Danutzii de peste ocean

"Daca vrei sa cunosti intr-adevar pe cineva, trebuie sa calatoriti impreuna."

2 ani de dragoste… de munca ?!?!?


Citisem undeva, candva ca dragostea dureaza 2 ani. Acum, nu stiu la ce fel de dragoste se referea, dar am intalnit pe cineva care avea niste convingeri puternice in ceea ce priveste dragostea fata de munca, convingeri pe care fara sa imi dau seama le-am aplicat si eu involuntar.

In 2014, prin mai, mi-am dat demisia de la al 4-lea loc de munca aici in Canada. Lucram ca analist la una dintre cele mai prestigioase companii de asigurari de viata din Canada – SunLife.

Viata de corporatist la SUNLIFE.

Ca in orice corporatie, aveam „cubical”-ul meu, faceam parte dintr-un mic departament si produceam rapoarte automatizate pentru Management ca sa ia decizii bune ca firma sa infloreasca.  Aveam un job regulat, de la 8 la 17, un salariu bunicel si o sefa geniala. Evaluarile standardizate regulate imi aduceau anual cei 3-5% marire de salariu odata cu promisiunile de rigoare ca poate intr-o buna zi voi ajunge la nivelul de promovare.

A fost o experienta extraordinara, am intalnit oameni unici, ca orice oameni, cu vise si interese diferite, din culturi diferite si fascinante. Este unul dintre lucrurile pe care le iubesc in Montreal, dat fiind mixul de culturi, fiecare persoana vine cu povestile si viziunile ei. Este ca si cand ai calatori in intreaga lume prin ochii si experientele celorlalti.

Am  sa incerc sa exemplific cateva, incercand sa nu cad in plasa stereotipiilor culturale:

Ms. L: Canadianca din Ontario de mai multe generatii, o persoana scolita si inteligenta, foarte stapana pe sine, dedicata muncii ei, insa foarte legata de loc. Nu calatorea prea mult, si iubea casa, familia si rutina saptamanala. Vineri se stia ca e ziua de cinema in familie, Sambata era ziua de Restaurant, Duminica cu familia sau prietenii, Miercuri era ziua de Gym, etc.

Mr. H: Parinti chinezi, el nascut si crescut aici. Am fost surprins cat de mult in comun aveam cu el, referitor la educatie, la strictete si perseverenta (cultura comunista in care au crescut parintii lui), dar in acelasi timp cu un cult al diplomatiei si negocierii bine dezvoltat (aport al culturii capitaliste banuiesc). Un individ extrem de inteligent, care a fost crescut cu cultura fricii de parinti. A sarit o clasa in generala pentru ca era prea destept, insa ajunsese cel mai mic din urmatoarea clasa, obiectul batailor de joc si bullyingului colegilor. Asta l-a facut nu sa isi taie venele si sa cada in depresie, dar sa invete sa lupte si sa persevereze (probabil ca rezultatul aceleiasi educatii dure).

Mr. D: Imigrant din Venezuela, tanar si lipsit de experienta, incerca, si reusea sa fie prietenul tuturor. Inteligent, insa fara prea multa diplomatie, facea glume dintre cele mai rasiste/sexiste, fara sa isi dea seama ca nu sunt oportune, insa cumva nimeni nu se supara… un fel de accept general… latino-lover, era deliciul tuturor femeilor, si nu neaparat pentru ca arata fizic bine, insa avea o siguranta in ceea ce ii priveste, un accent spaniol si o garderoba impecabila care il facea irezistibil.

Mr/Ms V: Nascut si crescut in Quebec din parinti quebecosi, era un tip cumsecade, si domol, care iubea Montrealul in special pentru toleranta pe care o au oamenii fata de el si cei ca el. Este homosexual, si unul dintre oamenii cu care m-am inteles cel mai bine. Avea rabdare sa te asculte si incerca sa iti dea cele mai bune sfaturi. Totul era ok pana venea vorba de Quebec si Canada, moment in care mai bine paraseai sala. Era un mic activist pentru independenta Quebecului, singura province francofona din Canada.

A fost un job in care mi-am imbunatatit enorm skilurile in materie de aneliza a datelor, intrand pentru prima data in lumea SQL Server si queri-urilor.

Dupa mai bine de 2 ani de munca insa a inceput sa se instaleze rutina. Desi imi dadeam toata silinta si calitatile mele erau mult superioare rolului pe care il ocupam, avansarea era mult mai lenta decat ma asteptam. Sefii si-au dat seama de potentialul meu si au inceput sa il exploateze la maxim, pana in momente in care simteam ca nu mai fac fata volumului de munca si imi venea sa nu ma mai ridic din pat.

La inceputul lui 2014, am primit o veste care m-a pus un pic pe ganduri. Directorul departamentului, (un om de o inteligenta rara, care fusese angajat cam in acelasi timp cu mine pentru a optimiza procedurile de munca ale departamentui), a anuntat subit ca o sa isi dea demisia din functia de director pentru simplul motiv ca: „Mi-am propus sa nu stau mai mult de 2 ani pe aceeasi functie in cariera mea”.

Si uite-asa am avut relvelatia de care va pomeneam la inceputul articolului si care m-a facut sa ma gandesc serios sa caut la alternative.

Acum, uitandu-ma inapoi la cariera mea, mi-am dat seama ca omul s-ar putea sa fie „on to something”. Nu m-am gandit niciodata sa imi pun un termen limita de timp pe un job, insa nici unul din joburile pe care le-am avut nu a durat mai mult de 2-3 ani…

Oportunitatea:

va urma…

Anunțuri

7-Aprilie-2017 - Posted by | Diverse...

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: