Danutza, care era obligata sa mearga pe jos o gramada sau sa schibme vreo 2 autobuze ca sa ajunga la gradinita sa o ia pe Julia… si asta n-ar fi prea grav, insa daca te gandesti ca o sa vina iarna la un moment-dat… nu prea mai e asa interesant.

Revenind la vizita apartamentului, nu ne-a luat prea mult sa ne dam seama ca este printre cele mai bune din bloc. Un bun indicator pentru a afla cat de bun e un apartament, este sa alegi unul cu aceeasi configuratie ca cel in care locuieste administratorul. Daca administratorul este administrator de mai mult de 2-3 ani, poti fi sigur ca el are cel mai bun apartament din bloc, pentru ca stie cand e disponibil si il poate ocupa imediat. In cazul nostru, apartamentul de care ne-am indragostit este exact sub apartamentul administratorului… adica in principiu aceeasi configuratie…

Am dat cateva ture, si ne-am hotarat… il luam. Deja vedeam pe fata administratorului un pic indoiala si parerea de rau parca, ca ne-a aratat acest apartament. Problema lui este ca „Sunt om batran, vreau liniste!”, iar faptul ca noi avem deja un pitic, pe care la varsta asta in principiu nu poti sa il controlezi pe plan decibelic, il facea sa strambe un pic din nas. De aici a inceput parca sa dea inapoi… sa vedem cu actele… trebuie sa completezi „fisa de aderare”, „dar sa mi-o dai pana maine prin fax”… „poti sa il iei… dar sa te muti imediat in apartament…” (era deja 1, deci in principiu cel mai devreme as fi putut sa ma mut in August), insa el tot imi zicea ca el vrea sa il dea acum, insa…  „nu poti sa platesti jumatati de luna, doar luni intregi”… „nu am dublura la cheia de la intrare”… parca tot batea in retragere…

L-am simtit, asa ca am hotarat sa fiu ferm si rapid.

Am completat fisha si i-am trimis-o prin fax de la un ghisheu poshtal. Luni eram deja la usa lui sa semnez contractul. Cu inima stransa, si mai mult scrijelind cu pixul decat completand contractul de inchiriere, mi-a destainuit ca faptul ca am fost atat de promt si rapid, l-a facut sa se convinga de onestitatea mea, si mai mult, era pe punctul de a semna contractul cu o alta persoana care tocmai venise in acea luni sa vada si ea apartamentul… „daca nu veneai azi, maine il dadeam…”

Problema cu administratorii este ca desi nu este blocul lui, iar proprietarul prefera sa aibe apartamentele ocupate, el are insa dreptul sa te refuze din diverse motive. Are dreptul sa ceara informatii la tine la serviciu despre cat de bun angajat esti, salariu, etc. (binenteles cu acordul tau), are dreptul sa iti verifice situatia financiara fata de stat, are dreptul sa verifice informatii la fostul proprietar de la adresa precendeta pe care ai ocupat-o.

Si pentru ca tot a venit vorba de administratori si proprietari, acum a trebuit sa anunt la vechea adresa ca urmeaza sa ma mut… aici alt circ… tineti legatura…

29-iulie-2011 Posted by | Despre viata noastra | Un comentariu

Lipsa de activitate…


Fata de cititorii fideli ai blogului nostru, ne cerem scuze pentru lipsa de activitate pe blog.
Acum vreo doua saptamni ne-am hotarat sa ne mutam… in proces, am ramas fara conexiune la internet pentru o perioada. Singura sursa de informatii online fiind telefoanele mobile, insa foarte limitat. (Mai mult Danutza).
Astazi in sfarist am reusit sa reconectam internetul… o sa urmeze un articol lung, dar interesant despre cum este sa te muti…

26-iulie-2011 Posted by | Diverse... | Un comentariu

Protejat: Prima zi de munca…


Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza te rog să introduci parola mai jos:

21-iunie-2011 Posted by | Despre viata noastra, Munca | Introdu parola pentru a vizualiza comentariile.

Love is in the air… it really stinks…


De aproape o luna, a inceput si s-a si terminat sezonul primavaratec. De acum au inceput caldurile verii.

Va vine sau nu sa credeti, si aici este vara, si nu orice vara, calduri de 30-35 de grade amplificate de umiditatea specifica unei insule cum este Montrealul…

Dar sa revenim la primavara, un anotimp foarte scurt. Atat de scurt pentru regnul animal, ca daca nu te misti repede si eficient, s-ar putea sa ramai burlac. Asadar, dragostea animalica este pusa un pic pe fuga, probabil renuntandu-se la obisnuitele preludii, si trecandu-se direct la treaba.

Unele animale chiar isi pierd capul in fuga lor spre cuceriri… isi pierd capul la propriu, confundand strada cu o scurtatura… probabil ca au auzit si ele de bancul ala in care sa zice ca masina calca mai ceva ca un cocos in calduri. Cele mai napastuite victime rutiere ale dragostei sunt veveritele… pe locul doi sunt insa sconcsii.

Sconcsii sunt animale destul de discrete. Rar se lasa surprinse de ochiul omului, in general nocturne. De doi ani nu am vazut decat accidental un singur sconcs, pe care l-am deranjat de la cina nocturna de la gunoaie. Cum m-a vazut, s-a facut nevazut in cateva secunde. Am inteles ca isi fac culcusuri sub case sau sub magazii de scule de prin curtile oamenilor.

Prezenta lor insa este foarte pregnanta, daca acestia au ghinionul sa sfarseasca tragic sub rotile vreunei masini. Mirosul proverbial care ramane in urma este cu adevarat izbitor. Nu este ceva cu care sa pot sa il compar. Este un miros specific, pe care cu siguranta nu il vei putea uita odata ce l-ai incercat. Este atat de puternic incat daca esti foarte aproape de locul tragediei, iti dau lacrimile, si simti ca nu poti respira. Municipalitatea este destul de prompta. Vin repede si curata locul accidentului cu substante speciale care ar trebui sa neutralizeze mirosul, insa chiar cu aceste eforturi, mirosul poate persista si o saptamana, la aceeasi intensitate.

Dimineata o duc cu masina la gradinita pe Julia. Traseul nu are mai mult de 2 km, insa sunt deja 2 zone in care trebuie sa inchid aerul exterior al masinii, ca sa nu ma apuce plansul la volan.

18-iunie-2011 Posted by | Despre viata noastra | | 7 comentarii

Au trecut 2 ani de cand…


Si iata ca am facut si noi doi ani de Canada. Nici nu ne-am dat seama cand au trecut. Parca ieri aterizam pe aeroportul din Montreal. Autostrada suspendata care strabate orasul de la aeroport pana acasa, a fost unul din primele lucruri la care am ramas cu gura cascata… au urmat si altele… acum, ne par lucruri normale, cotidiene. Am inceput sa traim in acest mediu, sa ne obisnuim cu el si cu modul de viata. Am inceput sa uitam cate un pic din ce era acasa… lucuri marunte… de exemplu vorbeam zilele trecute cu Danutza si nu ne mai aduceam aminte cat cheltuiam in medie la iesirea saptamanala in Carrefour… Am pus insa pe o lista ceea ce inca imi mai aduc aminte, si ce simt ca s-a schimbat in doi ani de Canada…

Si ca sa fiu absolut precis am sa incep asa:

„Sunt cel putin doi ani de cand…”

  • nu am mai vazut caini comunitari.
  • nu am mai apasat pe vreo clantza (aici sunt bile pe care le rasucesti)
  • nu am mai gatit cu gaze
  • nu am mai vazut radiator cu elementzi
  • nu am mai circulat cu trenul, tramvaiul sau avionul
  • nu am mai facut nici o depasire pe contrasens (nu a fost nevoie)
  • nu am mai vazut carutze pe strada
  • nu am mai intrat intr-o biserica crestin-ortodoxa.
  • nu am mai auzit manele
  • nu am mai vazut Logan-uri
  • nu am mai vizitat obiective turistice mai vechi de 400 de ani
  • nu am vazut munte, mare sau ocean
  • nu am mancat Poiana sau RomTricolor
  • si in sfarsit, poate cel mai mare dor ne e de cei dragi din Romania pe care nu i-am mai vazut in carne si oase…

Si ca articolul sa nu para prea negativist cu atatea „nu”-uri insirate, iata si cateva exemple cu „da”-uri

  • da, o ducem mult mai bine financiar (avem cont de economii / da, avem planuri ca in maxim 2 ani sa ne luam casa – lucruri care ne lipseau in Romania, nici nu indrazneam sa ne gandim la ele)
  • da, am incercat si am reusit sa vedem locuri unice si impresionante.
  • da, suntem o familie frumoasa, fericita si implinita.
  • da, avem tot ce ne trebuie in casa.
  • da, avem niste joburi bune, si perspective de si mai bune in viitor.

16-iunie-2011 Posted by | Ne gandim la voi..., Romania VS Canada | 10 comentarii

Parc Safari


Saptamana trecuta am profitat de vremea frumoasa si am iesit sa vizitam „PARC SAFARI„.

Parc Safari

Parc Safari - pentru mai multe poze, click pe poza...

Acest parc este situat la vreo 70 de km de Montreal, insa se ajunge foarte repede pe autostrada… in principiu in jur de o ora, in functie de cat de repede iesi din Montreal.

Intrarea este destul de piperata, in sezon ajungand aproape de 40$ (cu taxe) / persoana. Insa dupa ce apuci sa vizitezi un pic incepi sa intelegi de ce este atat de scump. Are mai multe zone de agrement.

Cea mai importanta si vasta este cea de „safari”. Practic, un traseu de vreo 7-8 km, care strabate practic „custile” mai multor ierbivore africane si nu numai (elefant, rinocer, zebre, cai, camile, girafe, cerbi, elani, diverse specii de bovine si caprine, etc). Drumul este din nisip, destul de bine tasat, astfel incat sa poata fi strabatut de orice masina de familie fara nici un fel de dificultate. Are un singur sens de circulatie fiind gandit ca un traseu circular, si doua benzi. Una pentru mers lent, de pe care poti admira, face poze si hrani animalele… cealalta banda este pentru depasire, insa sunt foarte multi care nu respecta aceasta regula, si folosesc ambele benzi pentru mers foarte incet… Ierbivorele nu sunt deloc sfioase, obisnuite cu oamenii, unele sunt chiar atat de prietenoase, incat intra in masina cu capul dupa mancare, fara nici o jena. La intrarea in parc, ti se ofera posibilitatea sa cumperi mancare pentru animale, insa nu este favorita lor. Ce le place cel mai mult sunt morcovii… nu stiu exact de unde avea lumea morcovi, pentru ca nu am vazut pe nimeni vanzand morcovi in parc… probabil ca au venit cu ei de acasa…

La iesirea din traseul pentru masini, asteapta o parcare enorma, presarata cu cateva spatii verzi cu banci si mese, unde oricine poate lua un picnic familial. De aici poti abandona masina, pentru ca restul atractiilor sunt accesibile pedestru. Mai au o zona de shopping, care este realizata sa para un mic orasel african. Aici poti gasi de la suveniruri pana la restaurante, haine, etc.

Aproape de acest „centru comercial” se afla un mic parc de distractii, foarte asemanator cu balciurile romanesti, si vreo 3-4 piscine cu jocuri de apa, cascade, topogane, valuri, etc. Tot in zona aceasta destul de zgomotoasa, sunt amenajate vreo doua scene, care prezinta diverse programe de muzica, marionete, in general pentru copii.

Tot de aici poti incepe un traseu suspendat pietonal (un pod de lemn daca vreti) deasupra custilor diverselor animale… maimutze, cimpanzei, ursi, lupi, hiene, lei, lei albi, tigri, jaguari, etc. Din cand in cand, la anumite ore, se desfasoara „hranirea” diverselor specii. Hranirea este precedata de un mic discurs, astfel ca vizitatorul poate afla lucruri interesante referitoare la acel animal. Tot in aceasta portiune, poti vizita custile leilor si tigrilor printr-un tunel de sticla… un lucru pe care pana acum nu il mai incercasem. Te poti apropia astfel foarte mult de aceste animale feroce. Traseul suspendat se sfarseste cu un mic parculetz plin de reprezentari statuare metalice ale animalelor din parc. Aici se bat toti parintii sa cocoatze copii pe statui si sa ii traga in poze… nu am facut binenteles nici noi exceptie.

O alta zona impresionanta este zona animelelor „domestice”… aici copii pot vedea cum arata porcul, iepurii, gainile, etc.

In continuarea acestei zone domesticite, se afla o bucata maricica de padure ingradita, strabatuta de o poteca pietruita, unde vizitatorii pot admira zecile de caprioare care o domiciliza.

Dupa ce am vizitat gradini zoologice de-a dreptul impresionante in europa, cum ar fi cel de langa Praga, sau cel de la Schonbrunn-Viena, am crezut ca nu o sa mai putem fi vreodata impresionati de vreun loc… Am avut in mare parte dreptate… nu se compara, insa am bifat cateva senzatii pe care nu le mai traisem pana atunci.

In primul rand am apreciat efortul pe care se vede ca l-au depus pentru a aduce si mentine intr-un habitat artificial, niste animale impresionante pentru aceasta zona climatica, si efortul pe care l-au depus de a crea un parc modern si cat se poate de natural si placut.

A fost pentru prima data cand am vazut atatea animale in libertate, si am putut face slalom cu masina printre ele. Nu am facut niciodata safari (ala original in Africa), insa pot sa imi inchipui ca se apropie destul de mult ca sentiment si experienta.

A fost pentru prima data cand am vazut lei si tigri atat de aproape, despartiti practic de un geam de sticla. Tot prima data am simtit cu adevarat fiorul care te incremeneste in momentul cand privesti direct in ochi un leu care vine alergand spre tine…

Julia nu a apucat sa vada prea multe din masina, pentru ca i s-a facut somn, si a dormit pe tot parcursul vizitei motorizate, insa a fost foarte incantata sa vada maimutzele si ursii. A fost terifiata de lei si tigri… se pare ca este ceva inascut, cand privesti in ochi o fiara salbatica, sa iti dai seama ca esti in pericol.

A fost o zi frumoasa, desi Danutzei i-a cam fost rau (o gastro-enterita cred) cam toata ziua, si nu a apucat sa savureze pe de-a-ntregul intreaga experienta.

12-iunie-2011 Posted by | Calatorii, Despre viata noastra, Pe la prieteni/Prin Oras/Prin parcuri | 2 comentarii

Protejat: Ultima zi de munca…


Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza te rog să introduci parola mai jos:

6-iunie-2011 Posted by | Munca | Introdu parola pentru a vizualiza comentariile.

Casa de piatra Vladimir si Acutza…


Astazi a fost un eveniment pe care ne-ar fi placut sa nu il ratam.

Vladimir si Ancutza, primiti din partea noastra cele mai sincere ganduri de departe. Suntem cu sufletul aproape de voi.

4-iunie-2011 Posted by | despre prieteni si familie..., Iata ce pot face doua maini dibace, Ne gandim la voi... | 7 comentarii

Ottawa


In primul rand vrem sa ne cerem scuze fata de Alin (din Ottawa), ca am ratat de data asta ocazia sa ne cunoastem.

Am fost la Capitala. Capitala Canadei Ottawa este de vreo 3 ori mai mica ca suprafata decat Montrealul, dar doar de doua ori mai mica la numarul populatiei… deci teoretic si statistic mai aglomerata. Vizita noastra a durat numai o zi (doar 2-3 ore de Montreal). Am plecat sambata dimineata si ne-am intors seara. Scopul vizitei: Festivalul Lalelelor. Arealul vizitat: Centrul turistic (pe o raza de vreo 5 km). Asadar nu am putut proba datele statistice, si nu putem povesti nimic despre viata cotidiana din Ottawa sau arhitectura orasului, care va ramane deocamdata un mister si pentru noi.

Asadar, ca niste cercetasi constiinciosi, ne-am facut temele. Am intrat pe internet, am scos harti, obiective turistice, trasee, obiective culturale organizate cu ocazia Festivalului.

Ce stiam inainte sa ajungem era ca sunt doua parcuri importante care limiteaza oarecum „centrul turistic”: Major’s Hill Park (mai central si mai popular fiind foarte aproape de cladirea impunatoare a Parlamentului) si Commissioners Park (mai putin popular si din cauza asta mai putin „populat”, mai aerisit, insa mult mai frumos, fiind localizat pe malul unui lac – Dow’s Lake). Problema pe care am avut-o si pe care cred ca o au multi vizitatori cu Comissioners Park este faptul ca nu prea poti sa il gasesti prin intermediul internetului. Denumirea nu apare pe Goolge Maps, iar pe site-ul festivalului nu i se da adresa exacta. (click aici pentru harta)

Tot de pe internet am aflat ca pe perioada festivalului este destul de dificil sa gasesti parcare in centrul orasului, asa ca am hotarat sa o parcam la vreo 5 km de centrul orasului, pe traseul unui autobuz ((21) care era laudat pe site ca fiind autobuzul care face perfect turul centrului turistic). O chestie la care nu ne gandisem insa era faptul ca Ottawa se afla exact la granita dintre doua provincii Ontario si Quebec. iar autobuzul respectiv trecea din Gatineau (Quebec) in Ottawa (Ontario), prin urmare doua orase diferite in doua provincii diferite. Autobuzul respectiv era un fel de intercity, care trecea destul de rar. Asta ne-a costat aproape o ora de asteptat in statie cand a trebuit sa ne intoarcem sa luam masina. Deasemenea ne-am dat seama ca de fapt locuri de parcare in centru gasesti berechet, chiar mai ieftine decat cat am dat noi pe 4 bilete de autobuz (cca. 14$)

Somn verticalizat - Julia

Somn verticalizat - Julia

Tot in plan era rucsacul pentru Julia, ceea ce ne-am dat seama ca a fost o alegere gresita. Am ajuns la concluzia ca in oras este mai avantajos un carucior, orasul fiind destul de accesibil din punctul asta de vedere, astfel, Julia ar fi putut sa doarma intr-o pozitie mai buna… rucsacul doar pentru teren accidentat (gen drumetii, munte, etc).

Caldura mare, nene Iancule

Caldura mare, nene Iancule

Mancare nu ne-am luat de acasa… buna decizie, pentru ca a fost foarte cald si nu stiu cat de bine ar fi rezistat mancarea la pachet.

Parlamentul

PARLAMENTUL - (Pentru toate pozele, click pe poza)

Dupa ce ne-am calcat in picioare cu muuulti turisti in zona Parlamentului, ne-am dat usor seama ca cele peste 3 milioane de lalele plantate in toata Ottawa erau de fapt imprastiate pe parcele micutze, si nu la un loc cum ne-am fi asteptat, si in plus, fiind ultimul weekend al festivalului, lalelele erau cam trecute. Zona Parlamentului ne-a impresionat. Ne-am apropiat foarte mult de sentimentele pe care le aveam cand vizitam diverse capitale Europene. Exterioarele cladirilor arata bine (unele imbatranite fortzat cu vopsea neagra ca sa imite funinginea si imaginea de invechit), nu am vazut insa nici un interior, si am o banuiala ca as fi fost dezamagit, neridicandu-se la pretentiile Europei.

Ce ne-a mai frapat era prezenta romanilor… Fara nici o indoiala ca dupa franceza si engleza, romana era a treia limba la festival, insa identitatea nationala lipsea cu desavarsire. Ma gandeam ca nici un roman din cei prezenti nu ar fi in stare sa fie mandru de originile lui, cum am vazut italienii ca arboreaza steagul pe masini, sau tot felul de minoritati (mai minoritare decat romanii) care nu se jeneaza sa poarte pe umeri drapelul national de origine. De obicei romanii cand aud romaneste in jurul lor, se intorc cu spatele si se fac ca nu se vad unul pe celalalt.

Cele doua parcuri sunt legate de un traseu superb pe malul unui canal (vezi aici). Traseul se poate face cu orice mijloc de transport, de la autobuze turistice, autobuze de transport in comun, masina, bicicleta/role (pista speciala), sau varianta pentru care am optat pentru cei aproape 7 km – pe jos (deasemenea pista separata). Traseul este extraordinar, plin de gazon pe care te puteai desfata in liniste, copaci infloriti, din loc in loc bancutze, mici lacuri amenajate, decorat cu aceasta unica ocazie, din loc in loc cu sute de mii de lalele.

Odata ajunsi la Commissioners Park, oboseala micului traseu a fost spulberata de frumusetea parcului. Cele mai multe lalele din tot orasul se aflau probabil in acest parc la un loc. Culori diferite si specii nenumarate incantau un curcubeu de vizitatori din toate colturile lumii… imigranti fascinati de frumusetea primitoare a Canadei… am ingrosat si noi randurile…

A fost o iesire reusita. Ottawa ne-a incantat, si ne gandim sa o vizitam cat de curand posibil.

25-mai-2011 Posted by | de-a mama si de-a tata, Despre viata noastra, Pe la prieteni/Prin Oras/Prin parcuri | , , , | Un comentariu

Danutza are job – tras doi


Dupa depresia suferita in urma primei experiente de gen (citeste aici), a urmat vreo luna de recuperare psihica, multa odihna, dupa care reinceperea cu forte proaspete a procesului de cautare a unui nou job. De data asta, am hotarat impreuna cateva conditii decente care sa nu o mai conduca la depresie. Un program normal de birou, intr-un mediu care sa fie cat de cat mai decent de birou.

Dupa aproape 3 luni de cautari, luni in care s-a dus la numeroase interviuri, majoritatea pentru firme de recrutare, aproape ca isi pierduse rabdarea, si mai avea un pic pana sa pice in pacatul jobului precedent… adica sa se duca la prima oferta, indiferent de conditii. Am sustinut-o moral… n-are rost sa treaca din nou printr-o experienta traumatizanta similara, care cel mai probabil se va sfarsit identic, dar cu urmari mai grave probabil pe plan psihic (ca te gandesti ca ti se intampla mereu acelasi lucru, iti pierzi speranta si curajul, etc). Totusi nu e orice muncitor de depozit, are niste studii in spate, are niste experienta, si in plus este si bilingva… mai bilingva ca mine… nu se poate sa nu gaseasca pe cineva care sa aprecieze macar o mica bucatica din aceste calitati.

Si iata ca sansa i-a suras. Acum o saptamana, una din firmele de recrutare cu care daduse un prim interviu, o suna sa ii propuna un job ceva pe rapoarte/Excel/data entry/munca de birou. Binenteles ca a aceptat interviul cu firma respectiva. Interviul a decurs bine… sunt convins ca Danutza a inceput sa turuie in franceza in stilul caracteristic. Cei doi intervievatori in mod sigur au fost impresionati, insa nu se poate doar pe vorbe… asa ca a trecut la chestii practice… un mic „examen” pentru determinarea nivelului de Excel.

Examenul consta in rezolvarea unei mici probleme… de fapt un tabel, compus de ei, pe care trebuia sa il prelucrezi dupa niste cerinte enuntate tot de ei. Acum, ca fost Trainer Excel, si ca Expert in domeniu, pot zice ca genul asta de examene pur practice, inventate de niste utilizatori (fie ei si experti) sunt cele mai slabe tipuri de examene. Nu neaparat ca cerintele sunt irelevante vizand doar cateva functii ale programului nedeterminante pentru nivelul examinatului, insa de cele mai multe ori acesti „examinatori” nu stiu sa formuleze foarte clar cerintele… si asta poate fi frustrant pentru cel examinat… sau incearca sa simplifice un raport clasic de pe postul vizat, dar de cele mai multe ori aceasta simplificare pierde elemente esentiale, facand tabelele greu de inteles si discontinue, fractionate.

Dupa examenul practic de Excel, Danutza s-a intors acasa un pic dezamagita ca si-a dat seama ca gresise o formula din punct de vedere matematic. Din ce imi povestise insa, eram aproape convins ca va trece examenul, pentru ca cunosc practic nivelul de cunoastere al baietilor pe aici… Nu m-a lasat inima pana a doua zi sa ii spun ca de fapt mai gresise o formula tot din punct de vedere matematic. Trebuia sa compare procentual doua numere bugetat vs. realizat. Aici sunt vreo doua formule acceptate una din care iti rezulta procentul de genul 108% (asta inseamna practic ca s-a realizat 100% plus 8%), iar a doua formula, care practic scade 100%, ramanand rezultatul final de +8% adica numai cresterea. Ambele variante sunt acceptate in analiza, iar Danutza nu isi mai amintea exact enuntul.

Vineri a primit un telefon de la agentia de recrutare sa ii dea vestea cea buna. Firma o acceptase pentru angajare.

Weekend-ul a fost in exclusivitate dedicat pregatirii Danutzei pentru un job cu adevarat important. Garderoba noua din cap pana in picioare, coafor, makeup, posete…

Firma pentru care a inceput martea asta noul job se numeste Videotron, si este una din cele mai mari firme de cablu/internet/telefonie din Canada. Biroul Danutzei se afla acum in centrul Montrealului, intr-un zgarie-nori, doar la etajul 2. Ajunge foarte usor cu metroul, motiv pentru care am scos mazda la vanzare. Castiga destul de bine (cat mine)… avantaje sociale nu prea… insa este un inceput foarte bun pentru un viitor CV cu greutate in viitor. Mediul este exclusiv francofon, ceea ce ii va permite Danutzei sa isi dezvolte si sa se obisnuiasca cu franceza.

Dupa primele zile la munca, Danutza pare foarte multumita si de locatie, si de conditii si de colegi si de program… dar mai bine o sa o las pe ea sa va povesteasca primele impresii de la un loc de munca adevarat…

12-mai-2011 Posted by | Despre viata noastra, Munca | , , | 9 comentarii

Franceza… amanare


Dupa cum va povesteam intr-un post anterior, acum o saptamana (click aici), am inceput cursurile de franceza.

Luni am avut al doilea curs. Dupa cum v-am povestit, fusesem deja avansat la nivelul 4 din 5, si urma sa imi cunosc pentru a doua oara noul profesor si noii colegi.

Dezamagirea a fost maxima cand m-am trezit exact ca la nivelul 3, inconjurat de niste aliterati, ale caror merite nu erau altele decat ca trecusera prin nivelurile precedente 1,2 si 3, si ajunsesera ca o urmare cronologica fireasca la nivelul 4. Un nene anglofon, trecut de 40 de ani, facea echipa cu o tanti tot anglofona trecuta de 50, se ajutau reciproc dandu-si coate cand unul era deranjat de sforaiturile celuilalt, insa erau foarte indignati cand vorbeau, ca in 3 module, nu s-a lipit deloc franceza de ei.

Profesorul era un quebecos care era copia la indigo al lui Lex Luthor din serialul Smallville, singurele diferente erau ca era imbracat in alb, si ca vorbea franceza, pe alocuri chiar quebecoasa. O mare diferenta intre profesoara de la nivelul 3 care era frantuzoaica… Stilurile erau atat de diferite incat baiatul mi-a devenit imediat antipatic. Aveam impresia ca nu intelege scopul propriului curs. In 3 ore nu am vorbit mai mult de 10 propozitii fiecare, restul cursului, era dominat de profesor, care incepuse sa abereze tot manualul de gramatica franceza la tabla… nu zic, ca trebuie sa stii sa vorbesti si corect cand vorbesti, insa pentru un curs ORAL de franceza, sa spui doar 10 propozitii, mi s-a parut inutil.

Asadar, a doua zi am sunat la Universitate si mi-am cerut banii inapoi, renuntand la cursul quebecosului. Voi incerca sa ii dau un mail profesoarei de nivel 3, poate isi va aminti sa ma anunte la sesiunile viitoare cand va preda ea un curs de nivel 4, ca sa ma pot inscrie si eu la cursurile dansei. In rest, am hotarat sa pun mana individual pe repetat manualul de gramatica a limbii franceze… macar daca nu am cu cine vorbi, sa am proaspete regulile gramaticale… consider ca asta pot sa fac si singur.

5-mai-2011 Posted by | Despre viata noastra | , | 5 comentarii

Ne biciclim… sau cel putin incercam (revolutions)


Dupa doar 3 lectii / 6 ore de exersat, iata ultimul filmuletz cu Danutza pe bicicleta… ultimul din aceasta trilogie…

5-mai-2011 Posted by | Despre viata noastra, Sport | | Un comentariu