Danutzii de peste ocean

"Daca vrei sa cunosti intr-adevar pe cineva, trebuie sa calatoriti impreuna."

Ne biciclim… sau cel putin incercam (reloaded)


Astazi am avut o zi superba.

Prima zi, dupa o iarna care parea ca nu se mai termina, in care am profitat de soare. Dupa ce miercuri si joi ne-am plimbat din doctor in doctor, spital, clinica, etc, ca sa aflam ce are Julia (de vreo saptamana are niste simptome ciudate, lipsa de pofta de mancare, temperatura) – si am aflat ca are un virus, insa nimeni nu a stiut sa ne spuna ce fel de virus, doar ca este contagios, si ca o sa treaca de la sine in cateva zile – am hotarat sa profitam de acest weekend prelungit (doar vineri avem liber), doar noi trei, in familie, absolvind astfel pe oricine ar putea sa intre in contact cu Julia si virusul ei misterios.

Asadar, de sfintele sarbatori, nu o sa mergem la biserica, nici in vizite, ci o sa ne relaxam cum putem mai bine in trei.

Astazi a fost o vreme superba. Desi nu a fost extraordinar de cald, soarele era puternic, si te mangaia pe fata, vestindu-ti duios ca se apropie primavara. A fost o zi in care as fi putut sa adorm pe iarba sub razele soarelui. Danutza, si-a luat bicicleta si a inceput sa exerseze. Se pare ca este adevarat ce se spune… odata ce inveti sa stai pe bicicleta, nu uiti. Ma asteptam sa fi uitat un pic din ce exersase data trecuta. Spre surprinderea mea, insa, nu numai ca nu uitase nimic de prima data cand a incercat si a progresat binishor, insa la fiecare „tura” pe care o facea, devenea din ce in ce mai sigura pe ea, mai stabila. In maxim doua ore cat a exersat astazi, a ajuns sa ghidoneze cat de cat controlat, chiar sa si pedaleze. Un progres la care sincer nu ma asteptam.

Imi aduceam aminte cat de mult ne chinuiam cand eram copii sa invatam sa mergem pe bicicleta. Eram la tzara, la bunici, unde imi petreceam aproape intreaga vacanta de vara. Bunicu’ avea o bicicleta cu cadru inalt. Noi eram atat de mici ca nici nu se punea problema sa ajungem la pedale peste cadru, ce sa mai discutam de sha… Si uite asa, cu un picior pe sub cadru, cu o mana agatata de gard, incercam eu cu vara-miu pe rand sa invatam sa mergem pe bicicleta lui bunicu… Parca paralel imi amintesc deasemenea ca la Moreni (acasa la parinti) aveam o bicicleta pe masura mea care desi dadea in gol din cand in cand, era echipata cu rotzi laterale… deasemenea imi amintesc cum taica-miu ma tinea de sa si imi dadea drumul fara sa stiu, si eu mergeam cativa metri, pana imi dadeam seama ca nu ma mai tine de sa, si atunci cadeam…

Nu imi mai amintesc exact cand si cum am invatat sa merg intr-un final pe bicicleta, insa gandindu-ma la trecut, pare si acum un proces luuuung si dureros…

De-aia cand ma uit acum la Danutza cat de repede invata, sunt complet fascinat… sa mai zica careva ca, „copiii prind mai repede decat adultii”… la chestia cu bicicleta cel putin, deja am indoieli…

Nici cazaturile nu au lipsit, stati linistiti, fara ele nu se poate. Deocamdata, pe ziua de azi am bifat doar doua cazaturi cu doua mici julituri… nimic grav… maine mergem sa cumpararm genunchiere si cotiere… „Antrenamentul” il facem in parcarea unei biserici din apropiere. Este o parcare a carei configuratie este perfecta pentru invatarea mersului pe bicicleta… are pante de diferite dimensiuni si inclinatii, chiar si iarba verde pentru fani si cameraman. De obicei parcarea este goala, astazi insa, veneau masini si oameni in continu, care se duceau sa participe la cutumele bisericesti din vinerea mare… insa nu a fost prea mare problema… mai printre masini, mai printre oameni, Danutza s-a descurcat remarcabil, testandu-si astfel simturile de echilibru/viraje/frane/autoconservare/control, in situatii concrete…

In timp ce Danutza exersa de zor, eu si Julia ne distram copios in iarba… si ne bucuram de portia sanatoasa de vitamina D.

Această prezentare necesită JavaScript.

Iata si filmultez-ul cu „Lectia 2” cum am promis ultima data.

Reclame

23-aprilie-2011 Posted by | de-a mama si de-a tata, Despre viata noastra, Pe la prieteni/Prin Oras/Prin parcuri, Sport | | 2 comentarii