Danutzii de peste ocean

"Daca vrei sa cunosti intr-adevar pe cineva, trebuie sa calatoriti impreuna."

Japonezi pe pereti


Intotdeauna m-a fascinat arta traditionala japoneza.

Acum am avut in sfarsit sansa sa o aprofundez.

In dormitor la noi aveam un perete mare alb, care din cauza unor usi enorme care mascheaza un dulap in zid, nu prea putea fi decorat cu mare lucru, asadar am zis sa il decoram cu niste desene direct pe perete. Prima idee a fost sa cumparam niste autocolante. Piata este plina de asa ceva, si foarte multe dintre ele sunt chiar reusite, problema este ca sunt prea mici. Dupa ce am incercat vreo doua modele prin baie si bucatarie, ne-am facut o idee despre cam ce fel de autocolant aveam nevoie pentru dormitor… nu prea se gasesc la marimea aia, si daca se gasesc, sunt oricum prea scumpe.

Asadar, mi-am pus talentul la incercare… modelul un copac cu influente japoneze… o magnolie.

Lumea m-a felicitat… mi-au zis ca mi-a iesit foarte bine… voi ce ziceti?

Magnolia de pe perete

Magnolia de pe perete

Reclame

1-februarie-2012 Posted by | Despre viata noastra, Iata ce pot face doua maini dibace | 7 comentarii

Protejat: Munca la negru


Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza te rog să introduci parola mai jos:

12-ianuarie-2012 Posted by | Munca, Romania VS Canada | Introdu parola pentru a vizualiza comentariile.

Artista te face tati…


5-ianuarie-2012 Posted by | de-a mama si de-a tata | 9 comentarii

Return Policy


Au trecut si sarbatorile cu toata nebunia lor.

In Canada, cum am mai spus-o poate Craciunul este un sezon mai mult comercial. In fiecare an totul se petrece cu o fidelitate de invidiat. Cumparaturile pentru Craciun incep pe undeva pe la sfarsitul lui octombrie – inceputul lui noiembrie. Asa se face ca daca nu esti destul de abil, in ajunul craciunului nu mai gasesti nimic de cumparat… se rad toate galantarele… promotii peste promotii, ca sa nu mai vorbim de deja celebrele „Black Friday” si „Boxing Day” zile in care oamenii se calca literalmente in picioare pentru reduceri. Nebunia venita de la americani, a prins binenteles si in Canada, insa nu la aceeasi intensitate. Ofertele nu sunt atat de atragatoare ca in SUA, si pentru asta nici oamenii nu se omoara ca acolo.

In sfarsit nebunia a trecut. Anul nou trece aproape neobservat. Majoritatea oamenilor se odihnesc pentru a incepe noul an muncitoresc. (In Canada sunt doar 2 zile libere legal – una de craciun si una de anul nou… de fapt Canada este una din tarile in care sunt celele mai putine zile libere legale si concedii pe an, si binenteles nu exista concediu medical… dar asta e o alta poveste)…

Lumea a inceput sa arunce deja brazii de craciun… evident… daca i-au cumparat din Noiembrie…

La multi ani 2012

La multi ani 2012

Nebunia cumparaturilor de sarbatori, se transforma subit in nebunia retururilor de ianuarie.

Unul din lucrurile cu care nu eram deloc obisnuit din Romania este returnarea cumparaturilor. Practic, indiferent care este motivul, orice ai cumparat se poate returna in general in termen de 30 de zile la magazinul de unde l-ai cumparat. Conditiile: sa mai ai inca ambalajul (nu mereu insa), si sa ai factura cu care ai cumparat-o.

Ceea ce ridica acum alte obiceiuri de peste ocean, cum ar fi cadoul cu factura atasata, ca in caz ca nu iti place, sa poti sa il returnezi… care intra in contradictie cu obiceiul romanesc de jupuire/taiere/rupere a pretului de pe cadou.

Majoritatea magazinelor iti dau credit de magazin (adica bani pe care poti sa ii folosesti numai in magazinul lor), insa sunt alte magazine care pur si simplu iti returneaza banii.

Sunt multe si diferite politicile de returnare de la un magazin la altul, insa ce este cert, este ca nu vei ramane niciodata cu un produs de care sa nu fii multumit.

Acest obicei da nastere si maniacilor binenteles. Am auzit deseori povesti cu oameni care sunt dependenti de acest obicei. Pur si simplu, daca au sa zicem o petrecere, isi cumpara haine/pantofi/etc., le folosesc, dupa care le returneaza a doua zi… pe motive ca au defecte, sau nu li se potrivesc, sau pur si simplu pentru ca nu le mai place. Genul asta de oameni insa scapa de cateva zeci de ori, insa ajung sa fie recunoscuti, si pusi pe liste negre, astfel ca nu li se mai permite sa returneze.

Azi am fost la magazin sa returnez un filtru de apa care nu se insuruba bine la chiuveta… nu am rezistat sa stau la o coada interminabila… o sa ma duc alta data.

 

Quick  Update:

Zilele trecute am fost la un magazin si am aflat ca pe langa bonul fiscal imi poate elibera si un „bon nefiscal (Cadou)”, adica un bon identic cu cel fiscal insa fara preturi, in caz ca vrei sa il faci cadou cuiva. Astfel cadoul nu va avea pretul afisat, in schimb acel bon este valabil daca bunul respectiv are un defect / nu e pe plac / nu i se potriveste persoanei careia i-ai facut cadoul si vrea sa il returneze/schibe…

2-ianuarie-2012 Posted by | Despre viata noastra, Romania VS Canada | 9 comentarii

Craciun Fericit!


Pentru toti cei de-acasa care se gandesc la noi, un gand bun va trimitem de peste ocean. Multa sanatate, si liniste in suflete.

Craciun fericit si sarbatori fericite in continuare.

Sarbatori Fericite, Danutz, Danutza si Julia

25-decembrie-2011 Posted by | de-a mama si de-a tata, Despre viata noastra, Ne gandim la voi... | 4 comentarii

Vine Craciunul…


Genial… de cativa ani caut un video original la meloda asta… eram foarte tanar cand am auzit pentru prima data melodia asta, insa mi-a ramas in minte… varianta pe care mi-o amintesc era cred mai noua si avea basul tinut de Aurelian Temisan, insa varianta asta nu este nici pe departe mai prejos… mi-a dat fiori, si m-a adus in spiritul Craciunului… Sarbatori fericite…

19-decembrie-2011 Posted by | Ne gandim la voi... | Un comentariu

Île Bizard


Île Bizard este o mica insula langa Montreal.

Desi nu este foarte mare, ea insa gazduieste un mic orasel, nu mai mare ca un satuc romanesc, unul dintre cele mai apreciate cluburi de golf si un parc natural de peste 200 de hectare.

Am hotarat sa vizitam acest parc intr-o frumoasa zi de toamna.

Insula este locuita de majoriate francofona, astfel am avut ocazia sa ne amuzam un pic de accentul si lacunele englezesti ale baiatului de la biroul de informatii al parcului.

Parcul este foarte primitor. Are chiar o zona de plaja care in sezon este destul de populara si populata. Nu are zona de picnic, adica nu prea poti sa faci gratare prin zona, fapt ce pentru noi este si mai bine.

Ce ne-a impresionat cel mai tare au fost cele doua poduri din lemn construite pe deaspura a doua lacuri naturale, prin stuf si copaci inundati. Mi-a amintit foarte tare de ceea ce era odata la Comana. Julia s-a amuzat teribil. Ne-a placut asa tare, ca a doua zi ne-am intors sa revizitam.

Pentru mai multe poze, click pe poza

18-noiembrie-2011 Posted by | de-a mama si de-a tata, Despre viata noastra, Pe la prieteni/Prin Oras/Prin parcuri | 4 comentarii

Flavour de Romania


Au trecut mai bine de doi ani de cand am parasit meleagurile mioritice.

Un gand subit ne-a aprins o scanteie de dor de tara. Am discutat, am facut calcule, am vorbit pe la servicii sa vedem daca am putea cumva sa facem o vizita pe meleaguri natale.

Asadar, cea mai mare problema cea a concediului  de la serviciu a trebuit luata in discutie. Problema amandoura a era ca nici unul dintre noi nu aveam mai mult de sase luni vechime la locurile de munca. Asta insemna ca nu puteam beneficia de concediu cu plata. Alta problema era apropierea sarbatorilor, perioada in care noii angajati sunt „sacrificati” la locul de munca, pentru ca altii cu senioritate sa isi poata petrece sarbatorile prin locuri exotice sau cu familia. Asadar, singura perioada in care puteam sa ne luam concedii fara plata era la sfarsitul lui Octombrie.

Binenteles ca pentru o calatorie de mai mult de 26 de ore dus-intors si peste 2000 de dolari, trebuia sa ne luam macar doua saptamani.

O alta varianta ar fi fost dupa sarbatori, insa riscam sa ne prinda 2 anisori cu pitica, caz in care eram obligati sa ii luam loc in avion, adica inca vreo 800$.

Asadar, ne-am hotarat: 16 octombrie pana pe 27 octombrie.

Ne-am facut bagajele cu doar 1 zi inainte. Entuziasmul ne lipsea cu desavarsire. Numai gandul la drumul atat de lung parca ne demoraliza complet. Am reusit sa umplem doua geamantane cu haine si cateva cadouri simbolice.

Andrei ne-a dus la aeroport. Actele la vedere, bagajele la cala, biberonul cu lapte in rucsac, somniferul pentru Julia la indemana.

Avionul era un airbus de vreo 450 de locuri. Speram la asa un avion sa gasim un loc liber pentru Julia… ghinion. Avionul era plin ochi. Ba mai mult, era o adevarata gradinita la coada la imbarcare. Cel putin 20 de copii de toate varstele. Nici nu apucam sa ne suim in avion, ca Julia a inceput o criza de nervi cu urlete, zbateri, agitatii, de abia o mai tineam in brate. Nu apucasem sa ii dam somniferul, speram ca o sa adoarma singurica, pentru ca se cam apropia ora ei de somn. Acum sa va explic cum sta treaba cu somniferul. Exista un somnifer/calmant foarte slab pentru „calatorii” – Gravol, adica pentru toate „raurile” de calatorie: rau de masina, rau de mare, rau de autobuz, rau de avion, etc. Farmacistul iti recomanda sa il administrezi cu jumatate de ora inainte de calatorie. Problema este ca in cazul avionului, iti mai recomanda ca dupa decolare sa ii dai copilului sa manance sau sa bea ceva ca sa i se desfunde urechile… asadar, un pic de contradictie… ca daca ii dai somnifer inainte, nu poti sa ii mai dai sa pape dupa, si daca sta cu urechile infundate, poate sa se complice in otite sau mai stiu eu ce…

Aproape 2 ore in continuu a urlat si s-a zbatut Julia, fara sa putem sa ii facem nimic. Plimbatul era exclus din cauza turbulentelor. Nici culcata nu puteam sa o punem pentru ca ne obligau sa o tinem vertical cu centura de siguranta atasata. La un moment-dat toata lumea din jurul nostru se mutase in capatul celalat al avionului, la coada la toaleta. O bunicutza s-a oferit sa calmeze copilul ea insasi, eram exasperati, imi venea sa deturnez avionul si sa ne intoarcem acasa la Montreal. De baut nu reuseam sa ii dam sa bea nimic, nici sa manance. I-am fortat un pic de Gravol… nu stiu cat a intrat, pentru ca il scuipa… intr-un final a adormit… insa cosmarul avea sa reinceapa peste nici 3 ore… a fost cumplit.

Escala la Paris a fost usoara, ne-am incadrat in timp, insa tot dificil cu Julia, pentru ca era inca obosita… nu dormise decat cateva ore, iar la Paris era deja ziua si avea impresia ca trebuie sa se trezeasca… nu ne intelegeam deloc cu ea… era foarte nervoasa si capricioasa… in avionul spre Bucuresti a dormit tot drumul si nu ne-a mai dat de furca, insa este cumplit sa stai nemiscat pe scaun cu copilul in brate, fara sa poti sa faci nimic de frica sa nu il trezesti.

In Romania, cel mai incantati am fost de intalnirile cu oamenii de care ne era dor si carora inca le mai pasa de noi si nu ne uitasera inca.

Regretul a fost ca nu am reusit sa petrecem atata timp cat ne-am fi dorit cu toata lumea. Eram constienti ca viata in Romania nu o sa se opreasca pe loc doar pentru ca am aterizat noi acolo, oamenii se vor duce la servicii, vor fi ocupati cu problemele cotidiene… stiam asta, si multumim pentru timpul pe care si l-au rupt ca sa il petreaca cu noi chiar si doar pentru cateva ore.

Nici nu stim cand s-au dus 10 zile, insa, parca ca intr-un vis eram din nou pe acelasi aeroport ca acum doi ani si mai bine.

Am reusit sa mergem si la Medlife sa ne facem niste analize generale… suntem bine, sanatosi tun… vroiam sa fim siguri ca Julia este ok cu urechile, pentru ca nu prea manca… era ok si ea… dar ca in purul stil romanesc cu care ne dezobisnuisem, doctorita i-a prescris repede niste picaturi de ureche… doar asa preventiv… ca „cine stie”…

Ca impresii generale despre Romania…

  • nu am gasit prea multe schimbari timpul a stat in loc.
  • oamenii sunt posaci si agitati… rar vezi un zambet amabil. Am intrat intr-un restaurant mai de fitze. Dupa vreo 15 minute de asteptare, ne-am saturat si am strigat chelnerul care ne-a apostrofat „De ce strigati asa, ce, m-ati vazut ca stau degeaba?”… poate avea dreptate omu’, ca era ocupat, dar asa ceva nu zici la niste clienti…
  • condusul in Bucuresti cel putin este mult mai plin de adrenalina decat in Montreal
  • mi s-a parut ciudat sa parchez masina fara sa platesc parcare… in centrul Montrealului nu exista locuri de parcare gratuite
  • masinile sunt parcate in toate directiile si pe unde se apuca.
  • ne-au impresionat placut pasajul Basarab, mall-ul de pe Timisoarei (AFI sau asa ceva) si centrul vechi al capitalei – singurele noutati pe care am apucat sa le vedem.
  • s-au ieftinit aproape la jumatate apartamentele in Bucuresti fata de cand am plecat.
  • jumatate din fostii colegi de serviciu ori sunt someri ori lucreaza prin alte parti
  • KFC-ul inca e mult mai tare decat in Canada
  • Steaua e pe locul 8 si Serban Huidu a omorat 3 oameni si cel mai probabil o sa fie achitat.

1-noiembrie-2011 Posted by | Calatorii, de-a mama si de-a tata, despre prieteni si familie..., Despre viata noastra, Romania VS Canada | 11 comentarii

Toamna a venit


De vreo doua saptamani incoace, toamna isi intra in drepturi.
Au inceput sa se ingalbeneasca frunzele, ploi, nopti reci. si foarte reci.
Banuiesc ca din cauza diferentelor de temperatura dintre zi si noapte lumea se imbolnaveste destul de usor. La serviciu aud din ce in ce mai des despre copiii unora care din cauza recelii „chiulesc motivat” de la scoala.
Ne-a luat si pe noi un pic… insa cel mai nasol este ca ploaia ne tine in casa. Ne uitam prin poze pe unde ne plimbam anul trecut pe vremea asta… si regretam ca stam in casa, insa nu avem de ales.

Cand avem ocazia incercam sa iesim macar prin parcurile din zona. Insa nici aici nu putem sa stam prea mult. odata cu venirea serii, ne termina tantarii. Julia inca mai are pe fata urmele ultimului atac.

Intr-una din seri, in parc era o doamna cu fiica si catelul. Mama tot facea poze fiicei si catelului si socotind dupa aparatul foto si indicatii, parea sa fie profesionista. Nu a rezistat binenteles tentatiei sa ii faca niste poze si Juliei. Am intrat in vorba cu ea si am aflat ca eram vecini de bloc si ca e foto reporter – Esperanza Sanchez… dupa nume probabil mexicanca…

Am rugat-o sa ne trimita pozele pe mail…

Această prezentare necesită JavaScript.

 

1-octombrie-2011 Posted by | de-a mama si de-a tata, Despre viata noastra, Pe la prieteni/Prin Oras/Prin parcuri | 7 comentarii

Expozitie de veliere


Astazi am fost in Vieux Port, Montreal sa vedem „parada” velierelor.

In fiecare an, vapoarele cu panze intra in portul vechi al Montrealului, sa isi arate mandre aurele misterioase ale secolelor care au trecut peste ele.

Este un pretext foarte bun pentru un nou weekend tipic montrealez… atmosfera bine cunoscuta pe intreg continentul, pentru care turisti din toate colturile lumii vin in vizita la preafrumosul oras, parca lipsit de griji si intr-o permanenta petrecere.

A fost o zi frumoasa, insorita, de care am profitat din plin impreuna cu pitica noastra.

Vezi toate pozele aici

18-septembrie-2011 Posted by | Despre viata noastra, Pe la prieteni/Prin Oras/Prin parcuri | 7 comentarii

Taxi


Nu vreau sa generalizez, insa astea sunt impresiile mele din prima mea calatorie cu taxiul.

Weekendul trecut am avut pentru a treia oara aceeasi problema cu masina. In mers fiind, am ramas subit fara curent. Nimic nu mai mergea, nici macar semnalizarea.

De data asta ne-a prins in drum spre nasii Juliei (cam la 25 de km distanta). Ce era si mai nasol, era faptul ca pe langa ca eram cu Dana si Julia in masina, „pana de curent” a intervenit pe unul dintre cele mai lungi poduri de iesire din Montreal, Pont Champlain, care claie peste pupaza, mai era si in reparatii si se circula doar pe doua benzi, bara la bara.

O avarie pe pod ar fi insemnat pe de o parte blocarea grava a traficului pe pod, multe ore de asteptare probabil pentru ca o echipa de interventii sa ajunga pana la noi sa ne tracteze, o gaura frumusica in buget pentru tractare.

Norocul nostru a fost ca desi nu mai era nici un strop de curent in baterie, totusi cumva (probabil alternatorul) reusea sa tina motorul in functiune.

Cu inima stransa cat un purice, am mers usurel-usurel prin trafic, fara semnalizare sau avarii… stiam ca daca se opreste motorul eram terminati. Am reusit sa ajungem la nasii Juliei cu masina. Am oprit motorul, si am incercat din nou sa pornesc… sufletul… bateria era goala.

Am incercat sa profitam totusi de vremea frumoasa si de faptul ca eram in vizita, fara sa ne mai gandim la problema cu masina… speram ca daca se raceste alternatorul, va incepe sa bage din nou curent si problema se va rezolva de la sine, asa cum s-a mai intamplat si pana acum.

Ultima data cand am avut problema, m-am grabit la un service sa o repar. Nu au avut ce sa ii faca. Totul mergea struna. Mi-au zis ca s-ar putea sa fie din cauza alternatorului, sa nu mai bage destul curent, dar numai atunci cand se incalzeste… problema care din pacate nu se poate simula artificial sau testa… prin urmare, nu am facut nimic, pentru ca nu erau siguri si eu speram sa se insele… ei bine nu s-au inselat in privinta diagnosticului…

Insa de data asta, alternatorul a murit cu desavarsire.

Sambata seara, dupa vizita, ne-am suit in masina… a avut putere bateria cumva sa porneasca motorul, insa deindata ce am aprins farurile, mi-am dat seama ca aia a fost ultima suflare a bateriei. Se stinsesera toate becurile de pe bord, farurile nu mai functionau, iar cel mai grav, daca incercam sa accelerez un pic mai tare, motorul incepea sa se inece, si tragea sa se opreasca… si chiar daca ar fi mers motorul, sa merg noaptea 25 km pe autostrada fara faruri sau stopuri era exclus.

Nasul Juliei ne-a sarit fara sa ezite in ajutor, si mi-a intins cheile de la masina lui. Am mutat scaunul Juliei in masina lui, si m-am suit la volan. Dupa doi ani de cutie de viteza automatica, acum puneam pentru prima data piciorul pe un ambreiaj – Masina nasilor este manuala. Mi-am dat seama instantaneu ca nu mai aveam habar sa conduc o masina cu cutie de viteze manuala, pentru ca nu imi mai aminteam pozitiile vitezelor sau mansalierului. Dupa un scurt instructaj verbal, eram gata de drum.

Am ajuns numaidecat acasa. Mi-a fost un pic ciudat sa conduc manuala, insa m-am descurcat.

Duminica dimineata eram in fata casei lui Ovidiu sa ii returnez masina si (speram eu) sa reusim sa ii facem ceva la a noastra, macar sa ma duca pana inapoi acasa. Ne-am sucit, ne-am invartit, cabluri, baterii in paralel, in serie, in cruce, in postul pastelui, in PASTELE MASinii… de treaba… nu mergea in nici un chip. Tot ce am reusit sa reparam a fost becul de la faza scurta de la masina lui Ovidiu. M-am apucat sa sun la toate service-urile din zona pe o raza de 3 km, ca nu vroiam sa platesc prea mult la tractare. Venisem pregatit cu lista de acasa… Duminica? Service deschis? Doar in vise!!!

Am apelat atunci tot la bunavointa cumatrului sa ma duca acasa si pe mine.

M-am intors acasa des-mashinat cu coada intre picioare.

Luni urma sa dau telefon la un service sa imi tracteze masina de la adresa cumatrului Ovidiu si sa mi-o repare. Dana urma sa o recupereze pentru ca muncea mai aproape de cumatru, ajungea deci mai usor, iar eu urma sa ma ocup sa duc/aduc pe Julia la gradinita, si in acelasi timp sa ma si duc la propriu-mi serviciu… treaba care s-a dovedit a fi realizabila doar cu ajutorul taxiului sau cu inchirierea unei masini pentru o zi-doua. Varianta a doua a picat datorita orelor neconvenabile de dus/adus masina… asadar am ramas cu taxiul ca unica optiune.

Asadar luni dimineata la ora 7.00 am pus mana pe telefon si am sunat o companie de taxiuri la nimereala. Mi-a raspuns o tanti dupa ce am asteptat vreo 2-3 minute la telefon. Mi-a zis ca o sa trimita imediat un taxi la adresa. Ce mi s-a parut ciudat a fost ca nu mi-a cerut numar de telefon sau nume (probabil ca au caller ID). M-am grabit sa iau copilul cu scaun de masina cu tot si sa cobor. Nu mi-am dat seama ca „imediat” s-a dovedit a fi 15 minute intr-un final. Ma rog. M-am suit in masina pe scaunul din spate, pentru ca oricum nu aveam de ales – scaunul din fata nu se foloseste pentru clienti. Traseul era de acasa la gradinita, lasam copilul, si de la gradinita la serviciu. Tariful este de 1.6$/km+3.3$/pornire+0.6$/min. Totul a mers conform planului pana am ajuns la gradinita. Acolo soferul mi-a zis ca el iese din tura, si ca nu poate sa ma duca la urmatoarea adresa. Nici nu m-a intrebat cat de departe este sau ceva… pur si simplu m-a scuipat din masina cu copil si scaun cu tot, si mi-a spus ca o sa cheme un coleg sa ma ia mai departe, „imediat”. Am tot sperat ca primul „imediat” de 15 minute a fost doar o intamplare nefericita, insa se pare ca firma de taxi vroia sa isi respecte standardele… asadar am asteptat iarasi alte 15 minute… bine macar ca Julia si scaunul ei erau la caldurica in gradinita…

Al doilea taxi era exact ca primul. Ce m-a surprins la aceasta scurta peripetie cu taxiul a fost faptul ca desi nu conduceau agresiv, ci chiar enervant de lent, totusi am ajuns mai bine decat as fi mers cu propria masina, datorita benzilor rezervate pentru transportul in comun si taxiuri, benzi pe care nu indrazneste nimeni sa le atinga mai ales in orele de varf. Soferii erau atat de relaxati si plictisiti, incat nu au atins nici macar o data semnalizatorul. Masinile, ambele erau „de dus la doctor”… aveau aprins pe bord becul de „check engine”, care te avertizeaza ca este ceva in neregula cu masina, si ambele masini aveau peste 250.000 km.

Bilantul final: 32$/12 km – cca 25 minute de traseu plus peste 30 de minute de asteptare… zero $ bacsis.

15-septembrie-2011 Posted by | de-a mama si de-a tata, Despre viata noastra | 9 comentarii

Julia face chestii…


Iata prima lectie de catarare a Juliei la panou.

In lipsa de munti, ne descurcam si noi cum putem….

 

 

 

Iar aici incearca un numar de echitatie, insa ceva este in neregula… o problema de proportii sta in calea Juliei…

 

4-septembrie-2011 Posted by | de-a mama si de-a tata, Despre viata noastra | Lasă un comentariu

Julia prinde viteza…


Am reusit in sfarsit sa gasim o gradinita acceptabila pentru Julia.

Este o gradinita pe gustul nostru. Curata, spatioasa, luminoasa, anglofona/francofona si in sfarsit pentru prima data, una IEFTINA.

Daca ai noroc si perseverenta, in Montreal poti prinde un loc la o gradinita subventionata de stat. Asta inseamna ca gradinita primeste bani de la stat, iar tu nu platesti decat 7$/zi. Nu exista nici o conditie care sa te limiteze sa alegi o astfel de gradinita… nu iti trebuie decat un pic de noroc.

Pana acum am mers pe subventia de la stat acordata direct parintilor, insa spre deosebire de cea de mai sus, aceasta este suspusa unor conditii financiare, adica iti da inapoi un procent din ce platesti la gradinita, in functie de venitul familial. La venitul nostru, noi ajungeam sa platim in final cam 15$/zi. Asadar acum vom simti o mica relaxare din punct de vedere financiar, ceea ce e bine, dar cel mai important este ca am gasit o gradinita cu conditiile pe care ni le doream pentru Julia.

Cat despre pitica, acum este peste tot…

Iata cateva poze relevante, la care am muncit ceva ca sa prindem asemenea cadre… in restul pozelor Julia este destul de rapida incat lipseste cu desavarsire…

Această prezentare necesită JavaScript.

30-august-2011 Posted by | de-a mama si de-a tata, Despre viata noastra | Un comentariu

M-am reapucat de sport…


Cu pasi mici si sfiosi, vreau sa imi intru iarasi in forma.
De cand suntem in Canada, desi mancam mancare gatita, lipsa de sport se observa in kilogramele in plus.
Cand am ajuns in Canada aveam in jur de 100 kg, acum am 106 kg. Nu este rau, insa nici bine nu este. Forma cea mai buna pe care am avut-o vreodata era pe vremea cand faceam sport intens la parasutism. Atunci cantaream doar 85.
Asadar, odata cu noul job, care m-a mai linistit un pic din punct de vedere profesional, simt ca este cazul sa imi aduc aminte cum este sa fac sport din nou.
Cum poate va mai aduceti aminte, noul meu job „este dotat” cu o sala de sport, pe care am inceput sa o frecventez de vreo 3 saptamani incoace.
Programul de la serviciu imi permite sa fac cel putin 40-45 de minute de sport pe zi – in timpul pauzei de masa. Pauza de masa este de 1 ora. Iar mancarea poti sa o mananci pe birou in timp ce muncesti. Singura problema cu care inca nu m-am obisnuit, este ca dupa sport si mancare, ma loveste un somn pe la ora 14-15 de abia pot sa imi tin ochii deschisi.

Sala nu este prea ofertanta din punct de vedere al spatiului. cam cat doua sufragerii mari, insa este dotata cu tot felul de aparate, incepand de la biciclete si benzi de alergat, pana la greutati si sac de box. Alaturi, intr-o camera identica se afla sala de yoga. care spre deosebire de prima este complet goala, neavand decat parchet, oglinzi pe pereti si un televizor/player infipt in tavan… Adiacent se afla vestiarul si dusurile.
Am inceput usurel, ca sa nu ma trezesc ca fac vreo intindere sau ceva…
Surpriza era din ce in ce mai mare pe masura ce incercam sa fac diverse exercitii. La prima vizita (dupa o pauza de sport de mai bine de 3 ani), nu am reusit sa depasesc 8 abdomene, 5 flotari, zero tractiuni, 300 m de alergat pe banda cu sustinere… insa nu am fost dezamagit. Stiam ca mi-am pierdut antrenamentul, insa chiar in halul asta… nu ma asteptam…

Zilele au trecut, a trecut si prima saptamana de febra musculara… acum dupa trei saptamani deja ma simt mult mai bine… baremurile s-au triplat daca nu s-au quadruplat… nu imi mai este rusine sa ma asez la vreun aparat sau pe vreo banda/bicicleta…
Ca sa fac tabloul sportiv perfect, mi-am dat seama ca cel mai bine fac exercitii cand nu ma gandesc ca fac exercitii. Este insa destul de greu sa faci asta… solutia a venit acum vreo saptamana, cand ne-am achizitionat un xbox cu kinekt… acum putem face exercitii „in joaca”… si credeti-ma chiar se merita. Am reusit sa transpir intr-un joc de box de cel putin trei ori mai mult decat am reusit la sala. Danutza a inceput sa isi intinda si ea muschii cu diverse jocuri… e fun… Julia intra si ea in jocul nostru, si incearca sa ne imite, sa dea din picioare sau din maini cum vede la noi… e haioasa foc.
De slabit inca nu am slabit, insa ma simt mult mai bine din punct de vedere fizic.

19-august-2011 Posted by | Despre viata noastra | 4 comentarii

O mica balaceala…


La cererea fanilor, o mica balaceala in fata blocului.

8-august-2011 Posted by | despre prieteni si familie..., Despre viata noastra | 3 comentarii