Danutzii de peste ocean

"Daca vrei sa cunosti intr-adevar pe cineva, trebuie sa calatoriti impreuna."

Micile placeri ale vietii


Am sa incep cu o mica povestioara care mi-a ramas in minte de mai bine de 2 ani si care cred ca este oarecum relevanta pentru ceea ce vreau sa spun.

Am un unchi care este plecat in SUA de ceva anishori buni. Cand s-a intors in tara cineva l-a intrebat: „Care este cea mai mare realizare pentru tine de cand ai plecat in SUA?”. El a zis: „Cea mai mare realizare este ceea ce simt cand ma duc acasa dupa serviciu, ies pe terasa si admir apusul de soare”. Persoana care i-a pus acea intrebare nu a inteles nimic din ceea ce a vrut sa spuna, nu a inteles de ce a trebuit sa emigreze atat de departe ca sa poata sa sa se bucure de o banalitate pe care ar fi putut foarte usor sa o faca si in Romania.

De cand m-am angajat, sefa mea, quebecoasa veritabila, mi-a spus de nenumarate ori ca una din perioadele cele mai frunoase ale anului aici in Canada este luna octombrie. Motivul pentru care este atat de mult apreciat acest sezon este faptul ca poti admira „cum cad frunzele”. Este luna in care padurile prind culori multicolore si anunta sfarsitul verii si inceputul iernii.

Trebuie sa recunosc ca prima reactie pe care am avut-o a fost: „Bai ce incuiati sunt Canadienii astia… ar trebui sa mai iasa si ei din casa…”. Ma simteam superior pentru ca credeam ca un muntzoman ca mine, care a fost foarte bine conectat cu natura in Romania, este destul de obisnuit cu efectele tomnatice ca sa nu fie atat de extaziat de acest fenomen.

Adevarul este ca in Canada (ca si in SUA cred), oamenii sunt mult mai aproape de natura decat vor fi romanii vreodata. Weekendurile majoritatii canadienilor se petrece in natura. Fie ca sunt drumetii, fie ca viziteaza o padure, un parc, fie ca fac un barbaque, fie sa se plimbe cu bicicletele sau sa calareasca, fie se plimba pe lacuri cu barci/caiace/canoe… toata lumea incearca sa iasa din oras si sa isi petreaca timpul in natura si mai mult decat atat, in familie. Pe unde am fost, se pare ca oamenii sunt in stare sa se bucure de micile placeri ale vietii… un lac linistit cu nuferi, un apus de soare, un peisaj multicolor al unei paduri care isi pierde frunzisul… si mai mult decat atat, pastreaza curatenia naturii lor.

Parc des Chutes Dorwin

Pentru mai multe poze - Click pe Poza

Weekendul acesta am fost intr-unul din zecile de parcuri amenajate din jurul Montrealului. Parc des Chutes-Dorwin se afla intr-un mic orasel la vreo 70km de Montreal. Drumul pana acolo a fost foarte bun si mai ales relaxant. O buna parte de drum este pe autostrada (care acopera partea de distanta) a traseului, iar alta parte a drumului este pe drumuri nationale (care acopera partea de diversitate si anti-stres a drumului). Drumul national strabate mai multe localitati mici care iti dezvaluie un mod de viata aparent relaxant. Case frumoase, gospodarii ingrijite, oameni ne-agitati, tablouri foarte aerisite. Faptul ca nu exista garduri, sau daca sunt sunt foarte mici si mascate de gard viu, aduce peisajului un plus de naturalete.

GPS-ul ne-a dus la fix, dar chiar daca nu aveam GPS, parcurile si zonele cu importanta turistica sunt destul de bine marcate cat sa nu te ratacesti.

Parcul cascadei Dorwin nu era foarte mare. Fara sa exagerez, nu avea mai mult de 5 poteci intercalate, care puse cap la cap nu depasau mai mult de 2 km toate.  Asadar niste vitezomani ca noi, a trebuit sa ne chinuim sa mergem fooooaaaaarrttteeee incet, sa ne oprim la fiecare 200 de metri, sa ne asezam, sa facem poze, sa ne jucam cu Julia sau sa ii dea mamica de mancare… am reusit sa tragem de timp sa vedem tot parcul in mai putin de 2 ore. Principala atractie a parcului era o cascada destul de voluminoasa, nu foarte inalta insa foarte involburata si rapida. Desi foarte mic, parcul reusea sa prezinte cascada din vreo 5-6 puncte de belvedere bine amenajate, cu mici pontoane suspendate sau poduri de lemn. La fiecare 100-200 de metri se aflau panouri informative cu diverse chestii incepand de la specii de plante, flori, pana la geneza peisajului sau legende legate de locul pe care il vizitezi. Micile poteci pun in valoare atat raul de deasupra cascadei cat si de sub cascada, dar si padurea de langa rau. Prin padure, probabil din cauza variatiilor nivelului apei a fost nevoie sa faca poteca suspendata din lemn, astfel poti admira padurea chiar si atunci cand locul este mlastinos.

Pauline (sefa mea) avea dreptate. Culorile padurii in octombrie sunt extraordinare. Clima favorizeaza padurile intercalate foioase/conifere. Astfel toamna, peisajul este intradevar mirific. Verdele brazilor intercalat cu galben-ruginiul frunzelor care se pregatesc sa cada, si mai ales intercalat cu rosul foarte aprins (pe care nu l-am vazut in Romania prea des) al frunzelor unei anumite specii de artar (pentru ca am vazut ca nu toti artarii inrosesc)… o minunatie…

Am reusit sa numar in tot parcul (chiar am fost atent). O singura punga de plastic in apa, si exact 3 cani de carton de cafea aruncate la intamplare. Am vazut si „paisani” care arunca gunoiul la intamplare ca manelistii din Romania, dar am o vaga banuiala ca respectivii sunt imigranti iar obiceiurile sunt din tara lor… stiti voi… padure fara uscaturi…

Reclame

4-octombrie-2010 Posted by | Calatorii, Despre viata noastra, Romania VS Canada | , , , , , , , , | 5 comentarii

Festival de la galette de sarasin et des saveurs du terroir


„Festivalul clatitelor de hrishca si al aromelor locale”

La mai bine de jumatate de ora de Montreal se afla un orasel care se numeste Saint Eustache. Aici are loc anual acest festival. Anul acesta era editia a 25-a.

Festival de la galette de sarasin

Pentru mai multe poze, click pe poza

Sarbatoare mare a oraselului care are ocazia sa se mandreasca intr-un mic targ (balci) organizat cu:

  • artistii populari locali si operele lor originale. Artistii populari se aduna cu totii la mici tarabe. Imaginea este oarecum asemanatoare cu micul targuletz din Poiana Brasov, numai ca diferentele le fac artistii locali, cei care isi expun la vanzare operele proprii, nu chinezarii facute in serie. O alta mare diferenta care te loveste este faptul ca fiecare „vanzator” este imbracat in haine traditionale de epoca si mai mult, majoritatea dintre ei isi demonstreaza acolo pe viu indemanarea in arta pe care o reprezinta. Asadar fiecare „taraba” este un mic spectacol. Am fi vruta sa facem mai mute poze insa de la al doilea chiosc ni s-a atras atentia ca operele sunt originale, deci nu avem voie sa facem poze…
  • recoltele de toamna pe care fermierii locali le expun cu mandrie. In general produse agricole (legume, fructe), dar si multe soiuri de vinuri si bauturi alcoolice produse local produse apicole sau tot soiul de dulcetzuri care faceau subiectul „aromelor locale”. Adunati toti sub un cort mare, incercau sa te imbie care mai de care cu gusturile lor speciale. Puteai gusta, puteai cumpara, primeai chiar si carti de vizita ale fermelor de unde provin acele arome. O alta atractie a fermierilor locali a fost o mica „gradina de animale domestice”. Acolo erau puse laolalta magari, curci, capre, oi, iepuri, gaini, gaste, etc… spre deliciul mai ales al copiilor care au ocazia sa vada animalele domestice pe viu doar la astfel de evenimente organizate.
  • istoria quebecoasa legata de orasul lor. Nu foarte veche insa foarte importanta pentru ei. Orice vizitator putea afla de „Rebeliunea din 1837” in cadrul careia francofonii („les patriots”) destul de rudimentari in arta razboiului si-au luat o mama zdravana de bataia de la englezii mult superiori din punct de vedere tactic chiar in acest oras. Desi „patriotii” au fost infranti, ei se mandresc cu faptul ca „aceasta infrangere a atras atentia reginei” care a rezolvat politic conflictul… deci au invins?!?!?!? Pentru ca vizitatorii sa afle mai multe despre istoria lor, exista o expozitie permanenta gratuita la casa de cultura a orasului, si puteai face tururi gratuite cu carutze trase de cai prin centrul istoric. Am luat si noi o astfel de carutza. Pe tot parcursul traseului, un ghid iti povestea evenimentele istorice, si iti indica cladiri istorice de pe traseu care aveau importanta patrimoniala pentru acel orashel.
  • diverse activitati organizate pentru participanti si copii. Copiii aveau parte de activitati multiple intr-o zona dedicata numai lor, supravegheati indeaproape de animatori imbracati in costume traditionale ori in clowni. Picturi pe fata, mici ateliere de pictura, sau origami, scurte spectacole de jonglerii sau magie, jocuri de aruncare la tinta si cate si mai cate, faceau ziua copilului perfecta. Pentru parinti se organizau diverse mici reprezentatii: o garnizoana a „Patriotilor” era amenajata in buricul targului. Soldatii ieseau din garnizoana la fiecare ora, patrulau pana in fata targului, trageau de trei ori cu flintele (originale si functionale), si se intorceau in garnizoana. O mica fierarie iti arata pe viu cum se fac potcoave sau to felul de ustensile de epoca. Fierarul era un adevarat entertainer. In timp ce muncea, si batea fierul cald, povestea despre breasla lui. O alta chestie organizata pentru vizitatori, dar de care am aflat din pacate prea tarziu ca sa mai profitam de ea era o „poza de epoca”. Ti se punea la dispozitie o garderoba mare cu haine de epoca pe care puteai sa le imbraci si sa le mixezi dupa plac, dupa care ti se facea o poza… totul gratuit…
  • si in sfarsit faimoasa GALETTA care este cireasa de pe tort a festivalului. Galetele respective erau un fel de clatite facute din hrishca. Ca consistenta insa as spune ca erau undeva intre clatite si lipii, si aveau gauri de la prajeala, deci nu puteai sa pui ceva in ele. Am analizat bine situatia inainte sa ne luam si noi. Ne-am uitat cum le serveau localnicii ca sa nu ne facem de ras. Se ungeau inainte cu unt (care se topea instantaneu), dupa care puneai sirop de artar, le rulai ca pe clatite, si le taiai cu cutzitul cat o imbucatura. Binenteles ca siropul ala iesea din clatita si se intindea prin toata farfuria, binenteles ca ruloul se derula si era o fasie lunga de clatita care baltea in siropul din farfurie… dar hei… am mancat Galetta…

De fapt Galetta nu era un produs extraordinar. Clatita venea mai degraba ca un produs simbolic original al CELEI MAI VECHI MORI DIN AMERICA DE NORD inca functionala. Moulin Legare a fost construita in anul 1762 si este pusa in miscare de forta apei. Ea inca mai functioneaza, macina grau si hrishca… hrisca din care se face… ghiciti ce… faimoasa Galette de Sarasin.

A fost o zi frumoasa.

25-septembrie-2010 Posted by | Calatorii, Despre viata noastra, Romania VS Canada | Lasă un comentariu

Apropo de mancare


Pentru ca a venit vorba de vinete m-am gandit ca mai bine sa fac un post despre mancarea din Canada.

Lasand la o parte modul sanatos/nesanatos de producere si alte teorii ale conspiratiei demonstrate sau nu!!!

Treaba cu mancarea sta cam asa.

Este adevarat mitul cu „mancarea nu are gust” in America si Canada. Motivele sunt diverse si nu vreau sa insist in blogul asta, insa ca orice mit si orice adevar, acestea sunt relative. Ce vreau sa zic este ca depinde de unde cumperi mancarea, depinde cati bani dai pe ea, si mai ales, subiectul pe care vreau sa il dezvolt, depinde cum o gatesti.

Personal ma simt un om norocos pentru ca scumpa mea sotie reuseste sa faca mancaruri foarte gustoase. Cu putina indemanarea, multa rabdare, si multe incercari poti face o mancare „ca la mama acasa”.

Problemele pe care le-am avut pana acum au fost cu faina, zaharul, zaharul vanilat, carnati (+mezeluri), apa, branza, lapte (+zmantana +iaurt), icre de peste, vinetele… Daca imi mai aduc aminte altele, le voi adauga la comments, deocamdata sa le luam pe aste rand pe rand.

APA. inca din primele zile de cand am aterizat in Canada nu ne-am inteles deloc cu apa de robinet. Vreo 3 luni ne-am luptat cu deranjamente stomacale si alte chestii datorita apei. Solutia pe care am gasit-o a fost o cana cu filtru pentru apa (Brita). Nu este obligatoriu sa aiba toata lumea probleme cu apa. Multi romani cu care am vorbit au zis ca nu au avut nici o problema de adaptare cu apa. Alegerea cu filtru de apa se pare ca a rezolvat si problema recent descoperita a apei de robinet din zona Montrealului: „Excesul de Mangan” care cica te face prost.

FAINA. Aici nu gasesti foarte usor faina simpla. De obicei faina in Canada este facuta special pentru anumite prajituri. Asadar, daca vrei faina pentru paine e un tip. Daca vrei pentru muffins, este alt tip… etc. Problema care poate aparea este ca pur si simplu nu creste in anumite prajituri. Inca nu am gasit una care sa mearga la orice cum era cea din romania… nu zic ca nu exista, pur si simplu trebuie sa mai incercam…

ZAHARUL. Zaharul din Canada nu indulceste pur si simplu. Ca sa ii reuseasca retetele, Danutza trebuie sa foloseasca aproape o cantitate dubla de zahar decat scrie la carte. Vorbesc aici de zaharul simplu… Binenteles ca se poate inlocui cu zahar brun care in principiu este mai dulce… nu am incercat…

ZAHARUL VANILAT. Nu aromeaza prajiturile… sau cel putin asa am crezut la inceput. Dupa mai multe incercari, si mai ales dupa ce am folosit zahar vanilat din Romania (pe care il primise cineva „in pachet”), se pare ca tot faina e de vina… absoarbe cumva aromele…

CARNATI (+MEZELURI). Tot romanul din Canada stie ca daca vrei sa mananci niste carnati buni sau niste mezeluri gustoase ca „acasa”, trebuie sa te duci la polonezi. „Charcouterie” -ile poloneze sunt frecventate periodic de romanii care ravnesc dupa genul asta de mancare. Noi nu am mancat deloc mezeluri de cand am venit in Canada. Nici in Romania nu eram foarte atrasi de genul asta de mancare. Am incercat de vreo cateva ori mai mult de curiozitate vreo doua tipuri de salamuri canadiene si vreo 3 tipuri de carnati tot canadieni. Nu le-am nimerit deloc.

BRANZA. La branza ca si la LACTATE este pur si simplu o problema de gusturi si rabdare de a incerca mai multe tipuri. Noua ne-a recomandat cineva cand am venit aici branza la galeata din Costco si iaurtul de la Liberte. Le-am incercat, ne-au placut si am ramas la ele… nu am mai incercat altele. SMANTANA nu am gasit nici macar ceva care sa semene cu smantana din Romania. Noroc ca iaurtul este destul de consistent si il mancam in loc de smantana.

ICRE DE PESTE. Nu am gasit ceva care sa ne placa. Pe langa faptul ca sunt destul de greu de gasit pentru ca nu foarte multi consuma ouale de peste, ce am gasit nu a fost deloc pe placul nostru. Nici cele direct preparate nici cele nepreparate. In schimb pestele si produsele de peste le-am gasit foarte gustoase. O imagine eronata pe care ne-o formasem in Romania: faptul ca cel mai comun peste aici este somonul a fost spulberata de preturile surprinzator de mari ale acestui peste.

VINETELE. Unul din preparatele mele preferate este salata de vinete. As manca nonstop fara sa ma pot satura vreodata. Problema este… cum le coci. In Romania se faceau direct pe aragaz, insa aragazurile in Romania sunt cu gaze… in Canada aragazurile sunt electrice. La cuptor nu se fac cum trebuie. Se coc si au gust de ghiveci dupa preparare. Alta varianta mai de succes este pe gratar. Dar este un pic cam nelaindemana sa faci gratar de fiecare data cand vrei sa mananci o salata de vinete. De curand cu ocazia „Recoltei de la ferma”, Danutza a gasit solutia salvatoare. Era atat de simpla incat ne lovea in ochi… direct pe aragaz… Adica direct pe rezistenta electrica a aragazului. Binenteles ca trebuie bine pregatit inainte. Sub ochiul aragazului trebuie sa faci o farfurie din folie de aluminiu ca sa nu murdaresti prea rau aragazul, iar dupa, spalarea foarte bine a rezistentei este obligatorie.

Cam atat despre dezavantajele culinare.

Acum sa va povestesc cateva randuri si despre avantajele culinare, pentru ca si ele exista.

Cheia este sa nu te legi foarte tare de Romania si de mancarea traditionala, sau mai bine zis sa inveti sa explorezi gusturile canadiene. Dupa cum se lauda si canadienii, una dintre mandriile lor nationale este „diversitatea”. Doar ganditi-va ce mozaic cultural exista in Canada. Cred ca exista oameni din fiecare tara a lumii aici in Canada. Binenteles ca fiecare a venit cu gusturile lor, de la ei de acasa… si romanii au facut-o… exista un magazin in Montreal care se cheama „Bucuresti” si care vinde numai produse importate direct din Romania.

Asadar, daca vrei sa mananci o macare pur romaneasca te duci la un local romanesc, daca vrei sa mananci turceste, doar traversezi strada, chinezeste, japonez, arab, african, italian, mexican, orice… condimentele asiei sunt chiar dupa coltz…. trebuie numai sa ai curajul sa le incerci… sa inveti cum sa le folosesti si nu te mai plangi niciodata de lipsa gusturilor din mancare.

21-septembrie-2010 Posted by | Despre viata noastra, Romania VS Canada | 6 comentarii

Ferma


Weekendul trecut am fost la cules de vinete.

Aici foarte putina lume se ocupa cu gradinaritul. In general pamantul din jurul caselor este destinat copiilor si relaxarii. In 99% din cazuri este acoperit cu gazon si flori. Dupa care in functie de preferinte si posibilitati, piscine, trambuline, leagane, foisoare, etc… Chiar si romanii care incearca sa tina cateva razoare de legume o fac mai mult din obisnuinta, pasiune sau relaxare, pentru ca sunt veverite, sconcsi, marmote sau pasari care cam mananca toata recolta.

Asadar, daca vrei intr-adevar sa mananci o leguma proaspata sunt doua practici care functioneaza aici.

Prima este cea de a-ti inchiria cateva razoare la una din fermele in oras, amenajate special pentru gradinarit (ingradit bine impotriva daunatorilor, etc.). Ferma este adiministrata de municipalitate si sponsolizata tot de ea. Daca alegi sa faci gradinarit acolo pe de-o parte trebuie sa platesti o suma modica anuala. Contra acestei sume ti se pune la dispozitie tot ce iti trebuie incepand de la unelte si irigatie, pana la ingrasaminte naturale si chiar seminte. Pe de alta parte iti asumi responsabilitatea lucrului bine facut. Periodic primesti o „inspectie” care iti da o nota in functie de cat de bine iti ingrijesti parcela (sa o cureti de iarba rea, sa stropesti, sa intretii, etc.). In functie de punctajul anual obtinut, se va decide daca anul urmator meriti sa ti se prelungeasca contractul sau nu.

A doua practica foarte raspandita este vizita la fermele particulare din jurul Montrealului. In principiu, sunt ferme particulare mari care cresc in general legume, capsuni, afine, etc.,  dar si livezi de fructe. Sistemul este simplu: pentru o suma modica 10$-15$ ti se ofera un cos pe care poti sa il umpli cu tot ce vrei. Este atat de simplu. Iei cosul, pleci pe tarlaua indicata si acolo culegi ce iti place. Avantajul si unul dintre motivele pentru care sunt foarte multi care se duc este ca pe langa cosuletzul cu pricina, poti manca cat cuprinde si cand vorbim de capsuni sau afine, este foarte avantajos. Alte avantaje evidente ar fi: placerea de a culege singur, posibilitatea de a alege ce iti place, prospetimea roadelor culese chiar de tine, pretul mai mic decat la pietele din oras.

Danutzii si Julia la Ferma

Pentru mai multe poze - Click pe Poza

Asadar alegerea noastra a fost o ferma undeva in nordul Montrealului. la nici 15 minute distanta de mers cu masina. Am Plecat cu doua masini: noi trei, nasul si nasica de botez ai Juliei si prietenul nostru Andrei. Planul pe care ni-l facusem era sa vedem in general care e treaba pe acolo pentru ca nu stiam cum functioneaza lucrurile, si daca se poate sa luam un cos cu legume combinate. Ajunsi la adresa cu pricina, am parcat masinile intr-o parcare amenajata in dreptul fermei. Chiar la intrare in ferma era un hambar mare amenajat ca o mica piata cu cosuri pline cu tot felul de legume de sezon. in general vinete si ardei (nici nu credeam ca pot fi atatea specii), dar aveau si tot felul de alte legume, cat si preparate din legumele de la ferma (dulceata, sosuri, miere, placinte cu fructe, etc…). Puteai cumpara un cos deja cules direct de acolo. (preturi mai mici decat la piata)

Am intrebat cum sta treaba cu culesul. Atunci am aflat ca nu puteam face cum vroiam noi – un cos mixt, ci cate un cos din ce aveam nevoie. Imediat dupaia am inteles de ce nu prea merge mixt. Am hotarat sa luam un cos de vinete (eu fiind un mare fan al salatii de vinete). Ni s-a indicat pe unde trebuia sa intram… cu masina… ok, ne-am inghesuit toti 6 intr-o masina… nu avea rost pentru un singur cos sa intram cu doua masini. Ne-a intrebat ce vrem sa culgem. Am zis ca Vinete. Pe o masa erau toate soiurile de vinete din ferma, fiecare cu un numar atasat. I-am aratat ce fel de vinete vrem si ne-a zis: „Parcela 15”. Ok. Ne-am suit pe drumul de pamant care ducea spre camp. Cateva perdele de copaci ne impiedicam sa vedem in zare ca sa ne dam seama cat de mare e camplul. Din loc in loc erau indicatoare cu directiile pe care trebuia sa le urmam „Spre parcelele 13,14,15,16″… Ia-o in stanga, ia-o in dreapta, am mers aproape 3 km pana ce am ajuns in cele din urma la parcela 15. Pe drum am admirat adevarate campuri de legume diverse. Unele parcele erau mai tinere, altele mai in varsta aproape trecute, Pe langa drum am  vazut chiar si un teren de golf si un mic iaz. Din loc in loc erau masini oprite fiecare cum au dorit si oameni in mijlocul campului cu cosuri in brate.

Ajunsi la parcela noastra ne-am napustit toti sase in lanul de vinete. Erau cu sutele… cosul era deodata prea mic pentru ce puteam vedea pe camp. In general lumea culegea civilizat, fara sa distruga sau sa isi bata joc. Binenteles erau si exceptii putine intr-adevar… padure fara uscaturi… din loc in loc puteai vedea vinete culese si abandonate (probabil ca au mers cu copiii, si acestia nu au stiut ce sa aleaga, asa ca ce au cules ei a fost abandonat pe camp. Dar la curatenia pe care am gasit-o in ferma, sunt convins ca la sfarsitul zilei si acelea se culegeau si se foloseau ca nutretz. La capetele randurilor erau adunate mici gramezi de astfel de abandonuri pregatite pesemne pentru „a doua recoltare”.

Bilantul zilei: un cos mare cu vinete pe care chiar ieri Danutza le-a copt si le-a pus la congelator pentru la iarna, multumirea sufleteasca ca exista asa locuri unde poti sa te relaxezi culegand roade pentru tine, uimirea de a vedea asemenea locuri cu adevarat surprinzatoare, curate, ingrijite si bine organizate.

Inca o chestie: daca vroiai sa le culegi singur, cosurile costau mai scump cu vreo 50% decat daca le-ai fi cumparat la intrare gata culese, semn ca se pune pret pe „placerea de a culege” sau probabil costul mediu al pagubelor (desi nu cred).

PS.

Fara legatura cu subiectul articolului, vreau sa adaug faptul ca de fiecare data cand pronunt sau aud cuvantul „FERMA”, se face automat o legatura sinapsica cu filmul de animatie „Ferma Animalelor” pe care l-am vizionat acum mai bine de 20 de ani, dar care mi-a ramas in minte ca o capodopera profund politica.

16-septembrie-2010 Posted by | Calatorii, de-a mama si de-a tata, Despre viata noastra, Pe la prieteni/Prin Oras/Prin parcuri, Romania VS Canada | 22 comentarii

Coada e din oameni


Scriu acest mesaj chiar de la coada la care astept deja de mai bine de o ora. Da, sunt si din astea in Canada. La prima vedere ai putea spune ca seamana foarte bine cu cozile comuniste la lapte… Cel putin asta a fost flash-backul pe care l-am avut cand ma indreptam spre coada cozii care parca nu se mai termina. Este ziua in care rezidentii din acest cartier al Montrealului isi inscriu copii la cursuri de inot oferite de municipalitate.
Dupa doar cateva minute de asteptat insa poti observa mari diferente. Pe langa faptul ca este una dintre cele mai civilizate cozi pe care le-am vazut (nimeni nu vocifereaza sau intra in fata sau „tine rand altcuiva), toata lumea este relaxata (nu resemnata) de parca a iesit la plimbare in parc. Cei care au venit cu copiii, ii supravegheaza in timp ce se joaca, altii intra in jocul lor, altii butoneaza telefoanele sau vb la ele, insa cei mai multi citesc carti care le sunt nelipsite din bagajul de mana.
Este clar ca nu este coada cu care ma obisnuisem in RO. Cum spuneam… Coada este din oameni…
A inceput sa ploua. Sunt curios ce o sa se intample cu coada…

7-septembrie-2010 Posted by | de-a mama si de-a tata, Despre viata noastra, Romania VS Canada, Sport | , , , , , | 4 comentarii

Prima oara la dentist – Danutza


Inainte de a veni in Canada, am tot fost la dentist sa ne reparam tot ce aveam nevoie, in ideea ca aici e foarte scump. Aveam dreptate si bine am facut. Timpul a trecut insa si odata cu sarcina si acum cu alaptarea la mine au aparut mici probleme. Inca din timpul sarcinii simteam o durere la masele pe partea stanga, dar stiam ca nu se poate face nimic asa ca am preferat sa pap pe dreapta, macar sa nu mai simt durerea. Acum am simtit ca e momentul sa merg la dentist, Danutz ma batea la cap de multa vreme, ca daca tot da bani la asigurare macar sa ma duc. Am tot imtrebat in stanga si in dreapta de medici dentisti, si toti prietenii mi-au recomandat numai dentisti romani, concluzia romanii tot la romani trag.

M-am tot gandit cum sa fac, pe de-o parte era mai lejer la un roman ca puteam sa-i explic ce si cum pe limba mea, dar pe de alta parte toti erau undeva in centru, ceea ce necesita o deplasare cu metroul si cu Julia in carucior, ca nu puteam sa o pun in port bebe ca nu aveam dupa aia ce sa fac pe scaun la doctor. In concluzie dupa ce m-am tot gandit cum sa fac sa-mi fie mai simplu, m-am hotarat sa merg la cel mai apropiat dentist, indiferent de ce origine era. Asa ca am intrat pe net si am inceput sa sun, aici e o alta problema cu sunatul sa-mi fac programare. Dupa adresa am ales cel mai aproape, pentru a putea merge cu caruciorul pe jos. Am sunat si bineinteles ca mi-a raspuns robotul pe care a trebuit sa-l sun de doua ori ca sa ma prind ce zice. In fine, zicea ca medicul e in vacanta si ca revine luni. Am lasat mesaj si luni m-au sunat sa-mi faca programarea. Toate bune si frumoase, in sfarsit aveam programare la dentist. Citește în continuare

8-iulie-2010 Posted by | Despre viata noastra, Romania VS Canada | , , , , | Un comentariu

Cum a trecut un an de zile …


Pai anul a trecut repede, dar pot spune ca am avut multe realizari. Printre ele cea mai importanta realizare este, bineinteles Julia. Acum un an si o luna aflam ca o sa fim parinti, am fost speriata pentru ca ne facusem planuri sa venim aici si sa tragem tare sa realizam ceva si apoi sa facem si copii. Copilul insa a avut ultimul cuvant si a trebuit sa ne revizuim planul. Nici o secunda nu regret nimic. Totul s-a derulat foarte rapid, in momentul in care am aflat de Julia. Daca totul parea ca o aventura, venirea aici, dintr-o data era o raspundere foarte mare. Trebuia sa reusim pentru copilul nostru. Initial am crezut ca toata lumea o sa ne zica ca suntem nebuni ca plecam in conditiile astea, dar faptul ca familia ne-a sustinut pana la capat, si pentru asta va multumim, a fost foarte important pentru psihicul nostru, si am mers pana la capat. Am avut curaj sa vin pana aici pentru ca am alaturi un sot minunat in care am o mare incredere si pe care l-as urma pana la capatul lumii, fara sa-mi fie frica de nimic. Ambitia lui si dragostea pentru noi, a facut ca acest prim an, care este de obicei cel mai greu, sa treaca repede si sa realizam multe. Ma ajutat foarte mult prezenta lui la spital si desi a fost greu si a durat mult nasterea, nu mi-a fost nici o clipa frica pentru ca era acolo cu noi trup si suflet. Pentru toate astea iti multumesc si te iubesc. Suntem fericiti si asta se vede, nu avem multe lucruri in casa sau bani sau alte valori materiale, dar avem multa dragoste si intelegere si asta conteaza foarte mult. Cand o vad pe Julia ca zambeste cand vine taticu de la serviciu, si vad sclipirea in ochii lui Danutz cand vine acasa si o vede pe Julia, este un moment magic, pentru mine asta este fericirea si o simt si o traiesc. Si oriunde este Julia si Danutz acolo este ACASA. La cat mai multi ani plini de fericire aici in Canada.  Danutza

17-iunie-2010 Posted by | despre prieteni si familie..., Ne gandim la voi..., Romania VS Canada | , , , , , | 7 comentarii

Protejat: UN AN DE CANADA!


Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza te rog să introduci parola mai jos:

17-iunie-2010 Posted by | Despre viata noastra, Ne gandim la voi..., Romania VS Canada | , , , , | Introdu parola pentru a vizualiza comentariile.

“Montagne” hike


Dupa ce sambata am facut un mic test ca sa vedem cum se descurca pitica si ce probleme ne-ar putea pune un traseu, lunea asta am hotarat sa facem un traseu intreg.

Ursi transalpini in devenire

Pentru mai multe poze dati click pe poza

Am reusit sa corupem inca 4 oameni: Nasii Juliei (Ovidiu, Mary si Andreea) si pe prietenul nostru moldovean Andrei.

Am profitat de lunea libera („Victoria Day”), si am facut planul. Acelasi „munte” – Mont Saint-Bruno, insa un traseu mai lung.

Ne-am facut bagajele de dimineata. La ora 11.00 era intalnirea in sptatele blocului. Andrei urma sa ii ia pe nasii nostri cu noua lui masina din dotare… Citește în continuare

25-mai-2010 Posted by | Calatorii, de-a mama si de-a tata, despre prieteni si familie..., Despre viata noastra, Romania VS Canada | , , , , , , , | 6 comentarii

„Montagne” test-hike


De ce ghilimelele? Pentru ca dupa cum stiti, in Quebec termenul de „munte” este echivalentul dealului romanesc. Au cateva sa le zicem galme, un fel de tzatze adolescentine pe ici pe colo, care in general sunt declarate parcuri naturale/nationale Ele arata ca niste bule de sapun deasupra unei mari intinderi de apa, dat fiind si originea lor vulcanica (masive intrusive magmatice – de la Danutza citire).
De ce „test”? Pentru ca este prima iesire pe un traseu al Juliei si am vrut sa vedem cum se descurca si cum ne descurcam si noi cu ea. Concluzia a fost imbucuratoare.

Prima iesire a Juliei la "munte"

Prima iesire a Juliei la "munte" - pentru mai multe poze dati click pe poza.

Bilantul… doua ture de alaptat… dintre care una a fost extrema… alaptat in mers, alergati de tzantarii flamanzi… nu puteai sa stai pe loc… te faceau ciur… oricum te intepau si in mers. Picnic oriunde pe traseul amenajat cu bancutze. Peisaje si locuri foarte frumoase curate si linistite (desi sunt foarte multi oameni pe trasee, nu auzi tzipete, manele, motoare, clacsoane sau mai stiu eu ce…)… Citește în continuare

22-mai-2010 Posted by | Calatorii, de-a mama si de-a tata, Despre viata noastra, Romania VS Canada | , | 2 comentarii

Protejat: A doua masina…


Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza te rog să introduci parola mai jos:

12-mai-2010 Posted by | Despre viata noastra, Romania VS Canada | , , , , , | Introdu parola pentru a vizualiza comentariile.

Credit History


De cand am calcat pe taram American stiam si ni s-a spus de nenumarate ori faptul ca, pentru a reusi aici trebuie sa ai o relatie foarte buna cu bancile. Cu ele iti iei masina, casa, cu ele platesti scolarizarea superioara pentru tine si copii tai, cu ei poti face turism, etc… prin urmare trebuie sa ai o „istorie de credit foarte buna”. Degeaba incerci sa intrebi in stanga si in dreapta cum si in ce fel despre aceasta istorie de credit. Toata lumea nu stie decat fragmente, mici franturi inexacte si incomplete despre acest subiect. Cel putin la prima vedere…

Daca incerci sa sapi un pic pe net, lucrurile stau un pic altfel.

Citește în continuare

30-aprilie-2010 Posted by | Diverse..., Romania VS Canada | , , , , | Lasă un comentariu

Un pic de sport… inot la liber


In sfarsit am inceput sa imi gasesc un pic echilibrul si sa pot face sport o ora-doua pe zi.

Inot la Montreal

Canadienii sunt in general niste oameni foarte activi. Nu exista zi din an in care sa nu vezi oameni facand sport. Chiar in apropiere de blocul unde locuim exista o pista speciala pentru sport, separata de trotuar si de carosabil prin stalpi metalici. Aceasta pista, care practic dubleaza trotuarul face parte dintr-un sistem enorm de piste rezervate sportivilor care brazdeaza intreg Montrealul, facand de obicei legatura intre parcuri…

Citește în continuare

9-aprilie-2010 Posted by | Despre viata noastra, Romania VS Canada, Sport | , , , , , , , , | 4 comentarii

Julia – canadianca


Julia

... we present you... Julia Preda

Ne-a sosit certificatul de nastere (acum vreo saptamana). Oficial fetitza noastra este canadianca.

Acum incep problemele… cand o sa trebuiasca sa ii luam si cetatenia romana… ca birocratia romaneasca ne trimite prin multe locuri pana sa obtinem si certificatul de nastere romanesc. Le trebuie certificatul asta canadian, pe care trebuie sa il apostilezi pe undeva prin Ontario cred, sa platesti nu stiu ce taxe si sa il trimiti la consulatul Romaniei… un proces despre care inca nu suntem informati pe deplin… oricum avem 1 an la dispozitie sa ne informam…

23-martie-2010 Posted by | Despre viata noastra, Romania VS Canada | , , , | 2 comentarii

Gift cards – vanzari 3rd party ???


O idee geniala pe care am descoperit-o de curand. Gift cards (Carduri cadou).
Ganditi-va la o chestie… nu ar fi frumos sa ai o afacere (un lant de magazine), dar sa poti vinde in orice magazin din orice supermarket din orice locatie?
Cineva a gasit solutia. Desi metoda noua pentru mine, totusi ea este destul de veche dar incepe sa prinda amploare din ce in ce mai mult.
Gift cards

Citește în continuare

5-martie-2010 Posted by | Romania VS Canada | , , , , , , | Lasă un comentariu