Danutzii de peste ocean

"Daca vrei sa cunosti intr-adevar pe cineva, trebuie sa calatoriti impreuna."

Prima mutare… (partea III)


Ziua Z.

In sfarsit am ajuns si la detalii despre ziua de mutare.

Rezervasem deja un camion pe data de 17 iulie. Una dintre firmele cu notorietate in domeniul demenajarilor. Fiind oarecum in afara „sezonului”, nu am avut probleme cu disponibilitatea camionului. Am avut chiar de ales. Intre 16 si 18 picioare, am ales pe cel mai mare, era acelasi pret oricum, chit ca probabil consuma mai mult. Cand inchiriezi un camion, aici, nu iti trebuie nimic altceva decat permisul de conducere (categoria masina mica) si binenteles bani.

Prima plata – fixa reprezinta taxa de inchiriere si asigurarea care sunt obligatorii si care sunt pe undeva in jur de 80$. Daca te tine buzunarul poti inchiria si oameni care sa presteze cu caratul/condusul, sisteme de carat cu roti, etc… sau sa cumperi cutii de ambalat/paturi de impachetat / folie cu pernite de aer pentru obiectele mai fragile, deasemenea, daca ai obiecte de valoare de transportat le poti asigura, iar transportatorul este responsabil pentru integritatea lor. In plus, dupa ce aduci masina inapoi, mai esti taxat pentru kilometri parcursi, benzina consumata si pentru timpul depasit (6 ore – chiria camionului standard). Astea erau conditiile la firma de unde am inchiriat eu camionul, si banuiesc ca nu difera cu prea mult conditiile la celelalte firme.

Asadar, la ora 8 eram in parcarea firmei de inchiriere (U-Haul). Un tip care parea ca a dormit toata noaptea intr-una din masinile din parcare, da fuga intr-o ghereta si iese cu un plic. Ma intreaba: „Preda?”, zic „Oui”. imi inmaneaza plicul si imi spune „Le camion est la, Bonne chance!”, si se urca rapid in masina din care coborase. Am ramas un pic derutat de viteza predarii… nu mi-a cerut acte, nu am semnat nimic… in plic era o foaie de hartie si cheia de la camion. Ma sui in camion si incep sa descifrez foaia de hartie. Era un fel de act prin care se adeverea ca am platit chiria, perioada, numarul de asigurare, kilometrajul si cam atat. Binenteles ca banii fusesera deja retrasi de pe cardul de credit al carui numar si date le dadusem deja telefonic in momentul in care am facut rezervarea.

Buuun… aveam camion… mi-a luat vreo cateva minute sa imi dau seama pe unde e schimbatorul de viteze, pe unde sunt butoanele, oglinzile, etc… un pic ezitant la inceput sa conduc… nu mi-a luat mult sa imi dau seama ca singura diferenta intre o masina mica si camionul este sa iti dai seama ca esti mai mare… in rest, stilul de condus e identic… chiar si bordul masinii… tot cutie automatica de viteze… destul de simplu.

Pe la 8:30 eram in spatele blocului. Deja ma asteptau ajutoare de nadejde: Andrei + Marina (prietena lui) si Ovidiu erau deja pe balcon. Danutza ii coordona sa mai impacheteze ultimele lucruri.

Dupa o scurta dezbadere despre cum ar trebui sa parchez camionul astfel incat sa ne fie cat mai usor sa il umplem, am ajuns la concluzia ca cel mai simplu este sa-l pun chiar sub streasina balconului. Noroc ca stateam doar la primul nivel, care nu era prea inalt fata de nivelul strazii, astfel, ca majoritatea lucrurilor le-am scos de pe balcon direct in camion. In maxim o ora- o ora-jumate  eram gata. Camionul s-a dovedit a fi foarte incapator… chiar mai ramasese o gramada de spatiu, si asta nu pentru ca nu aveam prea multe lucruri, dar pentru ca deja carasem – de-a lungul celor doua saptamani de dinainte, cu masina mica – o mare parte din bagaje (in general haine si maruntisuri).

Ca pont, cutiile sunt foarte bune pentru chestii dure (vase, tablori, plastice, etc), cu conditia sa nu fie prea mari… mai bine mai mici si mai multe. Pungile de plastic negre pentru gunoi sunt perfecte pentru haine, draperii, lenjerii, in general textile.

Ultimele care au intrat in camion au fost bicicletele. Am tras usa si… gata…

Planul initial era sa las pe Danutza si Julia la apartament ca sa aiba timp sa mai dea o raita prin casa sa fim siguri ca nu uitam ceva. Intre timp, eu si Andrei sa ne fi dus la noul apartament, sa descarcam camionul si cand ne intoarcem sa aducem camionul inapoi, sa luam si fetele. Astfel scapam de Julia care ne-ar fi putut incomoda, in dorinta ei de a ne ajuta.

Planul s-a schimbat subit. Dupa ce am vazut cat de goala si deprimanta a ramas casa, am zis ca nu mai are rost sa mai ramana nimeni. Am incarcat si ultimele bagaje „fragile” in masina lui Andrei si am plecat impreuna spre noul apartament… Andrei a condus fetele, eu camionul. Drumul nu a fost prea greu. 25 de km, din care vreo 20 numai pe autostrada…

Ajunsi acolo, am inceput sa descarcam. Eu si Andrei eram responsabilii pentru „utilaj greu”. Marina ne-a ajutat enorm la chestiile marunte, iar Danutza era sus „la primire”. Era oarecum legata de faptul ca trebuia sa stea cineva si cu Julia. Se simtea insa aiurea ca toata lumea muncea si ea mai putin… insa nu aveam ce face… Julia ocupa cel putin un adult.

Am hotarat ca cea mai buna solutie este sa descarcam totul din camion direct pe jos, ca sa avem camionul liber, sa nu riscam sa depasim cele 6 ore. Zis si facut. Le-am insirat frumos pe langa gardul de langa bloc… dupa ce le-am dat jos, ne-am dat seama ca erau muuuulte…

Dupa vreo 2-3 drumuri cu echipament foarte greu, am zis sa facem o pauza, timp in care eu m-am dus sa predau masina. M-am incadrat in timp. Benzina plus kilometrajul alti 30$. M-am intors sa terminam de carat ce mai ramasese… dupa inca vreo doua drumuri, ne-am dat seama ca nu o sa terminam inainte sa ne termine mutarea pe noi. Era deja ora 2-3 si noi nu mancasem nimic pe ziua respectiva. Si cum nu aveam nici frigider si nici aragaz (o sa explic mai tarziu PS1), a trebuit sa lasam ce mai ramasese de carat langa gardul cu pricina, si sa ne deplasam la un restaurant ca sa ne facem plinul.

Surpriza dupa ce ne-am intors de la festin, a fost ca ne-am dat seama ca din ce mai lasasem bagaje restante, ne lipseau masa de calcat, uscatorul de haine, si o masa metalica… nu, nu ni le-au furat, pur si simplu cred ca proximitatea gunoiului din spatele blocului si faptul ca erau lasate nesupravegheate, a facut pe cineva sa presupuna ca sunt lucruri vechi, aruncate la gunoi. Acel cineva cel mai probabil era un „colector de fier vechi” (Ps2), pentru ca ne lipseau numai obiectele din metal.

Cu greu am reusit in sfarsit sa terminam de carat… oboseala ne ajunsesera pe toti. Boxa de la subsol ne-a scutit de caratul masinii de spalat (una dintre cele mai grele itemuri) si a bicicletelor.

Dupa o munca istovitoare, am avut noroc sa mai prindem vreo jumatate de ora de soare, in care ne-am desfatat la piscina blocului.

PS1. Cele doua saptamni dinaintea mutarii au fost prielnice sa ne hotaram ca a sosit timpul sa renuntam la aragazul clasic cu rezistenta care face mult fum si este extrem de greu de curatat si intretinut. Asadar am hotarat sa renuntam la aragazul „din dotare” al apartamentului, si sa ne cumparam noi unul cu plita… tot electric, tot cu rezistenta, insa cu plita deasupra, care face mult mai lejera intretinerea/spalarea. Si pentru ca am gasit o oferta bunicica „la pachet”, ne-am cumparat si frigider cu doua usi (adica cu congelator deasupra). Problema era ca astea ni le livreau abia pe 18 (zi pe care mi-am luat-o libera ca sa ii astept), asa se face ca in ziua mutarii, nu aveam nici una nici alta in casa… rugasem administratorul sa le ia din apartament pe cele vechi ca sa faca loc la cele noi.

PS2. colectorii de fier vechi aici sunt numerosi. Ii recunosti ca se plimba cu o camioneta plina cu diverse „metalice” prin diverse zone, in cautarea „fierului” pe care oamenii de obicei il arunca in fata casei sau la gunoi… diverse tevi, aparate nefunctionale, frigidere, aragazuri vechi, biciclete vechi, etc. Majoritatea arata precum muncitorii profesionisti: echipament de protectie, manusi, bocanci speciali „de securitate”

Reclame

5-august-2011 Posted by | Despre viata noastra | Lasă un comentariu

Prima mutare… (partea II)


Revenind la povestea cu mutarea.

Exact pe intai, dupa ce am vazut noul apartament m-am grabit sa il sun pe actualul proprietar sa il anunt ca o sa urmeaza sa ne mutam pe la jumatatea lunii iulie. Un pic surprins de veste, a inceput sa imi indruge regulile contractului, cum ca ar fi trebuit sa il anunt cu nu stiu cate zile inainte, ca e prea tarziu si ca ar trebui sa ii platesc 3 luni.

Intr-adevar, in cazul in care vrei sa te muti inainte de incheierea contractului (1 iulie), esti obligat sa anunti cu 3 luni inainte, in caz ca vrei sa te muti mai devreme de 3 luni, ai doua posibilitati: ori platesti cele 3 luni, ori gasesti pe cineva care sa iti preia contractul de inchiriere.

Insa eu l-am luat tare, si am fost foarte hotarat. I-am zis ca nu ma intereseaza de lege si acte si reguli, ca eu vreau sa ma mut si cu asta-basta… i-am lasat de inteles oricum ca NU VREA SA IMI CREEZE PROBLEME… prin asta sper ca a inteles faptul ca eu as putea sa ii fac lui mai multe probleme decat ar putea sa imi faca el mie… avea o droaie de neregului la bloc, incepand cu refuzul de a recicla (care este o OBLIGATIE civila), pana la izolatia din peretii blocului. Dupa o scurta conversatie telefonica, am cazut de comun acord ca ii voi plati luna intreaga, desi urma sa plec la jumatatea lunii. Pe de alta parte, a trebuit sa platesc la noul apartament tot o luna intreaga. Asadar am platit de doua ori chiria pe iulie… ceea ce tot e bine, decat sa fi platit 3 luni penalizare…

Odata contractul semnat, si cu acces liber in noul apartament, am hotarat sa incepem sa ne mutam treptat. Aveam doua saptamani la dispozitie (pana la ziua oficiala de mutare), in care sa incepem sa mutam us0r-usor din lucruri. Timp de doua saptamani am petrecut serile impachetand lucruri mici care sa incapa in masina. Ma duceam la serviciu cu masina plina, iar dupa serviciu treceam pe la apartament sa descarc masina. Intre timp, Danutza trebuia sa ia copilul de la gradinita sa se ocupe cu de-ale casei si sa mai faca si bagaje… foarte obositor, mai ales ca Julia era mereu in picioarele noastre, orice am fi vrut sa facem… vroia si ea sa ne ajute…

Tot in astea doua saptamni ne-am ocupat si de anunturi… in principiu trebuie sa anuti pe toata lumea (autoritatile/firmele/etc) ca te muti si sa transmiti noua adresa.

  • Directeur général des élections du Québec
  • Ministère de l’Emploi et de la Solidarité sociale (MESS)
  • Revenu Québec
  • Régie de l’assurance maladie du Québec
  • Régie des rentes du Québec
  • Société de l’assurance automobile du Québec
  • Revenu Canada
  • Bancile cu care colaborezi
  • Firmele de asigurare (masina, casa, medical privat, etc.)
  • Hidroquebec (electricitatea)
  • internetul/telefonul/cablul
  • angajatorii (actuali si fosti-angajatori pentru care ai lucrat de-a lungul anului curent)

Un pic infricosator… insa daca esti bine conectat la internet, si ai avut grija din timp sa iti activezi serviciile online pentru fiecare institutie in parte (majoritatea iti ofera acest serviciu), lucrurile nu stau chiar asa de rau.

Primele 6 chiar le poti face odata accesand un singur site pus la dispozitie de guvernul quebecos: http://www.adresse.info.gouv.qc.ca/en/service.asp. Restul le-am rezolvat cu cateva telefoane sau pe internet pe site-urile respective.

Un pic mai complicat a fost cu Hidroquebecul, pentru ca a trebuit sa fiu atent sa imi iau citirile contorilor de la vechiul apartament si de la noul apartament exact in ziua mutarii, si sa le transmit telefonic unui robot… a fost interesant… insa nu la fel de interesant ca internetul. Cu internetul ne-am lovit de o adevarata dilema. Providerul nostru de internet, foloseste ca multi altii reteaua fizica a celei mai mari firme de telefonie/internet/cablu din Quebec: BELL. Prin urmare, orice lucrare care tine de conectarea fizica la reteaua lor, este facuta de tehnicienii de la Bell. Este un pic ciudat sa suni la providerul tau care sa iti spuna ca mutarea liniei de internet depinde de programul tehnicienilor de la alta firma…

Si pentru ca aceste multe mici firme care folosesc reteaua Bell ca sa trimita internetul, sunt de fapt concurentii directi ai lui BELL, Bell-ul le pune la dispozitie cele mai impozibile intervale orare: 8-17 de luni pana vineri. Tehnicienii Bell lucreaza si seara/weekend, insa numai pentru Bell… Asadar a trebuit sa treaca aproape doua saptamani plus o zi pierduta acasa pentru Danutza, ca sa astepte pe baietii de la Bell sa faca legatura… faza funny a fost ca tehnicianul care ne-a facut legatura era roman… deci nu l-am putut injura in fata… oricum nu era el de vina ci politica Bell-ului…

5-august-2011 Posted by | Despre viata noastra | Un comentariu