Danutzii de peste ocean

"Daca vrei sa cunosti intr-adevar pe cineva, trebuie sa calatoriti impreuna."

Jardin Botanique – reloaded


Saptamana trecuta am fost din nou la gradina Botanica. Este un eveniment care o sa se tot repete de-a lungul acestui an, deoarece vrem sa profitam cat mai mult de abonamentul pe care ni l-am facut si despre care v-am povestit in ultima iesire in gradina botanica, cand am vizitat expozitia temporara de fluturi in libertate (vezi aici daca nu ai citit…).

Stati linistiti, nu o sa va plictisesc de fiecare data cand o sa mergem la gradina botanica. Am ales sa scriu acest articol pentru ca am descoperit, cu ocazia acestei vizite, niste elemente noi si interesante, despre care nu stiam.

Vizitasem deja de-a lungul anului trecut cam jumatate din gradina… jumatatea cea mai spectaculoasa, cea mai amenajata, cu flori, si teme specifice. Ce mai ramasese de vizitat era a doua jumatate, care se intinde pe o suprafata egala cu cea amenajata, in care insa nu sunt pusi in valoare decat arbori si arbusti… este in esenta o mica padurice, strabatuta de alei mai mici sau mai mari, unde te poti bucura de diversitatea arboricola, dar si de mici animale si pasari care populeaza (controlat) aceasta mica padure.

Vremea era bunicica, un soare puternic, nu prea frig, in schimb un vant rece care pur si simplu te taia pe fata. A trebuit sa o camuflam bine pe Julia in spatele hainelor groase… si asa am ajuns sa aplic vechiul proverb „ce tie nu-ti place, altuia nu-i face”… Cred ca prima mea amintire de cand eram copil este o senzatie de incapabilitate de miscare din cauza tonelor de haine cu care parintii mei ma imbrobodeau… Iata ca istoria se repeta si pentru Julia… parca ma vad pe mine in una din pozele mele timpurii…

Julia inhaimurata

Mama cu Julia

Mama cu Julia

Tata cu Julia

Tata cu Julia

Dupa vreo 10-15 minute de mers, exact in extremitatea cea mai indepartata de intrare, ne astepta un mic chiosc unde puteai gusta pentru 2$ sirop de artar pe zapada. Este un obicei specific lunilor ianuarie-februarie-martie, pe care il poti intalni la sucrerie-ile din zona. Este sirop gros din artar, incalzit bine pana devine lichid. Siropul fierbinte se toarna pe zapada rece in filoane de 10-15 cm. Incepe sa se raceasca si incepe sa aiba consistenta unui ciubuc. Inainte sa se intareasca de tot insa trebuie sa il infasori pe un bat de lemn… si gata desertul… Ca sa intelegeti si mai bine, l-as compara atat la gust cat si consistenta si culoare cu ceva intre miere si ciubuc din zahar ars.

Pentru cei care nu au chef sa mearga cativa zeci de km la o sucrerie adevarata, si nu vor neaparat sa guste admosfera de sarbatoare specifica in jurul unei mese cu produse specifice (cum am facut si noi anul trecut pentru prima data), gradina botanica a creat o alternativa rezonabila…

Langa micul chiosc de ciubuc, se inalta asa numita „La Maison de l’Arbre”, adica „casa copacului”. Este o cladire care  aduce din exterior cu o cabana, dar din interior cu o hala. Un interior foarte larg si inalt care gazduieste diverse expozitii. Cand ne-am nimerit noi nu era vreo expozitie speciala, ci doar expozitia permanenta cu multe planse informative si desene specifice, cateva exemplare in spatele unor geamuri… o expozitie un pic cam banala care nu iti lua mai mult de 15 minute, si de unde puteai afla daca erai intradevar interesat despre diverse tipuri de arbori, unde cresc, cum se inmultesc, proprietati specifice lemnului, produse derivate din lemn, etc… Un pic de dinamism aduceau studentii/liceenii care erau acolo pentru a indruma si explica vizitatorilor cum si ce e de vazut…

Maison de l'arbre

Maison de l'arbre

Doua chestii m-au impresionat cat de cat aici…

1. faptul ca era prevazut cu loc ateliere de joaca pentru copii, si mai mult le punea la dispozitie carti despre natura, fauna si flora.

2. cateva exponate ingenioase din sectiunea artistica „hartia reciclata”.

Hartie Reciclata

Pentru toate pozele, click aici...

Reclame

3-aprilie-2011 Posted by | de-a mama si de-a tata, Despre viata noastra, Pe la prieteni/Prin Oras/Prin parcuri | , , , | 5 comentarii

Iepurasul nostru…


Se apropie Pastele… Iepurasul se pregateste si el intensiv pentru eveniment…

31-martie-2011 Posted by | de-a mama si de-a tata, Despre viata noastra, Ne gandim la voi... | Un comentariu

Jardin Botanique – Papillons en liberté


Una dintre cele mai populare atractii ale Montrealului este Gradina Botanica. Despre aceasta am mai vorbit pe blog de cel putin 3 ori… unu + doi + trei.

Este un loc pe care l-am indragit foarte tare inca de prima data de cand l-am vizitat. Facand bilantul, numai anul trecut am reusit sa mergem de 3 ori, si asta doar in zilele in care erau „oferte” cu intrare redusa sau gratuita. Anul asta, am hotarat sa ne luam abonamente. Pentru toata familia (2 adulti + copii), platesti in jur de doua intrari si un pic pentru fiecare, deci in principiu daca te duci de 3 ori intr-un an, ti-ai scos banii. La noi a costat 60$.

Evenimentul „Papillons en liberté” (adica fluturi in libertate), este unul din multele evenimente care se petrec in gradina botanica. Ca si Magia felinarelor despre care am mai scris, este un eveniment menit sa atraga vizitatorii in extra-sezon, atunci cand nu ai ce vedea in mod special in gradina botanica, din cauza ca inca nu a mijit nimic de sub zapada inca. Evenimentul se petrece in sera… o sala mare plina de plante, strabatuta de o alee care incepe cumva de la o zona superioara – un gen de terasa, si coboara in centrul salii. Traseul este bine gandit, astfel ca nu se poate circula decat intr-o singura directie, pastrandu-se astfel fluxul de vizitatori.

Nu era pentru noi o noutate absoluta. La Viena mai exista un astfel de concept – Schmetterlinghaus (au si un tur 3d pe site) – loc pe care l-am vizitat acum aproape 4 ani, si de care am fost cam dezamagiti, pentru ca ne asteptam sa fie mai multi fluturi, care sa zboare in jurul nostru…

Daca ar fi sa compar, exista si plusuri si minusuri

Viena – expozitie permanenta, mult mai putini oameni, dar si mai putini fluturi, informatii mai tehnice, dar oferite pe panouri si desene…

Montreal – mediu natural creat pare putin mai artificial, mai multi fluturi si mai variati, inghesuiala mai mare (am asteptat la coada o ora ca sa putem intra in sala), informatii oferite la fata locului de oameni prin viu grai…

Julia a fost foarte impresionata de intreaga zi… s-a bucurat ca a mers pe jos, i-au placut fluturii, s-a speriat de leul sculptat specific chinezec… este prima data cand se sperie de un lucru…

Pentru mai multe poze, click pe poza...

 

Si niste filmuletze…

 

 

 

20-martie-2011 Posted by | de-a mama si de-a tata, Despre viata noastra, Pe la prieteni/Prin Oras/Prin parcuri | , , , , | Lasă un comentariu

Inventii „Danutzesti”…


Iata ce ne-a mai trecut prin cap, pe principiu deja cunoscut „De ce sa dai bani cand poti sa nu dai!”.

1. Gargarita-Balansoar-Saniutza-Masinutza(proiect).

De cand am vazut jucaria, ne-am indragostit de ea. Danutza vroia neaparat sa o cumpere pentru Julia. Pe mine m-a incantat structura robusta din lemn, solida, si chiar inainte sa o cumpar, ma gandeam deja la posibilitatile de „adaptare”.

Rock My Baby - Ladybug (Gargaritza)

Rock My Baby - Ladybug (Gargaritza)

Deja inchipuiam modificari la talpice, astfel incat sa o pot plimba pe Julia si pe afara, prin zapada… Initial m-am gandit ca niste schiuri de copii s-ar potrivi perfect ca talpice pentru zapada. Binenteles, pentru asta speram sa gasesc niste schiuri aruncate pe undeva de vreun canadian caruia ii prisosesc banii… nu s-a intamplat… am incercat si la o fundatie care se ocupa cu „repunerea in circulatie” a obiectelor folosite, dar inca functionale… fundatia disparuse… asadar, m-am hotarat sa le fac chiar eu…

Ideea mi-a venit dupa ce mi-am strofocat un pic mintea, si am gasit prin debara niste „resturi” de la o lucrare mai veche (de cand am instalat masina de spalat)… adica o teava de plastic de scurgere. Pentru a face „botul” talpicilor, am incalzit teava usurel, cu atentie doar pe jumatate din circumferinta tevii (unde se face pliul de indoire), si indoind tot cu atentie teava… prima incercare a esuat… pana te prinzi de miscare… Pentru incalzire am folosit faclia pe care am folosit-o la instalarea masinii de spalat… Prin urmare, costuri de modificare – zero.

Iata rezultatul, functional binenteles… testat… teava aluneca foarte usor pe zapada, si chiar pe asfalt unde era dezapezit, fara sa se strice prea tare.

Inventia mea a intors cateva capete uimite, si priviri admirative prin parc pe unde ne-am plimbat. M-au impresionat placut, mai ales pentru ca nu ma asteptam ca „improvizatiile”, fie ele si ingenioase, sa fie privite atat de admirativ, tinand cont de imbuibarea societatii cu idei de „siguranta copilului”, „inventii testate”, „politicaly correct” si alte idei „revolutionare”…

2. Tunelul scutecelor.

Initiativa a fost a Danutzei. De acum vreo 2 luni incoace, de cand Julia a inceput sa exerseze mersul in doua picoare, am observat ca ii place sa se plimbe cu cutia de scutece. Practic, folosea cutia ca pe premergator (este motivul pentru care nici nu i-am mai cumparat premergator). A luat-o prima data de langa usa, unde era pusa sa  fie dusa la gunoi. Asa tare i-a placut timp de vreo luna-doua sa plimbe cutia, ca nu ne-am mai indurat sa aruncam nici o cutie… De vreo saptamana insa, nu s-a mai atins de cutii. A inceput sa mearga destul de bine, si probabil ca nu mai sunt asa interesante…

Asa se face ca ne-am trezit cu o droaie de cutii inutile in casa. Danutza a venit cu ideea, ca poate facem ceva haios pentru Julia din cutiile alea…

Asadar, cu doar un cutter si niste scotch, am facut un tunel din doua cutii de scutece. Ideea nu e noua, doar conceptia. Jucarii in forma de tunele se gasesc pe piata la pretzuri frumusele, facute in general din material textil, intarit cu arcuri metalice. Are cateva si la gradinita, cu care se joaca…

Noua noastra inventie a fost se pare o reusita nu numai pentru Julia, dar si pentru noi…

Un pic mai sfioasa si circumspecta la inceput, Julia a avut nevie de exemplul personal al Danutzei, care s-a strecurat supla ca un sarpe prin tunel…

Intrigata, si curioasa, si mai ales cu exemplul personal al mamicii care a dat pentru cateva momente in mintea copiilor, Julia incearca si ea…

Nici Tati nu se lasa mai prejos… Trebuie sa incerce si el noua jucarie… insa tati are oarece dificultati…

Pentru cei carora le-a placut ideea, este cred eu foarte important sa taiati cu cutterul din loc in loc mici deschizaturi prin care sa intre lumina in „tunel” si prin care copilul sa tina mereu contactul vizual cu parintii… Ne-am distrat de minune aseara toti trei… ne-am bucurat de bucuria Juliei…

15-martie-2011 Posted by | de-a mama si de-a tata, Despre viata noastra, Iata ce pot face doua maini dibace | , , , , , | 7 comentarii

Si printzesele fac k-k-…


Mi-a trecut asemenea gand prin minte chiar astazi… Nu sunt un filozof… cel putin nu unul atat de mare incat sa contemplez la obisnuintele intime ale celor cu sange albastru… dar…

Astazi am fost sa caut olitza pentru Julia. Ne gandeam deja de vreo luna ca ar fi bine macar sa incercam sa o punem pe olita. Problema principala pe care o avem, si pe care suntem convinsi ca o au toti parintii este cum faci sa obisnuiesti copilul sa faca la olitza… dar pana una alta sa facem primul pas.

Sa cumparam olitza.

Ajuns in magazinul specializat de articole pentru copii, am fost pus in fata unei game destul de variate de modele.

M-am bucurat vazand atata varietate, culori, design-uri… si mi-am amintit instant ca suntem intr-un secol al vitezei, al luminii, al inventiilor, al tehnologiei… nu se poate sa nu se fi invientat si in acest domeniu ceva care sa ne ajute cu problema principala de care ne este teama: cea de „cum inveti copilul”.

Dezamagirea a urmat sa ma loveasca in nici 30 de secunde de investigatii, cand mi-am dat seama ca de fapt nu sunt decat doua modele: un colacel care se fixeaza pe colacul mare al wc-ului si alt model cu colac si rezervor integrat. Singurul lucru „ingenios” era faptul ca cel cu rezervor se putea folosi si ca „treapta inaltatoare pentru chiuveta”, adica ii pui capacul si se suie copilul pe ea ca sa ajunga singur la chiuveta… Restul „modelelor”  nu se diferentiau cu nimic decat prin design si culori.

Am inceput sa iau fiecare model in parte si sa imi imaginez cum i-ar sta Juliei pe „tron”, si mai ales cum as putea sa o conving sa se aseze si sa faca ce trebuie…

Asa am ajuns in fata urmatorului model:

E… acum mi-a venit gandul cu care am inceput…

De ce ar pune cineva pe olitza niste poze cu „Printzesele Disney”?… cine ar vrea sa faca aceasta legatura?… Eu inteleg ca imaginea printzeselor este una care in general vinde, unul dintre cele mai de succes imprimeuri de cateva decenii incoace… dar chiar pe WC???

Lasand laoparte faptul ca este pe capac, in principiu in spatele copilului, intr-un loc nu prea accesibil vederii…

Deja imi imginam cum i-as fi explicat Juliei… „Uite Tati, printzesele… da, si ele fac KK…”… dupaia m-a lovit urmatoarea imagine de dupa, cand la picioarele printeselor, se iveste, prin pajistea de floricele, un nou personaj maro si incolacit pe care Disney nu l-a inchipuit niciodata in benzile lui desenate…

Binenteles ca am luat un model mai simplu…

14-martie-2011 Posted by | de-a mama si de-a tata, Despre viata noastra | , , , , | 2 comentarii

Julia uimeste audienta pe zi ce trece…


Artista lu’ tati!!!

De vreo saptamana incoace Julia a inceput sa mearga in doua picioruse de una singura. Nu am fortat-o cum am auzit la atii ca fac, sa ajute copilul tinandu-l de manutze si dupaia vaitandu-se de dureri de spate…

Am lasat-o pe ea singurica sa faca lucrurile cand o fi ea pregatita… copii sunt precoce, incep sa invete singuri lucrurile pe care le vad in jurul lor.

Banuiesc ca un mare aport l-a avut faptul ca am dus-o la gradinita si vazand pe ceilalti copii, incepe sa imite si ea… gradinita probabil are si aportul negativ de a o debusola un pic in ceea ce priveste vorbitul… probabil ca nu se hotaraste cu ce sa inceapa… cu franceza de la gradinita sau cu romana de acasa… adoptam insa aceeasi strategie… cand o fi sa fie ea  pregatita… nu fortzam nimic.

Iata niste filmulete recente cu „realizarile recente” ale Juliei:

Aici Julia danseaza pe ritmurile melodiei de la reclama cu gummy-bear… melodia ei preferata…

Aici Julia face primii pasi de una singura… observati entuziasmul parintilor… astea sunt adevaratele bucurii ale vietii…

Aici Julia incearca sa sufle intr-un fluierici care a ramas de la petrecerea ei de 1 an, cand i-am rupt turta…

9-februarie-2011 Posted by | de-a mama si de-a tata, Despre viata noastra, Ne gandim la voi... | , , | Un comentariu

Una calda, una reeeeece… bilant pozitiv…


Ieri dimineata ne pregatim moral pentru examenul de permis auto al Danutzei.

Acum vreo doua saptamani a fost prima incercare esuata… esuata nu din cauza ca nu a condus Danutza bine, ci din cauza ca masina nu a trecut testul tehnic. Danutza nici nu a apucat sa se urce la volan. Treaba sta cam asa: la examenul practic ai doua posibilitati: ori inchiriezi masina de la o firma de inchirieri, si dai examenul pe masina lor, ori poti da examenul pe masina ta, in cazul asta masina trebuie sa treaca niste teste tehnice de bun simt (sa iti mearga toate becurile frana/semnalizare, sa nu ai parbrizul spart, sa mearga claxonul si frana de mana si sa ai conditii bune de vizibilitate/toate oglinzile). Masina noastra asta noua, Mazda, nu avea frana de mana functionala… stiam asta, dar speram sa nu verifice… asadar… am picat examenul… Problema era ca avea cablul de frana de mana central rupt, si trebuia inlocuit… o operatie extrem de simpla, care nu dureaza mai mult de o jumatate de ora daca te pricepi un pic… insa problema este ca aici nu gasesti cum gaseai in Romania Rampe gratuite, unde sa poti sa mesteresti singur… asa ca am tot amanat in speranta ca pot sa o repar singur… nu am reusit.

Dupa nefericitul eveniment nu am avut incotro si a trebuit sa merg la service sa imi inlocuiasca cablul de frana de mana… 150$ (60$ piesa + 90$ o ora manopera)… vorba unui prieten, mai bine inchiriai masina, ca era mai ieftin… dar si sa dai examen pe o masina pe care nu o cunosti si care poate diferi foarte mult de cea pe care esti deja obisnuit… pentru ca aici nu exista „masina nationala” ca in Romania, unde daca faci scoala pe Logan, ai 99,9% sanse ca masina de examen sa fie tot Logan… si asta pentru un incepator poate sa fie dramatic… mai ales la parcari… repere… etc.

Revenind la data de 1 februarie (ieri):

La ora 9:30 avem programare pentru examen… tocmai bine cat sa o ducem pe Julia la gradinita si sa mai frecam un pic strazile pe unde presupunem ca o sa dea Danutza examenul (Danutza luase deja de prin 2009 permisul provizoriu care ii permite sa conduca masina cu un asistent mai experimentat in dreapta… v-am mai povestit cum sta treaba)…

La 9:30 fix eram in sala de asteptare. Eu am ramas un pic afara sa spal bine geamurile, sa curat oglinzile… sa fac masina sa arate bine… dupa vreo 10 minute de inghetat la -15 grade, m-am dus si eu in sala de asteptare unde era Danutza cu emotii mari… In cateva minute, pe afisajul electronic apare numarul de ordine al Danutzei… la ghiseu o astepta examinatorul… o femeie de culoare… exact de ce ii era teama cel mai tare… stiti cum sunt femeile intre ele… regula se respecta si aici… se zice ca barbatii sunt mai indulgenti, femeile mai severe… am incurajat-o, si i-am zis ca oricum chiar daca o pica, poate sa dea de cate ori vrea pana il ia… te costa binenteles taxa de examinare de fiecare data 25$. Aporpo de taxa de examinare, ne-au facut surpriza ca sa nu mai platim de data asta, pentru ca au considerat ca ultima data cand am incercat si a picat masina la testul tehnic, nu se considera ca s-a sustinut examenul, prin urmare, nu a trebuit sa mai platim nimic de data asta.

Si-a luat Danutza suportul care se monteaza pe masina cu examen „Examen” si a plecat impreuna cu negresa spre masina. Eu ii urmaream de la geam din sala de asteptare. Sui-te in masina, da jos geamul, semnalizeaza, claxoneaza, pune frana, trage frana de mana… ieeee… masina este in perfecta stare de functionare… si au plecat…

M-a uit la ceas: 9:55… ii mai urmaresc un pic cu privirea pana se pierd in trafic… masina ruleaza usor, fara bruscari… asta e bine…

Mi-am ales un loc pe scaun in sala de asteptare cu vedere la geam… 10:15… in sfarsit… 20 de minute… sa vedem acum finalul: parcarea masinii cu spatele intre alte doua masini… cam ezitant… nu o face cum am invatat-o eu (adica sa se pozitioneze deja pe diagonala la 45 de grade inainte de a da cu spatele). Examinatoarea vrea din pozitia perpendiculara direct… nu iese niciodata asa, da’ cica asa e la carte… dar oricum faci mai multe manevre asa…

Mai stau de vorba in masina un pic… probabil ca ii explica ce a facut prost sau bine… eu ard de nerabdare… ies afara sa ii intampin… ies si ele din masina… Danutza imi arata cu degetul mare in sus ca la gladiatori ca a luat examenul… ma grabesc sa ajung in sala de asteptare… ele intra prin spatele cladirii, eu prin fata… Ajung sa o felicit…cand… ii suna Danutzei telefonul… tzin’ sa  fie, tzin’ sa fie?

Erau de la gradinita… „S-a intamplat ceva… cum… sange?…” deja danutza incepuse sa se panicheze… intelesese ceva ca s-au speriat cand au schimbat-o pe Julia ca au observat sange in scutec… „ok, venim imediat”… am apucat repede sa platim permisul si al ei si al meu (aici permisele se platesc anual de ziua ta, cu o suma care incepe de la 90$ pe an si creste in functie de cate puncte de penalizare ai acumulat in acel an)… si sa faca poza pentru permis… I-a dat o foaie provizorie care va tine locul permisului definitiv pe care il va primi in maxim 2 spt prin posta… in sfarsit va avea si Danutza singurul act de identitate cu poza care are si adresa curenta scrisa pe el…

Ne-am suit in masina si wroooom… la gradinita, ne asteptau… eu nu imi faceam prea mari probleme… banuiam ce are, si banuiala s-a confirmat dupa ce am luat-o si am dus-o la o clinica sa o consulte un medic generalist „la urgenta”. In ultimele zile, pentru Julia treaba mare a fost o treaba cam dura si la propriu si la figurat. Cel mai probabil din cauza ca am trecut-o de la lapte praf la lapte de vaca, a apucat-o o constipatie, de ma speriam si eu… nu e asa usor sa faci la nici un an o piatra pe care as compara-o cu succes cu o bila de golf… procesul a dus la o rana la fundulet, destul de mare ca sa o doara pana la lacrimi cand incearca sa faca ceva, dar destul de mica cat sa rada toata ziua in rest, si sa nu o deranjeze deloc… asa ca ne-a prescris hidratare multa, si un gel laxativ pe cale orala…

Nu ne-am mai dus ieri nici unul la serviciu… am stat acasa cu pitica… ne-am bucurat ca este bine si nu are ceva mai grav… de permisul Danutzei aproape ca si uitasem sa ne bucuram… si oricum momentul trecuse…

Azi noapte a inceput o ninsoare zdravana, care se zice ca va tine vreo doua zile si va aduce muuuulta zapada in Montreal… o sa fie interesant in urmatoarele zile… iarna isi reintra in drepturi tocmai la fix, dupa ce Danutza si-a luat permisul pe sosea uscata… Asadar… iarna-i aici, primavara-i departe… o sa o tina asa pana prin aprilie… asa se lauda quebecosii cu iarna lor… om trai si om vedea…

Numai noroc.

2-februarie-2011 Posted by | de-a mama si de-a tata, Despre viata noastra | , , | Lasă un comentariu

Am rupt turta


Duminica seara pe 30 ianuarie am facut preafrumosul si mult asteptatul PARTY. In cateva zile, pe 2 februarie, Julia are sa implineasca 1 anisor.

Julia 1 an

Pentru mai multe poze, click pe poza...

Conform traditiei romanesti, se zice ca la 1 an se taie motzul la baietzei si se rupe turta la fetitze. Aceasta traditie din cate am inteles nu este recunoscuta de biserica, nu face parte din cutumele ortodoxe, si prin urmare, chiar (din aceasta cauza) am auzit folosindu-se termenul de „obicei pagan”… suna cam urat nu?… dar cui ii pasa… este un eveniment stravechi, un eveniment frumos, la care lumea se strange si foloseste acest prilej sa se simta bine, si binenteles trebuie bagat si „ala micu'” in seama… si atunci probabil de aici au pornit asa-zisele obiceiuri.

Asadar, conform obiceiurilor, in loc de turta am folosit un „panetone” italian… am incercat sa il legam cat mai mult de ideea de turta glumind pe seama romanilor care muncesc prin italia… „o fi cel putin un roman care a contribuit la producerea cozonacului… deci este romanesc… deci este turta”… deci cu asta am rezolvat-o…

Faza cu galeata de apa nu am facut-o… cica trebuie sa tii copilul deasupra unei galeti cu apa in timp ce nasa ii rupe turta… parea prea complicat, si nu am gasit o explicatie destul de buna care sa ne convinga sa facem treaba asta… asa ca skip…

Faza cu tava in schimb e funny… dupa ce am deliberat in comun cu invitatii ce ar trebui sa punem pe tava, si ce semnificatie ar trebui sa aiba totusi fiecare obiect… ne-am dat seama ca nu avem tava… alea pe care le aveam erau deja pline cu mancare sau prea mici… asadar am gasit o „solutie de urgenta”, am folosit capacul de la jocul Quebecopoly (varianta quebecoasa a Molopoly-ului)… si tocmai bine… e emblematic… si Julia e deja quebecoasa, deci perfect…

Julia Alege

Julia a ales in ordinea asta:

  1. Pixul… un pix Parker de lux – alegerea nu a surprins pe nimeni, pentru ca toata lumea stia ca pixurile/creioanele sunt jucariile preferate ale Juliei… deci nu avea cum sa le rateaze.
  2. Cardul de Credit VISA – pe care a incercat sa il ia, insa nu a reusit sa il dezlipeasca de pe fundul tavii… nu are dexteritate chiar asa buna… dar eu l-as pune totusi ca o a doua optiune.
  3. „rujul” – care era de fapt un strugurel… ce sa facem, familie de muntzomani… greu gasesti prin casa cochetarii din astea gen machiaj, parfumuri sau Jimmy Choo’s… ne laudam cu frumusetea naturala… binenteles vorbind de Danutza si Julia… tati trebuie sa fie un pic mai frumos ca dracu…
  4. parfumul – noroc cu Rodica care inainte sa plece inapoi in State, ne-a lasat o sticluta de parfum care a ramas de atunci mai la indemana… si aici au inceput mishtouri-le la refuzul Danutzei de a pune un pahar cu vin pe tava… s-a dezbatut toata seara daca Julia a vrut parfumul sau alcoolul din parfum… mai ales ca toata seara a stat cu parfumul in gura…

Julia cu Sticla... de parfum

In rest, voie buna, distractie, mancare… muuulta mancare si buna… pizza facuta in casa… fripturi, aperitive, prajituri (tot facute in casa), tort, vin, scuri (mai putin Cola – oful nasului)… ce sa mai… jos palaria pentru talentele culinare ale Danutzei…

1-februarie-2011 Posted by | de-a mama si de-a tata, despre prieteni si familie..., Despre viata noastra | , , | 9 comentarii

Mai e putin pana pe 2 februarie!!!


27-ianuarie-2011 Posted by | de-a mama si de-a tata, Despre viata noastra, Ne gandim la voi... | Un comentariu

Salutari cu lacrimi…


Dupa ce o saptamana intreaga Julia s-a luptat cu Gastro Enterita (care de obicei dureaza doar 3 zile), am reusit sa o invingem…

Julia cu ochii umflati

Insa, cum un necaz nu vine niciodata singur…

Julia va trimite salutari cu ochii inlacrimati de ceea ce noi banuim ca este o conjunctivita… (maine probabil o sa aflam de la doctor daca este virala sau bacteriana)…

Ce sa ii faci… pe langa sezon, mai sunt si urmarile „mersului la gradinita”, de unde poti sa iei de toate de la toti.

Chiar joi cand am dus-o pe Julia la gradinita am fost surprins sa vad doar 5 copii din 20… „sunt bolnavi si stau acasa”…

Julia cu ochii umflati 2

Ne gandim ca o sa trecem usor si peste asta… probabil ca o sa facem si noi, pentru ca conjunctivita este foarte contagioasa… Tot raul spre bine… poate asa o sa ii creasca imunitatea Juliei si intr-un an-doi o sa fie „UNBREAKABLE”

22-ianuarie-2011 Posted by | de-a mama si de-a tata, Despre viata noastra, Ne gandim la voi... | | Un comentariu

Semne bune anu’ are…


Iata cateva momente si aspiratii ale Juliei la inceput de 2011…

Aici ne arata ce semne a mai invatat… vorbitul il lasam pe mai tarziu… cand ne hotaram ce vrem sa vorbim… romaneste ca acasa sau frantzuzeste ca la gradinita…

Aici reuseste o performanta noua, si da reprezentatii lu’ mami si tati… bravo, Julia…

Iar aici ne antrenam sa pasim pe urmele Nadiei Comaneci… ca doar suntem vecine…

11-ianuarie-2011 Posted by | de-a mama si de-a tata, Despre viata noastra, Ne gandim la voi... | , , , , , , | Lasă un comentariu

Mai multe poze de la Craciun!!!


Am reusit in sfarsit sa fac o scurta selectie de poze de la Craciun

Poze de la Craciun

Pentru mai multe poze - Click pe poza...

1-ianuarie-2011 Posted by | de-a mama si de-a tata, despre prieteni si familie..., Despre viata noastra, Ne gandim la voi... | , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Primul Craciun al Juliei si al lui Sebastian


Anul acesta am incercat sa egalam macar performantele culinare de anul trecut, avand in vedere faptul ca Danutza a muncit pana de curand si am facut lucrurile pe apucate.

„Spiritul Craciunului” ne-a curpins cu vreo doua-trei saptamani inainte, cand am aflat cu mare bucurie, ca Costi, Rodica si micutlul lor Sebastian de numai doua luni au reusit sa isi ia viza de America si cea de Canada, si vor ateriza exact pe 23 pe aeroportul din Montreal… prin urmare vom petrece acest Craciun impreuna.

Desi proaspata familie Costi-Rodica-Sebi nu se inrudeste in nici un fel cu a noastra prin sange, faptul ca ne sunt prieteni vechi foarte buni, sunt romani, si impart cam acelasi statut cu al nostru pe taramuri indepartate, ne-a facut sa ne simtim ca si cand am primi vizita cuiva din familie… Asadar am luat sentimentul ca atare, si am inceput sa ne pregatim sa fim niste gazde traditional-romanesti perfecte pentru o seara de Craciun de neuitat in Familie.

Am inceput sa ne facem planuri. N-am amintit de un craciun petrecut tot in familie la Brasov care ne-a ramas si ne va ramane in inima totdeauna. Toti invitatii adunati in jurul bradului, desfacand fiecare cadoul de la Moshu’… poate parea un cliseu, insa pana atunci uitasem cum este sa desfaci cadouri sub brad cu familia… este ceva special pe care multi l-am uitat, fiind inlocuit de mult cu „atentiile” inmanate la usa in timp ce te descalti sa intri in casa gazdelor… Am hotarat sa facem si noi acelasi tip de obicei (si promitem ca o sa il pastram cum putem mai bine si in viitor)… mai mult… tot la Brasov ne-am dat seama ca este mult mai mult „fun” sa faci cadouri haioase decat fitzoase si un factor foarte important sa ambalezi fiecare mic cadou intr-o „cutie de cadou” separata, astfel ai bucuria de a desface mai multe cadouri… decat o singura „punga de cadou” plina cu mai multe…

Mancarea ca de obicei cea traditionala romaneasca de Craciun… adica porcarii (a se citi „produse din carne de porc”)… toba, piftie, caltabos… dar si mai putin traditionala insa omniprezenta salata de beuf fara beuf, si tot felul de alte salate cu maioneze… La toba binenteles am pastrat reteta de anul trecut: „Toba la cutie de suc” care s-a dovedit pentru a doua oara un real succes.

 

Toba la cutie

Toba la cutie

Asadar… dupa ce am hotarat cum si in ce fel, in mare,… ne-am apucat sa punem si in aplicare.

Am cumparat decoratiuni de Craciun cu care am decorat intreaga casa… nimic foarte scump… chestii ieftine dar combinate cu gust, de mare efect… niste panglica, niste globuletze, niste servetele imprimate cu tema de craciun, etc…

Intr-unul din periplurile noastre prin magazine am dat si peste casutza lui Mos Craciun. L-am gasit acasa, asa ca l-am rugat sa ii aduca ceva frumos Juliei, ca a fost cuminte. Mosul a fost foarte amabil… a facut chiar si niste poze cu noi…

 

Acasa la Mos Craciun

Acasa la Mos Craciun

Pentru brad, in Romania aveam unul artificial care parea mult mai bogat decat cei din piata, si in plus venea sa intareasca convingerile noastre ecologice… reutilizabil… aici am optat pentru alta varianta: bradutzul in ghiveci. Nu foarte inalt ca sa putem sa il punem pe birou (ca nu cumva sa riscam vreo problema cu Julia care ar fi putut sa faca din gresala vreo manevra si sa traga bradul peste ea), natural, foarte bogat, si in plus ecologic… ne gandim la primavara sa-l replantam pe undeva… asta daca nu o sa il ucida lipsa umiditatii si caldura uneori excesiva din casa.

 

O, brad frumos!

O, brad frumos!

O insalatie de beculete cea mai ieftina si cu cele mai putine beculetze (chinezeasca binenteles) si fara joc de lumini, a fost de ajuns.

Cel mai greu a fost cu cadourile… haine… nu mai stii marimile… aia e prea scumpa, aia e prea mare, prea mica… si tot asa… nu reuseam sa ne hotaram la ceva… Pana la urma m-am enervat si am luat la gramada, fara sa ma gandesc prea mult ce si cui sa dau… pur si simplu niste cadouri comune… niste brelocuri… mici gadgeturi… chestii funny dar si utile… niste carti, niste dulcuri… si binenteles asa zisele „cadouri surpriza”: sosete cu tema de craciun, becuri economice, banda izoliera… Mi-a luat cateva ore sa le impachetez in hartie imprimata de sezon… noroc ca unele le-am luat deja ambalate…

Mancarea a fost ultima pe care am cumparat-o… ca avem un congelator nu foarte mare… si sa nu se strice. Ca si anul trecut, magazinul chinezesc are cele mai bune oferte pentru organele de porc, dealtfel unul dintre singurele magazine la care poti gasi matze, urechi, organe, copite, cap de porc, etc…

Pe 23 decembrie asteptam cu nerabdare pe prietenii nostri sa soseasca. Dupa un drum extrem de obositor, mai ales si pentru faptul ca calatoreau cu copil mic… vreo patru ore de asteptat in Paris la escala datorita zapezilor care au blocat circulatia aeriana… iata ca in sfarsit au sosit…

I-am adus acasa, i-am instalat in dormitor. Pareau foarte obositi toti trei. Drumul si diferenta de fus orar se pare ca incepeau sa isi puna amprenta.

Pe 24 am mers la cumparaturi si am facut ultimele „ajustari” la cadouri decoratiuni si mancare. Dupaia ne-am intors acasa sa terminam pregatirile. Rodica a ajutat-o pe Danutza in bucatarie… Salata de beuf-fara beuf, salata de piept de pui, caltabosul, maioneza…

 

Fetele harnice

Fetele harnice

Starea Juliei a inceput sa ne ingrijoreze cu o temperatura mare persistenta, lipsa de pofta de mancare si proasta dispozitie… banuim ca este o raceala… daca nu trece pana maine, probabil ca o sa trebuiasca sa mergem la spital… si in perioada asta… sper sa nu fie nevoie…

Am hotarat sa nu desfacem cadourile in seara de Ajun, ci sa asteptam pana pe 25 cand vor veni si ceilalti prieteni pe care ii invitaseram: Andrei si nasii Juliei (Ovidiu, Mariana si Andreea).

Pe 25 a inceput petrecerea… dupa ce am mai pus la punct cateva detalii: Salata de vinete si fritura, seara pe la ora 7 am inceput petrecerea… Deliciul serii, dupa cum si banuiam a fost desfacerea cadourilor… Sper ca si invitatii nostri au apreciat… Julia si Sebica au fost binenteles cei mai rasfatati… desi Sebica de obosit ce era a dormit iar Julia era cam lesinata de temperatura…

 

Fetele cu cadouri...

Fetele cu cadouri...

Sebi a primit un balansoar si un costum de elf, iar Julia a primit o pereche de cercei si o masa de joaca cu butoane… pe langa alte mici atentii…

 

Sebi, leganat de Julia

Sebi, leganat de Julia

Catre sfarsitul petrecerii pe Costi l-au apucat frisoane… cred ca e racit… s-a dus sa se culce… Rodica dupa el cu un spirt de masaj… doar-doar i-ar fi mai bine…

Ovidiu si Andrei au stat pana mai tarziu cu mine si cu Danutza ca sa incerce un lichior adus de Andrei. Mariana a plecat un pic cam devreme intr-o stare cam de zombi… a muncit toate aceste zile, si s-a ambitionat sa faca peste noapte si niste sarmale care i-au iesit foarte bine si din care am gustat toti… era cam obosita…

Pana la capat, bilantul a fost bun… in ciuda micilor neplaceri de stare de sanatate/oboseala… toata lumea s-a distrat, a mancat o macare excelenta pentru care Danutza a primit si merita toate complimentele… a fost o seara reusita…

26-decembrie-2010 Posted by | de-a mama si de-a tata, despre prieteni si familie..., Despre viata noastra | , , , , , , , , , , , , , , | 4 comentarii

Tot cu Julia


De vreo doua saptamani incoace se intampla lucruri noi cu Julia.

In primul rand au inceput sa ii dea dintii. Primul a fost incisivul central jos stanga, dupa care incisivul central sus stanga dupa care incisivul lateral jos stanga… in total trei dintisori, dar toti pe partea stanga… in dreapta inca nu se vede nimic… insa ii sunt de ajuns cei trei ca sa te perforeze de fiecare data cand te prinde nepregatit.

De ceva vreme am trecut pe mancare bucati si biscuiti de orez care ii plac foarte mult. Este foarte incapatanata si vrea sa manance singurica. Nu ii mai place sa i se bage in gura mancare, ci vrea sa bage singura mancarea in gura, desi este cam stangace. Imita din ce in ce mai mult ce vede la mami si la tati si mai ales ce vede la ceilalti copii mai mari de la gradinita. A inceput sa stea pe vine fara sa aiba nevoie sa se tina de ceva… nu sta mult, dar e un inceput.

S-a prins ea ca e o treaba cu lingura la masa… acum incearca sa isi dea seama cum trebuiesc folosite… deja nu mai putem sa ii dam mancare daca nu ii dam si lingurita sau linguritele ei… sa incerce si ea… iata un mic filmulet despre acest lucru:

Cel mai nou lucru pe care vrea sa il invete si ii place este sa bea ca mami si tati, apa direct din pahar… cate o inghititura, incet-incet…

22-decembrie-2010 Posted by | de-a mama si de-a tata, Despre viata noastra | , , | 2 comentarii

Jocuri pe blog…


Va propun pentru prima data pe blog 2 jocuri: In cele patru imagini de jos:

1. GASITI 10 DIFERENTE IN IMAGINILE URMATOARE

2. GHICITI PERSONAJELE DIN IMAGINE

Imaginea 1:

Click pe poza pentru a mari imaginea

Imaginea 2:

Click pe poza pentru a mari imaginea

Imaginea 3:

Click pe poza pentru a mari imaginea

Imaginea4:

Click pe poza pentru a mari imaginea

 

8-decembrie-2010 Posted by | de-a mama si de-a tata, Despre viata noastra | , , , | 3 comentarii