Danutzii de peste ocean

"Daca vrei sa cunosti intr-adevar pe cineva, trebuie sa calatoriti impreuna."

Julia: Povestea Nasterii


Inainte sa va povestesc cum a fost si prin ce am trecut, e bine sa va familiarizez cu mediul in care s-a nascut fetitza noastra Julia.

Cu siguranta toti ati vazut cel putin un film american in care se prezinta o nastere. Totul este asa cum este in filme. Taticul poate participa la nasterea copilului sau. El nu o paraseste nici macar o clipa pe mamica. Este un aspect pe care ei il considera foarte important pentru moralul mamicii… sa aiba sotul aproape… cum dealtfel un aspect foarte important este taierea cordonului ombilical de catre tatic, sau faptul ca dupa nastere, copilul nu te paraseste nici macar o clipa. Toate analizele si injectiile pe care trebuie sa le faca se fac de fata cu parintii… medicul se deplaseaza in fiecare salon sa faca aceste observatii.

Binenteles ca doar in cazuri speciale cand exista probleme, copilul este dus la incubator sau in alta sala pentru mai multe analize sau operatii. Chiar si la cezariana este acceptata prezenta taticului. Singura diferenta este ca la cezariana taticul ca si mamica dealtfel sunt feriti de privelistea operatiei in sine printr-o mica perdea instalata chiar deasupra burticii mamicii. Un alt aspect important la care tin foarte mult este contactul skin-to-skin (piele-pe-piele) care zic ei ca intareste legatura intre copil si parinte. Copilul se simte mai in siguranta, mai linistit.

Bun,Sa incepem cu inceputul.

29 ianuarie 2010 – Ultiml control de rutina la medical ginecolog. Deja Danutza se deplasa destul de greu. Afara era un pic ger amplificat de un vant rece taios. Mi-am luat liber de la serviciu in acea zi ca sa mergem la consult impreuna. Medicul a verificat… dilatatie zero. Nici un semn cum ca Julia ar vrea sa iasa. I-a facut programare pentru inducere de sarcina pe data de 8 ianuarie, adica la 41 de saptamani si 1 zi… totusi doctora era optimista ca vom naste pana atunci.Asistenta care se ocupa cu programarile ne-a spus la plecare… “stati linistiti, ca pana atunci o sa nasteti. O sa nasteti chiar marti… e o zi norocoasa si importanta pentru evrei… doar sunteti in spitalul Evreiesc”.

31 ianuarie 2010 – Era data la care medicii preconizau ca o sa se nasca Julia. Danutza devenise in ultima saptamana foarte nerabdatoare. Era o stare de nervi, amestecata cu o stare de… nestare. Stia ca va fi greu, ca o sa treaca prin senzatii pe care nu le-a mai simtit pana atunci, insa pe de alta parte vroia pur si simplu sa scape mai repede. Eu incercam sa imi mentin calmul, ceea ce dealtfel nu mi-a fost foarte greu avand in vedere temperamental care ma caracterizeaza.

1 ianuarie 2010 – La orele 5 dimineata Danutza simtea ca se intampla ceva. Credea ca I s-a rupt apa, insa nu era sigura. Nu era ceva evident. Incepuse sa piarda usor de-a lungul intregii zile un pic cate un pic din bushon. La ora 14.00 am hotarat de comun accord ca I s-a rupt apa. De la spital ne spusesera ca daca se rupe apa trebuie sa vina de urgenta la spital. In momentul in care se rupe apa copilul nu mai este in mediu steril, asadar trebuie sa se nasca in maxim 24 de ore.

Am luat geamantanul cu bagajele deja pregatite ( cu o luna inainte am fost la spital si am participat la un curs in care iti explica ce trebuie sa contina bagajul pentru spital si cum sip e unde trebuie sa intri in spital, unde sa iti parchezi masina, etc.), binentels nu inaite ca Danutza sa faca repede un dus. Ne-am deplasat usor spre masina si ne-am pornit.

In maxim 20 de minute eram in fata spitalului. Era ora 15.00. Am lasat-o pe Danutza chiar la scara, si eu am parcat masina chiar in fata spitalului (o parcare special conceputa pentru astfel de ocazii), si am luat bagajul. In jumatate de ora vroiam sa cobor sa mut masina intr-un loc mai ieftin (aici era 12$/ora). Am urcat la etajul 5 al unuia dintre daca nu cele mai bune in mod sigur cele mai luxoase spitale din Montreal – Spitalul Evreiesc. Sus la etajul 5 este sectia de nasteri a spitalului. Ne-am dus la receptie, si i-am dat fisa medicala. In cateva secunde o asistenta ne-a spus sa o urmam, sin e-a dus in salonul de nastere.

la receptie

Salonul de nastere este de fapt mai mult o camera de hotel. Un pat central cu tot felul de comenzi care sa iti faca sederea in el cat mai confortabila… mai ca nu avea si masaj… Mobila din lemn, Sifonier pentru haine, un fotoliu extensibil pentru tatic, baie proprie cu dus si Jacuzzi. Cand am intrat in el am ramas cu gura cascata… Am intrebat asistenta daca asta este sala de cazare pana naste, si mi-a zis ca aceea este sala de nastere in care vom sta impreuna pana cand naste… A venit o doctora rezident si i-a facut primele masuratori: intr-adevar I se rupsese apa, iar dilatatia era de doar 1 cm… deci trebuie sa mai asteptam. Dupa vreo ora a venit asistenta sa ne zica ca trebuie sa schimbam salile de nastere. Imediat spiritual meu de conservare romanesc a inceput sa fileze… “aha… era prea frumos sa fie adevarat… o fi venit vreo personalitate si ne muta intr-o sala mai nasoala”. Am intrebat-o pe asistenta carui fapt ii datoram faptul ca trebuie sa ne mutam… si surpriza. Mutarea se facea deoarece sala de nasteri in care eram acum era una improvizata, si ca tocmai s-a eliberat o camera mai buna de nastere. Zis si facut. Ne-am luat bagajele si ne-am mutat la vreo 3 saloane mai alaturi.

Acolo… double oau… camera mult mai mare, baia mult mai mare, aparatura de monitorizare era toata incrustata in mobile din lemn din spatele patului.

sala de nastere

Ne-am facut comozi si aici… Am instalat aparatul de filmat… si mi-am adus aminte ca trebuie sa mut masina… trecusera deja vreo 95 de minute… in total 20$ parcarea… Am reusit sa gasesc un loc liber pe o stradutza rezidentiala din apropierea spitalului. Acolo a incremenit masina pana cand am plecat. Bun… incepe monitorizarea… Danutza a fost asadar montata la senzori. Avea doi pe burtica: unul care monitoriza bataile inimii copilului si celalalt care monitoriza frecventa si intensitatea contractiilor. Dupa vreo ora-doua s-a schimbat tura la asistente…

paranteza:

Asistentele pe etajul asta erau aproape in exclusivitate negrese, incepand chiar cu asistenta sefa. Majoritatea dintre ele foarte agile, foarte bine pregatite, cu experienta care de cele mai multe ori depasea nivelul unui medic rezident. Aproape fiecare dintre ele imi amintea de temperamental matusii mele, si ea asistenta la Municipal in Bucuresti. Foarte prezente si foarte agere. Ele se schimbau in tura cam la 6-8 ore. Asadar daca aveai “norocul” sa nasti in mai mult de 18 ore aveai ocazia sa prinzi trei asistente diferite.

Medicii – o mare problema pe intreg continental American, si deci si in Montreal. Un mic paradox… desi au mare nevoie de medici specializati, pentru ca sunt prea putini, cu toate astea, daca un emigrant vine in Canada, este aproape imposibil sa isi echivaleze studiile medicale. Majoritatea medicilor din spitalul acesta erau medici rezidenti. Noi am nimerit la o doctorita rezidenta araboaica, pe care dupa cum am aflat mai tarziu, nu o inghitea nimeni… ce e drept era cam antipatica.

Inched paranteza…

A venit pe tura de noapte o asistenta… tot negresa… A stat asta un pic si s-a gandit ea asa si ne-a zis ca a vorbit cu doctorul de garda si i-a zis ca e ok sa faca o perfuzie cu o substanta care sa grabeasca contractiile. Logica era corecta: problema era ca Danutzei nu i se declansasera contractiile… fara contractii, nu e dilatare…fara dilatare nu e nastere naturala, iar nasterea trebuia sa se produca neaparat in 24 de ore pentru ca i se rupsese apa. Ce a omis sa ne zica a fost faptul ca ea de fapt nu vorbise cu nici un medic, si mai dureros (la propriu) a fost faptul ca hormonii respectivi pe care i-a injectat prin perfuzie declansau contractii la fel ca cele de la nastere… adica extrem de dureroase.

In mod normal substanta nu trebuia sa fie injectata decat dupa ce Danutza ar fi facut epidurala.

Si a inceput „distractia”. Contractie la fiecare 3 minute, care ajungeau la 80 pe o scala de la 20 la 100… adica foarte dureroase.

danutza in chinuri

Danutza era terminata… la fiecare contractie incerca sa respire si ma strangea puternic de mana. Dupa vreo 3-4 ore de chin, a venit in sfarsit un medic (cel de serviciu) si a consultat-o. Asistenta era in jurul ei: „i-am adiminstrat substanta pentru contractii… nu am facut bine?” Medicul a tacut din gura. In clipa aia mi-am dat seama ca ne mintise si ca facuse de capul ei… o chinuise pe Danutza degeaba… Dilatatia ajunsese abia la 2. Medicul a recomandat epidurala… dar surpriza… medicul anestezist era intr-o operatie cezariana si nu putea sa vina. Dandu-si seama de prostia pe care a facut-o, asistenta a zis ca poate ar fi mai bine sa opreasca administrarea substantei pana vine anestezistul sa faca epidurala… imi venea sa ii sparg capul…

La cateva minute dupa ce a oprit adiministrarea substantei, a venit si medicul anestezist… contractiile inca se produceau foarte dureroase. Anestezistul: „deci acum, trebuie sa stai foarte relaxata si nemiscata”… va dati seama… ce conditii… Danutza avea intre timp contractii extreme…

Dupa ce a procedat injectarea de doua ori (prima data nu nimerise bine intre vertebre… a trebuit sa repete), cosmarul Danutzei referitor la contractii a disparut, in schimb a aparut un alt cosmar… durerile de spate… Au inceput din nou adimnistrarea hormonului pentru contractii. Nu le mai simtea. Epidurala isi facea treaba.

La un moment-dat bataile inimii copilului au inceput sa scada. Alerta maxima inre asistente. Au venit repede si au intrerupt substanta. Se pare ca substanta care determina contractiile afecta copilul, insa dupa cum si-au dat seama mai tarziu, numai daca Danutza statea pe spate… asadar i-au limitat spatiul de miscare si mai tare… nu avea voie decat sa stea pe dreapta sau pe stanga… pozitii destul de incomode. Pe deasupra trebuia sa poarte masca de oxigen ca sa oxigeneze bine copilul.

danutza cu masca de oxigen...

La fiecare jumatate de ora asistenta venea sa ii schimbe pozitia (trebuiau repozitionati senzorii la fiecare intoarcere). Danutza ajunsese cu durerile de spate la un nivel la care deja se gandea daca era mai bine cu contractii sau e mai bine cu dureri de spate. Pe la ora 5 dimineata (a doua zi, pe 2 februarie 2010), a venit un medic sa vada la ce stadiu a dilatatia… era doar de 5 cm… dupa o noapte intreaga de travaliu. Asistenta a venit si i-a luat sange Danutzei pentru cezariana. Nu erau siguri daca se va ajunge la cezariana, insa „just in case”.

Durerile erau din ce in ce mai mari. Danutza nu mai simtea nimic de la brau in jos, insa o durea foarte tare spatele si simtea o amorteala dureroasa in picoare pentru ca statea numai pe shold si afecta piciorul. Pana la ora 10:00 AM, dilatatia a ajuns pana la 10 cm. In sfarsit. Cand auzi 10 cm… asta este… trebuie sa nasca… Surpriza insa. Nimeni nu pomenea nimic de nastere. Asistentele nu ziceau nimic. Veneau ca de obicei din jumatate in jumatate de ora si notau in fisa de observatii toate cotele de pe aparatele de monitorizare. Danutza inebunise de durere. Nu mai putea sa stea pe nici o parte. La un moment-dat se asezase pe spate, desi nu avea voie, insa nu mai putea… asistenta nu a scos nici un cuvant cand a vazut-o pe spate.

Pe la ora 12:30, intra val-vartej asistenta sefa urmata de vreo 3 asistente… „gata mami, trebuie sa nasti”. Au asezat-o pe pozitie (patul respectiv avea zona de jos detasabila si se montau cracii aia unde isi aseaza picioarele… se transforma), si au inceput procedurile pentru nastere… La un moment-dat am auzit-o spunandu-i unei asistente… „Nu mai putem astepta dupa ea… fata asta trebuia sa nasca de doua ore… daca nu se sinchiseste sa vina, o sa facem noi nasterea”… era vorba de faptul ca doctorita care trebuiasa faca nasterea dintr-un motiv sau altul nu putea sa ajunga (araboaica). Si atunci asistentele au luat atitudine… Eu m-am bucurat intr-un fel pentru ca stiu ca de cele mai mute ori o „moasa” este mai buna decat un medic rezident.

Danutza a vrut sa ii zica asistentei dupa ce se naste Julia sa nu i-o puna pe piept direct. Ii era frica ca poate i se face rau ca este murdara de sange sau mai stiu eu ce… nu a avut succes. In doar cateva cuvinte a convins-o ca este foarte important contactul skin-to-skin imediat dupa nastere. Copilul dupa ce se naste este foarte dezorientat din cauza ca practic schimba mediul (lumini, maini, voci, haine etc.), si atunci cel mai bine ii este daca simte din nou inima mamei cu care el este deja obisnuit din burtica.

Inainte sa inceapa sa impinga, a verificat cat de departe era Julia de iesire. Era la doar un centimentru… saraca fetitza a iesit aproape singurica, fara ajutorul mamei… fara nici o impingere, ea era practic afara. La prima impingere, deja puteam vedea capul cu par al fetitzei mele… nu imi venea sa cred… copilul meu se nastea.

Dupa alte 3-4 contractii… capul copilului aproape ca iesise in totalitate. Atunci intra in sala de nastere si un Doctor insotit de rezidenta araboaica, inca o rezidenta si inca vreo doi studenti. Era deja party… vreo 10 persoane in jurul patului. Doctorul explica rezidentilor ce se intampla acolo… punea intrebari… aia nu stiau sa raspunda… ma rog… intr-un final dupa nu mai mult de inca doua contractii deja fetitza noastra se nastea.

familia intregita

Un sentiment extraordinar atunci cand a scos fetitza si a pus-o direct in bratele Danutzei. Eu eram langa ea. Am inceput instantaneu sa plangem de bucurie. Fetitza incepuse sa planga. S-a oprit imediat dupa ce a simtit ca e la pieptul mamei. Parca intr-o secunda am uitat amandoi prin ce dureri a trecut Danutza si ca nu inchisesem un ochi toata noaptea.

danutza in lacrimi de bucurie

Doctorul mi-a inmanat foarfecele cu care am taiat cordonul ombilical. Doua taieturi si gata. Noi aveam copilul in brate, in timp ce medicii inca mai munceau… trebuia sa coase ruptura produsa natural (nu a facut epiziotomie), si curata uterul de placenta… deja Danutza nu mai simtea nimic, nici nu mai conta… aveam copilul in brate.

Un moment unic in viata noastra pe care vrem sa nu il putem uita niciodata.

Preda Julia s-a nascut la Montreal la ora 12:43 pe data de 2 februarie 2010. A luat nota 9 de la medici, a fost nascuta la 40 saptamani si 2 zile. Nasterea normala cu epidurala. Greutate 3.015 kg, lungime 47cm. Cea mai frumoasa si puternica mamica din lume. Am sa rezerv dreptul Danutzei sa va povesteasca senzatiile pe care le-a avut in timp ce lumea urla simultan la ea: „Push” (engleza), „Pussez” (franceza), si mai eram si eu cu „Impinge”-le romanesc…

Julia va saluta

Reclame

13-februarie-2010 - Posted by | de-a mama si de-a tata | , , , , , , , , , , , , , , , ,

2 comentarii »

  1. ARHIVA COMENTARII:

    Comentariu de la: zincabeiu
    Danut, ce poveste extraordinara ne-ai spus! Tot astfel de lucruri vi se vor intampla de acum inainte. Sa fiti fericiti toti trei !
    15/02/2010 @ 20:19:10

    Comentariu de la: andreea
    Cum se zice, totul e bine cand se termina cu bine! Sa fiti toti trei sanatosi , sa aveti parte de mult noroc si peste multi ani, cand veti ajunge bunicuti veti avea ce sa le povestiti nepoteilor:)
    15/02/2010 @ 17:53:39

    Comentariu de la: Sonia B
    Sa va bucurati mult timp de aceste clipe minunate si unice !
    13/02/2010 @ 09:16:05

    Comentariu de danutzii | 15-februarie-2010 | Răspunde

  2. Danutza, esti de admirat ca ai rezistat 🙂
    Eu, ce e drept, am fost nevoita sa fac cezariana, dar nu sunt sigura ca daca aveam de ales as fi mers pe nasterea naturala.
    Important este ca Julia s-a nascut sanatoasa.

    Sa fiti fericiti si sanatosi !

    Comentariu de andreea | 5-aprilie-2010 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: