Danutzii de peste ocean

"Daca vrei sa cunosti intr-adevar pe cineva, trebuie sa calatoriti impreuna."

Flavour de Romania


Au trecut mai bine de doi ani de cand am parasit meleagurile mioritice.

Un gand subit ne-a aprins o scanteie de dor de tara. Am discutat, am facut calcule, am vorbit pe la servicii sa vedem daca am putea cumva sa facem o vizita pe meleaguri natale.

Asadar, cea mai mare problema cea a concediului  de la serviciu a trebuit luata in discutie. Problema amandoura a era ca nici unul dintre noi nu aveam mai mult de sase luni vechime la locurile de munca. Asta insemna ca nu puteam beneficia de concediu cu plata. Alta problema era apropierea sarbatorilor, perioada in care noii angajati sunt „sacrificati” la locul de munca, pentru ca altii cu senioritate sa isi poata petrece sarbatorile prin locuri exotice sau cu familia. Asadar, singura perioada in care puteam sa ne luam concedii fara plata era la sfarsitul lui Octombrie.

Binenteles ca pentru o calatorie de mai mult de 26 de ore dus-intors si peste 2000 de dolari, trebuia sa ne luam macar doua saptamani.

O alta varianta ar fi fost dupa sarbatori, insa riscam sa ne prinda 2 anisori cu pitica, caz in care eram obligati sa ii luam loc in avion, adica inca vreo 800$.

Asadar, ne-am hotarat: 16 octombrie pana pe 27 octombrie.

Ne-am facut bagajele cu doar 1 zi inainte. Entuziasmul ne lipsea cu desavarsire. Numai gandul la drumul atat de lung parca ne demoraliza complet. Am reusit sa umplem doua geamantane cu haine si cateva cadouri simbolice.

Andrei ne-a dus la aeroport. Actele la vedere, bagajele la cala, biberonul cu lapte in rucsac, somniferul pentru Julia la indemana.

Avionul era un airbus de vreo 450 de locuri. Speram la asa un avion sa gasim un loc liber pentru Julia… ghinion. Avionul era plin ochi. Ba mai mult, era o adevarata gradinita la coada la imbarcare. Cel putin 20 de copii de toate varstele. Nici nu apucam sa ne suim in avion, ca Julia a inceput o criza de nervi cu urlete, zbateri, agitatii, de abia o mai tineam in brate. Nu apucasem sa ii dam somniferul, speram ca o sa adoarma singurica, pentru ca se cam apropia ora ei de somn. Acum sa va explic cum sta treaba cu somniferul. Exista un somnifer/calmant foarte slab pentru „calatorii” – Gravol, adica pentru toate „raurile” de calatorie: rau de masina, rau de mare, rau de autobuz, rau de avion, etc. Farmacistul iti recomanda sa il administrezi cu jumatate de ora inainte de calatorie. Problema este ca in cazul avionului, iti mai recomanda ca dupa decolare sa ii dai copilului sa manance sau sa bea ceva ca sa i se desfunde urechile… asadar, un pic de contradictie… ca daca ii dai somnifer inainte, nu poti sa ii mai dai sa pape dupa, si daca sta cu urechile infundate, poate sa se complice in otite sau mai stiu eu ce…

Aproape 2 ore in continuu a urlat si s-a zbatut Julia, fara sa putem sa ii facem nimic. Plimbatul era exclus din cauza turbulentelor. Nici culcata nu puteam sa o punem pentru ca ne obligau sa o tinem vertical cu centura de siguranta atasata. La un moment-dat toata lumea din jurul nostru se mutase in capatul celalat al avionului, la coada la toaleta. O bunicutza s-a oferit sa calmeze copilul ea insasi, eram exasperati, imi venea sa deturnez avionul si sa ne intoarcem acasa la Montreal. De baut nu reuseam sa ii dam sa bea nimic, nici sa manance. I-am fortat un pic de Gravol… nu stiu cat a intrat, pentru ca il scuipa… intr-un final a adormit… insa cosmarul avea sa reinceapa peste nici 3 ore… a fost cumplit.

Escala la Paris a fost usoara, ne-am incadrat in timp, insa tot dificil cu Julia, pentru ca era inca obosita… nu dormise decat cateva ore, iar la Paris era deja ziua si avea impresia ca trebuie sa se trezeasca… nu ne intelegeam deloc cu ea… era foarte nervoasa si capricioasa… in avionul spre Bucuresti a dormit tot drumul si nu ne-a mai dat de furca, insa este cumplit sa stai nemiscat pe scaun cu copilul in brate, fara sa poti sa faci nimic de frica sa nu il trezesti.

In Romania, cel mai incantati am fost de intalnirile cu oamenii de care ne era dor si carora inca le mai pasa de noi si nu ne uitasera inca.

Regretul a fost ca nu am reusit sa petrecem atata timp cat ne-am fi dorit cu toata lumea. Eram constienti ca viata in Romania nu o sa se opreasca pe loc doar pentru ca am aterizat noi acolo, oamenii se vor duce la servicii, vor fi ocupati cu problemele cotidiene… stiam asta, si multumim pentru timpul pe care si l-au rupt ca sa il petreaca cu noi chiar si doar pentru cateva ore.

Nici nu stim cand s-au dus 10 zile, insa, parca ca intr-un vis eram din nou pe acelasi aeroport ca acum doi ani si mai bine.

Am reusit sa mergem si la Medlife sa ne facem niste analize generale… suntem bine, sanatosi tun… vroiam sa fim siguri ca Julia este ok cu urechile, pentru ca nu prea manca… era ok si ea… dar ca in purul stil romanesc cu care ne dezobisnuisem, doctorita i-a prescris repede niste picaturi de ureche… doar asa preventiv… ca „cine stie”…

Ca impresii generale despre Romania…

  • nu am gasit prea multe schimbari timpul a stat in loc.
  • oamenii sunt posaci si agitati… rar vezi un zambet amabil. Am intrat intr-un restaurant mai de fitze. Dupa vreo 15 minute de asteptare, ne-am saturat si am strigat chelnerul care ne-a apostrofat „De ce strigati asa, ce, m-ati vazut ca stau degeaba?”… poate avea dreptate omu’, ca era ocupat, dar asa ceva nu zici la niste clienti…
  • condusul in Bucuresti cel putin este mult mai plin de adrenalina decat in Montreal
  • mi s-a parut ciudat sa parchez masina fara sa platesc parcare… in centrul Montrealului nu exista locuri de parcare gratuite
  • masinile sunt parcate in toate directiile si pe unde se apuca.
  • ne-au impresionat placut pasajul Basarab, mall-ul de pe Timisoarei (AFI sau asa ceva) si centrul vechi al capitalei – singurele noutati pe care am apucat sa le vedem.
  • s-au ieftinit aproape la jumatate apartamentele in Bucuresti fata de cand am plecat.
  • jumatate din fostii colegi de serviciu ori sunt someri ori lucreaza prin alte parti
  • KFC-ul inca e mult mai tare decat in Canada
  • Steaua e pe locul 8 si Serban Huidu a omorat 3 oameni si cel mai probabil o sa fie achitat.
Reclame

1-noiembrie-2011 - Posted by | Calatorii, de-a mama si de-a tata, despre prieteni si familie..., Despre viata noastra, Romania VS Canada

11 comentarii »

  1. si v-ati mai intoarce?avem niste prieteni care dupa 3 luni de canada,au renuntat.Ii asteptam sa vina,si ma tot intreb de ce s-au chinuit atat(pana la urma un an jumate din viata ,pentru a pleca), daca au renuntat atat de repede.S-a accentuat criza si acolo? Nu se mai gasesc locuri de munca?Va multumeswc daca imi raspundeti si daca nu, tot va multumesc.Numai bine in continuare
    Corina

    Comentariu de corinagabriela | 2-noiembrie-2011 | Răspunde

    • Da, nu esti prima ne pune intrebarea asta, in Romania era in top 3 cele mai puse intrebari, asa ca raspunsul este bine exersat.
      Pentru noi, NU, nu ne-am mai intoarce. Nu stiu de ce, insa in Romania s-a facut o campanie mediatica foarte agresiva la ceea ce inseamna Canada si emigrarea in Canada. Majoritatea romanilor pe care i-am intalnit au impresia ca este un chin inutil sa incerci sa emigrezi, iar viata aici este foarte grea si chinuitoare. Unii chiar erau atat de convinsi de treaba asta, incat incercau sa ne convinga si pe noi, „Dar, nu e asa ca viata acolo e grea?”, „Dar nu-i asa ca sistemul este foarte dificil?”.

      Facts:
      1. Este adevarat ca sistemul are lacune, ca este departe de a fi un sistem perfect.
      2. Majoritatea povestilor de prin diverse surse mass-media sunt in mare parte corecte, si neaparat luate in considerare daca cineva vrea sa emigreze. In mod sigur se vor izbi de acele greutati. E important sa stii ce rele te pot astepta.
      3. Este adevarat ca social vorbind oamenii sunt mult mai reci si distanti.
      4. Este adevarat ca sunt foarte multi romani care incearca si nu reusesc, si chiar se intorc cu coada intre picioare inapoi in Romania.
      5. Este adevarat ca, criza a afectat si Canada, iar locurile bune de munca sunt destul de greu de gasit.

      INSA (punctul nostru de vedere):
      1. Referindu-ne la sistem in totalitate, chiar cu lacunele lui, tendintele sunt totusi pozitive, iar viitorul este usor si relativ sigur de prevazut. Nu credeti acum ca suntem puerili sau creduli. Chiar daca viitorul este o iluzie, o poveste frumoasa care poate sau nu sa se indeplineasca, totusi aceasta siguranta are in spate istorie, exemple, si in mod sigur iti creaza o alta stare de spirit, mai linistita, pe care incepem sa o apreciem din ce in ce mai mult.
      2. Povestile chiar daca sunt adevarate, sunt prea concentrate pe partea negativa. Personal, cunosc cel putin 20 de povesti de succes la una de esec… procent bun zic eu? Insa toata lumea se concentreaza pe cele negative, nimeni nu vrea sa auda de povestile de succes ale romanilor din Canada… de ce oare? Aici va las pe voi sa raspundeti.
      3. Aici am o poveste foarte interesanta cu o doaman doctor pe care am cunoscut-o la Medlife in scurta noastra vizita. M-a luat direct: „Nu-i asa ca viata sociala este foarte dificila? Ca, canadienii sunt reci si distanti? Ca nu poti sa iti faci prieteni? Ca vecinii nu se cunosc intre ei si nu se baga in seama?”… Femeia era convinsa din povestile „unora” – zicea ea, ca in general romanii ajung la depresii din lipsa de prieteni. Treaba sta cam asa: In Romania, intradevar, ajungi sa iti cunosti toti vecinii, dar cu cati dintre ei ajungi sa fii prieten? Vecinii in Romania sunt subiecte de discutii, de certuri si invidii… de ce ar vrea cineva sa isi complice viata, nu inteleg. De obicei toata lumea in Canada (inclusiv romanii) isi fac un cerc de prieteni cu care impart experiente similare (au venit in acelasi timp, sunt din aceeasi familie-frati/surori/nasi/etc, locuiesc relativ aproape, au copii de aceeasi varste, interese comune, etc). Diferenta in Canada este ca aceste mici cercuri de prieteni ajung la un moment-dat la saturatie (in general 5-6 familii) si dupaia se inchid complet. Asta e motivul pentru care de multe ori noii veniti se simt un pic stingheri si parasiti… nu pot sa penetreze cercurile la care ravnesc. Ceilalti, care fac parte din cercuri sunt fericiti si multumiti in cercul lor, si ajung sa se simta atat de confortabil, incat uneori refuza din comoditate sa mai dea ochii cu alti pretendenti, mai ales daca acestia sunt nou-veniti, cu problemele de la inceput.
      Noi avem deja un cerc de prieteni cu care ne intelegem foarte bine si cu care petrecem momente minunate impreuna. Am avut chiar norocul sa ne facem cativa prieteni cu vechime respectabila in Montreal.
      4. Sunt multi care se intorc, insa sunt si mai multi care raman… despre cei din urma nu vorbeste nimeni. Despre cei care se intorc, nu as lua de bune motivele lor. Ei au esuat, se intorc cu coada intre picioare, si trebuie pentru moralul lor in primul rand sa isi faca o poveste plauzibila si destul de serioasa astfel incat sa poata psihic sa mearga mai departe, si sa nu cada intr-o totala rusine cand se intorc. Din punctul meu de vedere, cei care esueaza au cel putin una din urmatoarele probleme: au plecat prea putin informati / nu cunosc limbile franceza si engleza destul cat sa le permita sa comunice eficient / au urmat pasii altora, insa nu au luat in considerare ca poate exemplul acelora nu se potriveste cu situatia lor / nu sunt dispusi sa renunte la mandria lor profesionala mostenita din Romania (nu sunt dispusi sa o ia de jos, de la capat) / nu sunt preagatiti psihic pentru schimbari majore in viata lor / au plecat cu regrete din tara sau cu indoieli si nu sunt implicati total in procesul de emigrare. Toti cei care emigreaza, trebuie sa fie constienti ca este „EMIGRARE” nu o simpla „MUTARE” de la Bucuresti la Cluj. si trebuie sa trateze acest proces cu toata seriozitatea, implicare totala si informare prealabila.
      5. Criza in Canada a venit prin 2008. Nu i-a lovit atat de tare ca pe americani sau romani. Noi nu eram inca aici cand criza a lovit, dar din ce am inteles, efectele ei in Montreal au fost „Nu iti mai gaseai atat de usor de munca cum se obisnuia pana atunci”. Din 2008 a inceput insa sa isi revina, si este din ce in ce mai bine. Inca de cand am venit noi la jumatatea lui 2009 pot sa spun ca inca puteai gasi relativ usor de munca. Posturile bune insa sunt si acum greu de accesat, insa nu imposibil. Pentru un nou venit, impediementele de gasire a unui loc de munca ar fi cele care au fost intotdeauna: lipsa experientei de munca canadiene, si barierele lingvistice.

      Sunt foarte multi inca care arunca cu pietre si spun ca sistemul canadian quebecos are probleme mari si ca este deficitar. Ceea ce uita ei insa sa faca este sa continue propozia cu „in comparatie cu…” Lumea tinde sa compare cu alte sisteme cum ar fi „America”, „Europa”, „Restul Canadei” sau chiar cu insasi PERFECTIUNEA. Pentru noi ca indivizi singura comparatie valida este cea cu Romania, pentru ca din cele doua sisteme am avut de ales, si cu ocazia recentei vizite in Romania putem clar sa confirmam ca am facut alegerea buna.

      Comentariu de danutzii | 5-noiembrie-2011 | Răspunde

  2. Deci pana la urma e mai bine in Canada ?

    Comentariu de Catalin | 2-noiembrie-2011 | Răspunde

  3. Salut,

    Ne-a facut mare placere vizita voastra. Mai ales ca n-a fost simplu cu copilul inca mic sa zburati atatea ore. A fost o mare bucurie sa va revedem dupa doi ani si jumatate iar pe Julia sa o vedem pentru prima oara. Chiar daca internetul ne ajuta sa tinem cat de cat aproape, „the real thing” este altceva
    Si imi pare bine si ca ati ajuns cu bine inapoi, in Canada. Vad ca nu ai scris nimic despre zborul de intoarcere, deci pot presupune ca a fost mai linistit (?)

    Cu drag,
    George & Co

    P.S: 1. Corina, raspunsul la dilema Romania vs Canada pare clar: In Romania majoritatea lucrurilor sunt mai ieftine (chiar si in raport cu puterea de cumparare) sau gratuite dar mai avem clar de lucru la optimism si civilizatie
    2. Ca steaua este pe locul 8 eu o trec la lucruri bune 🙂

    Comentariu de TDA | 2-noiembrie-2011 | Răspunde

  4. Buna
    M-am obisnuit sa intru de cateva ori pe saptamana pe blogul vostru.Chiar ma intrebam de ce nu mai postati :), acum misterul a fost dezlegat :)).

    Comentariu de mirela | 2-noiembrie-2011 | Răspunde

  5. Là-bas
    Tout est neuf et tout est sauvage
    Libre continent sans grillage
    Ici, nos rêves sont étroits
    C’est pour ça que j’irai là-bas

    Comentariu de Leonard | 2-noiembrie-2011 | Răspunde

    • Allors? On t’attend ici …

      Comentariu de daniela | 4-noiembrie-2011 | Răspunde

  6. Dragi Danuti, Ma bucur ca ati ajuns cu bine .

    Stiu ca va este bine acolo si ca Romania, cu bunele si relele ei, va ramane definitiv in sufletele voastre.
    V-am admirat curajul de a iesi din tipare. de a risca si de a admite orice provocare. Sigur Juliei ii va fi mai bine, ea easte un cetatean canadian,care n-a trait in Romania si, deocamdata, nu-si simte radacinile.Odata, in viata ei, poate va simti o neliniste,pe care nu si-o va explica. Dar nu va mai conta, va fi numai o adiere si atat.
    Mai dificil va fi pentru voi, care, la batranete , veti simti nevoia unei intoarceri,profunde, la obarsii. Va fi mai usor pentru ca o aveti pe JUlia, ca o compensarie. Va fi bine… in urmatorii patruzeci de ani. La senectute, altfel se va pune problema…si va va fi cumplit de dor. Pana atunci… sa fiti sanatosi, fericiti si sa va bucurati de tot si de toate.In mine aveti un ” fan”, cum se spune acum. Cu drag.

    Comentariu de zincabeiu | 6-noiembrie-2011 | Răspunde

  7. multumesc pentru raspuns.Asa cum ma asteptam ,,sperietura” a fost mare.V-am intrebat despre conditiile de acolo, deoarece si noi ne-am depus dosarul si acum asteptam.Tinand cont ca vom veni cu doi copii,acum de 12 si 8 ani,ne gandim ca oricum va fi destul de greu pentru copii(ma refer la faptul ca va fi o noua limba,un nou oras,scoala etc) ca si pentru noi de altfel, iar cuvintele optimiste nu pot decat sa ne impulsioneze. Va doresc numai bine si felicitari pentru reusitele si realizarile voastre.

    Comentariu de corinagabriela | 8-noiembrie-2011 | Răspunde

  8. Danutii, felicitari ptr comentariul de mai sus , este cel mai complet si mai obiectiv raspuns pe care l-am citit pana acum cu privire la Canada , ras[uns care ne incurajeaza inca o data sa mergem pe drumul pe care l-am ales adica :emigraraea in Canada . Noi am depus dosarul in nov 2010 si am primit doar ACC-ul .Merge tare greu dar speram sa ajungem cat mai repede. E adevarat in Canada nu toate lucrurile sunt perfecte , ptr ca este totusi o tara , nu este Dumnezeu, numai Dumnezeu este perfect. Dar cu ajutorul lui Dumnezeu , noi , oamenii putem face lucrurile sa ajunga aproape de perfectiune , ceea ce in Canada se poate , dar repet , numai cu ajutorul Lui si cu efortul nostru.Multumim ptr raspuns si poate ne vedem acolo.

    Comentariu de lucian | 12-noiembrie-2011 | Răspunde

  9. Ati asteptat doi ani sa va faceti analize medicale complete . De ce nu le-ati facut in Paradis ??

    Cum ajung romanii acasa merg la dentist si la analize medicale complete ca daca stai in baza doctorilor din Rai…..

    Merci Danutze ca ai confirmat deja, cei care citesc printre randuri gasesc informatie in aceasta postare a ta.

    Comentariu de Boris | 20-noiembrie-2011 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: