Danutzii de peste ocean

"Daca vrei sa cunosti intr-adevar pe cineva, trebuie sa calatoriti impreuna."

Primul meu job… (partea I)


Primul meu job in Canada, fuse fuse si se duse. Stiu ca nu am mai scris de mult, dar asta s-a datorat faptului ca am fost foarte ocupata, cu a fi de trei ori femeie. Daca la inceput nu mi se parea asa greu sa fi mamica, pentru ca stateam acasa si reuseam sa am grija de toate, din momentul in care mi-am luat serviciu lucrurile s-au schimbat simtitor.

Jobul l-am obtinut repede, ca de, nu era ceva foarte bun sa se bata lumea pe el. Desi de la inceput am avut rezerve daca sa zic da sau nu, pana la urma, urmand sfaturile romanilor de aici conform carora primul job nu se refuza, am zis da.

Firma se ocupa cu importul din China de „corturi pentru masini/garaje” – niste corturi mari cat un garaj de masina, cu schelet metalic, acoperit cu panza de rafie, care se monteaza la intrarea in garajele personale. Din cauza ca majoritatea caselor au garajele la subsol, iarna e inevitabil sa se umple rampa cu zapada si sa faca aproape imposibile dezapezirea si accesul in garaj. Aici vine rolul cortului care tine rampa de coborare in garaj curata pana in strada – este ca un pasaj acoperit intre strada si garaj. A scris si Danutz un articol pe tema asta aici…

Am reusit performanta sa intarzii la job din primele zile, pentru ca desi nu era complicat sa ajungi, trebuia doar sa iau 2 autobuze, socoteala, de acasa si cea de site-ul online al firmei de transport in comun, nu s-a potrivit. Pana la urma am reusit sa-mi stabilesc urmatorul program. Pus ceasul sa sune la 5.45 trezit undeva la 5.50 si iesit pe usa la 6.10. La 6.15 trecea primul autobuz din care coboram dupa cateva statii si trebuia sa astept cam 10-15 min uramtorul autobuz care trecea la 6.35. Trebuia sa mai merg pe jos undeva la 8 min de la autobuz pana la serviciu, unde ajungeam la 6.55, pentru ca incepeam de la ora 7.00. Asta era varianta ideala, descoperita dupa cateva tentative nereusite. Iesirea din schema consta undeva la 30 min intarziere. Daca nu venea primul autobuz il pierdeam pe al doilea si urmatorul venea la 30 min, asa ca eram nevoita sa continui cu primul si sa merg apoi pe jos undeva la 15 min. Acum ce sa ma plang, mersul pe jos nu ma deranja, era exercitiu fizic numai bun de dimineata, dar la -30 grade parca nu era asa o placere. Iar statul in statie 10-15 min devenise o adevarata provocare cand era foarte frig. Desi parea greu de crezut la ora 6 de dimineata era foarte mare circulatie, astfel ca la trecerea de pietoni din fata blocului era mai periculos sa traversezi pe verde, ma rog aici e alb, decat pe rosu. Nu odata mi s-a intamplat sa ma feresc de masinile care faceau la dreapta dupa ce veneau de pe autostrada din Laval.

In fine, dupa toata problema cu transportul mai era si jobul in sine. Daca la angajare mi s-a explicat ca o sa fac ceva, am inceput prin a face altceva. Asa ca toate visele mele de a relua contactul cu Excel de care ma indragostisem la RTC s-au spulberat. Eu trebuia sa pun la punct toata baza lor de date care era in sute de fisiere excel. Pentru asta trebuia sa cam iau contact cu ele si sa vad cum le pot drege. Cred ca asta a durat prima saptamana, pentru ca apoi am facut cu totul altceva. Picand fix in sezonul de vanzari a trebuit de fapt sa preiau o parte din ce era de rutina pentru fetele care asigurau serviciul cu clientii. Am inceput sa fac data entry la greu, sa ma ocup de transport, de completat hartoage si orice altceva era de prisos. Colectivul era ok, fetele erau de treaba, era o combinatie super, de o araboaica, o chinezoaica, o quebecoasa. Apoi era contabilul quebecos anglofon si bineinteles o parte din familia patronului. Totul culmina cu el la putere, sora lui la contabilitate si resurse umane si cireasa de pe tort, mama lui la 82 ani. Acum eu nu am mai intalnit asa ceva, patronul venea undeva la 4 la serviciu si mai pleca dupa 4, nu stiu exact ca la 4 plecam eu. A reusit sa-mi provoace o mare sila numai prin comportamentul lui, care lasa de dorit, aici ceva normal am inteles, se mai adaugau si tipatul si urlatul la maica-sa care la 82 era o femeie foarte incapatanata, care trebuia sa controleze tot se intampla si avea iesiri de genul , „e firma mea faceti cum vreau eu!”. Stresul crestea pe zi ce trece. Contabilul cu care ma intelegeam super si statea la biroul din fata mea, imi spunea ca fata care a ocupat postul meu, inaintea mea a rezistat 2 saptamani si a plecat. Nu era singurul caz, se pare ca era o practica curenta. Mi-am propus atunci sa raman cat mai mult, era o provocare pentru mine, primul job care de obicei e de sacrificiu. Ma gandeam ca trebuie oarecum sa sufar si putin ca de, asa e la inceput si asa a patit si Danutz cu pizza delivery.  Am stat ce am stat, totul a fost mai ok pana dupa Craciun, apoi au urmat 2 saptamani de concediu automat-fortzat, singurele din tot anul. Pentru mine bineinteles fara plata ca de-abia venisem si nici nu eram angajata lor eu veneam prin agentia de plasament, care ma si platea. In fine, dupa concediu a inceput sa se agraveze situatia, am scapat de baba care s-a dus cu stresul ei in Florida unde avea si ea o casuta, si unde sta pe perioada iernii…

to be continued…

Reclame

20-februarie-2011 - Posted by | Despre viata noastra, Munca | , ,

Un comentariu »

  1. […] depresia suferita in urma primei experiente de gen (citeste aici), a urmat vreo luna de recuperare psihica, multa odihna, dupa care reinceperea cu forte proaspete a […]

    Pingback de Danutza are job – tras doi « Danutzii de peste ocean | 12-mai-2011 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: